Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.338 din 19 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 574 alin. 1 si 2 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 855 din 21 decembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Cristina Toma - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 574 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Valmet Production" - S.R.L. din Hunedoara în Dosarul nr. 5.146/243/2009 al Judecãtoriei Hunedoara.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 5.146/243/2009, Judecãtoria Hunedoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 574 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Valmet Production" - S.R.L. din Hunedoara într-o cauzã civilã având ca obiect "alte cereri - echivalare a valorii lucrului imposibil de realizat".
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciazã cã dispoziţiile art. 574 din Codul de procedurã civilã dau posibilitatea creditorului de a solicita atât executarea silitã directã (prin predarea bunului în naturã), cât şi executarea silitã indirectã (prin echivalent), iar debitorul, în cazul în care doreşte sã solicite suspendarea executãrii silite, este obligat în douã rânduri sã consemneze valoarea bunului la o instituţie bancarã, îngrãdindu-i-se, astfel, accesul liber la justiţie.
Autorul considerã cã prevederile de lege criticate conferã creditorului un drept de opţiune între a executa în naturã sau prin echivalent, în situaţia predãrii silite a bunurilor mobile. Mai aratã cã dispoziţiile art. 576 din Codul de procedurã civilã dau posibilitatea executorului judecãtoresc de a ridica bunul urmãrit de la debitor sau de la orice persoanã la care se aflã bunul respectiv. Aşadar, dacã bunul respectiv se aflã în detenţia sau posesia altei persoane, o atare situaţie nu reprezintã o imposibilitate în sensul prevãzut de art. 574 din Codul de procedurã civilã. Apreciazã cã este încãlcat astfel principiul egalitãţii armelor, respectiv prevederile art. 21 alin. (3) din Constituţie.
Judecãtoria Hunedoara apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale. Aratã în acest sens cã acestea nu fac referire la un drept de opţiune a creditorului între executarea în naturã şi cea prin echivalent, precum şi cã legiuitorul are deplinã libertate constituţionalã în a reglementa procedura de judecatã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 574 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã, având urmãtorul cuprins: "Dacã în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumã urmeazã a fi plãtitã ca echivalent al valorii lucrului în cazul imposibilitãţii predãrii acestuia, instanţa de executare, la cererea creditorului, va stabili aceastã sumã prin hotãrâre datã cu citarea pãrţilor.
Hotãrârea este executorie şi este supusã recursului.
Suspendarea executãrii acestei hotãrâri nu se va putea obţine decât cu consemnarea sumei stabilite. Dispoziţiile art. 428 sunt aplicabile în mod corespunzãtor".
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Astfel, dispoziţiile art. 574 din Codul de procedurã civilã prevãd cã instanţa de executare, în cazul în care executarea în naturã a obligaţiei nu este posibilã, iar în titlul executoriu nu s-a stabilit ce sumã urmeazã a fi plãtitã, la cererea creditorului, va proceda la stabilirea sumei ce urmeazã a fi plãtitã ca echivalent al valorii lucrului. Ca urmare, nu poate fi reţinutã argumentarea autorului excepţiei în sensul cã textul de lege criticat ar consacra un drept de opţiune al creditorului între executarea în naturã şi executarea prin echivalent. Executarea silitã prin echivalent se referã exclusiv la situaţia imposibilitãţii predãrii bunului. Evident cã titlul executoriu se referã la obligarea debitorului de a preda lucrul în cauzã, iar numai în cazul imposibilitãţii predãrii acestuia, instanţa de executare va stabili, la cererea creditorului, suma ce va fi plãtitã ca echivalent al valorii bunului în cauzã.
De asemenea, din analiza textului de lege criticat, nu rezultã cã debitorul, în cazul în care doreşte sã solicite suspendarea executãrii silite, este obligat în douã rânduri sã consemneze valoarea bunului la o instituţie bancarã, astfel încât, nici sub acest aspect, nu poate fi reţinutã neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 574 din Codul de procedurã civilã. Dimpotrivã, în cadrul contestaţiei la executare, ce reprezintã ultima fazã procesualã, debitorul nu poate contesta decât suma stabilitã de instanţã ca echivalent al lucrului, iar nu şi obligarea acestuia de a preda bunul. Dupã cum se poate observa, stabilirea de cãtre instanţã a echivalentului valorii lucrului rezultã din chiar imposibilitatea predãrii acestuia de cãtre debitor, iar consemnarea de cãtre debitor a sumei stabilite de instanţã este o consecinţã fireascã a faptului cã hotãrârea primei instanţe este executorie. Nu rezultã însã obligaţia debitorului, în cazul în care solicitã suspendarea executãrii silite, de a consemna de douã ori aceastã sumã.
În ceea ce priveşte interpretarea pe care autorul excepţiei o dã dispoziţiilor art. 574 din Codul de procedurã civilã, prin raportare la cele ale art. 576 din acelaşi cod, respectiv concluziile fundamentate pe aceastã interpretare, acestea nu constituie veritabile critici de neconstituţionalitate, ci, eventual, apãrãri de fond în cauza supusã judecãţii, motiv pentru care, în privinţa acestora, excepţia de neconstituţionalitate nu poate fi primitã.
Aşa cum Curtea Constituţionalã a statuat în numeroase rânduri, liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfãptuieşte. În ceea ce priveşte compatibilitatea unor proceduri speciale sau a particularitãţilor procedurale pentru exercitarea drepturilor procesuale ale pãrţilor cu principiul liberului acces la justiţie, este de competenţa exclusivã a legiuitorului de a institui regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti. Este, de altfel, o soluţie care rezultã în mod categoric din dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi art. 129 din Constituţie. Principiul liberului acces la justiţie presupune posibilitatea neîngrãditã a celor interesaţi de a utiliza procedurile, în formele şi în modalitãţile instituite de lege. Întrucât dispoziţiile art. 574 din Codul de procedurã civilã nu contravin prevederilor art. 21 din Constituţie, invocate de autorul excepţiei, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã a fi respinsã ca neîntemeiatã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 574 alin. 1 şi 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Valmet Production" - S.R.L. din Hunedoara în Dosarul nr. 5.146/243/2009 al Judecãtoriei Hunedoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Toma
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: