Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 104 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Europencils" - S.A. din Sibiu în Dosarul nr. 173/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã, şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.422D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra faptului cã autorul excepţiei de neconstituţionalitate, Societatea Comercialã "Europencils" - S.A. din Sibiu, a depus la dosar un înscris prin care solicitã admiterea excepţiei invocate şi judecarea cauzei în lipsã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, menţionând cã art. 93 din Regulamentul de ordine interioarã a instanţelor judecãtoreşti, aprobat prin Hotãrârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prevede posibilitatea transmiterii actelor de sesizare a instanţei inclusiv prin fax.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 19 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 173/1/2010, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 104 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Europencils" - S.A. din Sibiu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva unei decizii comerciale privind reziliere contract.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, întrucât legiuitorul nu a putut anticipa, la momentul adoptãrii Codului de procedurã civilã, cã mijloacele de comunicare cu instanţele se vor diversifica (fax, e-mail etc.), situaţie în care normele art. 104 din Codul de procedurã civilã îngrãdesc liberul acces la justiţie şi folosirea cãilor de atac corespunzãtor noilor mijloace tehnice.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, prevederile legale nu contravin principiilor constituţionale pentru cã existã modalitãţi alternative de transmitere a actelor de procedurã cãtre instanţele judecãtoreşti, respectiv prin serviciul registraturã şi prin poştã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Acestea sunt dispoziţii procedurale prin care sunt reglementate condiţiile de admisibilitate şi transmitere a actelor de procedurã cãtre instanţele judecãtoreşti. Articolul 104 din Codul de procedurã civilã nu îngrãdeşte liberul acces la justiţie şi nici nu împiedicã pãrţile interesate sã apeleze la instanţele judecãtoreşti şi sã se prevaleze de toate garanţiile procesuale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 104 din Codul de procedurã civilã, text de lege care are urmãtorul cuprins: "Actele de procedurã trimise prin poştã instanţelor judecãtoreşti se socotesc îndeplinite în termen dacã au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea lui."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 129 referitor la folosirea cãilor de atac din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Dreptul fundamental de acces liber la justiţie este consacrat prin art. 21 din Constituţie, potrivit cãruia orice persoanã se poate adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor sale legitime. Legea fundamentalã nu interzice stabilirea prin lege a anumitor condiţii sau reguli de procedurã în privinţa exercitãrii acestui drept, ci - dimpotrivã - statueazã în art. 126 alin. (2): "Competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã sunt prevãzute numai prin lege".
Curtea reţine cã stabilirea unor condiţionãri pentru introducerea acţiunilor în justiţie nu constituie o încãlcare a dreptului la liber acces la justiţie, în acest sens fiind Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, în care s-a stabilit cã liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfãptuieşte şi este de competenţa exclusivã a legiuitorului de a institui regulile de desfãşurare a procesului în faţa instanţelor judecãtoreşti.
Principiul accesului liber la justiţie trebuie interpretat şi prin prisma art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Cu privire la interpretarea acestui articol Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a stabilit cã dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitãrilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricãrui drept (Hotãrârea din 21 februarie 1975, pronunţatã în Cauza Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragrafele 37-38).
Totodatã, în Hotãrârea din 26 ianuarie 2006, pronunţatã în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicatã în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a arãtat cã accesul liber la justiţie implicã prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitãri, atât timp cât nu este atinsã substanţa dreptului.
De asemenea, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în Hotãrârea din 22 octombrie 1996, pronunţatã în Cauza Stubbings împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragrafele 51-52, a reţinut cã instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedurã, termenele de prescripţie şi cele de decãdere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de naturã a încãlca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atât timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa, iar în Hotãrârea din 10 mai 2001, pronunţatã în Cauza Z şi alţii împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 93, a statuat cã "dreptul de acces la tribunale nu este un drept absolut" şi cã "acesta poate fi supus unor restricţii legitime, cum ar fi termenele legale de prescripţie sau ordonanţele care impun depunerea unei cauţiuni".
În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale cu privire la existenţa termenelor procedurale, de exemplu în Decizia nr. 123 din 16 februarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 257 din 22 martie 2006, Curtea a statuat cã instituirea termenelor procedurale a avut în vedere securitatea şi stabilitatea raporturilor juridice şi nicidecum îngrãdirea accesului liber la justiţie.
Referitor la art. 104 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã prin dispoziţiile procedurale criticate de autorul excepţiei nu se limiteazã drepturile pãrţilor de a comunica cu instanţele judecãtoreşti, deoarece nimic nu le împiedicã pe acestea sã se adreseze instanţelor prin orice mijloace, cu condiţia - subînţeleasã - de a o face în termenele prevãzute de lege. În speţã, fiind vorba despre declararea unei cãi de atac împotriva unei hotãrâri judecãtoreşti, comunicarea prin fax a acesteia la dosar este posibilã înãuntrul termenului legal, întrucât dispoziţiile art. 104 din Codul de procedurã civilã impun tocmai comunicarea actelor de procedurã înãuntrul termenelor legale şi nu, neapãrat, o anumitã modalitate de comunicare a acestora.
De asemenea, Curtea reţine cã textul criticat nu exclude nici explicit, nici implicit alte modalitãţi de comunicare a actelor de procedurã, altele decât transmiterea prin poştã. Acest text reprezintã o reglementare normativã tehnicã care stabileşte regula generalã în privinţa actelor de procedurã trimise instanţelor prin poştã, care se socotesc a fi îndeplinite în termen dacã au fost predate recomandat la oficiul poştal înainte de împlinirea acestui termen. Astfel, momentul de la care începe sã curgã termenul nu poate fi afectat sau modificat de modalitatea de comunicare sau notificare a actelor de procedurã.
De altfel, Codul de procedurã civilã aduce în prim plan şi alte modalitãţi de comunicare a actelor de procedurã, de exemplu, prin art. 82 alin. 1, art. 86 alin. 3 sau art. 132 alin. 2. În acest sens, Curtea observã cã alin. 3 al art. 86 din Codul de procedurã civilã, sediul general al materiei în privinţa modalitãţilor de comunicare a actelor de procedurã, prevede cã "în cazul în care comunicarea [...] nu este posibilã, aceasta se va face prin poştã, cu scrisoare recomandatã cu dovadã de primire sau prin alte mijloace ce asigurã transmiterea textului actului şi confirmarea primirii acestuia".
Totodatã, Curtea observã cã Regulamentul de ordine interioarã a instanţelor judecãtoreşti, aprobat prin Hotãrârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 387 din 22 septembrie 2005, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 958 din 28 octombrie 2005, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, prevede la art. 93 cã "Actele de sesizare a instanţei, depuse personal sau prin reprezentant, sosite prin poştã, curier ori fax, se depun la registraturã, unde, în aceeaşi zi, dupã stabilirea obiectului cauzei, primesc numãr din aplicaţia ECRIS şi datã certã", fiind, deci, evident cã actele procedurale pot fi transmise şi prin alte mijloace de comunicare decât prin poştã sau depuse personal.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 104 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Europencils" - S.A. din Sibiu în Dosarul nr. 173/1/2010 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia comercialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
