Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.245 din 22 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 15, art. 31 si art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 28 din 13 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Cristina Teodora Pop - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 31 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Petru Movilã în Dosarul nr. 2.708/333/2010 al Judecãtoriei Vaslui şi care formeazã obiectul Dosarului nr. 106D/2011 al Curţii Constituţionale.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 961 din 25 septembrie 2008.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 15 noiembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.708/333/2010, Judecãtoria Vaslui a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 31 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Petru Movilã într-un litigiu având ca obiect soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, se susţine cã acestea contravin prevederilor constituţionale ale art. 16, 21 şi 24, precum şi dispoziţiilor art. 6 paragraful 2 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât încalcã prezumţia de nevinovãţie, dând organului constatator al contravenţiei libertatea de a constata sãvârşirea acesteia, de a stabili vinovãţia şi de a aplica sancţiunile, ceea ce echivaleazã cu obligaţia contravenienţilor de a-şi proba nevinovãţia. Or, susţine autorul excepţiei, într-un stat de drept, prezumţia de nevinovãţie ar trebui sã-şi gãseascã aplicabilitatea inclusiv în procesul de aplicare a legii de cãtre organele administrative, iar sarcina probei ar trebui sã revinã acuzãrii, orice dubiu urmând a profita celui acuzat. Este invocatã în acest sens Hotãrârea Curţii Europene a Drepturilor Omului din 13 iunie 1994, pronunţatã în Cauza Barbera, Messegue şi Jabardo împotriva Spaniei.
În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, se susţine cã termenul de 15 zile în care poate fi formulatã plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, ce curge de la data înmânãrii sau comunicãrii procesului-verbal de constatare, este extrem de scurt, fapt ce încalcã cerinţa termenelor procedurale rezonabile şi restrânge în mod abuziv exercitarea unor drepturi procesuale şi garanţiile legale corespunzãtoare acestora, contravenind în acest fel prevederilor constituţionale ale art. 21 şi 53.
Referitor la critica formulatã cu privire la dispoziţiile art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, se susţine cã acestea înlãturã prezumţia de nevinovãţie şi garanţiile dreptului la un proces echitabil consacrate în Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, procesul-verbal încheiat cu respectarea prevederilor art. 16 din aceeaşi ordonanţã putând servi, în lipsa oricãrui alt mijloc de probã, ca unic temei pentru aplicarea sancţiunilor.
Judecãtoria Vaslui apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este întemeiatã, neiterând însã argumente în susţinerea opiniei exprimate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 15, art. 31 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 15: "(1) Contravenţia se constatã printr-un proces-verbal încheiat de persoanele anume prevãzute în actul normativ care stabileşte şi sancţioneazã contravenţia, denumite în mod generic agenţi constatatori.
(2) Pot fi agenţi constatatori: primarii, ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, special abilitaţi, persoanele împuternicite în acest scop de miniştri şi de alţi conducãtori ai autoritãţilor administraţiei publice centrale, de prefecţi, preşedinţi ai consiliilor judeţene, primari, de primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi de alte persoane prevãzute în legi speciale.
(3) Ofiţerii şi subofiţerii din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor constatã contravenţii privind: apãrarea ordinii publice; circulaţia pe drumurile publice; regulile generale de comerţ; vânzarea, circulaţia şi transportul produselor alimentare şi nealimentare, ţigãrilor şi bãuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prin hotãrâre a Guvernului.";
- Art. 31: "(1) Împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânãrii sau comunicãrii acestuia.
(2) Partea vãtãmatã poate face plângere numai în ceea ce priveşte despãgubirea, iar cel cãruia îi aparţin bunurile confiscate, altul decât contravenientul, numai în ceea ce priveşte mãsura confiscãrii.";
- Art. 34. alin. (1): "(1) Instanţa competentã sã soluţioneze plângerea, dupã ce verificã dacã aceasta a fost introdusã în termen, ascultã pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacã aceştia s-au prezentat, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii".
În opinia autorului excepţiei se susţine cã dispoziţiile criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 - Egalitatea în drepturi, ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, ale art. 24 - Dreptul la apãrare, ale art. 53 - Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
1. Prin mai multe decizii, dintre care poate fi menţionatã, exemplificativ, Decizia nr. 961 din 25 septembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 734 din 30 octombrie 2008, Decizia nr. 183 din 8 mai 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 17 iunie 2003, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor legale criticate, prin raportare la aceleaşi texte din Legea fundamentalã şi faţã de critici de neconstituţionalitate similare. Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã utilizarea de cãtre legiuitor şi de cãtre autoritãţile administraţiei publice a noţiunii de contravenient nu este de naturã sã înfrângã prezumţia de nevinovãţie. Nici instanţa de judecatã, în procedura de soluţionare a contestaţiilor împotriva procesului-verbal de stabilire şi sancţionare a contravenţiei, nu opereazã cu noţiunile de "acuzat" şi "acuzare" şi nici nu-l considerã vinovat pe contravenient înainte de pronunţarea unei hotãrâri judecãtoreşti definitive şi irevocabile.
De asemenea, prin Decizia nr. 1.096 din 8 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 695 din 15 octombrie 2009, Curtea a reţinut cã legislaţia contravenţionalã din România, similarã celei germane, intrã sub prevederile art. 6 al Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi cã procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se bucurã de prezumţia de legalitate, însã, atunci când este formulatã o plângere împotriva acestuia, este contestatã chiar prezumţia de care se bucurã. În acest caz, instanţa de judecatã competentã va administra probele prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal. Cel care a formulat plângerea nu trebuie sã îşi demonstreze propria nevinovãţie, revenindu-i instanţei de judecatã obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflãrii adevãrului. Chiar dacã art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 face referire la dispoziţiile Codului de procedurã civilã, instanţele de judecatã nu pot face aplicarea strictã a regulii onus probandi incumbit actori, ci, din contrã, chiar ele trebuie sã manifeste un rol activ pentru aflarea adevãrului din moment ce contravenţia intrã sub incidenţa art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Prin urmare, nu se poate susţine rãsturnarea sarcinii probei.
De altfel, prin decizia menţionatã, Curtea a arãtat cã şi Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, în Hotãrârea din 4 octombrie 2007, pronunţatã în Cauza Anghel împotriva României, paragraful 67, a statuat cã, deşi statele au posibilitatea de a nu sancţiona unele infracţiuni sau de a le pedepsi pe cale contravenţionalã decât pe cale penalã, autorii infracţiunilor nu trebuie sã se afle într-o situaţie defavorabilã pentru simplul fapt cã regimul juridic aplicabil este diferit de cel aplicabil în materie penalã. În consecinţã, Curtea Constituţionalã, prin decizia reţinutã, a apreciat cã o asemenea poziţie este fireascã, întrucât, în caz contrar, autorul unei contravenţii, din punctul de vedere al protecţiei juridice de care se bucurã, s-ar afla pe o treaptã inferioarã autorului unei infracţiuni în sensul Codului penal român, ceea ce este inadmisibil din moment ce ambele fapte ţin de materia penalã în sensul Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Totodatã, Curtea constatã cã invocarea Hotãrârii pronunţate în Cauza Barber, Messegue şi Jabardo împotriva Spaniei, în sprijinul susţinerilor de neconstituţionalitate, nu este relevantã, întrucât cauza priveşte un asasinat, şi nu o procedurã contravenţionalã, care se desfãşoarã potrivit regulilor anterior arãtate şi care sunt în conformitate cu prevederile Constituţiei şi ale Convenţiei pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Întrucât nu au apãrut elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
2. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 referitor la termenul de 15 zile de la data înmânãrii sau a comunicãrii în care poate fi formulatã plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii, Curtea constatã cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, este de competenţa exclusivã a legiuitorului de a stabili condiţiile de exercitare a cererilor de chemare în judecatã, inclusiv termenele procedurale.
De altfel, prin Decizia nr. 906 din 5 decembrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 55 din 24 ianuarie 2007, şi Decizia nr. 277 din 18 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 206 din 1 aprilie 2010, Curtea a reţinut cã, în materie contravenţionalã, legiuitorul a condiţionat valorificarea unui drept de exercitarea sa în interiorul unui anumit termen, neprocedându-se în acest fel cu intenţia de a restrânge accesul liber la justiţie, de care, în mod evident, cel interesat a beneficiat în cadrul termenului legal instituit, ci exclusiv pentru a instaura un climat de ordine, indispensabil, în vederea exercitãrii dreptului constituţional prevãzut de art. 21, prevenind astfel abuzurile şi asigurând protecţia drepturilor şi intereselor legitime ale tuturor pãrţilor. Reglementarea de cãtre legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferitã prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept, subiectiv sau procesual, inclusiv prin instituirea unor termene, nu constituie o restrângere a exerciţiului acestuia, ci doar o modalitate eficientã de a preveni exercitarea sa abuzivã, în detrimentul altor titulari de drepturi, în egalã mãsurã ocrotite.
Aşa fiind, Curtea a stabilit cã termenul instituit prin textul de lege criticat are în vedere soluţionarea unui eventual litigiu cu celeritate, în absenţa acestuia plângerea putând fi formulatã oricând, fapt ce ar fi de naturã a genera o stare de perpetuã incertitudine în ceea ce priveşte raporturile juridice stabilite printr-un proces-verbal de constatare a contravenţiei şi de aplicare a sancţiunii prevãzute de lege.
Prin urmare, Curtea constatã cã termenul procedural instituit de textul de lege criticat reprezintã expresia aplicãrii dispoziţiilor constituţionale invocate, iar termenul criticat reprezintã un interval de timp rezonabil, ce nu duce la împiedicarea exercitãrii unor drepturi procesuale şi la lipsa garanţiilor legale corespunzãtoare.
În acest sens este şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, care, în repetate rânduri, spre exemplu în hotãrârile din 21 februarie 1975, 18 februarie 1999, 10 mai 2001 şi 23 martie 2010, pronunţate în cauzele Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 38, Waite şi Kennedy împotriva Germanei, paragraful 59, Z. şi alţii împotriva Marii Britanii, paragraful 93 şi Cudak împotriva Lituaniei, paragraful 55, a statuat cã dreptul de liber acces la justiţie, asigurat potrivit dispoziţiilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu este un drept absolut, ci poate fi supus unor condiţionãri, care sunt permise, întrucât, prin natura sa, acest drept necesitã o reglementare din partea statului, care se bucurã de o anumitã marjã de apreciere. Totodatã, prin Hotãrârea din 10 mai 2001 precitatã, paragraful 93, aceeaşi instanţã europeanã a arãtat cã instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedurã, termenele de prescripţie şi cele de decãdere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora, nu sunt de naturã a încãlca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise, atâta timp cât nu aduc atingere dreptului de liber acces la o instanţã, în substanţa sa.
Neintervenind elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, argumentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 15, art. 31 şi art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Petru Movilã în Dosarul nr. 2.708/333/2010 al Judecãtoriei Vaslui.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Cristina Teodora Pop
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
