Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.242 din 7 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2, art. 3 lit. c), art. 3^1 alin. (2) si art. 23 alin. (2^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 3, art. 3^1 şi <>art. 23 alin. (2^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Gheorghe Mirea, Ion Mirea şi Adrian Niculae în Dosarul nr. 5.201/312/2009 al Judecãtoriei Slobozia. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Preşedintele dispune sã se facã apelul şi în Dosarul nr. 256D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a aceloraşi texte de lege, excepţie ridicatã de aceiaşi autori în Dosarul nr. 5.200/312/2009 al Judecãtoriei Slobozia. La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Curtea, având în vedere cã obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 255D/2010 şi nr. 256D/2010 este identic, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, în temeiul <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 256D/2010 la Dosarul nr. 255D/2010, care este primul înregistrat. Cauza este în stare de judecatã. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele: Prin încheierile din 7 ianuarie 2010, pronunţate în dosarele nr. 5.201/312/2009 şi nr. 5.200/312/2009, Judecãtoria Slobozia a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 3, art. 3^1 şi <>art. 23 alin. (2^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru. Excepţia a fost invocatã de Gheorghe Mirea, Ion Mirea şi Adrian Niculae cu prilejul soluţionãrii unor cauze civile având ca obiect cererea de ieşire din indiviziune. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã textele de lege criticate sunt contrare prevederilor art. 21, art. 53, art. 56 şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens aratã cã orice condiţionare a accesului liber la justiţie reprezintã o nesocotire a acestui principiu constituţional fundamental. Astfel, cuantumul taxelor de timbru stabilite prin textele de lege criticate a fost mãrit fãrã a se ţine seama de condiţiile socioeconomice actuale şi de gradul de sãrãcie al populaţiei majoritare, împrejurare de naturã a împiedica accesul liber la justiţie. În plus, dispoziţiile criticate creeazã o discriminare între persoanele care au calitatea de moştenitori, respectiv între cele care reuşesc de la început sã urmeze procedura succesoralã notarialã şi cele care, din motive obiective sau subiective, ajung sã se adreseze instanţelor pentru tranşarea eventualelor neînţelegeri. Prin urmare, este evident cã noua lege a taxelor de timbru va conduce la rãmânerea cetãţenilor în indiviziune cu privire la bunurile care fac obiectul succesiunii şi la împiedicarea liberei circulaţii a acestor bunuri, fapt care se transpune din punct de vedere constituţional în încãlcarea dreptului de acces la justiţie, dar şi a dreptului de proprietate. Judecãtoria Slobozia, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele de vedere solicitate cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 2, art. 3, art. 3^1 şi <>art. 23 alin. (2^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997, cu modificãrile şi completãrile ulterioare. În realitate, Curtea constatã cã autorii excepţiei au în vedere doar dispoziţiile art. 2, art. 3 lit. c), art. 3^1 alin. (2) şi <>art. 23 alin. (2^1) din Legea nr. 146/1997, dispoziţii potrivit cãrora: - Art. 2: "(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecãtoreşti, se taxeazã astfel: a) pânã la valoarea de 50 lei - 6 lei; b) între 51 lei şi 500 lei - 6 lei + 10% pentru ce depãşeşte 50 lei; c) între 501 lei şi 5.000 lei - 51 lei + 8% pentru ce depãşeşte 500 lei; d) între 5.001 lei şi 25.000 lei - 411 lei + 6% pentru ce depãşeşte 5.000 lei; e) între 25.001 lei şi 50.000 lei - 1.611 lei + 4% pentru ce depãşeşte 25.000 lei; f) între 50.001 lei şi 250.000 lei - 2.611 lei + 2% pentru ce depãşeşte 50.000 lei; g) peste 250.000 lei - 6.611 lei + 1% pentru ce depãşeşte 250.000 lei. (1^1) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi cererilor privind declararea nulitãţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum şi cererilor privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial; cererea privind repunerea pãrţilor în situaţia anterioarã este scutitã de taxã de timbru dacã este accesorie cererii privind declararea nulitãţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic patrimonial. (2) În cazul contestaţiei la executarea silitã, taxa se calculeazã la valoarea bunurilor a cãror urmãrire se contestã sau la valoarea debitului urmãrit, când acest debit este mai mic decât valoarea bunurilor urmãrite. Taxa aferentã acestei contestaţii nu poate depãşi suma de 194 lei, indiferent de valoarea contestatã. (3) Valoarea la care se calculeazã taxa de timbru este cea declaratã în acţiune sau în cerere. Dacã aceastã valoare este contestatã sau apreciatã de instanţã ca derizorie, evaluarea se va face potrivit normelor metodologice prevãzute la art. 28 alin. (2) din prezenta lege."; - Art. 3 lit. c): "(1) Acţiunile şi cererile neevaluabile în bani se taxeazã astfel: [...] "c) cereri pentru: - stabilirea calitãţii de moştenitor - 50 lei/moştenitor - stabilirea masei succesorale - 3% la valoarea masei succesorale; - cereri de raport - 3% la valoarea bunurilor a cãror raportare se solicitã; - cereri de reducţiune a liberalitãţilor - 3% la valoarea rezervei care urmeazã a fi reîntregitã prin reducţiunea liberalitãţilor; - cereri de partaj - 3% la valoarea masei partajabile. Separat de aceastã taxã, dacã pãrţile contestã bunurile de împãrţit, valoarea acestora sau drepturile ori mãrimea drepturilor coproprietarilor în cadrul cererilor de mai sus, taxa judiciarã de timbru se datoreazã de titularul cererii la valoarea contestatã în condiţiile art. 2 alin. (1);"; - Art. 3^1 alin. (2): "Taxarea cererilor prevãzute la alin. (1) se face la valoarea imobilului declarat de pãrţi. În cazul în care valoarea declaratã de pãrţi este inferioarã valorii orientative stabilite prin expertiza întocmitã de camerele notarilor publici, taxarea cererilor se va face la aceastã din urmã valoare."; - Art. 23 alin. (2^1): "În cazul în care, pânã la prima zi de înfãţişare, pãrţile încheie tranzacţie sau renunţã la judecatã, suma achitatã cu titlu de taxã judiciarã de timbru se restituie în întregime, iar în cazul în care tranzacţia ori renunţarea la judecatã intervin ulterior primei zile de înfãţişare, se restituie pânã la jumãtate din suma achitatã, ţinând seama de actele procesuale deja îndeplinite." Autorii excepţiei considerã cã aceste prevederi de lege sunt contrare urmãtoarelor texte din Constituţie: art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi, art. 56 referitor la contribuţiile financiare şi art. 124 alin. (2) prin care se aratã cã justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi. De asemenea, considerã cã sunt încãlcate şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale referitor la dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã a mai analizat aspectele puse în discuţie de autorii acesteia. Astfel, referitor la prevederile <>art. 3 lit. c) din Legea nr. 146/1997, Curtea, prin numeroase decizii, precum <>Decizia nr. 220 din 28 februarie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 18 martie 2008, şi <>Decizia nr. 813 din 3 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 574 din 30 iulie 2008, a statuat cã "accesul liber la justiţie nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adreseazã autoritãţilor judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. [...] În virtutea dispoziţiilor constituţionale ale art. 56 alin. (1), potrivit cãrora «Cetãţenii au obligaţia sã contribuie, prin impozite şi prin taxe, la cheltuielile publice», plata taxelor şi a impozitelor reprezintã o obligaţie constituţionalã a cetãţenilor. Echivalentul taxelor judiciare de timbru este integrat în valoarea cheltuielilor stabilite de instanţa de judecatã prin hotãrârea pe care o pronunţã în cauzã, plata acestora revenind pãrţii care cade în pretenţii. În acelaşi sens este, de altfel, şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, în care s-a statuat cã o caracteristicã a principiului liberului acces la justiţie este aceea cã nu este un drept absolut (Cauza Ashingdane împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, 1985). Astfel, acest drept, care cere prin însãşi natura sa o reglementare din partea statului, poate fi subiectul unor limitãri, atât timp cât nu este atinsã însãşi substanţa sa". De asemenea, Curtea a mai reţinut, cã, pentru aceleaşi considerente, textul de lege criticat nu cuprinde prevederi de naturã sã aducã atingere principiului potrivit cãruia justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi, consacrat de art. 124 alin. (2) din Legea fundamentalã. Argumente identice au fost reţinute şi cu privire la constituţionalitatea <>art. 2 din Legea nr. 146/1997, aşa cum se constatã din <>Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003. În ceea ce priveşte constituţionalitatea <>art. 3^1 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, Curtea, prin <>Decizia nr. 765 din 3 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 582 din 17 august 2010, a statuat cã raţiunea reglementãrii acestui text de lege a fost aceea de a limita folosirea procedurilor judiciare de cãtre cetãţeni doar pentru a evita costurile unei proceduri notariale mult mai oneroase şi, astfel, o procedurã eminamente necontencioasã sã fie transformatã, în mod indirect, în una contencioasã. Pentru a se atinge acest scop, prin textul criticat, s-a prevãzut ca taxele judiciare de timbru aplicabile procedurii judiciare sã nu fie mai mici decât costurile pe care le implicã procedura notarialã. Numai în acest fel se pot evita acţiunile judiciare promovate, din punctul de vedere al timbrajului, în frauda legii. Prin urmare, Curtea a reţinut cã "Aceastã motivaţie care a stat la baza adoptãrii soluţiei legislative criticate nu relevã niciun fine de neconstituţionalitate atât timp cât etalonul folosit pentru stabilirea taxei judiciare de timbru este unul obiectiv. În speţã, legiuitorul a ales ca taxa judiciarã de timbru sã fie calculatã în funcţie de valoarea imobilului stabilitã prin expertiza întocmitã de camerele notarilor publici. Dispoziţiile art. 77^1 alin. (4) şi (5) din codul fiscal stabilesc obligaţia camerelor notarilor publici de a efectua expertize cu privire la valoarea de circulaţie a bunurilor imobile şi de a le reactualiza anual. Aceste expertize constituie un criteriu suficient de obiectiv şi precis în funcţie de care sã fie calculatã taxa judiciarã de timbru, avându-se în vedere entitatea care le dispune (camera notarilor publici) şi persoanele care le întocmesc (experţi). Astfel, raportarea la aceste expertize evitã declararea valorii imobilului la cote inferioare valorii sale de circulaţie în scopul plãţii unei taxe judiciare de timbru mult diminuate faţã de situaţia în care s-ar fi stabilit valoarea realã de circulaţie a bunului imobil". Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţiile şi considerentele deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã. În sfârşit, cu privire la dispoziţiile <>art. 23 alin. (2^1) din Legea nr. 146/1997, Curtea constatã cã, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizeazã obligaţia de a plãti taxa judiciarã de timbru anterior înfãptuirii actului de justiţie. Aceastã soluţie nu este reglementatã expres de textul de lege criticat, ci rezultã indirect, pe cale de interpretare, din reglementarea posibilitãţii restituirii taxelor judiciare de timbru în situaţia încheierii unei tranzacţii sau a renunţãrii la judecatã. Or, aşa cum s-a reţinut în mod constant în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, "impunerea prin lege a unor exigenţe cum ar fi instituirea unor termene sau plata unor taxe, pentru valorificarea de cãtre titular a dreptului sãu subiectiv, chiar dacã constituie îngrãdiri ale accesului liber la justiţie, are o solidã şi indiscutabilã justificare prin prisma finalitãţii urmãrite, constând în limitarea în timp a stãrii de incertitudine în derularea raporturilor juridice şi în restrângerea posibilitãţilor de exercitare abuzivã a respectivului drept. Prin intermediul lor se asigurã climatul de ordine, indispensabil pentru valorificarea plenarã a drepturilor proprii, cu respectarea atât a intereselor generale, cât şi a drepturilor şi intereselor legitime ale celorlalţi titulari, cãrora statul este ţinut, în egalã mãsurã, sã le acorde ocrotire". În acest sens poate fi amintitã <>Decizia nr. 39 din 29 ianuarie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 217 din 12 martie 2004. De asemenea, aşa cum Curtea reţinea prin <>Decizia nr. 422 din 13 noiembrie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 908 din 19 decembrie 2003, Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale nu conţine prevederi care sã consacre gratuitatea actului de justiţie. Având în vedere aceste aspecte, Curtea respinge ca neîntemeiatã critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (2^1) din Legea nr. 146/1997.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2, art. 3 lit. c), art. 3^1 alin. (2) şi <>art. 23 alin. (2^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Gheorghe Mirea, Ion Mirea şi Adrian Niculae în dosarele nr. 5.201/312/2009 şi nr. 5.200/213/2009 ale Judecãtoriei Slobozia. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 7 octombrie 2010.
