Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.305 din 4 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40^1 teza intai din Legea nr. 137/2002 privind unele masuri pentru accelerarea privatizarii, art. 7 lit. a) si art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, precum si art. 373 alin. 1 din Codul de procedura civila
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40^1 teza întâi din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, art. 7 lit. a) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreşti, precum şi art. 373 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Cristian Cristu din Bucureşti în Dosarul nr. 2.884/740/2010 al Judecãtoriei Alexandria şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.432D/2010. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate şi de menţinere a jurisprudenţei în materie.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Sentinţa comercialã nr. 706 din 20 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.884/740/2010, Judecãtoria Alexandria a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40^1 teza întîi din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, art. 7 lit. a) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreşti, precum şi art. 373 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Cristian Cristu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale ale art. 40^1 teza întâi din Legea nr. 137/2002 sunt neconstituţionale întrucât creeazã o situaţie discriminatorie, de inegalitate procesualã, în care statul, prin reprezentantul sãu, în anumite domenii strict determinate prin lege, se aflã pe o poziţie favorabilã faţã de alţi justiţiabili sau participanţi în cadrul unei proceduri judiciare. În acest sens se aratã cã accesul la justiţie al pãrţii care intrã în conflict judiciar cu statul este grevat şi îngreunat de obligaţia achitãrii taxelor judiciare de timbru sau a plãţii cauţiunilor, de plata cãrora, de altfel, statul este scutit. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a art. 7 lit. a) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 şi a art. 373 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, autorul aratã cã aceste sunt neconstituţionale întrucât limiteazã posibilitãţile unui justiţiabil în momentul în care este nevoit sã punã în aplicare un titlu executoriu, fiindu-i restrânsã posibilitatea de a alege organul de executare conform dorinţei sale. Judecãtoria Alexandria considerã cã excepţia de necontituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Avocatul Poporului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie art. 40^1 teza întâi din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, art. 7 lit. a) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreşti, precum şi art. 373 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, texte de lege care au urmãtorul cuprins: - Art. 40^1 teza întâi din Legea nr. 137/2002: "Cererile formulate de instituţia publicã implicatã, în legãturã cu calitatea de acţionar la societãţile comerciale aflate în portofoliul acesteia, cu procesul de privatizare, cu obligaţiile decurgând din contractele de vânzare-cumpãrare de acţiuni, cu obligaţiile prevãzute de Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 88/1997, aprobatã prin Legea nr. 44/1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, sau de prezenta lege, cu executarea hotãrârilor judecãtoreşti şi cu orice alte acte procedurale, efectuate de şi pentru aceasta, sunt scutite de la plata taxelor judiciare de timbru şi a timbrului judiciar, cauţiuni şi orice alte taxe care se fac, potrivit legii, venit la bugetul de stat."; - Art. 7 lit. a) din Legea nr. 188/2000: "(1) Executorul judecãtoresc are urmãtoarele atribuţii: a) punerea în executare a dispoziţiilor cu caracter civil din titlurile executorii;"; - Art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000: "În cazul prevãzut la art. 7 lit. a) este competent executorul judecãtoresc din circumscripţia judecãtoriei în a cãrei razã teritorialã urmeazã sã se facã executarea."; - Art. 373 alin. 1 din Codul de procedurã civilã: "Hotãrârile judecãtoreşti şi celelalte titluri executorii se executã de executorul judecãtoresc din circumscripţia judecãtoriei în care urmeazã sã se efectueze executarea ori, în cazul urmãririi bunurilor, de cãtre executorul judecãtoresc din circumscripţia judecãtoriei în care se aflã acestea. Dacã bunurile urmãribile se aflã în circumscripţiile mai multor judecãtorii, este competent oricare dintre executorii judecãtoreşti care funcţioneazã pe lângã acestea." În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, art. 124 privind înfãptuirea justiţiei, art. 126 privind instanţele judecãtoreşti din Constituţie, precum şi ale art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi art. 1 privind dreptul de proprietate privatã din Protocolul nr. 1 la Convenţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã prevederile art. 40^1 din Legea nr. 137/2002 au mai constituit obiect al controlului de constituţionalitate. Astfel, prin Decizia nr. 532 din 7 decembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 27 ianuarie 2005, Curtea s-a pronunţat în sensul constituţionalitãţii acestor prevederi. În considerentele acestei decizii s-a reţinut cã reglementarea taxelor de timbru în justiţie nu contravine dispoziţiilor art. 1 alin. (3) şi art. 16 alin. (1) şi (2) din Legea fundamentalã "în condiţiile în care se pune problema scutirii de la plata taxelor de timbru pentru autoritãţi şi instituţii publice bugetare, ţinându-se seama de faptul cã taxele respective se fac venit la bugetul de stat". De altfel, prin Decizia nr. 153 din 30 martie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 414 din 10 mai 2004, Curtea a statuat cã scutirea instituţiilor publice implicate în procesul de privatizare de la plata taxelor de timbru şi a celorlalte taxe în cazurile determinate de lege se justificã atât datoritã strânsei legãturi a acţiunilor în justiţie, pentru care textul criticat prevede scutirea, cu bugetul de stat (alimentat, printre altele, şi prin încasarea taxelor judiciare), cât şi datoritã interesului general pe care aceste instituţii publice îl prezintã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a art. 7 lit. a) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 şi a art. 373 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, Curtea a statuat cã executorii judecãtoreşti acţioneazã în interesul unei bune administrãri a justiţiei, reprezentând un organ auxiliar al acesteia, care are rolul de a pune în practicã hotãrârea pronunţatã de instanţã. În acord cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, dreptul la un tribunal ar fi iluzoriu dacã ordinea juridicã internã a unui stat contractant ar permite ca o decizie judiciarã definitivã şi obligatorie sã rãmânã inoperantã, în detrimentul unei pãrţi; întradevãr, nu ar fi de înţeles ca art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale sã descrie în detaliu garanţiile procedurii - echitate, publicitate şi celeritate - acordate pãrţilor şi sã nu apere punerea în aplicare a deciziilor judiciare. Executarea unei sentinţe sau a unei hotãrâri, indiferent cãrei jurisdicţii i-ar aparţine, trebuie deci consideratã ca fãcând parte integrantã din proces, în sensul art. 6 (Hotãrârea din 19 martie 1997, pronunţatã în Cauza Hornsby împotriva Greciei, paragraful 40). Or, este bine cunoscut cã, prin pronunţarea hotãrârii judecãtoreşti, instanţa legatã cu soluţionarea cauzei, prin rezolvarea acesteia, se dezînvesteşte. În aceste condiţii, chiar dacã executarea hotãrârii este circumscrisã noţiunii de "proces", nimic nu susţine teza potrivit cãreia aceastã activitate trebuie îndeplinitã tot de instanţa care a soluţionat litigiul, cu atât mai mult cu cât punerea în aplicare a hotãrârii aparţine sferei administrative a procesului civil. Astfel, este evident cã executorul judecãtoresc nu spune dreptul, deci nu realizeazã o activitate jurisdicţionalã, ci numai executã întocmai dispoziţiile judecãtorului, cuprinse în hotãrârea instanţei, potrivit competenţelor atribuite de lege. În acest sens a se vedea Decizia nr. 631 din 26 iunie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 518 din 1 august 2007. Cu privire la competenţa teritorialã a executorilor judecãtoreşti, Curtea reţine cã reglementãrile criticate au fost adoptate de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cãrora competenţa, procedura de judecatã, inclusiv procedura executãrii silite, precum şi cãile de atac sunt prevãzute numai prin lege. De asemenea, textul de lege criticat nu încalcã prevederile art. 16 din Constituţie privind egalitatea în drepturi a cetãţenilor, întrucât reglementarea este aplicabilã tuturor persoanelor aflate în situaţia prevãzutã de ipoteza normei, fãrã nicio distincţie sau considerarea altor criterii. S-a mai arãtat cã interesul creditorilor vizeazã o executare rapidã, caz în care este justificatã opţiunea legiuitorului pentru desemnarea executorilor judecãtoreşti de la sediul debitorului sau al terţului poprit. Distinct de cele de mai sus, se reţine faptul cã este de competenţa legiuitorului a stabili procedura de executare silitã, astfel încât acesta poate reglementa atât reguli generale, cât şi excepţii de la acestea, în funcţie de specificul fiecãrui caz. În cazul de faţã, legiuitorul are deplinã legitimitate constituţionalã de a reglementa competenţa executorului judecãtoresc de la domiciliul sau sediul debitorului ori de la domiciliul sau sediul terţului poprit de a înfiinţa poprirea la cererea creditorului. În acest sens s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 123 din 9 februarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 145 din 5 martie 2010, când a analizat constituţionalitatea unui text de lege care stabileşte competenţa materialã şi teritorialã pentru soluţionarea cererii creditorului de înfiinţare a popririi. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţatã de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40^1 teza întâi din Legea nr. 137/2002 privind unele mãsuri pentru accelerarea privatizãrii, art. 7 lit. a) şi art. 9 alin. (1) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecãtoreşti, precum şi art. 373 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Cristian Cristu din Bucureşti în Dosarul nr. 2.884/740/2010 al Judecãtoriei Alexandria. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 octombrie 2011.
