Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.316 din 2 noiembrie 2018 privind sancţionarea Societăţii URBAN BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. cu retragerea autorizaţiei de funcţionare
EMITENT: Autoritatea de Supraveghere Financiară PUBLICAT: Monitorul Oficial nr. 999 din 27 noiembrie 2018
Autoritatea de Supraveghere Financiară, cu sediul în Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 15, sectorul 5, cod de înregistrare fiscală 31588130, cu respectarea prevederilor art. 13 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
având în vedere prevederile art. 2 alin. (1) lit. b) şi art. 6 alin. (1) şi (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare,
în conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale art. 4 alin. (2) şi art. 33 alin. (5) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări,
în cadrul şedinţei din data de 10.10.2018, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a analizat Nota nr. 1.031 din 25.09.2018 privind aprobarea Referatului de constatare privind propunerea de sancţionare cu retragerea autorizaţiei de funcţionare a Societăţii URBAN BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., cu sediul social în municipiul Bucureşti, str. Doamna Ghica nr. 14, bl. 2, sc. A, et. 5, ap. 17, sectorul 2, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J40/13947/2007, cod unic de înregistrare 22147038/2007 şi înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare al Autorităţii de Supraveghere Financiară cu numărul RBK - 435/20.09.2007,
şi a constatat următoarele:
Prin Decizia Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 428/2018, Societatea URBAN BROKER DE ASIGURARE - S.R.L. a fost sancţionată cu interzicerea temporară a activităţii de la data comunicării acesteia până la data transmiterii la Autoritatea de Supraveghere Financiară a dovezii care să ateste faptul că domnul Lucian Burghelea - administrator/director general al societăţii îndeplineşte condiţiile de pregătire profesională conform prevederilor legale, dar nu mai mult de 4 luni de la data comunicării deciziei.
Societatea nu a dus la îndeplinire măsurile stabilite prin decizia mai sus menţionată, în sensul că nu a transmis Autorităţii de Supraveghere Financiară, în termenul stabilit, documente din care să rezulte faptul că domnul Lucian Burghelea în calitate de administrator/director general al societăţii îndeplineşte condiţiile de pregătire profesională, conform prevederilor legale.
Fapta constituie contravenţie potrivit art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, prevederilor art. 28 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări.
Faţă de motivele de fapt şi de drept arătate, în scopul apărării drepturilor asiguraţilor şi al promovării stabilităţii activităţii de asigurare în România,
Autoritatea de Supraveghere Financiară emite următoarea decizie:
ART. 1
În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 12 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi completările ulterioare, ale prevederilor art. 5 lit. n), art. 8 alin. (2) lit. a) şi g) şi ale art. 39 alin. (3) lit. e) din Legea nr. 32/2000 privind activitatea şi supravegherea intermediarilor în asigurări şi reasigurări, cu modificările şi completările ulterioare, şi, respectiv, art. 28 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări se sancţionează cu retragerea autorizaţiei de funcţionare Societatea URBAN BROKER DE ASIGURARE - S.R.L., denumită în continuare Societatea, cu sediul social în municipiul Bucureşti, str. Doamna Ghica nr. 14, bl. 2, sc. A, et. 5, ap. 17, sectorul 2, înregistrată la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului cu nr. J40/13947/2007, cod unic de înregistrare 22147038/2007 şi înscrisă în Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare al Autorităţii de Supraveghere Financiară cu numărul RBK - 435/20.09.2007 şi radierea acesteia din secţiunea A şi trecerea în secţiunea B din Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare, conform dispoziţiilor art. 3 şi art. 4 alin. (4) din Norma Autorităţii de Supraveghere Financiară nr. 29/2015 privind Registrul asigurătorilor-reasigurătorilor şi Registrul brokerilor de asigurare şi/sau de reasigurare.
ART. 2
După data retragerii autorizaţiei de funcţionare, Societăţii i se interzic desfăşurarea activităţii de negociere şi încheierea de noi contracte de asigurare pentru persoanele fizice sau juridice, acordarea de asistenţă pe durata derulării contractelor în curs ori în legătură cu regularizarea daunelor, precum şi desfăşurarea oricăror operaţiuni specifice brokerilor de asigurare.
ART. 3
(1) Împotriva prezentei decizii, Societatea poate formula contestaţie la Curtea de Apel Bucureşti, în termen de 30 de zile de la data comunicării deciziei, conform art. 31 alin. (2) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări.
(2) Contestaţia adresată Curţii de Apel Bucureşti nu suspendă, pe timpul soluţionării acesteia, executarea măsurii dispuse, în conformitate cu prevederile art. 31 alin. (3) din Legea nr. 236/2018 privind distribuţia de asigurări.
ART. 4
Prezenta decizie se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 9 din Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Preşedintele Autorităţii de Supraveghere Financiară,
Leonardo Badea
Bucureşti, 2 noiembrie 2018.
Nr. 1.316.
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: