Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.258 din 8 octombrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor Legii nr. 298/2008 privind retinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicatii electronice destinate publicului sau de retele publice de comunicatii, precum si pentru modificarea Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal si protectia vietii private in sectorul comunicatiilor electronice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 798 din 23 noiembrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Claudia-Margareta Krupenschi - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea <>Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, excepţie ridicatã de Comisariatul pentru Societatea Civilã în Dosarul nr. 2.971/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercialã.
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 8 septembrie 2009 şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi datã, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile art. 14, art. 57 şi <>art. 58 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 15 septembrie 2009, când Curtea, în temeiul art. 6 şi al art. 51 din aceeaşi lege, a repus cauza pe rol pentru data de 8 octombrie 2009.
La apelul nominal efectuat la termenul de judecatã din 8 octombrie 2009 rãspunde autorul excepţiei, prin consilier juridic Matei Bogdan, cu delegaţie depusã la dosar, lipsind partea Societatea Comercialã "Orange" - S.A. din Bucureşti, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul pãrţii prezente. Acesta, reiterând, în esenţã, susţinerile expuse în şedinţa publicã din 8 septembrie 2009, precum şi conţinutul notelor scrise depuse la dosarul cauzei cu acelaşi prilej, solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate având în vedere cã dispoziţiile <>Legii nr. 298/2008 în integralitatea sa şi, în special, cele ale art. 1 şi 15 din lege încalcã, în principal, dreptul la viaţã privatã şi secretul corespondenţei, garantate de Constituţie, pe fondul lipsei unei definiţii legale a sintagmei "date conexe", lipsã ce are rolul de a înlãtura prezumţia de nevinovãţie, denigrând demnitatea persoanei, şi de a genera abuzuri sub aspectul folosirii informaţiilor de cãtre organele abilitate. Menţioneazã cã în Codul de procedurã penalã este reglementatã o procedurã specialã care sã permitã autoritãţilor publice obţinerea şi utilizarea unor date legate de viaţa privatã a persoanei, astfel cã <>Legea nr. 298/2008 se dovedeşte a fi inutilã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã solicitarea privind definirea unor termeni, cum ar fi cel de "date conexe", utilizat în cuprinsul legii criticate, nu poate fi primitã, Curtea Constituţionalã neavând astfel de competenţe, menite sã complineascã o eventualã lacunã legislativã. Cât priveşte fondul excepţiei de neconstituţionalitate, considerã cã aceasta este neîntemeiatã, deoarece actul normativ criticat prevede expres obligaţia furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii de a pune numai la dispoziţia autoritãţilor publice, şi nu a altor persoane, datele reţinute ca urmare a prestãrii acelor servicii, interceptarea conţinutului unei convorbiri sau comunicaţii electronice fiind în mod expres interzisã de aceeaşi lege.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 februarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 2.971/3/2009, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>Legii nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea <>Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice.
Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Comisariatul pentru Societatea Civilã într-o cauzã având ca obiect o ordonanţã preşedinţialã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã secretul corespondenţei, reglementat de art. 28 din Constituţie, include în sfera sa şi protecţia asupra datelor de trafic şi de localizare a persoanelor care poartã corespondenţã. Astfel, deşi dispoziţiile <>art. 6-7 din Legea nr. 298/2008 prevãd expres care anume sunt datele necesare pentru operaţia de stocare (cele necesare determinãrii datei, orei şi duratei convorbirii, a identificãrii tipului de apel, a echipamentului, a locaţiei echipamentului - ceea ce înseamnã, de fapt, a locaţiei persoanei ce poartã convorbirea), iar art. 11 alin. (1) interzice expres interceptarea şi reţinerea conţinutului comunicãrii (creându-se deliberat impresia ca nu va fi accesat şi conţinutul convorbirii), art. 1 alin. (2) din lege "lasã larg deschisã poarta acestei accesãri atunci când se referã la datele conexe", în special în contextul în care acest concept nu este nicãieri definit în corpul legii. Mai mult, legea nu precizeazã modul în care se face stocarea şi conservarea acestor date, lãsând la latitudinea furnizorilor privaţi de servicii de comunicaţii electronice modalitatea de gestionare, ceea ce creeazã o stare de pericol pentru respectarea secretului corespondenţei. Temerea pe care o inspirã posibilitatea identificãrii şi localizãrii utilizatorului unor astfel de servicii este de naturã sã limiteze şi dreptul sãu la viaţa intimã, familialã şi privatã, dreptul la liberã circulaţie, precum şi libertatea de exprimare. Mai menţioneazã autorul excepţiei cã "împrejurarea cã aceastã lege încearcã sã transpunã directive ale Uniunii Europene (chiar cu greşeli de traducere) este indiferentã controlului de constituţionalitate, directivele fiind obligatorii pentru rezultatul ce trebuie atins, dar lãsând autoritãţilor naţionale competenţa în privinţa formelor şi mijloacelor de adoptare".
Tribunalul Bucureşti - Secţia comercialã opineazã în sensul constituţionalitãţii prevederilor <>Legii nr. 298/2008 , dat fiind scopul adoptãrii acesteia şi categoriile de date care se reţin. Actul normativ prevede în mod explicit în cap. II "Reţinerea datelor" categoriile de date pe care furnizorii de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice sunt obligaţi sã le stocheze, iar confidenţialitatea conţinutului convorbirilor telefonice este asiguratã de art. 11 alin. (1) din acesta.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Guvernul, în punctul sãu de vedere, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Deoarece prin corespondenţã se înţelege doar conţinutul comunicãrii, nu şi datele de trafic sau localizare a acesteia, iar <>art. 11 alin. (1) din Legea nr. 298/2008 interzice expres interceptarea şi reţinerea conţinutului convorbirii, nu se poate susţine încãlcarea art. 28 din Constituţie. Totodatã, nedefinirea noţiunii de "date conexe" nu reprezintã o problemã de constituţionalitate, aşa cum pretinde autorul excepţiei, ci una de aplicare şi interpretare a legii. Cât priveşte pretinsa nesocotire a dreptului la viaţã intimã, familialã şi privatã, prevãzut de art. 26 din Legea fundamentalã, Guvernul aratã cã mãsura reglementatã de art. 1 din legea criticatã trebuie raportatã la prevederile art. 53 din Constituţie, deoarece datele reţinute urmeazã a fi puse la dispoziţia autoritãţilor competente în scopul utilizãrii în cadrul activitãţilor de cercetare, de descoperire şi de urmãrire a infracţiunilor grave. Referitor la invocarea art. 25 şi 30 din Constituţie, se apreciazã cã aceste texte nu au incidenţã în cauzã, de vreme ce reglementãrile criticate nu au nicio legãturã cu dreptul la liberã circulaţie sau cu libertatea de exprimare.
Avocatul Poporului, în punctul sãu de vedere, considerã cã dispoziţiile <>Legii nr. 298/2008 sunt constituţionale, deoarece acestea reglementeazã mãsuri care se justificã în condiţiile art. 53 din Constituţie, referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi. În plus, actul normativ criticat transpune în dreptul intern normele Directivei 2006/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 martie 2006 privind pãstrarea datelor generate sau prelucrate în legãturã cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice şi de modificare a Directivei 2002/58/CE, astfel cã, în considerarea prevederilor art. 148 alin. (2) din Constituţie, nu se poate susţine încãlcarea normelor fundamentale invocate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare a Curţii, "prevederile <>Legii nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea <>Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice", publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 780 din 21 noiembrie 2008. Deşi autorul excepţiei criticã <>Legea nr. 298/2008 în ansamblul sãu, totuşi individualizeazã prevederile art. 1 şi ale art. 15 din aceasta, al cãror conţinut este urmãtorul:
- Art. 1. - "(1) Prezenta lege stabileşte obligaţia furnizorilor de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activitãţii lor de furnizare a serviciilor de comunicaţii electronice, pentru punerea acestora la dispoziţia autoritãţilor competente în scopul utilizãrii în cadrul activitãţilor de cercetare, de descoperire şi de urmãrire a infracţiunilor grave.
(2) Prezenta lege se aplicã datelor de trafic şi de localizare a persoanelor fizice şi juridice, precum şi datelor conexe necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat.
(3) Prezenta lege nu se aplicã în ceea ce priveşte conţinutul comunicãrii sau informaţiile consultate în timpul utilizãrii unei reţele de comunicaţii electronice.
(4) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei legi se face cu respectarea prevederilor <>Legii nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi ale <>Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice, cu completãrile ulterioare.";
- Art. 15. - "Furnizorii de reţele publice de comunicaţii şi furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului au obligaţia ca, la solicitarea autoritãţilor competente, în baza autorizaţiei emise potrivit dispoziţiilor art. 16, sã transmitã acestora de îndatã datele reţinute potrivit prezentei legi, cu excepţia cazurilor de forţã majorã."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, sunt încãlcate prevederile art. 25 - Libera circulaţie, art. 26 - Viaţa intimã, familialã şi privatã, art. 28 - Secretul corespondenţei şi ale art. 30 - Libertatea de exprimare din Constituţie.
Analizând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea Constituţionalã constatã urmãtoarele:
Obiecţiile autorului excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea <>Legii nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea <>Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice privesc anumite deficienţe ale actului normativ examinat, de naturã sã aducã atingere exercitãrii dreptului la liberã circulaţie, dreptului la viaţã intimã, privatã şi de familie şi sã afecteze secretul corespondenţei şi libertatea de exprimare. Aceasta deoarece legea menţionatã autorizeazã reţinerea datelor necesare determinãrii datei, orei şi duratei unei convorbiri telefonice sau comunicaţii electronice, identificãrii tipului de apel telefonic, a echipamentului, a locaţiei echipamentului destinat comunicãrii, fãrã însã a defini în mod expres ce se înţelege prin "date conexe" necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat, date ce sunt de asemenea prelucrate de furnizorii serviciilor de comunicaţii şi telecomunicaţii.
Drepturile pretins a fi încãlcate în opinia autorului excepţiei sunt drepturi personale nepatrimoniale, complexe, elementul comun al acestora constând în spaţiul intim de exercitare la nivelul fiecãrei persoane. Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie beneficiazã de recunoaştere unanimã şi protecţie internaţionalã, astfel cum rezultã din art. 12 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului, din art. 17 al Pactului internaţional privitor la drepturile civile şi politice, din art. 8 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, precum şi din art. 26 al Constituţiei României. Dreptul la respectarea vieţii intime implicã în mod necesar şi secretul corespondenţei, fie cã aceastã componentã este expres menţionatã în cuprinsul aceluiaşi text al art. 8 din Convenţie, fie cã este reglementatã distinct, cum este cazul art. 28 din Constituţie. Corespondenţa exprimã legãturile pe care o persoanã le poate stabili în diverse moduri de comunicare cu ceilalţi membri ai societãţii, astfel cã include atât convorbirile telefonice, cât şi comunicaţiile electronice.
Aceste drepturi, inclusiv libertatea de exprimare consacratã expres de art. 30 din Constituţie şi de art. 10 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deşi sunt indisolubil legate de existenţa umanã, orice persoanã având dreptul de a le exercita nestingherit, nu sunt totuşi drepturi absolute, ci sunt condiţionale.
<>Legea nr. 298/2008 , reglementând obligaţia furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii de a reţine anumite date generate sau prelucrate în cadrul activitãţii lor, exprimã voinţa legiuitorului în sensul impunerii unor limite cu privire la exercitarea dreptului la viaţã intimã, a libertãţii de exprimare şi, în special, a dreptului la corespondenţã, sub aspectele arãtate mai sus. <>Legea nr. 298/2008 transpune în planul legislaţiei naţionale Directiva 2006/24/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 15 martie 2006 privind pãstrarea datelor generate sau prelucrate în legãturã cu furnizarea serviciilor de comunicaţii electronice accesibile publicului sau de reţele de comunicaţii publice şi de modificare a Directivei 2002/58/CE. Regimul juridic al unui astfel de act comunitar impune obligativitatea sa pentru statele membre ale Uniunii Europene în privinţa soluţiei juridice reglementate, nu şi în ceea ce priveşte modalitãţile concrete prin care se ajunge la acest rezultat, statele beneficiind de o marjã largã de apreciere, în scopul adaptãrii acestora la specificul legislaţiei şi realitãţilor naţionale.
Nici prevederile Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, nici Constituţia României nu interzic consacrarea legislativã a ingerinţei autoritãţilor statului în exercitarea drepturilor menţionate, însã intervenţia statalã trebuie sã respecte reguli stricte, expres menţionate atât în art. 8 din Convenţie, cât şi, respectiv, în art. 53 din Legea fundamentalã. Astfel, mãsurile legislative de naturã sã afecteze exercitarea drepturilor şi libertãţilor fundamentale trebuie sã îndeplineascã un scop legitim, constând în protejarea siguranţei naţionale, a siguranţei publice, apãrarea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, precum şi protejarea drepturilor şi intereselor altor persoane, sã fie necesare într-o societate democraticã, sã fie proporţionale cu situaţia care le-a determinat, sã fie aplicate în mod nediscriminatoriu şi sã nu aducã atingere existenţei dreptului sau a libertãţii.
În plus, în conformitate cu principiile de limitare exprimate în jurisprudenţa în materie a Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu: Cauza Klass şi alţii împotriva Germaniei, 1978, sau Cauza Dumitru Popescu împotriva României, 2007, actul normativ care reglementeazã mãsuri de naturã sã producã ingerinţe în exercitarea dreptului la viaţã privatã şi de familie, la corespondenţã şi libertãţii de exprimare trebuie sã conţinã garanţii adecvate şi suficiente pentru a proteja persoana de eventualul arbitrar al autoritãţilor statale.
Curtea Constituţionalã recunoaşte posibilitatea legiuitorului de a limita exerciţiul unor drepturi sau libertãţi fundamentale, precum şi necesitatea reglementãrii unor modalitãţi care sã ofere organelor cu atribuţii specifice în activitatea de cercetare penalã instrumente eficiente şi adecvate pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor de terorism, în special, precum şi a infracţiunilor grave. Legislaţia românã reglementeazã, în Codul de procedurã penalã, modalitãţile în care autoritãţile publice pot interveni în exercitarea drepturilor la viaţã intimã, la corespondenţã şi liberã exprimare, cu respectarea tuturor garanţiilor pe care aceastã ingerinţã le impune. Prin <>Decizia nr. 962 din 25 iunie 2009 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 563 din 13 august 2009, Curtea Constituţionalã a reţinut cã prevederile art. 91^1 din Codul de procedurã penalã, care reglementeazã condiţiile şi cazurile de interceptare şi înregistrare a convorbirilor sau comunicaţiilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare sunt constituţionale, acestea fiind justificate, într-o societate democraticã ameninţatã de un fenomen infracţional din ce în ce mai complex, de necesitatea asigurãrii securitãţii naţionale, apãrãrii ordinii publice ori a prevenirii sãvârşirii de infracţiuni.
Curtea Constituţionalã constatã cã <>Legea nr. 298/2008 , astfel cum este redactatã, este de naturã sã afecteze, chiar şi pe cale indirectã, exerciţiul drepturilor sau al libertãţilor fundamentale, în speţã al dreptului la viaţã intimã, privatã şi de familie, dreptul la secretul corespondenţei şi libertatea de exprimare, într-o manierã ce nu corespunde cerinţelor stabilite de art. 53 din Constituţia României.
Astfel, <>Legea nr. 298/2008 instituie furnizorilor de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii obligaţia de a stoca pentru o perioadã de 6 luni datele de trafic şi de localizare a persoanelor fizice şi juridice. Acestea reprezintã, potrivit art. 3 din lege, datele necesare "pentru urmãrirea şi identificarea" sursei, destinaţiei, datei, orei şi duratei unei comunicãri, tipului de comunicare, a echipamentului de comunicaţie sau a dispozitivelor folosite de utilizator, a locaţiei echipamentului de comunicaţii mobile. Art. 1 alin. (2) din lege include în categoria datelor de trafic şi localizare a persoanelor fizice şi juridice şi "datele conexe necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat", fãrã însã a defini în mod expres ce se înţelege prin "date conexe" necesare pentru identificarea abonatului sau a utilizatorului înregistrat.
Curtea Constituţionalã considerã cã lipsa unei reglementãri legale precise, care sã determine cu exactitate sfera acelor date necesare identificãrii persoanelor fizice sau juridice utilizatoare, deschide posibilitatea unor abuzuri în activitatea de reţinere, prelucrare şi utilizare a datelor stocate de furnizorii serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii. Limitarea exerciţiului dreptului la viaţã intimã şi la secretul corespondenţei şi a libertãţii de exprimare, de asemenea, trebuie sã aibã loc într-o manierã clarã, previzibilã şi lipsitã de echivoc, astfel încât sã fie îndepãrtatã, pe cât posibil, eventualitatea arbitrarului sau a abuzului autoritãţilor în acest domeniu. Destinatarii normei juridice reprezintã, în acest caz, totalitatea persoanelor fizice şi juridice în calitatea lor de utilizatori ai serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, deci o sferã largã, cuprinzãtoare de subiecte de drept, membri ai societãţii civile. Or, aceştia trebuie sã aibã o reprezentare clarã a normelor juridice aplicabile, astfel încât sã îşi adapteze conduita şi sã prevadã consecinţele ce decurg din nerespectarea acestora. În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, de exemplu, în Cauza Rotaru împotriva României, 2000, a statuat cã "o normã este «previzibilã» numai atunci când este redactatã cu suficientã precizie, în aşa fel încât sã permitã oricãrei persoane - care, la nevoie, poate apela la consultanţã de specialitate - sã îşi corecteze conduita", iar în Cauza Sunday Times contra Regatului Unit, 1979, a decis cã "[ ... ] cetãţeanul trebuie sã dispunã de informaţii suficiente asupra normelor juridice aplicabile într-un caz dat şi sã fie capabil sã prevadã, într-o mãsurã rezonabilã, consecinţele care pot apãrea dintr-un act determinat". Pe scurt, legea trebuie sã fie, în acelaşi timp, accesibilã şi previzibilã. Aceeaşi practicã jurisprudenţialã o are şi Curtea Constituţionalã, relevantã fiind în acest sens <>Decizia nr. 189 din 2 martie 2006 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 5 aprilie 2006.
De asemenea, Curtea Constituţionalã observã aceeaşi manierã ambiguã de redactare, neconformã cu normele de tehnicã legislativã, în ceea ce priveşte dispoziţiile <>art. 20 din Legea nr. 298/2008 , potrivit cãrora, "În scopul prevenirii şi contracarãrii ameninţãrilor la adresa securitãţii naţionale, organele de stat cu atribuţii în acest domeniu pot avea acces, în condiţiile stabilite prin actele normative ce reglementeazã activitatea de realizare a securitãţii naţionale, la datele reţinute de furnizorii de servicii şi reţele publice de comunicaţii electronice". Legiuitorul nu defineşte ce se înţelege prin "ameninţãri la adresa securitãţii naţionale", astfel cã, în lipsa unor criterii precise de delimitare, diverse acţiuni, informaţii sau activitãţi obişnuite, de rutinã, ale persoanelor fizice şi juridice pot fi apreciate, în mod arbitrar şi abuziv, ca având natura unor astfel de ameninţãri. Destinatarii legii pot fi incluşi în categoria persoanelor suspecte fãrã a cunoaşte acest lucru şi fãrã a putea preveni, prin conduita lor, consecinţa aplicãrii rigorilor legii. Totodatã, utilizarea sintagmei "pot avea" induce ideea cã datele la care se referã <>Legea nr. 298/2008 nu sunt reţinute în scopul exclusiv al utilizãrii acestora numai de cãtre organele statului cu atribuţii specifice în protejarea securitãţii naţionale şi a ordinii publice, ci şi de alte persoane sau entitãţi, din moment ce acestea "pot", şi nu "au", acces la aceste date, în condiţiile legii.
Respectarea normelor de tehnicã legislativã, în cadrul complexului de reguli specifice activitãţii de legiferare, reprezintã un factor determinant în transpunerea voinţei legiuitorului, astfel încât actul normativ adoptat sã îndeplineascã şi prin modalitatea de redactare toate exigenţele impuse de necesitatea respectãrii drepturilor fundamentale ale omului. Fãrã a se erija în legislator pozitiv, Curtea Constituţionalã observã cã reglementarea cât mai exactã a domeniului de aplicare a <>Legii nr. 298/2008 este cu atât mai necesarã având în vedere, în special, natura complexã a drepturilor supuse limitãrii, precum şi consecinţele pe care un eventual abuz al autoritãţilor publice le-ar avea asupra vieţii intime a destinatarilor sãi, astfel cum aceasta este perceputã la nivelul subiectiv al fiecãrui individ.
Dincolo de acest aspect, Curtea Constituţionalã constatã cã <>Legea nr. 298/2008 , în ansamblul ei, instituie o regulã în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal, şi anume aceea a reţinerii acestora în mod continuu, pe o perioadã de 6 luni de la momentul interceptãrii lor. Obligaţia furnizorilor de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii are un caracter continuu. Or, în materia drepturilor personale, cum sunt dreptul la viaţã intimã şi libertatea de exprimare, precum şi a prelucrãrii datelor cu caracter personal, regula unanim recunoscutã este aceea a garantãrii şi respectãrii acestora, respectiv a confidenţialitãţii, statul având, în acest sens, obligaţii majoritar negative, de abţinere, prin care sã fie evitatã, pe cât posibil, ingerinţa sa în exerciţiul dreptului sau al libertãţii. În acest scop au fost adoptate Directiva 2002/58/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 12 iulie 2002 privind prelucrarea datelor personale şi protejarea confidenţialitãţii în sectorul comunicaţiilor publice, <>Legea nr. 677/2001 pentru protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, precum şi <>Legea nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice. Excepţiile sunt permise limitativ, în condiţiile expres prevãzute de Constituţie şi actele juridice internaţionale aplicabile în domeniu. <>Legea nr. 298/2008 reprezintã o astfel de excepţie, dupã cum o aratã însuşi titlul acesteia.
Obligaţia de reţinere a datelor reglementatã de <>Legea nr. 298/2008 cu titlu de excepţie sau derogare de la principiul protejãrii datelor cu caracter personal şi al confidenţialitãţii lor, prin natura, întinderea şi domeniul ei de aplicare, goleşte însã de conţinut acest principiu, astfel cum era garantat prin <>Legea nr. 677/2001 şi <>Legea nr. 506/2004 . Or, este unanim recunoscut în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu Cauza Prinţul Hans-Adam II de Lichtenstein împotriva Germaniei, 2001, cã statele membre semnatare ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi-au asumat obligaţii de naturã sã asigure ca drepturile garantate de Convenţie sã fie concrete şi efective, nu teoretice şi iluzorii, mãsurile legislative adoptate urmãrind apãrarea efectivã a drepturilor. Obligaţia legalã care impune reţinerea în mod continuu a datelor cu caracter personal transformã însã excepţia de la principiul protejãrii efective a dreptului la viaţã intimã şi liberã exprimare în regulã absolutã. Dreptul apare ca fiind reglementat într-o manierã negativã, latura sa pozitivã pierzând caracterul predominant.
În acest context, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 91^1 din Codul de procedurã penalã respectã caracterul de excepţie al interceptãrilor şi înregistrãrilor audio sau video, acestea fiind permise în anumite condiţii stricte, de la momentul obţinerii autorizaţiei motivate a judecãtorului, pentru o perioadã limitatã de timp şi care nu poate depãşi, în total, pentru aceeaşi persoanã şi aceeaşi faptã, 120 de zile. În schimb, <>Legea nr. 298/2008 instituie ca regulã ceea ce Codul de procedurã penalã reglementeazã cu titlu de excepţie strictã şi obligã la reţinerea datelor în mod permanent, pentru o perioadã de 6 luni de la momentul interceptãrii lor, acestea putând fi utilizate, cu autorizarea motivatã a judecãtorului, pentru o perioadã de timp din trecut, şi nu din viitor, care va urma. Aşadar, reglementarea unei obligaţii pozitive care priveşte limitarea în mod necontenit a exerciţiului dreptului la viaţã intimã şi la secretul corespondenţei face sã disparã însãşi esenţa dreptului, prin îndepãrtarea garanţiilor privind exercitarea acestuia. Persoanele fizice şi juridice, utilizatori în masã ai serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, sunt supuse în permanenţã acestei ingerinţe în exerciţiul drepturilor lor intime la corespondenţã şi liberã exprimare, fãrã a exista posibilitatea unor manifestãri libere, necenzurate, decât sub forma comunicãrii directe, fiind excluse mijloacele de comunicare principale folosite în prezent.
Într-o logicã fireascã a analizei de faţã se impune şi examinarea în cauzã a respectãrii principiului proporţionalitãţii, o altã cerinţã imperativã necesar a fi respectatã în cazurile de restrângere a exerciţiului unor drepturi sau libertãţi fundamentale, prevãzutã expres de art. 53 alin. (2) din Constituţie. Acest principiu impune ca mãsura de restrângere sã fie în acord cu situaţia care a determinat aplicarea ei şi, totodatã, sã înceteze o datã cu dispariţia cauzei determinante.
De pildã, dispoziţiile art. 91^1 din Codul de procedurã penalã respectã pe deplin exigenţele principiului proporţionalitãţii, atât în privinţa întinderii mãsurii de limitare a dreptului, cât şi sub aspectul încetãrii ei imediat ce au dispãrut cauzele determinante. În schimb, <>Legea nr. 298/2008 impune obligaţia reţinerii datelor în mod continuu, de la momentul intrãrii în vigoare, respectiv al aplicãrii sale (şi anume 20 ianuarie 2009, respectiv 15 martie 2009 în privinţa datelor de trafic de localizare corespunzãtoare serviciilor de acces la internet, poştã electronicã şi telefonie prin internet), fãrã a se avea în vedere necesitatea încetãrii mãsurii de limitare odatã cu dispariţia cauzei ce a determinat luarea acestei mãsuri. Ingerinţa asupra exercitãrii libere a dreptului are loc neîncetat şi independent de producerea unui anumit fapt justificator, a unei cauze determinante şi numai în scopul prevenţiei penale ori al descoperii - ulterior sãvârşirii lor - a unor infracţiuni grave.
Un alt aspect ce duce la restrângerea nejustificatã a dreptului la intimitate al persoanei este acela potrivit cãruia <>Legea nr. 298/2008 are ca efect identificarea nu numai a persoanei care transmite un mesaj, o informaţie, prin orice mijloc de comunicare, dar, astfel cum rezultã din cuprinsul art. 4, şi a destinatarului acelei informaţii. Persoana apelatã este astfel expusã sub aspectul reţinerii datelor ce ţin de viaţa sa privatã, independent de un act sau o manifestare proprie de voinţã, ci numai în funcţie de comportamentul unei alte persoane - a apelantului -, ale cãrei acţiuni nu i le poate cenzura pentru a se proteja împotriva relei sale credinţe sau a intenţiei de şantaj, hãrţuire etc. Deşi este un subiect pasiv în relaţia de intercomunicare, persoana apelatã poate deveni, fãrã voinţa sa, suspectã din perspectiva rigorilor sub care autoritãţile statului îşi desfãşoarã activitatea de cercetare penalã. Or, din acest punct de vedere, ingerinţa în viaţa intimã a persoanei, reglementatã de <>Legea nr. 298/2008 , apare ca fiind excesivã.
Curtea Constituţionalã subliniazã cã nu utilizarea justificatã, în condiţiile reglementate de <>Legea nr. 298/2008 , este cea care, în sine, prejudiciazã într-un mod neacceptabil exercitarea dreptului la viaţã intimã sau libertatea de exprimare, ci obligaţia legalã cu caracter continuu, general aplicabilã, de stocare a datelor. Aceastã operaţiune priveşte în egalã mãsurã pe toţi destinatarii legii, indiferent dacã au sãvârşit sau nu fapte penale sau dacã sunt sau nu subiectul unor anchete penale, ceea ce este de naturã sã rãstoarne prezumţia de nevinovãţie şi sã transforme a priori toţi utilizatorii serviciilor de comunicaţii electronice sau de reţele publice de comunicaţii în persoane susceptibile de sãvârşirea unor infracţiuni de terorism sau a unor infracţiuni grave. Or, <>Legea nr. 298/2008 , deşi utilizeazã noţiuni şi proceduri specifice dreptului penal, are o largã aplicabilitate - practic, asupra tuturor persoanelor fizice şi juridice utilizatoare ale serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, astfel cã nu poate fi consideratã ca fiind conformã prevederilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitoare la garantarea drepturilor la viaţã intimã, la secretul corespondenţei şi la liberã exprimare.
Curtea Constituţionalã constatã cã, deşi <>Legea nr. 298/2008 se referã la date cu un caracter predominant tehnic, acestea sunt reţinute cu scopul furnizãrii informaţiilor cu privire la persoanã şi viaţa sa privatã. Chiar dacã, potrivit art. 1 alin. (3) din lege, aceasta nu se aplicã şi conţinutului comunicãrii sau informaţiilor consultate în timpul utilizãrii unei reţele de comunicaţii electronice, celelalte date reţinute, având ca scop identificarea apelantului şi a apelatului, respectiv a utilizatorului şi a destinatarului unei informaţii comunicate pe cale electronicã, a sursei, destinaţiei, datei, orei şi duratei unei comunicãri, a tipului de comunicare, a echipamentului de comunicaţie sau a dispozitivelor folosite de utilizator, a locaţiei echipamentului de comunicaţii mobile, precum şi a altor "date conexe" - nedefinite în lege -, sunt de naturã sã prejudicieze, sã stinghereascã manifestarea liberã a dreptului la comunicare sau la exprimare. Reţinerea acestor date în mod continuu, în privinţa oricãrui utilizator de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, reglementatã ca obligaţie a furnizorilor de la care nu se pot abate fãrã a fi supuşi sancţiunilor prevãzute de <>art. 18 din Legea nr. 298/2008 , reprezintã o operaţiune suficientã sã genereze în conştiinţa persoanelor bãnuiala legitimã cu privire la respectarea intimitãţii lor şi sãvârşirea unor abuzuri. Garanţiile legale privind utilizarea în concret a datelor reţinute - referitoare la excluderea conţinutului ca obiect al stocãrii datelor, la autorizarea motivatã şi prealabilã a preşedintelui instanţei competente sã judece fapta pentru care s-a început urmãrirea penalã, în condiţiile prevãzute de art. 16 din lege şi cu aplicarea sancţiunilor reglementate la art. 18 şi 19 din aceasta - nu sunt suficiente şi adecvate, astfel încât sã îndepãrteze teama cã drepturile personale, de naturã intimã, nu sunt violate, astfel încât manifestarea acestora sã aibã loc într-o manierã acceptabilã.
Dupã cum s-a arãtat mai sus, Curtea Constituţionalã nu neagã scopul în sine avut în vedere de legiuitor la adoptarea <>Legii nr. 298/2008 , în sensul cã este imperios necesarã asigurarea unor mijloace legale adecvate şi eficiente, compatibile cu procesul continuu de modernizare şi tehnologizare a mijloacelor de comunicare, astfel încât fenomenul infracţional sã poatã fi controlat şi contracarat. Tocmai de aceea, drepturile individuale nu pot fi exercitate in absurdum, ci pot constitui obiectul unor restrângeri care sunt justificate în funcţie de scopul urmãrit. Limitarea exerciţiului unor drepturi personale în considerarea unor drepturi colective şi interese publice, ce vizeazã siguranţa naţionalã, ordinea publicã sau prevenţia penalã, a constituit în permanenţã o operaţiune sensibilã sub aspectul reglementãrii, astfel încât sã fie menţinut un just echilibru între interesele şi drepturile individuale, pe de o parte, şi cele ale societãţii, pe de altã parte. Nu este mai puţin adevãrat, astfel cum a remarcat Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în Cauza Klass şi alţii împotriva Germaniei, 1978, cã luarea unor mãsuri de supraveghere, fãrã garanţii adecvate şi suficiente, poate duce la "distrugerea democraţiei sub pretextul apãrãrii ei".
În concluzie, având în vedere, în esenţã, sfera largã de aplicabilitate a <>Legii nr. 298/2008 , raportat la caracterul continuu al obligaţiei de reţinere a datelor de trafic şi localizare a persoanelor fizice şi juridice în calitate de utilizatori ai serviciilor de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi a altor "date conexe" necesare identificãrii acestora, Curtea Constituţionalã constatã, pentru motivele mai sus arãtate, cã legea examinatã este neconstituţionalã în ansamblul ei, chiar dacã autorul excepţiei individualizeazã, în special, dispoziţiile art. 1 şi 15 din aceasta.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 , cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã de Comisariatul pentru Societatea Civilã în Dosarul nr. 2.971/3/2009 al Tribunalului Bucureşti - Secţia comercialã şi constatã cã dispoziţiile <>Legii nr. 298/2008 privind reţinerea datelor generate sau prelucrate de furnizorii de servicii de comunicaţii electronice destinate publicului sau de reţele publice de comunicaţii, precum şi pentru modificarea <>Legii nr. 506/2004 privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi protecţia vieţii private în sectorul comunicaţiilor electronice sunt neconstituţionale.
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 octombrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Claudia-Margareta Krupenschi
-------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
