Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.280 din 8 octombrie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 108^1 alin. 1 lit. b), art. 108^4 si art. 108^5 din Codul de procedura civila    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.280 din 8 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 108^1 alin. 1 lit. b), art. 108^4 si art. 108^5 din Codul de procedura civila

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 767 din 10 noiembrie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 108^1 alin. 1 lit. b), art. 108^4 şi art. 108^5 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Mircea Busuioceanu în Dosarul nr. 19.562/300/2006 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 30 martie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 19.562/300/2006, Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 108^1 alin. 1 lit. b), art. 108^4 şi art. 108^5 din Codul de procedurã civilã. Excepţia a fost ridicatã de Mircea Busuioceanu într-o cerere de reexaminare a amenzii judiciare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine, în esenţã, faptul cã încheierea prin care se soluţioneazã cererea de recuzare şi se dispune aplicarea amenzii se pronunţã în camera de consiliu, fãrã citarea pãrţilor şi fãrã administrarea vreunei probe, astfel cã judecãtorul se pronunţã asupra bunei sau relei-credinţe a persoanei care a formulat cererea de recuzare, în absenţa acesteia şi fãrã a-i da posibilitatea sã se apere şi "sã-şi dovedeascã buna-credinţã".
Judecãtoria Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã amenda judiciarã se aplicã în lipsa pãrţii, fãrã citarea acesteia, însã dreptul la apãrare nu este încãlcat de vreme ce partea are la dispoziţie calea de atac a cererii de reexaminare, potrivit art. 108^5 din Codul de procedurã civilã, putând învedera şi proba argumentele în sensul scutirii sau reducerii amenzii judiciare aplicate. Faptul cã cererea de reexaminare se soluţioneazã în camera de consiliu nu afecteazã dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apãrare al pãrţii, atâta timp cât textul de lege criticat pentru neconstituţionalitate nu reglementeazã împrejurarea cã cererea se soluţioneazã fãrã citare. Consecinţa acestui fapt este aceea a aplicãrii regulii generale în materia dreptului procesual civil, respectiv citarea, de vreme ce printr-o dispoziţie expresã nu se prevede contrariul. În concluzie, atâta timp cât partea are la dispoziţie o cale de atac împotriva sancţiunii aplicate, prilej cu care îşi poate exprima poziţia faţã de mãsura dispusã, iar la soluţionarea acestei cãi de atac se impune citarea sa, putând astfel sã se prezinte personal pentru susţinerea punctului sãu de vedere, rezultã cã dreptul la apãrare şi dreptul la un proces echitabil sunt garantate. Mai mult, judecãtorul care aplicã sancţiunea amenzii judiciare pentru exercitarea cu rea-credinţã a dreptului procesual de a formula cereri de recuzare este ţinut sã arate motivele care au format convingerea în sensul existenţei relei-credinţe, folosind în acest scop, ca probe, înscrisurile de la dosar coroborate cu prezumţiile simple.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, aratã cã acestea nu împiedicã pãrţile interesate sã apeleze la instanţele judecãtoreşti şi sã se prevaleze de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã, într-o societate democraticã, procesul echitabil. Totodatã, considerã cã normele criticate nu aduc atingere principiului constituţional potrivit cãruia dreptul la apãrare este garantat. Face referire la <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 109/2008 , nr. 741/2008, nr. 231/2009 şi nr. 462/2009.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 108^1 alin. 1 lit. b), art. 108^4 şi art. 108^5 din Codul de procedurã civilã, cu urmãtorul conţinut:
- Art. 108^1 alin. 1 lit. b):
"Dacã legea nu prevede altfel, instanţa, potrivit dispoziţiilor prezentului articol, va putea sancţiona urmãtoarele fapte sãvârşite în legãturã cu procesul, astfel:
1. cu amendã judiciarã de la 500.000 lei la 7.000.000 lei:(...)
b) formularea, cu rea-credinţã, a unei cereri de recuzare sau de strãmutare;(...)";
- Art. 108^4: "Amenda şi despãgubirea se stabilesc prin încheiere executorie, care se comunicã celui obligat, dacã mãsura a fost luatã în lipsa acestuia.";
- Art. 108^5: "Împotriva încheierii prevãzute la art. 108^4 cel obligat la amendã sau despãgubire va putea face numai cerere de reexaminare, solicitând, motivat, sã se revinã asupra amenzii ori despãgubirii sau sã se dispunã reducerea acestora.
Cererea se face în termen de 15 zile, dupã caz, de la data la care a fost luatã mãsura sau de la data comunicãrii încheierii.
Cererea se soluţioneazã prin încheiere irevocabilã, datã în camera de consiliu, de cãtre instanţa de judecatã ori de preşedintele instanţei de executare care a aplicat amenda sau despãgubirea."
Autorul excepţiei considerã cã se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie şi ale art. 24 privind dreptul la apãrare.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost examinate din perspectiva unor critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>deciziilor nr. 231 din 19 februarie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 1 aprilie 2009, şi nr. 547 din 18 octombrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 noiembrie 2005, Curtea Constituţionalã a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 108^1 alin. 1 pct. 1 lit. b), ale art. 108^4 şi 108^5 din Codul de procedurã civilã.
Curtea a reţinut cã textele de lege criticate prevãd doar posibilitatea aplicãrii unor amenzi judiciare, în cazul exercitãrii cu rea-credinţã a unor drepturi procesuale, ceea ce corespunde exigenţelor art. 57 din Constituţie, care instituie îndatorirea fundamentalã a cetãţenilor de a exercita drepturile şi libertãţile constituţionale cu bunã-credinţã, fãrã încãlcarea drepturilor şi libertãţilor celorlalţi.
De asemenea, textele criticate nu cuprind prevederi de naturã sã aducã atingere dreptului de acces la justiţie şi dreptului la apãrare. Dimpotrivã, dispoziţiile art. 108^5 din Codul de procedurã civilã prevãd cã persoana obligatã la amendã sau despãgubire poate face cerere de reexaminare, prin care solicitã, motivat, sã se revinã asupra amenzii ori despãgubirii.
Întrucât în cauza de faţã nu au fost aduse elemente noi de naturã sã impunã reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale în materie, atât soluţia, cât şi considerentele acestor decizii îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 108^1 alin. 1 lit. b), art. 108^4 şi art. 108^5 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Mircea Busuioceanu în Dosarul nr. 19.562/300/2006 al Judecãtoriei Sectorului 2 Bucureşti - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 octombrie 2009.

PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu

------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016