Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.329 din 19 octombrie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 480 si art. 481 din Codul civil si ale art. 304 si art. 305 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.329 din 19 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 480 si art. 481 din Codul civil si ale art. 304 si art. 305 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 812 din 6 decembrie 2010

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 şi art. 481 din Codul civil şi ale art. 304 şi art. 305 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Cornelia Todean în Dosarul nr. 42.820/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.

                               CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Decizia nr. 9.664 din 26 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 42.820/3/2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 şi art. 481 din Codul civil şi ale art. 304 şi art. 305 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Cornelia Todean într-o cauzã având ca obiect o revendicare imobiliarã.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 480 şi art. 481 din Codul civil sunt de naturã a limita caracterul exclusiv şi absolut al exercitãrii dreptului de proprietate, atenuându-l prin formularea unei sintagme generale "în limitele determinate de lege". În temeiul acestor texte de lege, instanţa procedeazã la compararea a douã titluri de proprietate, aparţinând pãrţilor în proces, iar în speţã, autorului excepţiei, care are atât titlul de proprietate, cât şi posesia bunului, prin compararea titlului sãu cu cel al reclamantului, i se aduce atingere dreptului de proprietate, garantat de Constituţie.
    De asemenea, apreciazã cã prin aceste prevederi de lege sunt încãlcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (2) şi art. 21, întrucât autorul excepţiei, în calitate de parte interesatã în soluţionarea în mod corect a litigiului, nu poate administra decât proba cu înscrisuri, iar aceasta în condiţii deosebit de restrictive. Totodatã, prin reglementarea art. 305 din Codul de procedurã civilã, neexistând posibilitatea de a administra probe în recurs, care sã conducã la soluţionarea justã a litigiului, se aduce atingere principiului egalitãţii pãrţilor în faţa legii şi liberului acces la justiţie. În final, apreciazã cã, prin existenţa unor motive de recurs limitativ prevãzute de art. 304 din Codul de procedurã civilã, este exclusã posibilitatea de a se supune instanţei de recurs motive de naturã a conduce la casarea deciziei şi pronunţarea unei hotãrâri juste.
    Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã şi-a exprimat opinia în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest context, apreciazã cã prevederile art. 480 şi art. 481 din Codul civil şi cele ale art. 304 şi art. 305 din Codul de procedurã civilã nu contravin normelor constituţionale şi convenţionale invocate în susţinerea excepţiei.
    Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                               CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei îl reprezintã prevederile art. 480 şi art. 481 din Codul civil, precum şi ale art. 304 şi art. 305 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut:
    - Art. 480 din Codul civil: "Proprietatea este dreptul ce are cineva de a se bucura şi a dispune de un lucru în mod exclusiv şi absolut, însã în limitele determinate de lege.";
    - Art. 481 din Codul civil: "Nimeni nu poate fi silit a ceda proprietatea sa, afarã numai pentru cauzã de utilitate publicã şi primind o dreaptã şi prealabilã despãgubire.";
    - Art. 304 din Codul de procedurã civilã: "Modificarea sau casarea unor hotãrâri se poate cere în urmãtoarele situaţii, numai pentru motive de nelegalitate:
    1. când instanţa nu a fost alcãtuitã potrivit dispoziţiilor legale;
    2. când hotãrârea s-a dat de alţi judecãtori decât cei care au luat parte la dezbaterea în fond a pricinii;
    3. când hotãrârea s-a dat cu încãlcarea competenţei altei instanţe;
    4. când instanţa a depãşit atribuţiile puterii judecãtoreşti;
    5. când, prin hotãrârea datã, instanţa a încãlcat formele de procedurã prevãzute sub sancţiunea nulitãţii de art. 105 alin. 2;
    6. dacã instanţa a acordat mai mult decât s-a cerut, ori ceea ce nu s-a cerut;
    7. când hotãrârea nu cuprinde motivele pe care se sprijinã sau când cuprinde motive contradictorii ori strãine de natura pricinii;
    8. când instanţa, interpretând greşit actul juridic dedus judecãţii, a schimbat natura ori înţelesul lãmurit şi vãdit neîndoielnic al acestuia;
    9. când hotãrârea pronunţatã este lipsitã de temei legal ori a fost datã cu încãlcarea sau aplicarea greşitã a legii.";
    - Art. 305 din Codul de procedurã civilã: "În instanţa de recurs nu se pot produce probe noi, cu excepţia înscrisurilor, care pot fi depuse pânã la închiderea dezbaterilor."
    Autorul excepţiei considerã cã textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1) şi (2) privind accesul liber la justiţie şi art. 44 alin. (2) potrivit cãrora proprietatea privatã este garantatã şi ocrotitã în mod egal de lege. De asemenea, apreciazã cã prevederile legale criticate aduc atingere şi dispoziţiilor Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile de lege criticate au mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale invocate în prezenta cauzã, având motivãri similare.
    În acest sens, prin <>Decizia nr. 565 din 29 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 415 din 22 iunie 2010, Decizia nr. 1.646 din 15 decembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 21 ianuarie 2010, sau <>Decizia nr. 1.409 din 16 decembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 178 din 23 martie 2009, Curtea a statuat cã prevederile art. 480 şi art. 481 din Codul civil sunt constituţionale.
    Astfel, Curtea a reţinut cã "prevederile art. 480 din Codul civil dau definiţia legalã a proprietãţii, precizând cã dreptul de proprietate este atât un drept absolut, ce rezultã din exercitarea celor 3 atribute ale acestui drept real (usus, fructus şi abusus), cât şi un drept exclusiv, din punctul de vedere al titularului care îl poate exercita în mod liber, cu respectarea însã a ordinii publice şi a dispoziţiilor imperative ale legii. Aşa fiind, textul de lege criticat este în deplinã concordanţã cu dispoziţiile constituţionale ale art. 44 alin. (1) teza a doua, potrivit cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege. Pentru aceleaşi considerente, se constatã cã textul de lege criticat este în acord cu dispoziţiile art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la respectarea bunurilor.
    Totodatã, Curtea a mai reţinut cã principiul accesului liber la justiţie, consacrat prin art. 21 alin. (1) din Legea fundamentalã, implicã, între altele, adoptarea de cãtre legiuitor a unor reglementãri prin care pârâţii sã îşi poatã susţine şi valorifica dreptul de acces la justiţie."
    De altfel, cu privire la acţiunile întemeiate pe dispoziţiile dreptului comun, având ca obiect revendicarea imobilelor preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, formulate dupã intrarea în vigoare a <>Legii nr. 10/2001 şi soluţionate neunitar de instanţele judecãtoreşti, prin <>Decizia nr. 33 din 9 iunie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 108 din 23 februarie 2009, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit cã atunci când intervine concursul dintre legea specialã şi legea generalã, acesta se rezolvã în favoarea legii speciale, conform principiului specialia generalibus derogant, chiar dacã acesta nu este prevãzut expres în legea specialã.
    Totodatã, în cazul în care sunt sesizate neconcordanţe între legea specialã, respectiv <>Legea nr. 10/2001, şi Convenţia europeanã a drepturilor omului, aceasta din urmã are prioritate. Aceastã prioritate poate fi datã în cadrul unei acţiuni în revendicare, întemeiatã pe dreptul comun, în mãsura în care astfel nu s-ar aduce atingere unui alt drept de proprietate ori securitãţii raporturilor juridice.
    În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 481 din Codul civil, Curtea a reţinut în Decizia nr. 399 din 19 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 223 din 7 aprilie 2009, cã acestea reglementeazã "regimul juridic al exproprierii, consacrat, de altfel, constituţional în alin. (3) al art. 44 din Legea fundamentalã".
    În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 304 şi <>art. 305 din Codul de procedurã civilã, prin Decizia nr. 1.116 din 10 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 661 din 5 octombrie 2009, şi <>Decizia nr. 476 din 10 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 339 din 21 mai 2010, Curtea a constatat cã "textul de lege criticat cuprinde norme de procedurã, ce au fost adoptate de legiuitor în cadrul competenţei sale constituţionale, astfel cum este consacratã prin art. 126 alin. (2) din Constituţie. Soluţia legislativã adoptatã de legiuitor nu relevã niciun fine de neconstituţionalitate, reglementarea criticatã constituind tocmai temeiul de drept al controlului judiciar exercitat pe calea recursului."
    Totodatã, Curtea a reţinut cã "instituirea unor reguli speciale de procedurã, inclusiv în ceea ce priveşte cãile de atac, nu este contrarã dreptului la apãrare, atât timp cât ele asigurã egalitatea juridicã a pãrţilor. Atât în sistemul nostru procesual, cât şi în alte ţãri, legea poate exclude folosirea unor cãi de atac sau poate limita utilizarea anumitor instrumente procesuale aflate la îndemâna pãrţilor, cum sunt probele, fãrã ca prin aceasta sã se încalce litera sau spiritul Legii fundamentale.
    De altfel, potrivit art. 304^1 din Codul de procedurã civilã, recursul declarat împotriva unei hotãrâri care, potrivit legii, nu poate fi atacatã cu apel nu este limitat la motivele de casare prevãzute în art. 304, instanţa putând sã examineze cauza sub toate aspectele."
    Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.

    Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                        CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                            În numele legii
                               DECIDE:

    Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 480 şi art. 481 din Codul civil şi ale art. 304 şi art. 305 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Cornelia Todean în Dosarul nr. 42.820/3/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 octombrie 2010.

               PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                        AUGUSTIN ZEGREAN

                      Magistrat-asistent,
                      Ingrid Alina Tudora
                         __________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016