Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.277 din 12 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 21-24 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 52 din 20 ianuarie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21-24 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Softwin" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 21.769/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal rãspunde partea Rãzvan Nicolescu, personal şi asistat de avocat cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.100D/2010, având ca obiect o excepţie de neconstituţionalitate identicã cu cea ridicatã în Dosarul nr. 1.098D/2010, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Softwin" - S.R.L. din Bucureşti în Dosarul nr. 26.903/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
La apelul nominal, pentru partea Ontica Stefanica rãspunde avocat cu delegaţie la dosar, lipsind autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 1.100D/2010 la Dosarul nr. 1.098D/2010.
Reprezentanţii pãrţilor prezente şi cel al Ministerului Public sunt de acord cu mãsura conexãrii.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 1.100D/2010 la Dosarul nr. 1.098D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului pãrţilor prezente, care, în esenţã, susţine cã o clauzã de neconcurenţã este încheiatã în interesul ambelor pãrţi, şi nu numai în cel al angajatorului; se aratã cã o atare clauzã impune plata de cãtre angajator a unei despãgubiri cãtre angajatul cãruia îi este limitat dreptul la muncã. De asemenea, se aratã cã nivelul acestei despãgubiri se stabileşte şi în funcţie de pregãtirea profesionalã a acestuia sau a ariei geografice în care clauza îşi produce efectele. Pentru toate aceste motive, se solicitã respingerea excepţiei.
Reprezentantul Ministerului Public apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
Prin încheierile din 25 ianuarie 2010, pronunţate în dosarele nr. 21.769/3/2009 şi nr. 26.903/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21-24 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Softwin" - S.R.L. din Bucureşti în cauze având ca obiect obligarea sa la plata indemnizaţiilor lunare rezultate din încheierea unor clauze de neconcurenţã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã dispoziţiile legale criticate au fost instituite în favoarea angajatorului ca instrument de protecţie a intereselor sale. Clauza de neconcurenţã face obiectul unei negocieri, astfel încât pentru încheierea sa trebuie sã se întâlneascã voinţa concordantã a ambelor pãrţi, atât cea a angajatorului, cât şi a angajatului. În practicã, se susţine cã impunerea unei astfel de clauze la angajare nu este de dorit din moment ce angajatorul nu poate determina dacã va avea sau nu nevoie la încetarea relaţiilor de muncã de aplicarea sa, necunoscând pe deplin capacitãţile intelectuale ale viitorului angajat. De asemenea, semnarea unei atari clauze pe perioada derulãrii raporturilor de muncã este improbabilã, angajatul fiind reticent a mai încheia orice fel de act adiţional la contractul de muncã ce i-ar impune obligaţii suplimentare.
Se susţine cã, în cazul în care ambele pãrţi au consimţit la încheierea unei astfel de clauze, angajatorul trebuie sã pãstreze dreptul de a renunţa la aplicarea sa şi, deci, sã o denunţe în mod unilateral în orice moment atât timp cât clauza nu îi mai este utilã. O atare poziţie este justificatã de faptul cã interesul încheierii clauzei aparţine în mod exclusiv angajatorului. Mai mult, se apreciazã cã, în situaţia în care angajatorul îşi restrânge activitatea sau îşi schimbã profilul activitãţii, apare ca fiind inutilã menţinerea clauzei.
Se aratã cã dreptul potenţial al salariatului de a invoca menţinerea clauzei de neconcurenţã în condiţiile în care angajatorul nu mai are acest interes reprezintã o îmbogãţire fãrã justã cauzã. Toate acestea aduc atingere art. 135 din Constituţie privind economia.
Totodatã, sunt considerate încãlcate prevederile art. 21 din Constituţie, întrucât numai la cererea salariatului, respectiv a inspectoratului teritorial pentru muncã, şi nu şi a angajatorului, instanţa de judecatã poate diminua efectele clauzei menţionate.
Nu în ultimul rând, este amintit faptul cã, datoritã situaţiei economice actuale, salariile angajaţilor au cunoscut o scãdere şi de 50% faţã de anii anteriori, astfel încât menţinerea în platã a unei despãgubiri foarte mari rezultate dintr-o clauzã de neconcurenţã este foarte costisitoare pentru fostul angajator.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate formulatã este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 21-24 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 21: "(1) La încheierea contractului individual de muncã sau pe parcursul executãrii acestuia, pãrţile pot negocia şi cuprinde în contract o clauzã de neconcurenţã prin care salariatul sã fie obligat ca dupã încetarea contractului sã nu presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se aflã în concurenţã cu cea prestatã la angajatorul sãu, în schimbul unei indemnizaţii de neconcurenţã lunare pe care angajatorul se obligã sã o plãteascã pe toatã perioada de neconcurenţã.
(2) Clauza de neconcurenţã îşi produce efectele numai dacã în cuprinsul contractului individual de muncã sunt prevãzute în mod concret activitãţile ce sunt interzise salariatului la data încetãrii contractului, cuantumul indemnizaţiei de neconcurenţã lunare, perioada pentru care îşi produce efectele clauza de neconcurenţã, terţii în favoarea cãrora se interzice prestarea activitãţii, precum şi aria geograficã unde salariatul poate fi în realã competiţie cu angajatorul.
(3) Indemnizaţia de neconcurenţã lunarã datoratã salariatului nu este de naturã salarialã, se negociazã şi este de cel puţin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetãrii contractului individual de muncã sau, în cazul în care durata contractului individual de muncã a fost mai micã de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului.
(4) Indemnizaţia de neconcurenţã reprezintã o cheltuialã efectuatã de angajator, este deductibilã la calculul profitului impozabil şi se impoziteazã la persoana fizicã beneficiarã, potrivit legii.";
- Art. 22: "(1) Clauza de neconcurenţã îşi poate produce efectele pentru o perioadã de maximum 2 ani de la data încetãrii contractului individual de muncã.
(2) Prevederile alin. (1) nu sunt aplicabile în cazurile în care încetarea contractului individual de muncã s-a produs de drept, cu excepţia cazurilor prevãzute la art. 56 lit. d), f), g), h) şi j), ori a intervenit din iniţiativa angajatorului pentru motive care nu ţin de persoana salariatului.";
- Art. 23: "(1) Clauza de neconcurenţã nu poate avea ca efect interzicerea în mod absolut a exercitãrii profesiei salariatului sau a specializãrii pe care o deţine.
(2) La sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial pentru muncã instanţa competentã poate diminua efectele clauzei de neconcurenţã.";
- Art. 24: "În cazul nerespectãrii, cu vinovãţie, a clauzei de neconcurenţã salariatul poate fi obligat la restituirea indemnizaţiei şi, dupã caz, la daune-interese corespunzãtoare prejudiciului pe care l-a produs angajatorului".
Se susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie şi ale art. 135 privind economia.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Încheierea clauzei de neconcurenţã reprezintã o mãsurã de protecţie luatã de cãtre angajator pentru a preveni o eventualã concurenţã neloialã pe domeniul sãu de activitate; în concret previne situaţia ca fostul sãu angajat sã presteze, în interes propriu sau al unui terţ, o activitate care se aflã în concurenţã cu cea prestatã la angajatorul sãu. Desigur, o atare clauzã naşte în sarcina celor doi cocontractanţi drepturi şi obligaţii, astfel încât obligaţia corelativã pe care şi-o asumã angajatorul este aceea de a plãti o indemnizaţie de neconcurenţã lunarã pe toatã perioada de neconcurenţã.
Fãrã dubiu, o atare clauzã are caracter consensual, astfel încât încheierea, modificarea şi încetarea sa trebuie sã fie determinate de întâlnirea concordantã a voinţei angajatorului şi angajatului. Însã, aspectele ridicate de autorul excepţiei în legãturã cu încetarea clauzei de confidenţialitate sunt mai degrabã de interpretare şi aplicare a legii, respectiv de modul în care a fost negociatã clauza de neconcurenţã de cãtre angajator şi angajat. Desigur cã utilitatea clauzei ţine seama de interesele angajatorului şi acesta ar trebui sã aibã posibilitatea sã o activeze sau nu, dupã cum considerã de cuviinţã. În acest sens, angajatorul poate insera în clauza de neconcurenţã şi un drept al sãu de opţiune, în sensul activãrii sale sau nu odatã cu încetarea raporturilor de muncã. Astfel, activarea clauzei s-ar produce numai dacã fostul angajat, prin competenţele şi cunoştinţele acumulate, ar constitui, din punct de vedere al concurenţei, o ameninţare pentru fostul angajator. În mãsura în care clauza de neconcurenţã a fost negociatã pur şi simplu, fãrã un drept de opţiune, aceasta se activeazã de drept şi va înceta fie la data expirãrii perioadei de aplicare negociate, fie la data intervenirii unui acord între cele douã pãrţi cocontractante.
Prin urmare, crearea cadrului legal în privinţa clauzei de neconcurenţã constituie îndeplinirea din partea statului a unei obligaţii pozitive de protecţie a concurenţei loiale în sensul art. 135 alin. (1) lit. a) din Constituţie.
II. Critica de neconstituţionalitate ce vizeazã încãlcarea art. 16 şi art. 21 din Constituţie prin faptul cã numai la sesizarea salariatului sau a inspectoratului teritorial pentru muncã instanţa competentã poate diminua efectele clauzei de neconcurenţã este neîntemeiatã.
Curtea, în jurisprudenţa sa, şi anume prin <>Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005, a statuat cã, "în condiţiile în care, de regulã, între pãrţile contractului de muncã - angajator şi salariat - existã o discrepanţã vãditã din punct de vedere al potenţialului economic şi financiar în favoarea celui dintâi, de naturã sã îi permitã a-şi impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul - şi anume statul de drept, democratic şi social, aşa cum este definitã România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituţie -, este ţinut sã intervinã legal în sprijinul celui aflat într-o poziţie de inferioritate economicã. Obligaţia statului, în sensul arãtat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie".
Având în vedere cele arãtate mai sus în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, Curtea constatã cã acordarea numai în beneficiul salariatului şi a inspectoratului teritorial pentru muncã a dreptului de a sesiza instanţa competentã pentru a diminua efectele clauzei de neconcurenţã ţine de obligaţia pozitivã a statului de a proteja partea inferioarã din punct de vedere economic al contractului individual de muncã, şi anume angajatul. Norma are un caracter de protecţie, un beneficiu legal acordat angajatului în considerarea situaţiei sale specifice, şi, de aceea, aplicarea sa nu poate fi extinsã în niciun caz la angajator. Deci, angajatul şi angajatorul aprioric se gãsesc pe poziţii diferite, astfel încât tratamentul juridic aplicabil acestora trebuie sã fie la rândul sãu diferit.
Întrucât cele douã pãrţi care au încheiat clauza de neconcurenţã se aflã în situaţii diferite, rezultã cã şi tratamentul juridic al acestora pe tãrâmul aplicãrii art. 21 din Constituţie trebuie sã fie diferit.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 21-24 din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Softwin" - S.R.L. din Bucureşti în dosarele nr. 21.769/3/2009 şi nr. 26.903/3/2009 ale Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
