Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.273 din 29 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 371^1 alin. 3, art. 403 alin. 1 si 3, art. 454 si art. 457 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 899 din 19 decembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 371^1 alin. 3, art. 403 alin. 1 şi 3, art. 454 şi art. 457 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Unimet Cug" - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 10.796/211/2009 al Judecãtoriei Cluj-Napoca, şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.135D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Sentinţa civilã nr. 3.654/a/2010 din 17 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 10.796/211/2009, Judecãtoria Cluj-Napoca a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^1 alin. 3, art. 403 alin. 1 şi 3, art. 454 şi art. 457 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Unimet Cug" - S.A. din Cluj-Napoca într-o cauzã având ca obiect soluţionarea contestaţiei la executare formulatã cu privire la actele de executare silitã întocmite într-un dosar execuţional.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul susţine, în esenţã, cã art. 371^1 alin. 3 din Codul de procedurã civilã contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 45, art. 126 alin. (6) şi ale art. 129, întrucât dau posibilitatea executorului judecãtoresc sã cuprindã în procesul-verbal, care devine titlu executoriu, sume care nu ţin de raportul juridic ce a stat la baza emiterii titlului executoriu principal ori sã le stabileascã dupã libera sa alegere. Textul de lege criticat instituie un privilegiu în favoarea creditorului prin reglementarea unui ansamblu de mijloace procedurale menite sã facã posibilã realizarea dreptului acestuia. Or, începerea în mod simultan a formelor de executare silitã conduce la încãlcarea libertãţii economice consacrate de art. 45 din Constituţie.
Se aratã cã art. 403 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã civilã înfrânge dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 44 alin. (2), deoarece lasã la aprecierea instanţei suspendarea executãrii silite, deşi se achitã cauţiunea în cuantumul fixat. Nefiind stabilite criterii determinate sau determinabile pentru suspendarea executãrii silite, se creeazã stãri de inegalitate în faţa legii.
Se mai reţine cã art. 454 din Codul de procedurã civilã încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1), art. 21, art. 53 şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale prin raportare la art. 11 alin. (2) din Legea fundamentalã, întrucât lasã la îndemâna executorului judecãtoresc dispunerea înfiinţãrii popririi, iar de înfiinţarea acesteia ia cunoştinţã numai creditorul, fiind astfel instituit un privilegiu în favoarea acestuia. Autorul excepţiei considerã cã art. 454 din Codul de procedurã civilã reprezintã o restrângere a exercitãrii drepturilor constituţionale menţionate, nejustificatã de existenţa vreuneia dintre situaţiile prevãzute la art. 53 din Constituţie.
În fine, autorul excepţiei considerã cã art. 457 din Codul de procedurã civilã contravine prevederilor art. 41 alin. (2) din Constituţie, deoarece blocarea tuturor conturilor bancare ale angajatorului are ca efect neplata salariilor şi a obligaţiilor conexe cãtre bugete, ceea ce înseamnã afectarea şi îngrãdirea dreptului la muncã al salariaţilor.
Judecãtoria Cluj-Napoca considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 371^1 alin. 3, art. 403 alin. 1 şi 3, art. 454 şi art. 457 din Codul de procedurã civilã, texte de lege care au urmãtorul cuprins:
- Art. 371^1 alin. 3: "Executarea silitã are loc în oricare dintre formele prevãzute de lege, simultan sau succesiv, pânã la realizarea dreptului recunoscut prin titlu executoriu, achitarea dobânzilor, penalitãţilor sau a altor sume, acordate potrivit legii prin acesta, precum şi a cheltuielilor de executare.";
- Art. 403 alin. 1 şi 3: "Pânã la soluţionarea contestaţiei la executare sau a altei cereri privind executarea silitã, instanţa competentã poate suspenda executarea, dacã se depune o cauţiune în cuantumul fixat de instanţã, în afarã de cazul în care legea dispune altfel.
[...]
Asupra cererii de suspendare formulate potrivit alin. 1 şi 2, instanţa, în toate cazurile, se pronunţã prin încheiere, care poate fi atacatã cu recurs, în mod separat.";
- Art. 454: "Poprirea se înfiinţeazã fãrã somaţie, prin adresã însoţitã de o copie certificatã de pe titlul executoriu, comunicatã celei de-a treia persoane arãtate la art. 452, înştiinţându-se totodatã şi debitorul despre mãsura luatã.
În adresa de poprire se va pune în vedere celei de-a treia persoane, care devine potrivit alin. 1 terţ poprit, interdicţia de a plãti debitorului sumele de bani sau bunurile mobile incorporale ce i le datoreazã ori pe care i le va datora, declarându-le poprite în mãsura necesarã pentru realizarea obligaţiei ce se executã silit.
Adresa de înfiinţare a popririi va cuprinde numele şi domiciliul debitorului persoanã fizicã ori, pentru persoanele juridice, denumirea şi sediul lor, precum şi codul de identificare fiscalã.
În cazul în care se solicitã înfiinţarea popririi pentru toate conturile unei persoane juridice, inclusiv pentru conturile subunitãţilor fãrã personalitate juridicã ale acesteia, se vor indica elementele de identificare pentru fiecare titular de cont în parte, respectiv pentru fiecare subunitate a societãţii debitoare.
În cazul în care adresa de înfiinţare a popririi se adreseazã unei unitãţi operaţionale a unei bãnci, poprirea va fi înfiinţatã asupra conturilor pe care debitoarea urmãritã le are deschise la acea unitate.
În cazul în care poprirea a fost înfiinţatã ca mãsurã asiguratorie şi nu a fost desfiinţatã pânã la obţinerea titlului executoriu, se va comunica terţului poprit copie certificatã de pe titlul executoriu în vederea îndeplinirii obligaţiilor prevãzute de art. 456.
Indisponibilizarea sumelor de bani sau a bunurilor mobile incorporale poprite va înceta dacã debitorul consemneazã, cu afectaţiune specialã, întreaga valoare a creanţei la dispoziţia creditorului urmãritor. Debitorul va înmâna recipisa de consemnare executorului judecãtoresc, care va înştiinţa de îndatã pe terţul poprit.";
- Art. 457: "În cazul debitorului titular de conturi bancare, poprirea se înfiinţeazã potrivit art. 453.
În cazul popririi sumelor de bani din conturile bancare, pot face obiectul executãrii silite prin poprire atât soldul creditor al acestor conturi, cât şi încasãrile viitoare.
La data sesizãrii bãncii, sumele existente, precum şi cele provenite din încasãrile viitoare sunt indisponibilizate în mãsura necesarã realizãrii creanţei. Din momentul indisponibilizãrii şi pânã la achitarea integralã a obligaţiilor prevãzute în titlul executoriu, inclusiv pe perioada suspendãrii executãrii silite prin poprire, terţul poprit nu va face nicio altã platã sau altã operaţiune care ar putea diminua suma indisponibilizatã, dacã legea nu prevede altfel.
Dispoziţiile alin. 2 sunt aplicabile şi în cazurile în care poprirea se înfiinţeazã asupra titlurilor de valoare sau altor bunuri mobile incorporale urmãribile ce se aflã în pãstrare la unitãţi specializate.
În cazul sumelor urmãribile reprezentând venituri şi disponibilitãţi în valutã, bãncile sunt autorizate sã efectueze convertirea în lei a sumelor în valutã, fãrã consimţãmântul titularului de cont, la cursul de schimb comunicat de Banca Naţionalã a României pentru ziua respectivã, în vederea consemnãrii acestora potrivit dispoziţiilor art. 456."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 41 alin. (2) privind dreptul la muncã al salariaţilor, art. 44 alin. (2) privind ocrotirea proprietãţii private, art. 45 privind principiul libertãţii economice, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 126 alin. (6) privind controlul judecãtoresc şi art. 129 privind folosirea cãilor de atac din Constituţie, precum şi art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fãcut, în numeroase rânduri, obiect al controlului de constituţionalitate, prin raportare la aceleaşi prevederi din Legea fundamentalã ca şi în prezenta cauza şi cu motivãri asemãnãtoare, prilej cu care Curtea a reţinut cã textele de lege criticate sunt în concordanţã cu Constituţia, în acest sens fiind Decizia nr. 774 din 20 septembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 715 din 23 octombrie 2007, Decizia nr. 346 din 18 septembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 27 octombrie 2003, Decizia nr. 9 din 18 ianuarie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 115 din 4 februarie 2005, şi Decizia nr. 1.498 din 10 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial a României, Partea I, nr. 909 din 24 decembrie 2009.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 371^1 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, Curtea a reţinut cã prin intermediul acestor dispoziţii legiuitorul a instituit un ansamblu de mijloace procedurale menite sã facã posibilã realizarea efectivã a dreptului chiar şi în cazurile în care debitorul nu îşi executã de bunãvoie obligaţia stabilitã prin hotãrârea unei instanţe sau printr-un alt titlu executoriu. Astfel, executarea silitã intervine numai în cazul neexecutãrii de bunãvoie a mãsurilor dispuse de judecãtor, fãrã a se încãlca dispoziţiile din Legea fundamentalã invocate de autorul excepţiei.
Curtea nu poate reţine încãlcarea dispoziţiilor art. 45 din Constituţie, întrucât a statuat cã, potrivit normei constituţionale, libertatea economicã nu este absolutã, ci trebuie exercitatã în condiţiile legii. Aşadar, nu se poate susţine cã executarea silitã a debitorului conduce la încãlcarea libertãţii economice a acestuia.
Referitor la dispoziţiile art. 403 alin. 1 şi 3 din Codul de procedurã civilã, Curtea a constatat cã acestea reglementeazã posibilitatea instanţei de a suspenda executarea silitã pânã la soluţionarea contestaţiei la executare, dacã se depune o cauţiune al cãrei cuantum este fixat de instanţã. Instituirea obligaţiei de platã a cauţiunii, ca o condiţie a suspendãrii executãrii, are o dublã finalitate, şi anume, pe de o parte, aceea de a constitui o garanţie pentru creditor, în ceea ce priveşte acoperirea eventualelor daune suferite ca urmare a întârzierii executãrii silite, prin efectul suspendãrii acesteia, şi, pe de altã parte, de a preveni şi a limita eventualele abuzuri în valorificarea unui atare drept de cãtre debitorii rãu-platnici, iar art. 403 alin. 3 reprezintã o garanţie a pãrţilor interesate de a ataca încheierea datã asupra suspendãrii executãrii silite.
În ceea ce priveşte încãlcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Constituţie, Curtea a stabilit cã, în mãsura în care reglementarea dedusã controlului se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare, critica cu un atare obiect nu este întemeiatã.
Cu privire la susţinerile autorului excepţiei referitoare la încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44, Curtea a constatat cã şi acestea sunt neîntemeiate, deoarece debitorul trebuie sã execute voluntar şi cu bunã-credinţã obligaţia certã, lichidã şi exigibilã constatatã prin titlul executoriu, pentru a nu leza dreptul legal recunoscut al titularului creanţei, or, în speţã, executarea silitã a fost pornitã pentru neplata unor datorii.
Analizând critica art. 454 din Codul de procedurã civilã, Curtea a reţinut cã poprirea se realizeazã prin intermediul unei proceduri suple şi rapide în vederea recuperãrii creditului, dispoziţiile criticate având ca finalitate tocmai asigurarea celeritãţii executãrii prestaţiei la care debitorul este obligat printr-un titlu executoriu. În considerarea acestor raţiuni şi pentru prevenirea unor eventuale abuzuri din partea debitorilor rãuplatnici, în sensul tergiversãrii executãrii obligaţiilor ce le incumbã, legiuitorul a prevãzut în mod expres înfiinţarea popririi, fãrã obligaţia somãrii prealabile a debitorului, însã, în condiţiile în care respectivul debitor are posibilitatea de a lua cunoştinţã despre înfiinţarea popririi, textul de lege criticat nu lezeazã în niciun fel accesul liber la justiţie sau dreptul persoanei la apãrare. Astfel, în temeiul art. 399 şi urmãtoarele din Codul de procedurã civilã, care prevãd cã împotriva oricãrui act de executare se poate face contestaţie de cãtre cei interesaţi sau vãtãmaţi prin executare, debitorul beneficiazã de toate garanţiile procesuale pentru realizarea deplinã a acestor drepturi, supunând cenzurii instanţei mãsura dispusã, în cadrul unei proceduri contradictorii.
Curtea a reţinut cã din interpretarea dispoziţiilor art. 457 din Codul de procedurã civilã rezultã cã în cazul debitorului titular de conturi bancare, la cererea creditorului, poprirea se înfiinţeazã asupra sumelor existente şi viitoare, acestea fiind indisponibilizate numai în limita necesarã realizãrii creanţei. Prin aceastã mãsurã este anihilatã reaua-credinţã a debitorului care refuzã sã execute voluntar o obligaţie certã, lichidã şi exigibilã ce constituie titlu executoriu.
Întrucât indisponibilizarea opereazã numai în limita creanţei, nu poate fi reţinutã critica potrivit cãreia aceastã procedurã paralizeazã întreaga activitate a operatorului economic, iar prin aceasta ar fi afectat dreptul la muncã al salariaţilor.
Având în vedere toate aceste argumente, Curtea a apreciat cã textele de lege supuse controlului de constituţionalitate nu sunt de naturã sã contravinã art. 41 din Constituţie, iar prin aceasta sã diminueze nejustificat şansele de încadrare în muncã sau protecţia socialã a salariaţilor, aşa cum susţine autorul excepţiei de neconstituţionalitate.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia pronunţatã de Curte prin deciziile menţionate, precum şi considerentele care le-au fundamentat sunt valabile şi în prezenta cauzã.
Distinct de cele arãtate în deciziile menţionate, Curtea reţine cã art. 126 alin. (6) din Constituţie nu este incident în cauzã, având în vedere faptul cã în speţa de faţã este vorba despre un proces civil între douã societãţi comerciale. Potrivit acestei dispoziţii constituţionale instanţele judecãtoreşti exercitã controlul judecãtoresc al actelor administrative ale autoritãţilor publice, pe calea contenciosului administrativ. De la aceste control fac excepţie în mod absolut numai douã categorii de acte - cele de comandament cu caracter militar şi cele care privesc raporturile cu Parlamentul - care, prin natura lor, nu sunt supuse sub nicio formã controlului judecãtoresc.
De asemenea, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 53 din Legea fundamentalã nu au incidenţã în cauzã, deoarece nu s-a constatat restrângerea exerciţiului vreunui drept sau al vreunei libertãţi fundamentale.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 371^1 alin. 3, art. 403 alin. 1 şi 3, art. 454 şi art. 457 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Unimet Cug" - S.A. din Cluj-Napoca în Dosarul nr. 10.796/211/2009 al Judecãtoriei Cluj-Napoca.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 29 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
