Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.322 din 19 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15-19, 21, 24 si 30 din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si ale art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 privind sanctionarea faptelor de incalcare a unor norme de convietuire sociala, a ordinii si linistii publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 835 din 14 decembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15-19, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale <>art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicatã de Andrei Grosu în Dosarul nr. 4.602/325/2009 al Judecãtoriei Timişoara şi de Lucian Matei în Dosarul nr. 2.558/306/2008 al Tribunalului Sibiu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 230D/2010 şi nr. 297D/2010 au obiect parţial identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii cauzelor.
Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 297D/2010 la Dosarul nr. 230D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 12 ianuarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 4.602/325/2009, Judecãtoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor.
Excepţia a fost ridicatã de Andrei Grosu cu ocazia soluţionãrii unei cauze de contencios administrativ având ca obiect acţiunea în anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.
Prin Încheierea din 11 iunie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.558/306/2008, Tribunalul Sibiu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15-19, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi <>art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice.
Excepţia a fost ridicatã de Lucian Matei cu ocazia soluţionãrii unei cauze de contencios administrativ având ca obiect acţiunea în anularea unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã textele de lege criticate încalcã egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovãţie şi dreptul la apãrare, întrucât sarcina probei în cazul plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei revine contravenientului, iar nu organului care i-a aplicat sancţiunea. Autorul Lucian Matei criticã şi faptul cã dispoziţiile de lege atacate, deşi nu lasã la aprecierea organului constatator conţinutul procesului-verbal, nu stabilesc nicio sancţiune în cazul neîndeplinirii respectivei obligaţii. Totodatã, menţioneazã cã prevederile <>art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 au constituit temeiul legal pentru întocmirea procesului-verbal contestat.
Judecãtoria Timişoara şi Tribunalul Sibiu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 15-19, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. Textele art. 15-19 fac parte din capitolul II al ordonanţei, intitulat "Constatarea contravenţiei", şi reglementeazã aspecte procedurale referitoare la stabilirea contravenţiei, conţinutul procesului-verbal de contravenţie şi condiţiile de întocmire a acestuia. Dispoziţiile <>art. 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 fac parte din capitolul III al acestui act normativ, intitulat "Aplicarea sancţiunilor contravenţionale", şi reglementeazã aspecte procedurale referitoare la cuprinsul procesului-verbal de contravenţie şi la modalitatea de aplicare a sancţiunii de cãtre agentul constatator.
De asemenea, obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile <>art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 387 din 18 august 2000, având urmãtorul cuprins: "Constituie contravenţie sãvârşirea oricãreia dintre urmãtoarele fapte, dacã nu sunt comise în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sã fie considerate infracţiuni: 1) sãvârşirea în public de fapte, acte sau gesturi, obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, ameninţãri cu acte de violenţã împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de naturã sã tulbure ordinea şi liniştea publicã sau sã provoace indignarea cetãţenilor ori sã lezeze demnitatea şi onoarea acestora sau a instituţiilor publice;".
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligaţia respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, ale art. 16 alin. (1) şi (2) referitoare la principiul egalitãţii în drepturi, ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, ale art. 124 referitoare la înfãptuirea justiţiei şi ale art. 126 privind instanţele judecãtoreşti, precum şi a prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului cu privire la dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile de lege criticate au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii din Constituţie, din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 520 din 8 mai 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 403 din 29 mai 2008, Curtea a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15-19 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, statuând cã textele de lege criticate nu instituie privilegii sau discriminãri, deoarece atât conţinutul procesului-verbal de contravenţie, cât şi condiţiile de întocmire a acestuia sunt reglementate fãrã nicio discriminare pentru toate persoanele care au sãvârşit contravenţii. În legãturã cu invocarea în susţinerea excepţiei a dispoziţiilor art. 21 şi 24 din Constituţie, Curtea a reţinut cã şi aceastã criticã este nefondatã, întrucât, potrivit <>art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, instanţa competentã sã soluţioneze plângerea verificã dacã aceasta a fost introdusã în termen, îl ascultã pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, între care, potrivit art. 33 din ordonanţã, şi organul care a aplicat sancţiunea, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii. Dispoziţiile alin. (2) al art. 34 din ordonanţã prevãd cã hotãrârea judecãtoreascã prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacatã cu recurs, fãrã ca motivarea acestuia sã fie obligatorie. De asemenea, pe tot parcursul soluţionãrii plângerii îndreptate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, atât la instanţa de fond, cât şi în recurs, contravenientul poate sã îşi exercite fãrã nicio restricţie dreptul la apãrare. Totodatã, utilizarea de cãtre legiuitor a noţiunii de "contravenient" nu are semnificaţia înfrângerii prezumţiei de nevinovãţie consacrate de art. 23 alin. (11) din Constituţie. De asemenea, din procedura de soluţionare a plângerii împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu rezultã rãsturnarea sarcinii probei, ci, mai degrabã, exercitarea dreptului la apãrare.
Prin <>Decizia nr. 69 din 15 ianuarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 135 din 4 martie 2009, Curtea a statuat cã dispoziţiile <>art. 15, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 nu încalcã nici prezumţia de nevinovãţie, deoarece instanţa competentã sã soluţioneze plângerea îndreptatã împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei este obligatã sã urmeze anumite reguli procedurale, în virtutea cãrora sarcina probei aparţine celui care afirmã ceva în instanţã, iar nu celui care a întocmit procesul-verbal de contravenţie.
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate, a reţinut, prin <>Decizia nr. 750 din 24 iunie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, cã dispoziţiile de lege criticate se aplicã tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei şi nu afecteazã în niciun fel dreptul la un proces echitabil, consacrat atât de art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, cât şi de art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, deoarece nu instituie nicio mãsurã menitã sã lezeze dreptul unei persoane de a fi ascultatã în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial care va hotãrî asupra drepturilor sale. În plus, <>art. 9 din Legea nr. 61/1991 prevede in terminis dreptul de a formula la judecãtorie plângere împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor.
În acelaşi sens este şi <>Decizia nr. 139 din 25 februarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 245 din 16 aprilie 2010, prin care Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã o excepţie de neconstituţionalitate identicã.
Întrucât nu au apãrut elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 15-19, 21, 24 şi 30 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale <>art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 privind sancţionarea faptelor de încãlcare a unor norme de convieţuire socialã, a ordinii şi liniştii publice, excepţie ridicatã de Andrei Grosu în Dosarul nr. 4.602/325/2009 al Judecãtoriei Timişoara şi de Lucian Matei în Dosarul nr. 2.558/306/2008 al Tribunalului Sibiu - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 19 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
