Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.315 din 13 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) si h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate in mod abuziv in perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 769 din 11 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Carmen-Cãtãlina Gliga - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Gabriel Octavian Damalan, Georgeta Damalan, Marin Dumascu, Maria Dumascu şi Drina Cristea în Dosarul nr. 25.698/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã.
La apelul nominal rãspund personal autorii Georgeta Damalan, Maria Dumascu şi Drina Cristea, lipsã fiind ceilalţi autori şi celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Autorii prezenţi solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Decizia civilã nr. 162R din 19 martie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 25.698/3/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Excepţia a fost ridicatã de Gabriel Octavian Damalan, Georgeta Damalan, Marin Dumascu, Maria Dumascu şi Drina Cristea într-o cauzã civilã având ca obiect o acţiune în revendicare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, faptul cã prevederile criticate nu îndeplinesc condiţiile de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, consacrate atât în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauzele Rotaru contra României, 2000 şi Sunday Times contra Regatului Unit, 1979), cât şi în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, prin <>Decizia nr. 61/2007 . Prin urmare, imprevizibilitatea legislaţiei referitoare la domeniul proprietãţii private constituie, în sine, o încãlcare a drepturilor prevãzute de Constituţie. Aratã cã, fãrã nicio justificare, prin prevederile de lege criticate au fost declarate ca fiind abuzive şi preluãrile de imobile care au respectat legislaţia în vigoare la data adoptãrii lor. Totodatã, susţine cã statul avea obligaţia de a menţine un just echilibru între interesele celor douã categorii de proprietari, respectiv foştii proprietari şi cumpãrãtorii de bunãcredinţã ai imobilelor, fãrã a discrimina vreuna dintre cele douã categorii.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã textele de lege criticate stabilesc, respectiv definesc acele categorii de imobile cãrora li se aplicã acest act normativ, fãrã a stabili vreo obligaţie în sarcina actualilor proprietari ai imobilelor din aceste categorii, de naturã a produce efectele unei exproprieri, în afara oricãrei analize în cadrul unei proceduri judiciare în care aceştia din urmã sã poatã beneficia de toate garanţiile procesuale pentru a-şi apãra dreptul real dobândit prin cumpãrarea imobilului de la stat. Cât priveşte pretinsa neconcordanţã a aceloraşi prevederi faţã de dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, apreciazã cã aceasta constituie o chestiune asupra cãreia, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 din Constituţie, trebuie sã se pronunţe instanţa civilã învestitã cu soluţionarea pricinii.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã acestea se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare. Totodatã, apreciazã cã normele criticate sunt în concordanţã cu dispoziţiile constituţionale conform cãrora conţinutul şi limitele dreptului de proprietate sunt stabilite de lege şi nu sunt de naturã sã îngrãdeascã dreptul pãrţilor de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor intereselor lor legitime, de a beneficia de un proces echitabil, precum şi de judecarea acestuia într-un termen rezonabil. În acest sens, face referire la dispoziţiile Curţii Constituţionale nr. 34/2003 şi nr. 196/2006. De asemenea, considerã cã prevederile art. 26 alin. (1) din Legea fundamentalã nu au incidenţã în cauzã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţilor prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile <>art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicatã, în urma adoptãrii <>Legii nr. 247/2005 , în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, care au urmãtorul conţinut:
"(1) În sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:
a) imobilele naţionalizate prin <>Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prin <>Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurãri, miniere şi de transporturi, precum şi prin alte acte normative de naţionalizare; [...]
h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la <>art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, cu modificãrile şi completãrile ulterioare;".
Autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 alin. (2) relative la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul pãrţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, ale art. 26 alin. (1) privind viaţa intimã, familialã şi privatã şi ale art. 44 alin. (2) şi (3) referitoare la garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privatã. Totodatã, considerã cã prevederile de lege criticate contravin şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile <>art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate. De exemplu, prin <>Decizia nr. 196 din 2 martie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 275 din 27 martie 2006, Curtea a respins excepţia şi a reţinut cã autorii acesteia solicitã, în fapt, modificarea conţinutului normei legale criticate, în sensul adaptãrii ei la principiile protecţiei drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, evidenţiate în jurisprudenţa instanţei de contencios european a drepturilor omului, aspecte care excedeazã competenţei instanţei de contencios constituţional. Astfel, modificarea conţinutului unei norme juridice, cu respectarea condiţiilor de claritate, precizie, previzibilitate şi predictibilitate, este atributul exclusiv al legiuitorului, în temeiul dispoziţiilor art. 61 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãrora: "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii." Cu privire la invocarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea a constatat cã dreptul oricãrei persoane la judecarea cauzei sale în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil nu a fost încãlcat, câtã vreme instanţa de judecatã a examinat în fond cauza dedusã judecãţii şi s-a pronunţat asupra existenţei dreptului de proprietate pretins de reclamanţi.
Soluţia şi considerentele pronunţate în decizia menţionatã îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã, neexistând temeiuri care sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii.
În plus, în prezenta cauzã, faţã de susţinerile autorului excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate şi previzibilitate ale normelor juridice, Curtea constatã cã aceeaşi instanţã europeanã a statuat, de exemplu prin hotãrârea pronunţatã în cauzele Cantoni contra Franţei, 1996 şi Rekvenyi contra Ungariei, 1999, cã previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolutã, întrucât, oricât de doritã ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivã a reglementãrii. Astfel, rãmâne în sarcina judecãtorilor ca, în cadrul actului de justiţie, sã decidã cu privire la interpretarea şi aplicarea unor norme legale.
De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa (Dumitru Popescu contra României, 2007, Vermeire contra Belgiei, 1991) faptul cã prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale fac parte integrantã din ordinea juridicã internã a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecãtorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţã de orice altã prevedere contrarã din legislaţia naţionalã.
Celelalte dispoziţii constituţionale nu au incidenţã în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 2 alin. (1) lit. a) şi h) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Gabriel Octavian Damalan, Georgeta Damalan, Marin Dumascu, Maria Dumascu şi Drina Cristea în Dosarul nr. 25.698/3/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilã şi pentru cauze privind proprietatea intelectualã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 13 octombrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
