Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.286 din 14 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 alin. (1)-(4) si art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 pct. 1 şi 6 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Remco Trade" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.304/300/2009 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã. La apelul nominal rãspunde Emil Rãchitã - administratorul Societãţii Comerciale "Remco Trade" - S.R.L., lipsã fiind cealaltã parte, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul administratorului Societãţii Comerciale "Remco Trade" - S.R.L., care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens aratã cã reglementarea modalitãţilor de platã a impozitului pe profit ţine de strategia statului în domeniul politicii fiscale, fãrã a fi încãlcate prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 23 decembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 20.304/300/2009, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 pct. 1 şi 6 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 cu privire la rectificarea bugetarã pe anul 2009 şi reglementarea unor mãsuri financiar-fiscale. Excepţia a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Remco Trade" - S.R.L. din Bucureşti, intimat într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã deşi art. 4 din codul fiscal prevede cã acesta se modificã şi se completeazã numai prin lege, promovatã, de regulã, cu 6 luni înainte de data intrãrii în vigoare a acesteia, orice modificare sau completare intrând în vigoare cu începere din prima zi a anului urmãtor celui în care a fost adoptatã prin lege, textele criticate au intrat în vigoare la data de 1 mai 2009, nerespectând art. 4 din Codul fiscal. Astfel, se realizeazã o neconcordanţã între prevederile legale ale Codului fiscal şi cele ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009, fapt ce duce la o încãlcare evidentã a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentalã. Fixarea sumelor corespunzãtoare impozitului minim, precum şi stabilirea lor în funcţie de veniturile totale înregistrate la data de 31 decembrie a anului precedent creeazã o evidentã inechitate între micii şi marii contribuabili, încãlcându-se astfel prevederile art. 44 alin. (2) teza întâi şi cele ale art. 56 alin. (2) din Constituţie. De asemenea, sunt încãlcate şi prevederile constituţionale ale art. 45 referitoare la libertatea economicã. Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Guvernul aratã cã dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere dreptului de proprietate privatã, principiului libertãţii economice sau celui privind justa aşezare a sarcinilor fiscale. Inechitatea invocatã între micii şi marii contribuabili reprezintã o mãsurã de politicã fiscalã, statul fiind cel care îşi stabileşte sistemul legal de impunere, în vederea asigurãrii unei juste aşezãri a sarcinilor fiscale. Aspectele invocate ţin de poziţia şi viziunea legiuitorului faţã de sistemul de taxare oportun unei anumite perioade economice. Modul în care înţelege statul sã îi sprijine pe micii întreprinzãtori prin mãsurile economice luate şi, implicit, efectele benefice sau defavorabile ale mãsurilor asupra operatorilor economici se subsumeazã aceleiaşi strategii economico-fiscale a statului. Avocatul Poporului aratã cã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 este neîntemeiatã. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 pct. 6 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009, se aratã cã aceasta este inadmisibilã, întrucât dispoziţiile criticate reglementeazã unele mãsuri financiar-fiscale referitoare la anul 2009, având o aplicabilitate limitatã în timp la anul menţionat. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã. Instanţa de judecatã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 32 pct. 1 şi 6 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009. Curtea observã cã <>art. 32 pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009 modificã dispoziţiile <>art. 18 alin. (1)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, iar art. 32 pct. 6 din aceeaşi ordonanţã introduce la <>art. 34 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, dupã alin. (14), patru noi alineate, alin. (15)-(18). Aşa fiind, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 18 alin. (1)-(4) şi <>art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003. Ulterior sesizãrii Curţii, în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010, a fost publicatã <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 87/2010 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal. Potrivit art. II din ordonanţã, aceasta intrã în vigoare începând cu data de 1 octombrie 2010. Potrivit <>art. I pct. 1 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 87/2010, <>art. 18 alin. (2)-(7) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal se abrogã, iar potrivit art. I pct. 5 din aceeaşi ordonanţã, <>art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal se modificã. Textele de lege criticate au în prezent urmãtorul cuprins: - <>Art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "Contribuabilii care desfãşoarã activitãţi de natura barurilor de noapte, cluburilor de noapte, discotecilor, cazinourilor sau pariurilor sportive, inclusiv persoanele juridice care realizeazã aceste venituri în baza unui contract de asociere, şi în cazul cãrora impozitul pe profit datorat pentru activitãţile prevãzute în acest articol este mai mic decât 5% din veniturile respective sunt obligaţi la plata unui impozit de 5% aplicat acestor venituri înregistrate."; - Art. 18 alin. (2)-(7) este abrogat; - <>Art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal: "(15) Contribuabilii care, pânã la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligaţi la plata impozitului minim au obligaţia de a declara şi de a plãti impozitul pe profit, respectiv de a efectua plata anticipatã, dupã caz, aferente trimestrului III al anului 2010, pânã la data de 25 octombrie 2010, potrivit prevederilor în vigoare la data de 30 septembrie 2010. (16) Contribuabilii care, pânã la data de 30 septembrie 2010 inclusiv, au fost obligaţi la plata impozitului minim, pentru definitivarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, aplicã urmãtoarele reguli: a) pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010: - determinarea impozitului pe profit aferent perioadei respective şi efectuarea comparaţiei cu impozitul minim anual, prevãzut la art. 18 alin. (3), recalculat în mod corespunzãtor pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010, prin împãrţirea impozitului minim anual la 12 şi înmulţirea cu numãrul de luni aferent perioadei respective, în vederea stabilirii impozitului pe profit datorat; - stabilirea impozitului pe profit datorat; - prin excepţie de la prevederile alin. (1), (5) şi (11) şi ale art. 35 alin. (1), depunerea declaraţiei privind impozitul pe profit pentru perioada 1 ianuarie-30 septembrie 2010 şi plata impozitului pe profit datorat din definitivarea impunerii, pânã la data de 25 februarie 2011; b) pentru perioada 1 octombrie-31 decembrie 2010: - contribuabilii depun declaraţia privind impozitul pe profit şi plãtesc impozitul pe profit datorat potrivit prevederilor alin. (1), (5) şi (11) şi ale art. 35 alin. (1). (17) În aplicarea prevederilor alin. (16), determinarea profitului impozabil şi a impozitului pe profit se efectueazã urmãrindu-se metodologia de calcul prevãzutã de titlul II "Impozitul pe profit" în mod corespunzãtor pentru cele douã perioade, luând în calcul veniturile şi cheltuielile înregistrate. (18) Pierderea fiscalã înregistratã în cele douã perioade aferente anului 2010 se recupereazã potrivit prevederilor art. 26, fiecare perioadã fiind consideratã an fiscal în sensul perioadei de 5 ani, respectiv 7 ani." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale sunt invocate prevederile constituţionale ale art. 15 alin. (2) referitoare la neretroactivitatea legii, art. 44 alin. (2) teza întâi referitoare la garantarea şi ocrotirea în mod egal de lege a proprietãţii private, indiferent de titular, art. 45 referitoare la libertatea economicã şi art. 56 alin. (2) referitoare la aşezarea justã a sarcinilor fiscale. 1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Astfel, Curtea reţine cã regula generalã în materia impozitelor şi taxelor este cuprinsã în art. 139 alin. (1) din Constituţie, potrivit cãruia "Impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurãrilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege". De asemenea, Curtea reţine cã, potrivit art. 56 din Constituţie, contribuţia cetãţenilor la cheltuielile publice constituie o îndatorire fundamentalã a acestora, neputându-se reţine, în consecinţã, cã prin stabilirea pe cale legalã a unui impozit s-ar leza dreptul de proprietate al unei persoane. Din aceste reglementãri constituţionale rezultã cã stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului, acesta având dreptul exclusiv de a stabili cuantumul impozitelor şi taxelor şi de a opta pentru acordarea unor exceptãri sau scutiri de la aceste obligaţii în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiarã a ţãrii în perioadele respective. Întrucât, astfel cum s-a arãtat, stabilirea impozitelor şi taxelor datorate bugetului de stat, precum şi a condiţiilor de impozitare intrã în competenţa exclusivã a legiuitorului, adoptând reglementarea prevãzutã la <>art. 18 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Guvernul, în calitatea sa de legiuitor delegat, a acţionat în limitele acestei competenţe, prin stabilirea unei baze impozabile certe care sã asigure un tratament echitabil şi corect pentru toţi, neputându-se reţine cã astfel ar fi contravenit principiului aşezãrii juste a sarcinilor fiscale. În ceea ce priveşte critica potrivit cãreia se realizeazã o neconcordanţã între prevederile legale ale Codului fiscal şi cele ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 34/2009, fapt ce duce la o încãlcare evidentã a dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea fundamentalã, Curtea constatã cã aceasta nu poate fi primitã. Astfel, în jurisprudenţa sa constantã, instanţa de contencios constituţional a statuat cã examinarea constituţionalitãţii unui text de lege are în vedere compatibilitatea acestui text cu dispoziţiile constituţionale pretins violate, iar nu compararea mai multor prevederi legale între ele şi raportarea concluziei ce ar rezulta din aceastã comparaţie la dispoziţii ori principii ale Constituţiei. Referitor la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constatã cã dispoziţiile criticate stabilesc reguli pe care contribuabilii, care pânã la data de 30 septembrie 2010, inclusiv, au fost obligaţi la plata impozitului minim, trebuie sã le aplice pentru definitivarea impozitului pe profit datorat pentru anul fiscal 2010, reglementare ce se încadreazã în competenţa legiuitorului determinatã în acord cu prevederile art. 139 alin. (1) din Constituţie. 2. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, Curtea constatã cã acestea au fost abrogate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 87/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 669 din 30 septembrie 2010. Or, potrivit prevederilor <>art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţionalã decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecãtoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţã în vigoare [...]". Având în vedere aceste dispoziţii legale, precum şi jurisprudenţa sa constantã în astfel de situaţii, Curtea urmeazã sã respingã ca devenitã inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 alin. (1) şi <>art. 34 alin. (15)-(18) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Remco Trade" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 20.304/300/2009 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã. 2. Respinge ca devenitã inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 18 alin. (2)-(4) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 octombrie 2010.
PREŞEDINTE, ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
