Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.313 din 4 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 12 din 6 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicatã de Gheorghe Balâc în Dosarul nr. 16.168/233/2010 al Judecãtoriei Galaţi - Secţia penalã şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 795D/2011 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal rãspunde personal autorul excepţiei, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul autorului excepţiei, care solicitã ca dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 sã fie declarate neconstituţionale, întrucât contravin prevederilor art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, fapt ce constituie o încãlcare a dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Constituţie, care acordã prioritate în aplicare pactelor şi tratatelor privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, în situaţiile în care existã neconcordanţe între acestea şi legile interne.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã art. 6 din Legea nr. 241/2005 sancţioneazã neexecutarea unei obligaţii de domeniul dreptului financiar, în timp ce art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţie vizeazã obligaţiile de naturã contractualã, arãtând cã nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv cã nu este în mãsurã sã execute o astfel de obligaţie. Se face referire în acest sens la hotãrârile Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 15 mai 1996 şi, respectiv, 21 ianuarie 1997, pronunţate în cauzele Ninin şi Barajas împotriva Franţei, în care instanţa europeanã a arãtat cã dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional nr. 4 la Convenţie nu se aplicã în materie de infracţiuni, ce au fost completate cu cele afirmate prin Hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 2 iulie 2002, pronunţatã în Cauza Goktan împotriva Franţei, prin care s-a arãtat cã prevederile anterior referite se aplicã numai în materia obligaţiilor contractuale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 26 mai 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 16.168/233/2010, Judecãtoria Galaţi - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicatã de Gheorghe Balâc în soluţionarea unei cauze având ca obiect infracţiunea de evaziune fiscalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textele criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Judecãtoria Galaţi - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate invocatã este neîntemeiatã.
Instanţa aratã, în acest sens, cã dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţie, potrivit cãrora "nimeni nu poate fi privat de libertatea sa pentru singurul motiv cã nu este în mãsurã sã execute o obligaţie contractualã", vizeazã doar obligaţiile contractuale, indiferent de natura lor, nu şi obligaţiile fiscale, care sunt de domeniul dreptului public. Se aratã, de asemenea, cã în Hotãrârea din 2 iulie 2002, pronunţatã în Cauza Goktan împotriva Franţei, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a reţinut cã dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţie se referã doar la obligaţiile contractuale.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile autorului excepţiei şi ale procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 6: "Constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendã reţinerea şi nevãrsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţã, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursã."
În opinia autorului excepţiei, dispoziţiile criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind interzicerea privãrii de libertate pentru datorii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
1. În jurisprudenţa sa, spre exemplu prin Decizia nr. 928 din 14 decembrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2007, Decizia nr. 465 din 17 mai 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 367 din 30 mai 2007, Decizia nr. 627 din 29 mai 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008, Decizia nr. 245 din 19 februarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 166 din 17 martie 2009, Decizia nr. 727 din 7 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 393 din 10 iunie 2009, Decizia nr. 542 din 28 aprilie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 611 din 12 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 509 din 19 iulie 2011, Decizia nr. 646 din 17 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 514 din 21 iulie 2011, Decizia nr. 1.116 din 8 septembrie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 795 din 9 noiembrie 2011, Curtea a conturat o anumitã structurã inerentã şi intrinsecã oricãrei excepţii de neconstituţionalitate. Aceasta cuprinde 3 elemente: textul contestat din punctul de vedere al constituţionalitãţii, textul de referinţã pretins încãlcat, precum şi motivarea de cãtre autorul excepţiei a relaţiei de contrarietate existente între cele douã texte, cu alte cuvinte, motivarea neconstituţionalitãţii textului criticat. Indiscutabil primul element al excepţiei se circumscrie fie simplei indicãri a textului pretins neconstituţional, fie menţionãrii conţinutului sãu normativ, iar cel de-al doilea indicãrii textului sau principiului constituţional pretins încãlcat. În condiţiile în care primele douã elemente pot fi determinate absolut, al treilea element comportã un anumit grad de relativitate determinat tocmai de caracterul sãu subiectiv. Astfel, motivarea în sine a excepţiei, ca element al acesteia, nu este neapãrat un criteriu material sau cantitativ, ci dimpotrivã, ea rezultã din dinamica primelor elemente. Prin urmare, materialitatea motivãrii excepţiei nu este o condiţie sine qua non a existenţei acesteia.
În aceste condiţii, Curtea constatã cã în situaţia în care textul de referinţã invocat este suficient de precis şi clar, astfel încât instanţa constituţionalã sã poatã reţine în mod rezonabil existenţa unei minime critici de neconstituţionalitate, ea este obligatã sã analizeze pe fond excepţia de neconstituţionalitate şi sã considere, deci, cã autorul acesteia a respectat şi a cuprins în excepţia ridicatã cele 3 elemente menţionate.
Însã, chiar dacã excepţia de neconstituţionalitate este în mod formal motivatã, deci cuprinde cele 3 elemente, dar motivarea în sine nu are nicio legãturã cu textul criticat, iar textul de referinţã este unul general, Curtea va respinge excepţia ca inadmisibilã, fiind contrarã art. 10 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 (a se vedea în acest sens Decizia nr. 198 din 12 februarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 151 din 11 martie 2009, sau, în cadrul controlului a priori, Decizia nr. 919 din 6 iulie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 504 din 15 iulie 2011). Aceeaşi soluţie va fi urmatã şi în cazul în care excepţia de neconstituţionalitate nu cuprinde motivarea ca element al sãu, iar din textul constituţional invocat nu se poate desluşi în mod rezonabil vreo criticã de neconstituţionalitate, fie datoritã generalitãţii sale, fie datoritã lipsei rezonabile de legãturã cu textul criticat. În acest sens, Curtea Constituţionalã, prin Decizia nr. 785 din 16 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 646 din 9 septembrie 2011, a stabilit cã "simpla enumerare a unor dispoziţii constituţionale sau convenţionale nu poate fi consideratã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate. Dacã ar proceda la examinarea excepţiei de neconstituţionalitate motivate într-o asemenea manierã elipticã, instanţa de control constituţional s-ar substitui autorului acesteia în formularea unor critici de neconstituţionalitate, ceea ce ar echivala cu un control efectuat din oficiu, inadmisibil însã, în condiţiile în care art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 precizeazã cã «sesizarea Curţii Constituţionale se dispune de cãtre instanţa în faţa cãreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, printr-o încheiere care va cuprinde punctele de vedere ale pãrţilor, opinia instanţei asupra excepţiei, şi va fi însoţitã de dovezile depuse de pãrţi»" (a se vedea în acest sens şi Decizia nr. 627 din 29 mai 2008 precitatã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 555 din 23 iulie 2008).
Mai mult, prin Decizia nr. 63 din 25 ianuarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 14 februarie 2007, şi Decizia nr. 517 din 8 mai 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 412 din data de 2 iunie 2008, Curtea a statuat cã invocarea în susţinerea excepţiei a unor dispoziţii constituţionale direct în faţa Curţii, şi nu în faţa instanţei de judecatã, contravine art. 10 alin. (2) şi art. 29 alin. (1)-(4) din Legea nr. 47/1992, întrucât cadrul procesual specific excepţiei de neconstituţionalitate rezultã din încheierea de sesizare şi din motivarea scrisã a autorului, iar aceasta din urmã nu poate fi completatã în faţa Curţii Constituţionale cu elemente noi, ce nu au fost puse în discuţia pãrţilor în faţa instanţei de judecatã.
Referitor la competenţa instanţelor judecãtoreşti de a se pronunţa cu privire la admisibilitatea excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, prin Decizia nr. 888 din 6 iulie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 576 din 13 august 2010, şi Decizia nr. 1.603 din 9 decembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 66 din 26 ianuarie 2011, a arãtat cã neindicarea de cãtre autorul excepţiei a normei constituţionale pentru a cãrei încãlcare considerã cã textul legal atacat este neconstituţional sau trimiterea genericã la încãlcarea Constituţiei constituie un motiv de respingere ca inadmisibilã a excepţiei, întrucât ea nu constituie o veritabilã excepţie de neconstituţionalitate, în sensul constituţional al termenului. Aceastã consecinţã se impune, întrucât jurisdicţia constituţionalã nu se poate substitui pãrţii în privinţa invocãrii motivului de neconstituţionalitate, pentru cã un control din oficiu este inadmisibil, având în vedere cã nu se poate exercita, decât la sesizare, controlul pe calea excepţiei de neconstituţionalitate. Astfel, în acest caz, instanţele vor respinge excepţiile de neconstituţionalitate ca inadmisibile, conform dispoziţiilor art. 29 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 47/1992.
În situaţia în care excepţia de neconstituţionalitate cuprinde în structura sa primele douã elemente anterior menţionate, numai Curtea este cea chematã sã se pronunţe asupra acestei probleme, respectiv dacã aceasta este sau nu motivatã, întrucât ea singurã îşi stabileşte competenţa, conform dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 47/1992.
2. Curtea observã cã, deşi în cauza de faţã autorul excepţiei se limiteazã la a indica doar textul legal criticat şi cel de referinţã, Curtea va analiza pe fond excepţia ridicatã având în vedere faptul cã, în mod rezonabil, se poate determina critica de neconstituţionalitate vizatã de autorul excepţiei. Aceasta constã în faptul cã, în opinia acestuia, textul criticat prevede pedeapsa cu închisoarea pentru datoriile de naturã pecuniarã pe care autorul excepţiei le are de vãrsat la bugetul de stat.
Pe fondul excepţiei, Curtea observã cã textul criticat de autorul excepţiei incrimineazã ca infracţiune neexecutarea unei obligaţii de naturã financiarã, pedepsind cu închisoare de la un an la 3 ani sau cu amendã reţinerea şi nevãrsarea, cu intenţie, în cel mult 30 de zile de la scadenţã, a sumelor reprezentând impozite sau contribuţii cu reţinere la sursã. Or, dispoziţiile art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale au în vedere numai neexecutarea obligaţiilor de naturã contractualã (a se vedea în acest sens hotãrârile Comisiei Europene a Drepturilor Omului din 15 mai 1996 şi, respectiv, 21 ianuarie 1997, pronunţate în cauzele Ninin şi Barajas împotriva Franţei, precum şi Hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 2 iulie 2002, pronunţatã în Cauza Goktan împotriva Franţei).
În aceste condiţii nu poate fi reţinutã încãlcarea prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 4 la Convenţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 6 din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicatã de Gheorghe Balâc în Dosarul nr. 16.168/233/2010 al Judecãtoriei Galaţi - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
