Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.285 din 29 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor masuri in domeniul pensiilor si, in special, ale art. 1 lit. f) si art. 3 din lege
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 828 din 23 noiembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Ioan Vasile Savu în Dosarul nr. 8.177/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia civilã şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 4.757D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 4.769D/2010 şi nr. 77D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, excepţie ridicatã de Hajdu Menyhert Gabor şi Asztalos Ferenc în dosarele nr. 2.838/96/2010 şi nr. 2.848/96/2010 ale Tribunalului Harghita - Secţia civilã.
La apelul nominal se prezintã personal domnul Hajdu Menyhert Gabor, lipsind celelalte pãrţi, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 43D/2011, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1 şi art. 3 din Legea nr. 119/2010, excepţie ridicatã de Szabo Karoly Ferenc în Dosarul nr. 10.835/83/2010 al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor. Procedura de citare cu privire la Casa Judeţeanã de Pensii Satu Mare este legal îndeplinitã. În privinţa autorului excepţiei, magistratul-asistent-şef referã asupra faptului cã dovada de îndeplinire a procedurii de citare cu privire la domnul Szabo Karoly Ferenc a fost restituitã cu menţiunea "decedat".
Cu privire la acest incident procedural, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care apreciazã cã procedura de citare a fost legal îndeplinitã, tranşarea aspectelor ce ţin de succesiunea persoanei decedate urmând sã fie realizatã la instanţa de fond. În consecinţã, considerã cauza în stare de judecare.
Curtea apreciazã cã procedura de citare este legal îndeplinitã şi faţã de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât, pe de o parte, având în vedere art. 14 din Legea nr. 47/1992, dispoziţiile art. 87 pct. 10 din Codul de procedurã civilã referitor la citarea moştenitorilor, pânã la intervenirea lor în proces, printr-un curator special nu sunt aplicabile procedurii în faţa instanţei constituţionale, iar, pe de altã parte, indiferent cã moştenitorii au intervenit sau nu în procesul din faţa instanţei de fond, Curtea, în lipsa unei intervenţii exprese din partea acestora în litigiul constituţional, urmeazã sã judece cauza potrivit cadrului procesual stabilit prin încheierea de sesizare. Astfel, Curtea reţine cã judecarea excepţiei de neconstituţionalitate nu este condiţionatã de intervenţia în procesul din faţa instanţei de fond sau a celei constituţionale a moştenitorilor autorului excepţiei, dat fiind cã aceasta este de ordine publicã. În fine, problemele legate de drepturile succesorale urmeazã sã fie tranşate în litigiul din faţa instanţei judecãtoreşti.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor nr. 4.769D/2010, nr. 43D/2011 şi nr. 77D/2011 la Dosarul nr. 4.757D/2010.
Partea prezentã, precum şi reprezentantul Ministerului Public sunt de acord cu mãsura conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 4.769D/2010, nr. 43D/2011 şi nr. 77D/2011 la Dosarul nr. 4.757D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul domnului Hajdu Menyhert Gabor, care aratã cã dispoziţiile legale criticate sunt retroactive, întrucât modificã o decizie definitivã de pensionare. Se susţine cã dreptul sãu la pensie, drept care constituie o asigurare pentru perioada pasivã a vieţii unui cetãţean, a fost, practic, desfiinţat prin scãderea cu peste 90% a cuantumului pensiei sale; or, o atare mãsurã este disproporţionatã şi inadmisibilã chiar şi în condiţiile în care societatea este strâmtoratã din punct de vedere economic. Se mai apreciazã cã statul încalcã şi dreptul la respectarea bunurilor unei persoane, deşi ar fi trebuit sã garanteze dreptul de proprietate cu privire la bunurile legal dobândite.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 871 din 25 iunie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 25 şi 29 noiembrie 2010, 2 şi 9 decembrie 2010, pronunţate în dosarele nr. 8.177/30/2010, nr. 2.838/96/2010, nr. 10.835/83/2010 şi nr. 2.848/96/2010, Tribunalul Timiş - Secţia civilã, Tribunalul Harghita - Secţia civilã şi Tribunalul Satu Mare - Secţia civilã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, respectiv ale art. 1 şi art. 3 din lege, excepţie ridicatã de Ioan Vasile Savu, Hajdu Menyhert Gabor, Szabo Karoly Ferenc şi Asztalos Ferenc în cauze având ca obiect anularea deciziilor de recalculare a pensiei în baza Legii nr. 119/2010.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã Legea nr. 119/2010 încalcã art. 1 alin. (5) din Constituţie, întrucât instituie un paralelism legislativ în privinţa pensiei speciale a parlamentarilor, aceştia practic fiind supuşi atât Legii nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, cât şi Legii nr. 119/2000; mai mult, se considerã cã acest paralelism legislativ a fost accentuat prin adoptarea Legii nr. 263/2010.
Se aratã cã adoptarea Legii nr. 119/2010 s-a realizat cu încãlcarea art. 67, art. 73 alin. (3) lit. p) şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, întrucât, reglementând în materia legii organice, ea trebuia adoptatã în prezenţa şi cu votul majoritãţii membrilor celor douã Camere ale Parlamentului. Or, legea criticatã a fost adoptatã prin procedura angajãrii rãspunderii Guvernului, potrivit art. 114 din Constituţie.
Se considerã cã dispoziţiile legale criticate încalcã principiul neretroactivitãţii legilor, întrucât o lege nu poate diminua cuantumul pensiilor aflate în platã decât cu încãlcarea art. 15 alin. (2) din Constituţie. Se apreciazã cã pensia specialã reprezintã un element de patrimoniu aflat în proprietatea beneficiarului acesteia, iar reducerea cuantumului acesteia constituie o ingerinţã care afecteazã dreptul de proprietate în substanţa sa. Mai mult, se aratã cã o asemenea mãsurã reprezintã o expropriere ce nu respectã exigenţele art. 44 alin. (3) din Constituţie, întrucât aceasta a fost dispusã fãrã o justã şi prealabilã despãgubire. Este afectat şi dreptul constituţional la pensie, precum şi nivelul de trai al pensionarilor afectaţi prin mãsura criticatã.
În consecinţã, se aratã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 53 din Constituţie, întrucât nu respectã condiţiile imperative prevãzute de acest text constituţional.
Tribunalul Timiş - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate formulatã este neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Tribunalul Harghita - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate formulatã este întemeiatã, prin raportare la dispoziţiile art. 44 alin. (1) şi art. 17 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, în mãsura în care dreptul la pensie este un drept ce se regãseşte în patrimoniul unei persoane.
Tribunalul Satu Mare - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate formulatã este neîntemeiatã, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este inadmisibilã, întrucât textele legale criticate nu mai sunt formal în vigoare, epuizându-şi efectele juridice odatã cu transformarea pensiilor speciale în pensii contributive. În acest sens, se mai aratã cã, în momentul de faţã, este aplicabilã numai Legea nr. 263/2010 în privinţa sistemului de pensii publice, aspect subliniat şi prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.237 din 6 octombrie 2010.
Guvernul nu a comunicat punctul sãu de vedere în dosarele nr. 43D/2011 şi nr. 77D/2011.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum rezultã din încheierile de sesizare, îl constituie dispoziţiile Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, precum şi, în special, ale art. 1 şi art. 3 din lege. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, rezultã cã aceasta priveşte dispoziţiile art. 1 lit. f) şi art. 3 din Legea nr. 119/2010, precum şi legea în ansamblul sãu, dispoziţii asupra cãrora Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmeazã a se pronunţa prin prezenta decizie. Textele punctual criticate au urmãtorul cuprins:
- Art. 1 lit. f): "Pe data intrãrii în vigoare a prezentei legi, urmãtoarele categorii de pensii, stabilite pe baza legislaţiei anterioare, devin pensii în înţelesul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale, cu modificãrile şi completãrile ulterioare: [...]
f) pensiile de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor;";
- Art. 3: "(1) Pensiile prevãzute la art. 1, stabilite potrivit prevederilor legilor cu caracter special, cuvenite sau aflate în platã, se recalculeazã prin determinarea punctajului mediu anual şi a cuantumului fiecãrei pensii, utilizând algoritmul de calcul prevãzut de Legea nr. 19/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(2) În situaţia pensiilor dintre cele prevãzute la alin. (1), care au fost stabilite în baza legilor speciale, pensia din sistemul public se determinã considerându-se a fi îndeplinite condiţiile de acordare prevãzute de Legea nr. 19/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.
(3) În termen de 15 zile de la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, se elaboreazã metodologia de recalculare a pensiilor prevãzute la art. 1, care se aprobã prin hotãrâre a Guvernului".
Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 15 alin. (2) privind principiul neretroactivitãţii legii, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, art. 47 cu referire la nivelul de trai şi dreptul la pensie, art. 67 privind actele juridice şi cvorumul legal, art. 73 alin. (3) lit. p) privind categoriile de legi, art. 76 alin. (1) privind adoptarea legilor şi a hotãrârilor şi art. 135 alin. (2) lit. f) privind obligaţia statului de a asigura crearea condiţiilor necesare pentru creşterea calitãţii vieţii. Totodatã, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi dispoziţiile art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale cu privire la protecţia proprietãţii, art. 17, art. 23 pct. 3 şi art. 25 pct. 1 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului privind dreptul de proprietate, dreptul la o retribuţie echitabilã, respectiv dreptul la un nivel de trai, precum şi art. 1 privind demnitatea umanã, art. 6 privind dreptul la libertate şi la siguranţã, art. 17 privind dreptul de proprietate, art. 25 privind drepturile persoanelor în vârstã, art. 34 privind securitatea socialã şi asistenţa socialã, art. 52 privind întinderea şi interpretarea drepturilor şi principiilor şi art. 54 privind interzicerea abuzului de drept din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Nu se poate reţine punctul de vedere al Guvernului în sensul cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, întrucât, chiar dacã operaţiunea de transformare a pensiilor speciale în pensii contributive a fost realizatã, Legea nr. 119/2010 continuã sã producã efecte juridice directe pentru perioada 3 iulie-31 decembrie 2010 şi indirecte/subsecvente pentru perioada de dupã intrarea în vigoare a Legii nr. 263/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010. Astfel, legea criticatã nu şi-a epuizat efectele juridice, Curtea arãtând, în Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 785 din 24 noiembrie 2010, cã viitoarea Lege nr. 263/2010 nu are caracter novator faţã de cadrul legal consacrat prin Legea nr. 119/2010; aşadar, o eventualã neconstituţionalitate a Legii nr. 119/2010, coroboratã cu neconstituţionalitatea dispoziţiilor abrogatoare - care, de principiu, au caracter constatator - cuprinse în Legea nr. 263/2010 referitoare la textele legale care vizau pensii de serviciu, are drept rezultat repunerea în platã a pensiei speciale existente anterior Legii nr. 119/2010.
În aceste condiţii, ţinând cont şi de Decizia Curţii Constituţionale nr. 766 din 15 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, excepţia de neconstituţionalitate urmeazã sã fie analizatã pe fond.
II. În privinţa criticilor extrinseci de neconstituţionalitate, Curtea observã cã autorul excepţiei din Dosarul nr. 4.757D/2010 porneşte de la o ipotezã greşitã în sensul cã în domeniul rezervat legilor organice se poate reglementa numai în condiţiile art. 75 şi art. 76 din Constituţie. Or, chiar Constituţia, la art. 114, oferã Guvernului competenţa de a-şi angaja rãspunderea în faţa Parlamentului asupra unui proiect de lege cu consecinţa adoptãrii legii respective dacã nu a fost depusã o moţiune de cenzurã sau dacã aceasta nu a fost votatã în condiţiile art. 113 din Constituţie. Acest proiect de lege poate viza domenii care fac atât obiectul legii ordinare, cât şi obiectul legii organice, domeniile excluse fiind, spre exemplu, legile constituţionale sau legile pentru adoptarea cãrora Constituţia prevede o anume procedurã (a se vedea art. 138 din Constituţie).
Astfel, cu precizãrile de mai sus arãtate, Curtea reţine cã indiferent de materia în care intervine, cea a legii ordinare sau organice, un proiect de lege poate fi adoptat atât pe calea prevãzutã de art. 75 şi art. 76, cât şi pe cea reglementatã de art. 114 din Constituţie.
III. În privinţa criticilor intrinseci de neconstituţionalitate, Curtea observã urmãtoarele:
Prin Decizia nr. 871 din 25 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, Curtea a statuat, în mod principial, cã textele de lege criticate, conformându-se dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie, afecteazã pensiile speciale doar pe viitor, şi numai în ceea ce priveşte cuantumul acestora. Celelalte condiţii privind acordarea acestora, respectiv stagiul efectiv de activitate în acea profesie şi vârsta eligibilã nu sunt afectate de noile reglementãri. De asemenea, Legea privind instituirea unor mãsuri în domeniul pensiilor nu se rãsfrânge asupra prestaţiilor deja obţinute anterior intrãrii sale în vigoare, care constituie facta praeterita.
Având în vedere cã pensiile speciale nu reprezintã un privilegiu, ci au o justificare obiectivã şi raţionalã, Curtea a considerat cã acestea pot fi eliminate doar dacã existã o raţiune, o cauzã suficient de puternicã spre a duce în final la diminuarea prestaţiilor sociale ale statului sub forma pensiei. Or, în cazul Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, o atare cauzã o reprezintã necesitatea reformãrii sistemului de pensii, reechilibrarea sa, eliminarea inechitãţilor existente în sistem şi, nu în ultimul rând, situaţia de crizã economicã şi financiarã cu care se confruntã statul, deci atât bugetul de stat, cât şi cel al asigurãrilor sociale de stat. Astfel, aceastã mãsurã nu poate fi consideratã ca fiind arbitrarã; de asemenea, Curtea a observat cã mãsura nu impune o sarcinã excesivã asupra destinatarilor ei, ea aplicându-se tuturor pensiilor speciale, nu selectiv, nu prevede diferenţieri procentuale pentru diversele categorii cãrora i se adreseazã, pentru a nu determina ca una sau alta sã suporte mai mult sau mai puţin mãsura de reducere a venitului obţinut dintr-o atare pensie.
Curtea a statuat cã partea necontributivã a pensiei de serviciu, chiar dacã poate fi încadratã, potrivit interpretãrii pe care Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a dat-o art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, în noţiunea de "bun", ea reprezintã totuşi, din aceastã perspectivã, un drept câştigat numai cu privire la prestaţiile de asigurãri sociale realizate pânã la data intrãrii în vigoare a noii legi, iar suprimarea acestora pentru viitor nu are semnificaţia exproprierii.
Curtea a arãtat, în privinţa pretinsei încãlcãri a art. 47 din Constituţie, cã drepturile rezultate din actul de pensionare sunt previzibile, şi anume îndrituirea persoanei la cuantumul aferent pensiei din sistemul ordinar de pensionare, restul cuantumului pensiei (cea suplimentarã) fiind supus elementelor variabile amintite mai sus, şi anume optica legiuitorului şi resursele financiare ale statului care pot fi alocate în aceastã direcţie.
Întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã a determina schimbarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
De asemenea, Curtea observã cã statutul constituţional al magistraţilor, precum şi garanţiile care se ataşeazã acestuia sunt diferite de cele ale deputaţilor şi senatorilor, ceea ce justificã, de principiu, un tratament juridic diferenţiat al magistraţilor, ca exponenţi ai sistemului justiţiei, în privinţa acordãrii pensiei speciale, fãrã ca acest lucru sã însemne cã atunci când resursele financiare o vor permite legiuitorul sã nu poatã acorda şi acestei din urmã categorii un supliment la pensia contributivã. Astfel, nu se poate reţine incidenţa considerentelor care au stat la baza Deciziei Curţii Constituţionale nr. 873 din 25 iunie 2010 şi în privinţa deputaţilor şi senatorilor.
Distinct de cele arãtate mai sus, Curtea mai reţine cã dispoziţiile legale criticate nu impieteazã cu nimic asupra calitãţii de pensionar dobânditã în temeiul reglementãrilor legale în vigoare la momentul emiterii deciziei de pensionare. Astfel, aceastã decizie este o faptã constitutivã a unei situaţii juridice realizate înainte de o eventualã intrare în vigoare a prevederilor criticate. Rezultã cã, sub aspectul cuantumului pensiei, efectele acestei decizii de pensionare rãmân câştigate pe toatã perioada cuprinsã între emiterea deciziei de pensionare şi momentul la care va intra în vigoare prezenta lege. Dacã prezenta lege ar fi diminuat sau crescut cuantumul pensiei aflate în platã pe perioada menţionatã, aceasta cu siguranţã ar fi fost retroactivã, încãlcând art. 15 alin. (2) din Constituţie, întrucât ar fi desfiinţat o facta praeterita.
Prin urmare, ceea ce se subsumeazã, în mod evident, conceptului de facta praeterita este dobândirea calitãţii de pensionar. Însã, cu privire la drepturile rezultate în urma obţinerii calitãţii menţionate, se observã cã acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnã cã actul de pensionare determinã a priori şi ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în platã. Astfel, prestaţiile de asigurãri sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe mãsura curgerii timpului. Însã cuantumul pensiei la care este îndrituit pensionarul pentru perioada ce urmeazã unei luni încheiate este mai degrabã un efect viitor al raporturilor juridice trecute - facta futura, întrucât raportul juridic trecut, în speţa de faţã, se constituie chiar în dobândirea calitãţii de pensionar şi toate prestaţiile succesive lunare sub forma pensiei sunt facta futura, care, pe mãsura trecerii timpului, devin facta praeterita.
Legiuitorul, fie el originar sau derivat, nu poate modifica pentru trecut - crescând ori diminuând - cuantumul pensiilor legal primite şi încasate lunar. Deci, drepturi legal câştigate în sensul Deciziei nr. 120 din 15 februarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2007, sunt cele care sunt deja legal încasate, cu condiţia sã fi fost şi legal stabilite; de asemenea, drept legal câştigat în sensul aceleiaşi decizii este, bineînţeles, şi calitatea de pensionar.
Curtea observã cã pensia de serviciu este compusã, principial, din douã elemente, indiferent de modul de calcul specific stabilit de prevederile legilor speciale, şi anume: pensia contributivã şi un supliment din partea statului care, prin adunarea cu pensia contributivã, sã reflecte cuantumul pensiei de serviciu stabilit în legea specialã. Acordarea acestui supliment ţine de politica statului în domeniul asigurãrilor sociale şi nu se subsumeazã dreptului constituţional la pensie, ca element constitutiv al acestuia. Obligaţia statului este aceea de a nu reduce cuantumul pensiei sub nivelul stabilit în sistemul general de pensionare, întrucât, prin calitatea de asigurat la sistemul de asigurãri sociale, persoana în cauzã şi-a garantat dreptul la pensia de drept comun tocmai prin plata contribuţiilor. Este un drept pe care l-a obţinut şi realizat prin plata contribuţiilor legal datorate. De asemenea, nu existã un drept constituţional la pensie de serviciu, astfel încât, cu privire la suplimentul acordat de stat, nu se poate susţine cã este un drept viitor câştigat ad aeternam din moment ce este sub condiţie.
Mai mult, Curtea observã cã şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, spre exemplu, în hotãrârile din 8 decembrie 2009 şi din 31 mai 2011, pronunţate în cauzele Munoz Diaz împotriva Spaniei, paragraful 44, respectiv Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 55, a reiterat jurisprudenţa sa cu privire la faptul cã drepturile decurgând din sistemul de asigurãri sociale sunt drepturi patrimoniale protejate de art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţie, dar acest lucru nu înseamnã cã implicã un drept la dobândirea proprietãţii sau la o pensie într-un anumit cuantum (a se vedea, în acelaşi sens, şi hotãrârile din 12 octombrie 2004 şi 28 septembrie 2004, pronunţate în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, paragraful 39, respectiv Kopecky împotriva Slovaciei, paragraful 35). Reducerea sau încetarea plãţii unui anumit cuantum al beneficiului acordat poate constitui o intervenţie în privinţa bunului ce trebuie justificatã (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 58). Curtea a arãtat cã sistemul de securitate socialã este expresia solidaritãţii societãţii în raport cu membrii sãi vulnerabili (Maggio şi alţii împotriva Italiei, paragraful 61), aspect esenţial pe care Curtea de la Strasbourg l-a luat în seamã atunci când a analizat dacã restrângerea adusã implica o sarcinã individualã excesivã. Curtea a mai arãtat cã statele au o marjã largã de apreciere atunci când reglementeazã sistemul de pensii (paragraful 63) şi cã scãderea cuantumului pensiei cu aproape 50% nu este de naturã sã ştirbeascã esenţa dreptului la pensie, reclamantul fiind deci obligat sã suporte o scãdere rezonabilã şi proporţionalã (paragrafele 62 şi 63). Nu în ultimul rând, din paragraful 63 al hotãrârii reiese cã o reducere a cuantumului pensiei în vederea egalizãrii unor stãri de fapt existente este de dorit, respectiv acordarea unui cuantum al pensiei în funcţie de contribuţiile vãrsate, şi nu în funcţie de cuantumul concret al salariului (sistem contributiv versus sistem retributiv); în aceste condiţii, pierderea parţialã a unei pãrţi din pensie nu este o sarcinã individualã excesivã (paragraful 63).
Curtea constatã cã eliminarea pensiilor de serviciu reglementatã de Legea nr. 119/2010 nu a reprezentat o sarcinã individualã excesivã, aceastã sarcinã fiind suportatã de cvasimajoritatea personalului angajat în domeniul public care beneficia de astfel de pensii în egalã mãsurã (spre deosebire de cele reţinute de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Kjartan Asmundsson împotriva Islandei, 2005, precitatã). Ajustarea dictatã de principiul contributivitãţii nu numai cã eliminã un beneficiu suplimentar acordat unor angajaţi ai statului, dar îi integreazã pe cvasimajoritatea acestora într-un sistem unic de pensii publice. Totodatã, conform jurisprudenţei Curţii, dreptul la pensie nu este afectat decât atunci când este redusã pensia contributivã (a se vedea Decizia nr. 872 şi Decizia nr. 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010); or, în cauza de faţã, nu se pune o atare problemã, pensia contributivã nefiind în niciun fel afectatã sau restrânsã.
Curtea mai observã cã, prin Decizia nr. 977 din 12 iulie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 711 din 10 octombrie 2011, a statuat: "cuantumurile viitoare ale pensiilor aflate în platã nu pot fi subsumate unui drept de proprietate pe care beneficiarul unei pensii l-ar avea. Cuantumul pensiei reprezintã un bun numai în mãsura în care acesta a devenit exigibil".
De asemenea, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate nu numai cã nu creeazã un paralelism legislativ, ci integreazã sistemului de pensii publice pensiile speciale, aspect întãrit chiar prin Legea nr. 263/2010, care, constatând realitatea existentã în urma adoptãrii Legii nr. 119/2010, a şi abrogat [la art. 196 lit. g)] dispoziţiile art. 49-51 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, referitoare la pensiile speciale ale deputaţilor şi senatorilor. Este de reţinut cã aceastã abrogare nu a avut caracter novator (a se vedea Decizia nr. 1.237 din 6 octombrie 2010, precitatã), întrucât, dacã i s-ar fi ataşat acest caracter, într-adevãr, se punea problema existenţei unui paralelism legislativ.
În privinţa dispoziţiilor procedurale cuprinse la art. 3 din Legea nr. 119/2010, Curtea observã cã acestea nu încalcã cu nimic textele constituţionale invocate, ele reprezentând prevederi de naturã tehnicã, legiuitorul fiind îndrituit sã stabileascã modalitatea concretã de calcul a noilor pensii prin trimiterea generalã pe care o face la principiile fostei Legi nr. 19/2000 - în prezent trimiterea, desigur, vizeazã Legea nr. 263/2010.
În fine, Curtea reţine cã art. 53 din Constituţie nu are incidenţã în cauzã din moment ce nu existã nicio încãlcare a vreunui drept sau libertãţi fundamentale.
Nu în ultimul rând, Curtea reţine cã cenzurarea modului în care casele judeţene de pensii au înţeles sã recalculeze pensiile speciale şi, implicit, a deciziilor de recalculare emise în temeiul Legii nr. 119/2010 ţine de competenţa instanţelor judecãtoreşti.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor şi, în special, ale art. 1 lit. f) şi art. 3 din lege, excepţie ridicatã de Ioan Vasile Savu în Dosarul nr. 8.177/30/2010 al Tribunalului Timiş - Secţia civilã, de Hajdu Menyhert Gabor şi Asztalos Ferenc în dosarele nr. 2.838/96/2010, respectiv nr. 2.848/96/2010 ale Tribunalului Harghita - Secţia civilã şi de Szabo Karoly Ferenc în Dosarul nr. 10.835/83/2010 al Tribunalului Satu Mare - Secţia civilã
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
