Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.292 din 14 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 743 din 8 noiembrie 2010
Acsinte Gaspar - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Nicolae Stãnişor în Dosarul nr. 1.994/241/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Adrian Lupu în Dosarul nr. 9.988/271/2008 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã, de Tudor Dumitru în Dosarul nr. 5.289/236/2007 al Tribunalului Giurgiu - Secţia penalã şi de Adrian Lupu în Dosarul nr. 255/177/2007 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
La apelul nominal rãspunde personal autorul excepţiei, Nicolae Stãnişor, şi asistat de apãrãtorul ales, domnul avocat Mihai Ghiţã, din cadrul Baroului Vâlcea, cu delegaţie la dosar, iar pentru partea Nicolae Nãpruiu Boiangiu rãspunde apãrãtorul ales, domnul avocat Alecu Sichitiu, din cadrul Baroului Bucureşti, cu delegaţie la dosar. Se constatã lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
La Dosarul nr. 1.529D/2010, autorul excepţiei Dumitru Tudor a depus o cerere prin care solicitã acordarea unui nou termen de judecatã, motivat de împrejurarea cã nu se poate prezenta în faţa Curţii Constituţionale din motive medicale. Depune în acest sens o seamã de înscrisuri care atestã un diagnostic de nefropatie diabeticã şi risc foarte înalt de hepatitã cronicã şi care atestã faptul cã în lunile mai şi iulie 2010 a fost internat în spital.
Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate.
Curtea, deliberând, în temeiul <>art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi al art. 156 din Codul de procedurã civilã, respinge cererea formulatã, motivat de împrejurarea cã nu se poate stabili o datã previzibilã care sã permitã autorului deplasarea în faţa Curţii.
Curtea, având în vedere cã excepţiile de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 463D/2010, nr. 1.362D/2010, nr. 1.529D/2010 şi nr. 2.359D/2010 au obiect identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul autorului excepţiei Nicolae Stãnişor este de acord cu conexarea dosarelor.
Reprezentantul pãrţii Nicolae Nãpruiu Boiangiu nu se opune conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere dispoziţiile art. 164 din Codul de procedurã civilã, este de acord cu conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 1.362D/2010, nr. 1.529D/2010 şi nr. 2.359D/2010 la Dosarul nr. 463D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului autorului excepţiei Nicolae Stãnişor, care pune concluzii de admitere a acesteia, arãtând cã este nemulţumit de împrejurarea cã nu a avut cunoştinţã cã este cercetat şi pentru alte infracţiuni. Or, dacã şi în cursul urmãririi penale ar fi fost obligatorie asistenţa juridicã pentru infracţiunile pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare, ar fi putut cunoaşte toate învinuirile ce i se aduc.
Autorul excepţiei Nicolae Stãnişor nu mai are nimic de adãugat.
Reprezentantul pãrţii Nicolae Nãpruiu Boiangiu pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 3 februarie 2010, 14 aprilie 2010, 30 noiembrie 2009 şi 11 mai 2010, pronunţate în dosarele nr. 1.994/241/2007, nr. 9.988/271/2008, nr. 5.289/236/2007 şi nr. 255/177/2007, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie, Tribunalul Bihor - Secţia penalã, Tribunalul Giurgiu - Secţia penalã şi Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã.
Excepţia a fost ridicatã, în dosarele de mai sus, de Nicolae Stãnişor, Adrian Lupu, Tudor Dumitru şi Adrian Lupu.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul la un proces echitabil şi art. 24 referitoare la Dreptul la apãrare, precum şi ale art. 6 referitoare la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece limiteazã dreptul la apãrare şi nu îl garanteazã pe parcursul urmãririi penale. Diferenţa creatã în cadrul aceluiaşi proces între faza de urmãrire penalã şi cea de judecatã este arbitrarã, de vreme ce gravitatea infracţiunii dedusã judecãţii este aceeaşi.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Tribunalul Bihor - Secţia penalã opineazã cã excepţia este întemeiatã şi se justificã schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie. Astfel, tratamentul diferit care se aplicã aceluiaşi inculpat/învinuit pe parcursul aceluiaşi proces penal, referitor la aceeaşi infracţiune şi la aceeaşi stare de fapt nu are o justificare obiectivã şi rezonabilã, în condiţiile în care pe parcursul cercetãrii judecãtoreşti nu intervine schimbarea încadrãrii juridice într-o infracţiune sancţionatã mai sever.
Tribunalul Giurgiu - Secţia penalã opineazã cã excepţia este neîntemeiatã.
Curtea de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori opineazã cã excepţia este inadmisibilã, deoarece vizeazã o propunere de complinire a textului legal în sensul de a se stipula expres faptul cã asistenţa juridicã se impune a fi obligatorie şi în faza de urmãrire penalã, nu doar în faza de judecatã, atunci când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani. Or, numai puterea legiuitoare este singura competentã sã modifice şi sã completeze textele de lege în vigoare, judecãtorului constituţional revenindu-i doar rolul de a veghea la respectarea conformitãţii actelor legale cu exigenţele Legii fundamentale.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului a transmis Curţii Constituţionale în Dosarul nr. 1.362D/2010 punctul sãu de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate, în care aratã cã aceasta este neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorulraportor, susţinerile pãrţilor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Asistenţa învinuitului sau a inculpatului, care au urmãtorul conţinut: "În cursul judecãţii, asistenţa juridicã este obligatorie şi în cauzele în care legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului sãu din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 1.202 din 24 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 700 din 19 octombrie 2009, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, statuând cã dreptul la apãrare nu poate fi confundat cu dreptul la asistenţã juridicã obligatorie, primul fiind garantat în toate cazurile, iar cel de-al doilea fiind instituit de legiuitor numai în anumite situaţii. Întrucât Legea fundamentalã garanteazã dreptul la apãrare, iar nu şi pe cel la asistenţã juridicã obligatorie, Curtea a considerat cã stabilirea cazurilor în care aceasta din urmã este obligatorie constituie atributul exclusiv al legiuitorului. Aşa fiind, nu se poate susţine cã dispoziţiile art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã sunt neconstituţionale numai pentru cã nu prevãd cã asistenţa juridicã este obligatorie şi în cursul urmãririi penale atunci când legea prevede pentru infracţiunea sãvârşitã pedeapsa detenţiunii pe viaţã sau pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Distinct de acestea, Curtea mai constatã cã prevederile contestate nu afecteazã nici liberul acces la justiţie, pãrţile interesate beneficiind în mod nestingherit de toate garanţiile unui proces echitabil. Astfel, atât în faza de urmãrire penalã, cât şi în faza de judecatã, partea interesatã este liberã sã îşi angajeze un apãrãtor care la nevoie sã-l îndrume pe tot parcursul procesului pentru a da eficienţã drepturilor pretins încãlcate. În acest sens poate da declaraţii, poate solicita confruntãri, expertize ori suplimente ale acestora, poate propune noi probatorii etc. şi, în ceea ce îl priveşte pe învinuit/inculpat, la terminarea urmãririi penale este chemat pentru a i se prezenta materialul, prilej cu care poate contesta o parte din probe ori solicita administrarea altora şi poate face declaraţii suplimentare.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 171 alin. 3 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Nicolae Stãnişor în Dosarul nr. 1.994/241/2007 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie, de Adrian Lupu în Dosarul nr. 9.988/271/2008 al Tribunalului Bihor - Secţia penalã, de Tudor Dumitru în Dosarul nr. 5.289/236/2007 al Tribunalului Giurgiu - Secţia penalã şi de Adrian Lupu în Dosarul nr. 255/177/2007 al Curţii de Apel Oradea - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 octombrie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
