Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.290 din 4 octombrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 401 alin. 1 si art. 403 alin. 1 din Codul de procedura civila, precum si a dispozitiilor art. 120 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 819 din 21 noiembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ioniţa Cochinţu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, precum şi a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicatã de Miron Doinescu şi Elena Doinescu în Dosarul nr. 17.561/4/2009 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.183D/2010.
La apelul nominal se prezintã, pentru partea Societatea Comercialã Banca Comercialã Carpatica - Sucursala Brezoianu, avocat Ionuţ Lupşa, cu împuternicire avocaţialã depusã la dosar, constatându-se lipsa celorlalte pãrţi, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul apãrãtorului pãrţii prezente, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, deoarece a fost ridicatã în scopul tergiversãrii cauzei.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate şi menţinerea jurisprudenţei, invocând în acest sens, spre exemplu, Decizia nr. 141 din 23 martie 2004, Decizia nr. 204 din 28 februarie 2008 sau Decizia nr. 832 din 8 iulie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 17.561/4/2009, Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, precum şi a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicatã de Miron Doinescu şi Elena Doinescu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin urmãtoarele:
Prevederile art. 401 alin. 1 din Codul de procedurã civilã sunt neconstituţionale, deoarece debitorul nu mai poate formula contestaţie la executare dupã termenul de 15 zile, care începe sã curgã de la primul act de executare, chiar dacã, ulterior, au fost efectuate şi alte acte de executare care l-au vãtãmat, fiindu-i îngrãdit liberul acces la justiţie. Astfel, acestea contravin dispoziţiilor art. 4 alin. (2), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 126 alin. (1), (2) şi (5), art. 129 din Constituţie, art. 6 paragraful 1 şi art. 13 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi ale art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Dispoziţiile art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã sunt neconstituţionale, contravenind art. 21, art. 24 şi art. 53 din Constituţie, întrucât condiţioneazã admisibilitatea cererii de suspendare a executãrii silite de depunerea unei cauţiuni, al cãrei cuantum legiuitorul l-a lãsat la aprecierea instanţei de judecatã, instanţã care poate aprecia în mod arbitrar. Totodatã, creeazã şi o discriminare între justiţiabilii care au posibilitatea sã achite cauţiunea stabilitã de instanţã pentru judecarea cererii de suspendare a executãrii silite şi cei care nu au aceastã posibilitate, cauţiune al cãrei cuantum diferã în funcţie de "persoana contestatarului".
De asemenea, sunt neconstituţionale prevederile art. 120 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006, care dau putere de titlu executoriu contractelor de credit bancar, precum şi garanţiilor reale şi personale, contravenind dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, art. 21 şi art. 24.
Aratã, de asemenea, cã partea cãreia i se opune actul executãrii silite, pe calea judecãrii unei cereri de încuviinţare a executãri silite, are interesul de a-şi formula apãrarea, interes legitim ocrotit de legiuitor, şi poate invoca chiar nulitatea absolutã a titlului în baza cãruia se cere încuviinţarea executãrii silite. Aceastã nulitate, dacã este admisã, poate avea drept consecinţã respingerea cererii de executare şi anularea convenţiei ce a stat la baza ei, astfel încât, fiind desfiinţat însuşi temeiul juridic ce a stat la baza formulãrii cererii, nu mai poate fi promovatã altã cerere în baza înscrisului respectiv, fapt ce duce la încãlcarea dreptului la apãrare.
Odatã consacrat caracterul de titlu executoriu al contractului, nu mai este necesarã învestirea cu formulã executorie, creditorul putându-se adresa direct unui executor judecãtoresc pentru a se trece la executarea silitã a acestui contract. Prin urmare, prin poziţia privilegiatã de care beneficiazã instituţiile bancare în cadrul raporturilor contractuale cu clienţii lor şi, mai apoi, în faza executãrii silite, este încãlcat atât principiul egalitãţii în drepturi, cât şi dreptul la un proces echitabil.
Judecãtoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã opineazã în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 401 alin. 1 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, precum şi dispoziţiile art. 120 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.027 din 27 decembrie 2006, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 401 alin. 1 din Codul de procedurã civilã: "Contestaţia se poate face în termen de 15 zile de la data când:
a) contestatorul a luat cunoştinţã de actul de executare pe care-l contestã sau de refuzul de a îndeplini un act de executare;
b) cel interesat a primit, dupã caz, comunicarea ori înştiinţarea privind înfiinţarea popririi. Dacã poprirea este înfiinţatã asupra unor venituri periodice, termenul de contestaţie pentru debitor începe cel mai târziu la data efectuãrii primei reţineri din aceste venituri de cãtre terţul poprit;
c) debitorul care contestã executarea însãşi a primit somaţia ori de la data când a luat cunoştinţã de primul act de executare, în cazurile în care nu a primit somaţia sau executarea se face fãrã somaţie.
- Art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã: "Pânã la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silitã, instanţa competentã poate suspenda executarea, dacã se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţã, în afarã de cazul în care legea dispune altfel."
- Art. 120 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006: "Contractele de credit, inclusiv contractele de garanţie realã sau personalã, încheiate de o instituţie de credit constituie titluri executorii."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi se invocã dispoziţiile constituţionale ale art. 4 alin. (2) referitor la criteriile de nediscriminare, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 referitor la accesul liber la justiţie, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare, art. 44 alin. (2) referitor la dreptul de proprietate privatã, art. 53 alin. (1) privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi şi art. 124 alin. (2) referitor la înfãptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1), (2) şi (5) privind instanţele judecãtoreşti şi art. 129 privind folosirea cãilor de atac. De asemenea, este invocat art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil şi art. 13 referitor la dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi art. 14 pct. 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
1. Este neîntemeiatã critica referitoare la îngrãdirea liberului acces la justiţie, motivatã de faptul cã debitorul nu mai poate formula contestaţie la executare dupã termenul de 15 zile, din moment ce acesta începe sã curgã de la primul act de executare, chiar dacã, ulterior, au fost efectuate şi alte acte de executare care l-au vãtãmat.
Cu caracter de principiu, contestaţia la executare se exercitã într-un anumit numãr de zile (de regulã 15 zile) de la data când debitorul a luat cunoştinţã, pe cãile prevãzute de lege, de actul executãrii.
Ar fi, prin urmare, nefiresc ca odatã ce debitorul a luat cunoştinţã de actul executãrii, sã mai beneficieze încã o datã de alt termen de contestare doar pentru singurul motiv cã, executarea fiind în curs, este vãtãmat şi prin actele de executarea ulterioarã.
În momentul în care a luat cunoştinţã de actul executãrii (fie acesta chiar prima reţinere din venituri) debitorul este obligat, potrivit regulilor de procedurã, sã conteste executarea silitã în termenul de 15 zile de la data primului act de executare. Neprocedând astfel, se presupune cã debitorul îşi însuşeşte actul executãrii silite.
Distinct de cele arãtate, dispoziţiile criticate sunt norme de procedurã, or potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege", legiuitorul fiind în drept sã stabileascã regulile de procedurã cu aplicabilitate generalã, dar şi unele reguli speciale, în considerarea unor situaţii deosebite, astfel cã termenul în care se poate formula contestaţie la executare, respectiv 15 zile, este în deplin acord cu dispoziţiile constituţionale.
2. Referitor la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, Curtea reţine cã dispoziţiile de lege criticate au mai fost supuse în numeroase cazuri controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale ca şi cele invocate în prezenta cauzã, constatându-se constituţionalitatea acestora.
Astfel, prin Decizia nr. 72 din 19 ianuarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 174 din 17 martie 2010, sau prin Decizia nr. 902 din 5 decembrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 49 din 23 ianuarie 2007, Curtea a reţinut cã instituirea obligaţiei de platã a cauţiunii ca o condiţie a suspendãrii executãrii silite are o dublã finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executãrii silite, prin efectul suspendãrii acesteia, şi, pe de altã parte, de a preveni şi limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de cãtre debitorii rãu-platnici. Întrucât plata cauţiunii nu constituie o condiţie de admisibilitate a contestaţiei la executare, ci exclusiv pentru a putea solicita suspendarea provizorie a executãrii silite, instituirea acestei obligaţii nu poate fi calificatã ca o modalitate de a împiedica accesul liber la justiţie.
De asemenea, Curtea a constatat cã dispoziţiile de lege nu contravin nici prevederilor art. 53 din Constituţie, deoarece acestea sunt aplicabile numai în ipoteza în care existã o restrângere a exercitãrii drepturilor şi libertãţilor fundamentale ale cetãţenilor, restrângere care, aşa cum s-a arãtat anterior, nu s-a constatat.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
3. În ceea ce priveşte critica dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006, Curtea s-a pronunţat, de exemplu, prin Decizia nr. 832 din 8 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 600 din 12 august 2008.
Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã, potrivit dispoziţiilor art. 372 din Codul de procedurã civilã, executarea silitã se realizeazã în temeiul hotãrârilor judecãtoreşti şi al altor înscrisuri care îndeplinesc condiţiile prevãzute de lege pentru a constitui titluri executorii. Aşa fiind, prevederile art. 120 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 nu aduc nimic nou, ci se limiteazã sã dea expresie, într-un domeniu particular, reglementãrii cu caracter general adoptate de legiuitor în limitele competenţei sale constituţionale. Curtea a mai constatat cã, în materia la care se referã excepţia de neconstituţionalitate, calificarea contractelor încheiate de o instituţie de credit, care constatã o creanţã certã, lichidã şi exigibilã ca fiind titluri executorii, a fost determinatã de necesitatea valorificãrii cu celeritate a respectivei creanţe, fãrã a afecta în acest mod vreun drept fundamental al pãrţilor. O asemenea concluzie este impusã de împrejurarea cã prin încheierea unor asemenea contracte se dã expresie, într-o formã specificã, acordului de voinţã al pãrţilor cu privire la clauzele acolo stipulate, pe care pãrţile şi le însuşesc în mod liber şi se obligã sã le respecte.
În considerentele aceleiaşi decizii s-a reţinut cã, în mãsura în care contractul de credit sau contractul de garanţie realã ori personalã este pus în executare silitã, potrivit art. 399 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã civilã, acesta poate face obiectul unei contestaţii la executare, asigurându-se astfel accesul la o instanţã de judecatã. Mai mult, cu aceastã ocazie, dat fiind faptul cã executarea se face în temeiul unui titlu executoriu care nu este emis de o instanţã judecãtoreascã, contestatorul are posibilitatea de a invoca inclusiv apãrãri de fond, împrejurare care este de naturã a-i garanta dreptul la un proces echitabil.
De asemenea, Curtea a constatat cã textul de lege criticat nu creeazã nicio discriminare între pãrţile raportului juridic, întrucât nu se poate reţine o similitudine între situaţia juridicã a debitorilor şi cea a creditorilor, de naturã sã permitã caracterizarea regimului juridic diferenţiat ce le este aplicabil ca fiind discriminatoriu. Astfel, posibilitatea recunoscutã creditorilor ca, în anumite condiţii, expres şi limitativ prevãzute de lege, sã poatã interveni pentru a-şi apãra drepturile şi interesele legitime nu constituie o mãsurã discriminatorie pozitivã în favoarea lor, ci reprezintã exclusiv o garanţie a asigurãrii echilibrului între persoane cu interese contrare, prin determinarea cadrului legal de exercitare a drepturilor lor legitime.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în decizia menţionatã îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
4. În ceea ce priveşte invocarea prevederilor constituţionale ale art. 4 alin. (2), Curtea constatã cã acestea nu sunt incidente în cauzã, iar în ce priveşte art. 20 alin. (2), art. 44 alin (2), art. 124 alin. (2), art. 126 alin. (1), (2) şi (5), art. 129 din Constituţie, autorii excepţiei nu motiveazã în ce constã contrarietatea dispoziţiilor criticate cu acestea, Curtea neputându-se substitui autorilor excepţiei prin invocarea unor motive de neconstituţionalitate.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 401 alin. 1 şi art. 403 alin. 1 din Codul de procedurã civilã, precum şi a dispoziţiilor art. 120 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului, excepţie ridicatã de Miron Doinescu şi Elena Doinescu în Dosarul nr. 17.561/4/2009 al Judecãtoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 4 octombrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ioniţa Cochinţu
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
