Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.261 din 8 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) si f) si alin. (3) lit. a) si d) si ale art. 84 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strainilor in Romania
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 832 din 3 decembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi f) şi alin. (3) lit. a) şi d) şi ale <>art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Barry Mohamed în Dosarul nr. 689/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent învedereazã Curţii cã partea Oficiul Român pentru Imigrãri a depus note scrise prin care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 24 februarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 689/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi f) şi alin. (3) lit. a) şi d) şi ale <>art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Barry Mohamed într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii introduse împotriva deciziei Oficiului Român pentru Imigrãri - Direcţia pentru Imigrãri a Municipiului Bucureşti de returnare a acestuia de pe teritoriul României.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã este neconstituţionalã stabilirea existenţei unei cãsãtorii de convenienţã de cãtre un funcţionar public, în urma unei verificãri "sumare, subiective şi arbitrare". Precizeazã cã declararea cãsãtoriei sale ca fiind de convenienţã echivaleazã cu o desfacere forţatã a acesteia, iar obligarea sa la pãrãsirea teritoriului României produce riscul "afectãrii grave şi iremediabile a relaţiilor de familie". Se mai aratã cã prin decizia de returnare i se restrânge dreptul de a-şi alege liber domiciliul în România, la domiciliul conjugal.
În ceea ce priveşte termenul de 10 zile în care poate contesta decizia de returnare, aratã cã acesta este "prea scurt şi imprecis" în privinţa momentului de la care începe sã curgã.
În acest sens, susţine cã acesta ar trebui sã fie momentul de la care cetãţeanului strãin i s-a pus la dispoziţie o traducere integralã a actului administrativ în limba maternã şi în limba oficialã folositã de strãin în relaţiile sale cu autoritãţile statului în care domiciliazã. Apreciazã cã i se aplicã "un regim discriminatoriu şi degradant", deoarece, pe de o parte, termenul de 10 zile mai sus menţionat coincide, ca întindere în timp, cu cel în care o persoanã condamnatã penal poate sã declare recurs, iar, pe de altã parte, i se aplicã acelaşi regim juridic ca unei persoane declarate indezirabile.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul opineazã în sensul respingerii ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi f) şi alin. (3) lit. a) şi d) şi ale <>art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Dispoziţiile de lege criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi f) şi alin. (3) lit. a) şi d): "(1) Oficiul Român pentru Imigrãri refuzã prelungirea dreptului de şedere obţinut în baza cãsãtoriei dacã, în urma verificãrilor efectuate, rezultã cã acea cãsãtorie este de convenienţã.
(2) Elementele pe baza cãrora se poate constata faptul cã o cãsãtorie este de convenienţã pot fi urmãtoarele:
a) coabitarea matrimonialã nu existã; (...)
f) soţii sunt inconsecvenţi în declararea datelor cu caracter personal, a circumstanţelor în care s-au cunoscut ori a altor informaţii relevante despre aceştia; (...).
(3) Constatarea elementelor prevãzute la alin. (2) se realizeazã de cãtre ofiţerul de interviu. Aceste elemente pot rezulta din:
a) datele obţinute în urma interviului; (...)
d) controale la domiciliul conjugal ori alte verificãri suplimentare.";
- Art. 84 alin. (1): "(1) Decizia de returnare poate fi contestatã în termen de 10 zile de la data comunicãrii la Curtea de Apel Bucureşti, în cazul în care aceasta a fost emisã de Oficiul Român pentru Imigrãri, sau la curtea de apel în a cãrei razã de competenţã se aflã formaţiunea teritorialã care a emis decizia de returnare. Instanţa soluţioneazã cererea în termen de 30 de zile de la data primirii acesteia. Hotãrârea instanţei este irevocabilã."
În susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia invocã urmãtoarele dispoziţii din Constituţie: art. 16 "Egalitatea în drepturi", art. 18 - "Cetãţenii strãini şi apatrizii", art. 25 - "Libera circulaţie", art. 26 - "Viaţa intimã, familialã şi privatã", art. 48 - "Familia" şi art. 53 - "Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi".
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã, în jurisprudenţa sa, concretizatã în <>Decizia nr. 132 din 21 februarie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 229 din 14 martie 2006, a reţinut cã dispoziţiile legale criticate cuprind elementele pe baza cãrora se poate stabili faptul cã o cãsãtorie este de convenienţã, precum şi mijloacele concrete din care rezultã aceste elemente. Dacã la data depunerii cererii prin care se solicitã prelungirea dreptului de şedere nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile generale şi condiţiile speciale prevãzute de lege, constatându-se astfel existenţa vreunui element ce determinã calificarea cãsãtoriei ca fiind de convenienţã, Oficiul Român pentru Imigrãri (fosta Autoritate pentru Strãini) va refuza strãinului prelungirea acestui drept.
Autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate criticã modalitatea concretã în care ofiţerul de interviu al Oficiului Român pentru Imigrãri a verificat împrejurãrile din care a rezultat caracterul de convenienţã al cãsãtoriei invocate ca motiv de prelungire a dreptului de şedere pe teritoriul României. Curtea Constituţionalã nu se poate pronunţa cu privire la acest tip de critici. Cu prilejul soluţionãrii contestaţiei împotriva deciziei de returnare, curtea de apel competentã teritorial va fi cea care va examina legalitatea şi temeinicia acesteia, analizând şi modul de efectuare a verificãrilor fãcute de funcţionarii Oficiului Român pentru Imigrãri, pentru a stabili dacã acestea au fost, într-adevãr, "sumare, subiective şi arbitrare" - aşa cum susţine autorul excepţiei -, şi va aprecia dacã acestea pot conduce la calificarea cãsãtoriei ca fiind de convenienţã.
De altfel, pronunţându-se asupra constituţionalitãţii prevederilor <>art. 64 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 în varianta anterioarã republicãrii, care corespund, în prezent, articolului 63 alin. (1) din ordonanţa de urgenţã republicatã (prin <>Decizia nr. 350 din 2 mai 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 29 mai 2006), Curtea a statuat cã acestea instituie o prezumţie relativã care poate fi rãsturnatã prin proba contrarã, în sensul cã strãinul care solicitã prelungirea dreptului de şedere are posibilitatea de a demonstra, prin orice mijloace de probã, caracterul efectiv şi neechivoc al cãsãtoriei a cãrei existenţã a invocat-o în fundamentarea cererii sale. Dispoziţia legalã criticatã nu afecteazã în niciun fel dreptul la respectarea vieţii private şi de familie, prevãzut la art. 26 din Constituţie, ci are menirea de a sancţiona acele cazuri în care, prin încheierea cãsãtoriei, s-au urmãrit alte scopuri decât cele fireşti şi legale, nefiind întemeiatã nici critica prin raportare la prevederile constituţionale ale art. 48 alin. (1) referitor la principiul întemeierii familiei pe cãsãtoria liber consimţitã între soţi. Pentru aceleaşi motive, Curtea constatã cã nu poate reţine criticile autorului excepţiei potrivit cãrora declararea cãsãtoriei sale ca fiind de convenienţã echivaleazã cu o desfacere forţatã a acesteia, iar obligarea sa la pãrãsirea teritoriului României produce riscul "afectãrii grave şi iremediabile a relaţiilor de familie".
În ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 , autorul excepţiei susţine cã termenul de 10 zile în care poate contesta decizia de returnare este "prea scurt şi imprecis" în privinţa momentului de la care începe sã curgã, arãtând cã acesta ar trebui sã fie momentul de la care cetãţeanului strãin i s-a pus la dispoziţie o traducere integralã a actului administrativ în limba maternã şi în limba oficialã folositã de strãin în relaţiile sale cu autoritãţile statului în care domiciliazã. Curtea constatã cã o astfel de afirmaţie nu reprezintã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, ci o simplã opinie a autorului cu privire la o viitoare reglementare legalã care sã cuprindã aceastã precizare. Or, Curtea Constituţionalã nu îşi poate aroga competenţe legislative, fãrã sã eludeze prevederile art. 61 alin. (1) din Legea fundamentalã, potrivit cãrora Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţãrii. Ca o expresie a acestei norme constituţionale, <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 stabileşte cã instanţa de contencios constituţional nu poate sã modifice sau sã completeze prevederile supuse controlului sãu.
Curtea Constituţionalã constatã, totodatã, cã prevederile <>art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 au vocaţia de a se aplica în mod egal tuturor celor care intrã sub incidenţa acestora, fãrã privilegii şi fãrã discriminãri, astfel cã nu se poate reţine critica referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 16 din Constituţie. În plus, faptul cã lungimea termenului în care poate fi contestatã decizia de returnare este aceeaşi cu a altor termene procedurale, caracteristice altor instituţii juridice, nu contravine niciunei norme constituţionale.
În fine, Curtea constatã cã prevederile art. 25 din Legea fundamentalã nu au incidenţã în cauzã, întrucât ipoteza normei constituţionale are în vedere numai cetãţenii români, doar acestora fiindu-le asigurat dreptul de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţarã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 63 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi f) şi alin. (3) lit. a) şi d) şi ale <>art. 84 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul strãinilor în România, excepţie ridicatã de Barry Mohamed în Dosarul nr. 689/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 octombrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
