Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.267 din 27 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 80 alin. (1) teza finala din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 885 din 14 decembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Antonia Constantin.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Codecs" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 39.355/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 198D/2011.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care aratã cã soluţia legislativã criticatã, în urma republicãrii Legii nr. 53/2003, se regãseşte în cuprinsul art. 80 alin. (1) al legii; solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând în acest sens deciziile Curţii Constituţionale nr. 318 din 29 martie 2007 şi nr. 1.241 din 7 octombrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 39.355/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 78 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Codecs" - S.A. din Bucureşti într-o cauzã având ca obiect soluţionarea contestaţiei formulate împotriva deciziei de concediere dispuse de autorul excepţiei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã textul legal criticat contravine art. 16 şi 44 din Constituţie, întrucât angajatorul care a dispus mãsura concedierii se aflã în imposibilitate concretã de platã a acestor despãgubiri, datã fiind situaţia dificilã pe care o traverseazã economia româneascã. Prin urmare, când angajatorul s-ar afla într-o asemenea situaţie, instanţa judecãtoreascã nu ar trebui sã aibã posibilitatea stabilirii unor astfel de despãgubiri.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. În acest sens, se aratã cã angajatorul care a cauzat un prejudiciu angajatului prin desfacerea nelegalã a contractului individual de muncã nu se aflã în aceeaşi situaţie cu cel prejudiciat, iar obligaţia de despãgubire nu poate fi interpretatã ca instituind o situaţie privilegiatã pentru acesta din urmã. Pentru aceleaşi motive nu se poate reţine nici încãlcarea art. 44 din Constituţie.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 78 alin. (1) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 5 februarie 2003. În realitate, astfel cum rezultã din motivarea excepţiei, autorul acesteia criticã numai teza finalã a art. 78 alin. (1) din lege. Ulterior sesizãrii Curţi Constituţionale, Legea nr. 53/2003 a fost republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 345 din 18 mai 2011. Soluţia legislativã criticatã se regãseşte în prezent la art. 80 alin. (1) teza finalã din lege, text asupra cãruia Curtea, potrivit jurisprudenţei sale, urmeazã a se pronunţa prin prezenta decizie. Acest text are urmãtorul cuprins: "(1) În cazul în care concedierea a fost efectuatã în mod netemeinic sau nelegal, instanţa va dispune anularea ei şi va obliga angajatorul la plata unei despãgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi şi art. 44 privind proprietatea privatã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate formulatã, Curtea observã cã nulitatea unui act juridic aduce pãrţile în situaţia în care acestea au fost înainte de apariţia acelui act, deci opereazã regula repunerii în situaţia anterioarã (Decizia nr. 150 din 25 februarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010). Repunerea în situaţia anterioarã se poate realiza pe douã cãi specifice dreptului muncii, respectiv prin reintegrarea salariatului şi plata de cãtre angajator a unei despãgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat salariatul, sau numai prin plata acestor despãgubiri. Astfel, anularea mãsurii concedierii este însoţitã în mod obligatoriu de plata despãgubirii menţionate şi, facultativ, la solicitarea angajatului, de reintegrarea acestuia.
Curtea observã cã autorul excepţiei criticã încãlcarea art. 16 coroborat cu art. 44 din Constituţie, în sensul cã, deşi cei 2 contractanţi se aflã în aceeaşi situaţie juridicã, numai angajatorul suferã o pierdere patrimonialã în contextul crizei economice în care se aflã societatea româneascã; or, aceastã premisã de la care pleacã analiza autorului excepţiei, cât şi raţionamentul acestuia sunt greşite pentru motivele ce vor fi dezvoltate în cele ce urmeazã.
Astfel, angajatul nu se aflã în aceeaşi situaţie cu angajatorul; în acest sens, Curtea, prin Decizia nr. 150 din 25 februarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 15 martie 2010, sau Decizia nr. 356 din 5 iulie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 825 din 13 septembrie 2005, a statut cã, în condiţiile în care, de regulã, între pãrţile contractului de muncã - angajator şi salariat - existã o discrepanţã vãditã din punctul de vedere al potenţialului economic şi financiar în favoarea celui dintâi, de naturã sã îi permitã a-şi impune punctul de vedere la negocierea clauzelor contractului, statul - şi anume statul de drept, democratic şi social, aşa cum este definitã România în termenii art. 1 alin. (3) din Constituţie, - este ţinut sã intervinã legal în sprijinul celui aflat într-o poziţie de inferioritate economicã. Obligaţia statului, în sensul arãtat, decurge nemijlocit din prevederile art. 41 alin. (2) din Constituţie. Prin urmare, nu se poate reţine nici încãlcarea art. 16 din Constituţie, pãrţile contractante nefiind în aceeaşi situaţie, ceea ce, dupã cum s-a arãtat, justificã acordarea unei mai mari atenţii din partea statului în raport cu partea mai vulnerabilã economic.
De asemenea, Curtea observã cã angajatorul nu suferã o pierdere patrimonialã, ci îşi executã obligaţiile bãneşti la care angajatul era îndrituit în lipsa actului nelegal/netemeinic al angajatorului. Obligarea la executarea contractului încãlcat şi obligaţiile pecuniare care decurg din acest lucru nu reprezintã o pierdere patrimonialã, ci constituie expresia protecţiei principiului securitãţii raporturilor juridice civile, principiu inerent unui stat de drept.
În optica autorului excepţiei s-ar ajunge la situaţia ca mãsura anulãrii concedierii sã fie lipsitã de substanţã - mai ales dacã angajatul nu ar cere reintegrarea; or, anularea mãsurii concedierii dispusã cu încãlcarea Codul muncii trebuie sã producã efecte juridice care sã fie suficient de disuasive şi care, în consecinţã, sã previnã pe viitor comportamentul arbitrar al angajatorului.
În fine, Curtea constatã cã, în ipoteza art. 80 alin. (1) teza finalã a Legii nr. 53/2003, criza economicã la care face referire autorul excepţiei nu poate constitui un motiv care, în temeiul art. 53 din Constituţie, sã determine necesitatea restrângerii dreptului la salariu, corolar al dreptului la muncã, întrucât sumele de bani aferente la care este îndrituit angajatul vizeazã perioadele trecute, şi nu viitoare.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 80 alin. (1) teza finalã din Legea nr. 53/2003 Codul muncii, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Codecs" - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 39.355/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de muncã şi asigurãri sociale.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Benke Karoly
________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
