Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.253 din 22 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnarile cu caracter politic si masurile administrative asimilate acestora, pronuntate in perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 28 din 13 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Enache Zarafu şi Tudora Zarafu în Dosarul nr. 31.592/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi familie şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 743D/2011 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, arãtând cã textele criticate nu contravin principiului accesului liber la justiţie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 mai 2011, pronunţatã în Dosarul nr. 31.592/3/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Enache Zarafu şi Tudora Zarafu în soluţionarea unui litigiu având ca obiect acordarea unor despãgubiri potrivit Legii nr. 221/2009.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine cã transformarea cãii de atac a apelului în cea a recursului, potrivit textului de lege criticat, într-un litigiu început înaintea intrãrii în vigoare a Legii nr. 221/2009, cu restrângerea unui grad de jurisdicţie în raport cu cele existente în momentul introducerii acţiunii, reprezintã o încãlcare a principiului accesului liber la justiţie prevãzut la art. 21 din Constituţie şi a dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
De asemenea, se aratã cã dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 creeazã discriminare între persoanele aflate în situaţii juridice similare, care beneficiazã de trei grade de jurisdicţie, şi cele care, în apãrarea propriilor drepturi, în speţã drepturile la despãgubiri morale prevãzute de Legea nr. 221/2009, se pot prevala doar de douã grade de jurisdicţie, fiind încãlcate astfel prevederile art. 16 alin. (1) din Constituţie şi cele ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Pentru argumentele invocate, se susţine cã dispoziţiile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 încalcã şi prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5), art. 4 şi art. 20.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi familie, contrar dispoziţiilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate invocatã.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 396 din 11 iunie 2009, introduse în actul de bazã prin art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, potrivit cãrora:
"(6) Hotãrârea pronunţatã potrivit alin. (4) este supusã recursului, care este de competenţa curţii de apel."
În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) privind supremaţia Constituţiei şi obligativitatea respectãrii acesteia, art. 4 - Unitatea poporului şi egalitatea între cetãţeni, art. 16 alin. (1) referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 - Tratatele internaţionale privind drepturile omului şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil şi la interzicerea discriminãrii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
Referitor la pretinsa încãlcare a dispoziţiilor art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, Curtea reţine cã stabilirea cãilor de atac împotriva hotãrârilor pronunţate în primã instanţã este de competenţa exclusivã a legiuitorului, care, ţinând cont de specificul obiectului fiecãrei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedurã civilã, accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil neînsemnând obligativitatea asigurãrii accesului la toate gradele de jurisdicţie pentru toate categoriile de cauze sau litigii. Din acest punct de vedere, principiul liberului acces la justiţie trebuie corelat cu cel al egalitãţii în drepturi, astfel încât acordarea accesului liber la justiţie sã ţinã cont de realitãţile sociale inevitabil diferite. În acest sens, prin Decizia nr. 60 din 14 octombrie 1993, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 12 din 19 ianuarie 1994, Curtea a statuat cã regula de la art. 21 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãreia nicio lege nu poate îngrãdi accesul la justiţie, are ca semnificaţie faptul cã legiuitorul nu poate exclude de la exerciţiul drepturilor procesuale pe care le-a instituit nicio categorie sau grup social. Dar el poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedurã, ca şi modalitãţile de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiţie nu înseamnã accesul, în toate cazurile, la toate structurile judecãtoreşti şi la toate cãile de atac, deoarece competenţa şi procedura sunt stabilite de lege. Astfel, în cazul de faţã, Curtea reţine cã prin art. XIII pct. 1 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, legiuitorul a instituit o regulã proceduralã nouã, derogatorie de la normele procesual civile de drept comun, ce înlocuieşte calea de atac a apelului cu cea a recursului, eliminând în acest fel un grad de jurisdicţie, în scopul simplificãrii şi sporirii celeritãţii soluţionãrii cauzelor ce privesc acordarea unor despãgubiri potrivit Legii nr. 221/2009, cu impact direct asupra executãrii hotãrârilor judecãtoreşti astfel pronunţate. Aşadar, Curtea reţine cã, fiind vorba de calea de atac a recursului devolutiv, ce va fi judecat potrivit dispoziţiilor art. 299 şi urmãtoarele din Codul de procedurã civilã, stabilirea unor cãi de atac diferite pentru diferite categorii de litigii nu creeazã discriminare, conform art. 16 din Constituţie şi, respectiv, art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, atât timp cât titularii dreptului de a exercita aceste cãi de atac sunt persoane aflate în situaţii juridice diferite. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţionalã a statuat cã egalitatea nu este sinonimã cu uniformitatea şi cã unor situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie sã le corespundã un tratament juridic diferit, aşa cum reiese din Decizia nr. 126 din 4 iulie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 447 din 11 septembrie 2000.
Prin urmare, având în vedere dispoziţiile art. 725 alin. (1) şi (4) din Codul de procedurã civilã, persoanele care au formulat cereri în vederea acordãrii unor despãgubiri potrivit dispoziţiilor Legii nr. 221/2009 şi ale cãror dosare nu au fost soluţionate pânã la data intrãrii în vigoare a Legii nr. 202/2010 vor beneficia de doar douã niveluri de jurisdicţie în exercitarea propriilor drepturi procedurale. În consecinţã, textul criticat nu este de naturã a contraveni principiului constituţional al egalitãţii în drepturi, reglementat la art. 4 şi art. 16 din Legea fundamentalã, sau celui al accesului liber la justiţie şi al dreptului la un proces echitabil, prevãzut la art. 21 din Constituţie.
Prin urmare, Curtea nu poate reţine încãlcarea dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Întrucât Curtea a constatat conformitatea textelor criticate cu drepturile şi libertãţile fundamentale, rezultã cã nici dispoziţiile art. 1 alin. (5) nu au fost încãlcate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 alin. (6) din Legea nr. 221/2009 privind condamnãrile cu caracter politic şi mãsurile administrative asimilate acestora, pronunţate în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, excepţie ridicatã de Enache Zarafu şi Tudora Zarafu în Dosarul nr. 31.592/3/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilã şi pentru cauze cu minori şi familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
-----
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
