Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.259 din 12 octombrie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 275-278^1 din Codul de procedura penala    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.259 din 12 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 275-278^1 din Codul de procedura penala

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 732 din 3 noiembrie 2010

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275-278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Pantelimon Manta în Dosarul nr. 8.009/302/2009 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penalã.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie.

                                   CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 16 decembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 8.009/302/2009, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 275-278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Pantelimon Manta.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale menţionate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, deoarece nu permit formularea unei plângeri în faţa judecãtorului împotriva unei ordonanţe emise de procuror prin care s-a aplicat o sancţiune cu amendã judiciarã. Astfel, este afectat dreptul fundamental prevãzut de Constituţie, acela de a apela la un organ de jurisdicţie.
    Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
    Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                   CURTEA,

examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 275-278^1 din Codul de procedurã penalã, referitoare la plângerea împotriva mãsurilor şi actelor de urmãrire penalã.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã autorul excepţiei solicitã, în realitate, completarea prevederilor de lege criticate, în sensul de a se permite atacarea la instanţele judecãtoreşti nu doar a rezoluţiilor şi ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã, ci şi a altor acte emise de procuror, ceea ce este contrar atât dispoziţiilor <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, în conformitate cu care, în exercitarea controlului, "Curtea Constituţionalã se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã, fãrã a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului", cât şi prevederilor constituţionale cuprinse în art. 61 alin. (1), potrivit cãrora "Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţãrii".

    Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 275-278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Pantelimon Manta în Dosarul nr. 8.009/302/2009 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia I penalã.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 12 octombrie 2010.

                       PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                 AUGUSTIN ZEGREAN

                                Magistrat-asistent,
                              Afrodita Laura Tutunaru

                                       -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016