Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
În temeiul prevederilor art. 146 lit. a) din Constituţie şi al <>art. 15 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicatã, la data de 23 septembrie 2010, un grup de 55 de deputaţi a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 13.853 din 23 septembrie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.867A/2010. Aceastã sesizare a fost semnatã de cãtre urmãtorii deputaţi: Cristian Mihai Adomniţei, Marin Almãjanu, Teodor Atanasiu, Vasile Berci, Viorel-Vasile Buda, Daniel-Stamate Budurescu, Cristian Buican, Mihãiţã Calimente, Mircea Vasile Cazan, Cãtãlin Cherecheş, Daniel Chiţoiu, Tudor-Alexandru Chiuariu, Horia Cristian, Ciprian Minodor Dobre, Paul Victor Dobre, Mihai-Aurel Donţu, Gheorghe Dragomir, George Ionuţ Dumitricã, Relu Fenechiu, Gheorghe Gabor, Graţiela Leocadia Gavrilescu, Andrei Dominic Gerea, Alina-Ştefania Gorghiu, Titi Holban, Pavel Horj, Mircea Irimescu, Nicolae Jolţa, Mihai Lupu, Dan Ilie Morega, Dan-Ştefan Motreanu, Gheorghe-Eugen Nicolãescu, Ludovic Orban, Viorel Palaşcã, Ionel Palãr, Cornel Pieptea, Gabriel Plãiaşu, CristinaAncuţa Pocora, Virgil Pop, Octavian-Marius Popa, Cãlin Constantin Anton Popescu-Tãriceanu, Ana Adriana Sãftoiu, Nini Sãpunaru, Adrian George Scutaru, Ionuţ-Marian Stroe, Radu Stroe, Gigel-Sorinel Ştirbu, Gheorghe-Mirel Taloş, Adriana Diana Tuşa, Claudiu Ţaga, Radu Bogdan Ţîmpãu, Ioan Ţintean, Florin Ţurcanu, Horea-Dorin Uioreanu, Lucia-Ana Varga şi Mihai Alexandru Voicu. Tot la data de 23 septembrie 2010, un grup de 33 de senatori a solicitat Curţii Constituţionale sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Sesizarea de neconstituţionalitate a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. 13.856 din 23 septembrie 2010 şi constituie obiectul Dosarului nr. 3.870A/2010. Potrivit listei anexate, sesizarea a fost semnatã de urmãtorii senatori: Ilie Sârbu, Viorel Arcaş, Alexandru Cordoş, Ioan Chelaru, Trifon Belacurencu, Titus Corlãţean, Laurenţiu Florian Coca, Nicolae Moga, Ioan Mang, Iulian Bãdescu, Sorin-Constantin Lazãr, Gheorghe Pop, Ecaterina Andronescu, Valer Marian, Sergiu-Florin Nicolaescu, Petre Daea, Nicolae Dãnuţ Prunea, Georgicã Severin, Gheorghe Marcu, Gavril Mîrza, Constantin Tãmagã, Doina Silistru, Avram Crãciun, Mitrea Elena, Ion Toma, Gheorghe Saghian, Gheorghe Pavel Bãlan, Lia-Olguţa Vasilescu, Şerban Constantin Valeca, Ion Rotaru, Daniel Savu, Florin Constantinescu şi Dan-Coman Şova. În cele douã obiecţii de neconstituţionalitate formulate sunt învederate urmãtoarele motive de neconstituţionalitate: I. În ceea ce priveşte critica referitoare la neconstituţionalitatea extrinsecã a Legii privind sistemul unitar de pensii publice, se aratã urmãtoarele aspecte: 1.1. Adoptarea legii a fost fãcutã cu încãlcarea art. 67 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, întrucât la momentul votului final asupra legii nu a fost asigurat cvorumul legal de şedinţã, în salã fiind prezenţi în jur de 80 de deputaţi. În consecinţã, nu se putea întruni nici majoritatea cerutã de Constituţie pentru adoptarea acestei legi. Autorii sesizãrii aratã cã, în lipsa cvorumului de şedinţã şi a majoritãţii de adoptare, se aduce atingere spiritului democratic şi se încalcã prevederile art. 111 şi 144 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, dar şi cele ale art. 76 alin. (1) din Constituţie. 1.2. De asemenea, se aratã cã ar fi fost oportun ca printre comisiile de specialitate al cãror aviz s-a solicitat asupra proiectului Legii privind sistemul unitar de pensii publice, potrivit art. 61 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, sã se fi numãrat şi comisiile competente în domeniul sãnãtãţii, întrucât sunt modificate anumite dispoziţii privind condiţiile acordãrii pensiei de invaliditate. Se susţine cã sunt încãlcate şi prevederile art. 64 alin. (1) din Constituţie, prin nerespectarea dispoziţiilor art. 69 alin. (2) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, care stabilesc un termen de 5 zile - anterior datei prevãzute pentru dezbaterea proiectului de lege - înãuntrul cãruia raportul comisiei sesizate în fond trebuie pus la dispoziţia deputaţilor. Or, se aratã cã raportul Comisiei pentru muncã şi protecţia socialã din cadrul Camerei Deputaţilor asupra proiectului Legii privind sistemul unitar de pensii publice a fost depus cu nerespectarea intervalului de timp stabilit de lege, în fapt acesta fiind înaintat Biroului permanent la data de 15 septembrie 2010, în condiţiile în care dezbaterea proiectului de lege a fost stabilitã tot pentru aceeaşi datã. Se mai apreciazã cã au fost încãlcate prevederile art. 76 alin. (3) din Constituţie, întrucât nu au fost respectate anumite termene procedurale prevãzute de Regulamentul Camerei Deputaţilor atunci când legea este adoptatã în procedurã de urgenţã. 1.3. Se mai aratã cã adoptarea legii criticate a fost fãcutã cu încãlcarea principului bicameralismului consacrat de art. 61 alin. (2) din Constituţie, întrucât forma legii adoptatã de Camera Deputaţilor cuprinde modificãri esenţiale faţã de forma adoptatã de Senat, dar şi pentru cã, între momentul adoptãrii celor douã forme, Guvernul a mai emis o "serie de ordonanţe pe aceeaşi temã, acte normative ale cãror prevederi au fost introduse în textul proiectului adoptat de camera decizionalã". 1.4. Se susţine cã legea criticatã a fost adoptatã cu nesocotirea art. 79 din Constituţie, întrucât, fiind diferenţe atât de mari între forma adoptatã de Camera Deputaţilor şi cea adoptatã de Senat, era necesar sã fie solicitat din nou punctul de vedere al Consiliului Legislativ, în conformitate cu art. 99 alin. (7) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. 1.5. Se considerã cã prin eliminarea pensiilor de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor prin legea criticatã sunt încãlcate prevederile art. 65 alin. (2) lit. j), art. 73 alin. (3) şi ale art. 75 alin. (4) din Constituţie, întrucât adoptarea unei atari prevederi legale nu era de competenţa decizionalã a Camerei Deputaţilor, ci trebuia adoptatã în şedinţa comunã a celor douã Camere. II. În ceea ce priveşte criticile referitoare la neconstituţionalitatea intrinsecã a Legii privind sistemul unitar de pensii publice, se aratã urmãtoarele aspecte: 2.1. La momentul adoptãrii acestei legi erau în vigoare o serie de acte cu conţinut normativ similar, astfel cã edictarea noii reglementãri apare ca inutilã, cu atât mai mult cu cât cele câteva prevederi cu caracter de noutate ar fi putut fi instituite sub forma de modificãri punctuale ale normelor deja existente. Astfel, stabilitatea legislativã este afectatã, prejudiciind grav principiul supremaţiei legii. Schimbãrile excesiv de dese ale legislaţiei determinã instabilitatea mediului economic, politic şi social, generând dificultãţi cetãţenilor în recepţionarea şi aplicarea legii şi, nu în ultimul rând, discriminãri serioase între generaţiile de asiguraţi care beneficiazã (la data pensionãrii) de reglementãri diferite şi - corespunzãtor acestora - de drepturi de pensie diferite. De asemenea, astfel de modificãri legislative afecteazã încrederea cetãţenilor în sistemul de legi şi fac imposibilã previzionarea drepturilor lor în viitor, la momentul pensionãrii. Tot prin raportare la dispoziţiile constituţionale care consacrã obligaţia respectãrii legilor, invocându-se în acelaşi timp şi considerentele <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 415 din 14 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 294 din 5 mai 2010, cu privire la principiul unicitãţii reglementãrii în materie, se aratã cã Legea privind sistemul unitar de pensii publice este neconstituţionalã, întrucât conţine reglementãri referitoare la calculul pensiilor speciale, în condiţiile în care <>Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor reglementeazã modul de calcul al pensiilor speciale care au fost acordate în temeiul legilor speciale. De asemenea, se aratã cã afectarea pensiilor speciale, care constituie drepturi legal câştigate şi sunt ocrotite de dispoziţiile art. 47 alin. (2) din Constituţie, are ca rezultat încãlcarea dispoziţiilor constituţionale referitoare la supremaţia Legii fundamentale. Mai mult decât atât, <>Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale stabilea în art. 80 alin. (3), cu titlu de principiu, faptul cã valoarea punctului de pensie urma sã fie de minimum 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurãrilor sociale de stat, începând cu 1 ianuarie 2009. Eliminarea limitei minime a valorii punctului de pensie, instituitã de <>Legea nr. 19/2000, cu consecinţa plafonãrii acesteia, aşadar în absenţa corelãrii valorii punctului de pensie cu nivelul salariului mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurãrilor sociale de stat (prin legea anualã a bugetului asigurãrilor sociale de stat), are ca efect diminuarea cu titlu permanent a tuturor pensiilor. Prin stabilirea valorii punctului de pensie la suma de 732,8 lei şi abrogarea <>Legii nr. 19/2000, legiuitorul a diminuat drastic cuantumul pensiei, aspect care - împreunã cu celelalte condiţionãri şi modificãri impuse de Legea privind sistemul unitar de pensii publice, cum ar fi majorarea vârstei de pensionare, a stagiului de cotizare ş.a. - este de naturã sã afecteze dreptul fundamental la pensie în substanţa sa. 2.2. Legea criticatã încalcã dispoziţiile art. 47 alin. (1) din Constituţie referitoare la nivelul de trai. Astfel, reducerea drepturilor cuvenite pensionarilor prin: creşterea vârstelor de pensionare, reducerea valorii punctului de pensie şi implicit a cuantumului pensiei, reducerea pensiilor anticipate parţiale, transformarea pensiilor speciale în pensii în sensul Legii privind sistemul unitar de pensii publice etc., sub pretextul "îmbunãtãţirii sustenabilitãţii sistemului de pensii", nu asigurã creşterea calitãţii vieţii în România. Mai mult, creşterea vârstelor de pensionare este de naturã sã prejudicieze chiar şi speranţa de viaţã, oricum redusã, din România. Legea criticatã contravine dispoziţiilor art. 53 din Constituţie, întrucât restrângerea drepturilor fundamentale invocate mai sus nu este justificatã, nerespectând condiţiile impuse de acest text constituţional. Deficitul bugetului asigurãrilor sociale de stat nu se numãrã printre cauzele care, potrivit art. 53 din Constituţie, ar putea justifica restrângerea exerciţiului unor drepturi sau libertãţi, iar nesustenabilitatea sistemului de pensii, invocatã ca impunând necesitatea noii reglementãri, este determinatã de modul de administrare a sumelor colectate drept contribuţii, politica demograficã şi modalitatea nelegalã de acordare a unor pensii de invaliditate, aspecte care nu pot constitui fundament al restrângerii unor drepturi fundamentale. De asemenea, cu privire la problema raportului dintre contribuabili şi pensionari, care este de 0,98 la 1, legiuitorul poate gãsi alte soluţii. Deşi cuantumul drepturilor în materia asigurãrilor sociale poate comporta anumite variabile în raport cu situaţia economicã a statului, acesta este ţinut sã respecte drepturile consacrate prin Legea fundamentalã, indiferent de situaţia economicã pe care o traverseazã. Mai mult, se aratã cã afectarea dreptului la pensie nu are un caracter temporar, ci definitiv, precum şi faptul cã restrângerea exerciţiului drepturilor fundamentale invocate este disproporţionatã în raport cu obiectivul urmãrit. Reducerea pensiilor speciale şi a valorii punctului de pensie nu este de naturã sã aducã atingere scopului propus, respectiv reducerea cheltuielilor bugetare şi asigurarea sustenabilitãţii bugetului asigurãrilor sociale de stat, prin reechilibrarea veniturilor cu cheltuielile, în beneficiul societãţii. 2.3. Legea criticatã contravine dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Constituţie. Transformarea pensiilor speciale dobândite anterior Legii privind sistemul unitar de pensii publice şi care constituie drepturi câştigate, în pensii, în înţelesul acestei legi, aduce atingere principiului neretroactivitãţii legii civile. În sprijinul acestor susţineri sunt invocate cele reţinute de Curtea Constituţionalã cu privire la neretroactivitate în domeniul pensiilor, prin <>Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, <>Decizia nr. 57 din 26 ianuarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 164 din 21 februarie 2006, şi <>Decizia nr. 120 din 15 februarie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 204 din 26 martie 2007. Astfel, recalcularea pensiilor stabilite prin legi speciale, aflate în platã la data introducerii sistemului unitar de pensii publice, are caracter retroactiv. Legea criticatã contravine dispoziţiilor art. 44 din Constituţie şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. În acest sens se aratã cã, potrivit celor statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în Cauza Buchen împotriva Cehiei, 2002, noţiunea "bun" înglobeazã orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economicã, astfel încât dreptul la pensie poate fi asimilat unui drept de proprietate, iar pensia, unui bun proprietate privatã. Or, transformarea pensiilor speciale în pensii în sensul Legii privind sistemul unitar de pensii publice şi reducerea cuantumului pensiilor constituie o ingerinţã, care afecteazã dreptul de proprietate în substanţa sa. De asemenea, transformarea pensiilor speciale echivaleazã cu o expropriere, fãrã a exista o cauzã de utilitate publicã. În sprijinul acestor argumente sunt invocate şi cele reţinute de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cauzele Gaygusuz împotriva Austriei, 1996, sau Stubbings ş.a. împotriva Marii Britanii, 1996, prin care se reţine cã dreptul la pensie este asimilat dreptului de proprietate. Totodatã, se aratã cã art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din lege încalcã art. 47 alin. (1) şi art. 135 alin. (2) lit. f) din Constituţie, tocmai prin afectarea cuantumului pensiilor de serviciu ale militarilor, poliţiştilor şi funcţionarilor publici cu statut special. În acest sens sunt invocate şi prevederile art. 1 paragraful 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ale art. 2 din Pactul internaţional privind drepturile civile şi politice, ale art. 6 din Tratatul Uniunii Europene, precum şi Directiva nr. 86/378/CEE . Se susţine cã "atât pensiile cadrelor militare din domeniul apãrãrii naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, cât şi pensiile judecãtorilor şi procurorilor se încadreazã în pilonul al doilea privind schemele ocupaţionale guvernate de Directiva nr. 86/378/CEE ". Totodatã, autorii sesizãrii fac o pledoarie în sensul acordãrii pensiilor de serviciu în favoarea militarilor, poliţiştilor, funcţionarilor publici cu statut special, judecãtorilor şi procurorilor, invocând în esenţã rolul şi importanţa activitãţii pe care o desfãşoarã, precum şi faptul cã pensia de serviciu este un drept al lor, şi nu un privilegiu. În sensul îndrituirii militarilor de a beneficia de pensie de serviciu, autorii sesizãrii invocã şi avizul Consiliului Legislativ la legea criticatã, în care se aratã cã în alte state pensiile militare au un statut distinct de pensiile reglementate de legea generalã. 2.4. Se mai susţine cã eliminarea pensiilor de serviciu ale magistraţilor încalcã prevederile art. 124 alin. (3), art. 144 şi 145 din Constituţie. În acest sens este citatã <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 20/2000. 2.5. Se susţine, cu referire la militari, poliţişti şi funcţionari publici cu statut special, cã legea criticatã încalcã dreptul fundamental de alegere a profesiei şi a meseriei sau ocupaţiei. Totodatã, prin obligarea persoanelor care realizeazã venituri din activitãţi profesionale la plata contribuţiilor la bugetul asigurãrilor sociale de stat, spre exemplu, a avocaţilor, se încalcã art. 41 alin. (1) din Constituţie, întrucât aceste persoane vor plãti contribuţii la "case de pensii diferite", ţinându-se seama de faptul cã statutele proprii ale acestora reglementeazã existenţa caselor de pensii proprii ale profesiilor care intrã sub incidenţa art. 6 alin. (1) pct. IV din lege. 2.6. Se susţine cã egalizarea vârstei de pensionare pentru femei şi bãrbaţi reprezintã o greşitã aplicare a art. 16 din Constituţie. Pe de o parte, se aratã cã vârsta de 65 de ani de pensionare pentru bãrbaţi este mult prea mare raportatã la speranţa de viaţã a acestora, iar pe de altã parte, stabilirea vârstei de pensionare a femeilor la 65 de ani este, de asemenea, prea mare, în acest sens invocându-se particularitãţile fiziologice ale acestora. În susţinerea acestui punct de vedere sunt invocate hotãrârile pronunţate de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în cauzele Stec şi alţii împotriva Regatului Unit, 2006, şi Walker împotriva Regatului Unit, 2006, precum şi Decizia Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994. 2.7. Legea criticatã contravine dispoziţiilor art. 16 alin. (1) din Constituţie şi dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece reglementeazã aplicarea unui tratament în mod vãdit defavorabil asiguraţilor care nu intrã sub incidenţa prevederilor art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) din aceastã lege faţã de cei care se încadreazã în ipoteza acestui articol sub aspectul vârstei standard de pensionare. De asemenea, se aratã cã modificãrile dese, succesive, ale prevederilor aplicabile în materia pensiilor sunt de naturã sã creeze discriminãri între diferitele generaţii de beneficiari ai dreptului la pensie. 2.8. Pentru motivele indicate mai sus, Legea privind sistemul unitar de pensii publice criticatã contravine dispoziţiilor art. 20 din Constituţie, prin raportare la dispoziţiile art. 17, art. 23 pct. 3 şi art. 25 pct. 1 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului şi art. 1, art. 17 alin. (1), art. 25, art. 34 alin. (1) şi art. 52 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene. Curtea, având în vedere cã obiecţiile de neconstituţionalitate care formeazã obiectul dosarelor sus-menţionate au conţinut similar, prin Încheierea din 29 septembrie 2010, în temeiul art. 164 din Codul de procedurã civilã coroborat cu <>art. 14 din Legea nr. 47/1992, a dispus conexarea Dosarului nr. 3.870A/2010 la Dosarul nr. 3.867A/2010, care este primul înregistrat. În conformitate cu dispoziţiile <>art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi comunica punctele lor de vedere. Preşedintele Camerei Deputaţilor a transmis, prin adresele nr. 51/4.383 şi nr. 51/4.384 din 28 septembrie 2010, înregistrate la Curtea Constituţionalã cu nr. 14.012 din 28 septembrie 2010 şi nr. 14.013 din 28 septembrie 2010, punctul de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate. Referitor la încãlcarea prevederilor art. 64 alin. (1) şi art. 67 din Constituţie, se aratã cã, potrivit stenogramei şedinţei Camerei Deputaţilor din data de 15 septembrie 2010, la votul final au fost întrunite condiţiile de cvorum. Totodatã, se aratã cã procedura de adoptare a legii a respectat întru totul principiul bicameralismului prevãzut de art. 61 din Constituţie. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate raportate la prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, se aratã cã susţinerile autorilor sesizãrii nu au nicio legãturã cu principiul consacrat de acest text constituţional, întrucât prin legea criticatã nu a fost revizuitã Constituţia şi nu a fost adoptat niciun act juridic subsecvent legii criticate care o sã modifice sau sã o completeze pe aceasta din urmã. În plus, necesitatea sistematizãrii legislaţiei este de competenţa Consiliului Legislativ şi în niciun caz nu constituie motiv de neconstituţionalitate a unei legi. De asemenea, încãlcarea <>Legii nr. 24/2000 de cãtre legea criticatã nu constituie motiv de neconstituţionalitate. În ceea ce priveşte încãlcarea art. 15 alin. (2) şi art. 47 alin. (2) din Constituţie, se invocã cele reţinute de Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 873/2010 şi <>Decizia nr. 871/2010. De asemenea, aratã cã art. 146 din Constituţie nu prevede printre atribuţiile Curţii Constituţionale verificarea conformitãţii legii criticate cu vreun regulament al vreunei Camere a Parlamentului. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate intrinsecã referitoare la transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public, invocã cele reţinute de Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 873/2010 şi <>Decizia nr. 871/2010. În plus faţã de considerentele deciziilor citate, aratã cã justificarea adoptãrii Legii privind sistemul unitar de pensii publice are în vedere situaţia de crizã economicã în care se aflã România în prezent, precum şi necesitatea respectãrii angajamentelor internaţionale asumate de stat. Cu privire la problema egalizãrii vârstei de pensionare între bãrbaţi şi femei, aratã cã reglementarea sistemului de asigurãri sociale de stat intrã în competenţa exclusivã a statului. Guvernul a transmis, prin adresele nr. 5/7.530/EB şi nr. 5/7.531/EB, înregistrate la Curtea Constituţionalã cu nr. 13.883 din 28 septembrie 2010 şi nr. 13.992 din 29 septembrie 2010, punctul de vedere asupra sesizãrii de neconstituţionalitate. În legãturã cu criticile de neconstituţionalitate extrinsecã, se aratã cã este necesarã solicitarea unor clarificãri celor douã Camere ale Parlamentului din moment ce vizeazã deficienţe care ţin de modul de aplicare a dispoziţiilor Regulamentului Camerei Deputaţilor. Se invocã <>Decizia nr. 786/2009, <>Decizia nr. 413/2010 şi <>Decizia nr. 1.466/2009, prin care Curtea Constituţionalã a arãtat cã nu este de competenţa sa controlul modalitãţii în care sunt puse în aplicare regulamentele celor douã Camere ale Parlamentului în procesul legislativ. Cu referire la pretinsa încãlcare a principiului bicameralismului, se apreciazã cã o atare susţinere este neîntemeiatã, întrucât modificãrile aduse legii de Camera Deputaţilor, faţã de forma adoptatã de Senat, nu sunt de naturã a imprima deosebiri majore de conţinut juridic sau o configuraţie semnificativ diferitã a actului normativ adoptat. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate intrinsecã a Legii privind sistemul unitar de pensii publice, referitor la argumentele invocate în legãturã cu desfiinţarea pensiilor speciale, se aratã cã aceastã problemã a fost deja soluţionatã de Curtea Constituţionalã prin <>Decizia nr. 873/2010 cu ocazia controlului a priori de constituţionalitate a dispoziţiilor Legii privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor. În ceea ce priveşte critica referitoare la modificarea punctului de pensie, invocã <>Decizia nr. 793/2009, <>Decizia nr. 966/2007 şi <>Decizia nr. 1.140/2007, prin care Curtea Constituţionalã a statuat cã este de competenţa exclusivã a legiuitorului, în funcţie de resursele fondurilor de asigurãri sociale disponibile, stabilirea valorii punctului de pensie, a limitei maxime a cuantumului pensiei, a condiţiilor de recalculare şi de recorelare a pensiilor anterior stabilite, precum şi indexarea acestora. În sfârşit, cu privire la problema egalizãrii treptate a vârstei de pensionare, se aratã cã aceasta nu reprezintã o problemã de constituţionalitate, ci de oportunitate, aflatã în competenţa exclusivã a legiuitorului, potrivit art. 47 din Constituţie. Preşedintele Senatului nu a comunicat punctul sãu de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate. CURTEA, examinând obiecţiile de neconstituţionalitate, punctele de vedere ale preşedintelui Camerei Deputaţilor şi Guvernului, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, dovezile depuse, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicatã, sã soluţioneze sesizarea de neconstituţionalitate. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum rezultã din sesizarea formulatã, îl constituie dispoziţiile Legii privind sistemul unitar de pensii publice. Din motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate Curtea constatã cã aceasta vizeazã atât o criticã de neconstituţionalitate extrinsecã privind legea în ansamblul sãu, sub aspectul procedurii de adoptare, cât şi o criticã de neconstituţionalitate intrinsecã, ce priveşte, în special, prevederile art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) şi pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) şi (2), precum şi ale art. 196 lit. b), e), g), r) şi s) din lege. În consecinţã, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor art. 6 alin. (1) pct. I lit. c) şi pct. IV lit. e), ale art. 53 alin. (1), art. 54, art. 65 alin. (4), art. 102 alin. (1) şi (2) şi ale art. 196 lit. b), e), g), r) şi s) din Legea privind sistemul unitar de pensii publice, precum şi asupra legii în ansamblul sãu. Textele criticate punctual au urmãtorul cuprins: - Art. 6: "(1) În sistemul public de pensii sunt asigurate obligatoriu, prin efectul legii: [...] I. c) cadrele militare în activitate, soldaţii şi gradaţii voluntari, poliţiştii şi funcţionarii publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciare, din domeniul apãrãrii naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale; IV. persoanele care realizeazã, în mod exclusiv, un venit brut pe an calendaristic, echivalent cu cel puţin de 4 ori câştigul salarial mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurãrilor sociale de stat, şi care se aflã în una din situaţiile urmãtoare: [...] e) alte persoane care realizeazã venituri din activitãţi profesionale."; - Art. 53: "(1) Vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bãrbaţi. Atingerea acestei vârste se realizeazã prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonãrii prevãzute în anexa nr. 5."; - Art. 54: "(1) În cazul persoanelor prevãzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), vârsta standard de pensionare este de 60 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bãrbaţi. Atingerea acestei vârste se realizeazã prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonãrii prevãzute în anexa nr. 6. (2) În cazul persoanelor prevãzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), stagiul minim de cotizare în specialitate este de 20 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bãrbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizeazã prin creşterea stagiului minim de cotizare în specialitate, conform eşalonãrii prevãzute în anexa nr. 6. (3) În cazul persoanelor prevãzute la art. 6 alin. (1) pct. I lit. c), stagiul complet de cotizare este de 30 de ani, atât pentru femei, cât şi pentru bãrbaţi. Atingerea acestui stagiu se realizeazã prin creşterea stagiului complet de cotizare, conform eşalonãrii prevãzute în anexa nr. 6."; - Art. 65 alin. (4): "Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limitã de vârstã care s-ar fi cuvenit, prin diminuarea acestuia cu 0,75% pentru fiecare lunã de anticipare, pânã la îndeplinirea condiţiilor pentru obţinerea pensiei pentru limitã de vârstã."; - Art. 102 alin. (1) şi (2): "(1) La data intrãrii în vigoare a prezentei legi, valoarea punctului de pensie este de 732,8 lei. (2) Valoarea punctului de pensie se majoreazã anual cu 100% din rata inflaţiei la care se adaugã 50% din creşterea realã a câştigului salarial mediu brut, realizat pe anul precedent."; - Art. 196: "La data intrãrii în vigoare a prezentei legi se abrogã: [...] b) <>Legea nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 748 din 14 octombrie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; [...] e) <>Legea nr. 179/2004 privind pensiile de stat şi alte drepturi de asigurãri sociale ale poliţiştilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 485 din 31 mai 2004, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; [...] g) <>art. 49-51 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008; [...] r) prevederile referitoare la pensii cuprinse la alin. (1) şi (2) ale art. 11, alin. (3) al art. 21 şi <>art. 24 din Legea nr. 80/1995 privind Statutul cadrelor militare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 155 din 20 iulie 1995, cu modificãrile şi completãrile ulterioare; s) prevederile referitoare la pensii cuprinse la alin. (3) al <>art. 19 din Legea nr. 384/2006 privind statutul soldaţilor şi gradaţilor voluntari, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 868 din 24 octombrie 2006, cu modificãrile şi completãrile ulterioare." Dispoziţiile constituţionale pretins încãlcate sunt cele ale art. 1 alin. (3) cu referire la caracterul de stat de drept al României, art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectãrii Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 11 alin. (2) privind dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) privind neretroactivitatea, art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 41 alin. (1) privind dreptul la muncã, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, art. 47 privind nivelul de trai, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului drepturilor sau libertãţilor fundamentale, art. 61 alin. (2) privind structura Parlamentului, art. 64 alin. (1) potrivit cãruia organizarea şi funcţionarea fiecãrei Camere se stabilesc prin regulament propriu, art. 65 alin. (2) lit. j) privind şedinţele comune ale Camerelor, art. 67 privind cvorumul legal, art. 73 alin. (3) privind categoriile de legi organice, art. 75 alin. (4) privind sesizarea Camerelor, art. 76 alin. (1) şi (3) privind adoptarea legilor, art. 79 privind Consiliul Legislativ, art. 124 alin. (3) privind înfãptuirea justiţiei, art. 135 alin. (2) lit. f) privind economia, art. 144 şi 145 privind incompatibilitãţile, respectiv independenţa şi inamovibilitatea judecãtorilor Curţii Constituţionale şi art. 147 privind deciziile Curţii Constituţionale. Totodatã, sunt considerate ca fiind încãlcate şi Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, Carta socialã europeanã, art. 6 din Tratatul Uniunii Europene privind recunoaşterea drepturilor, libertãţilor şi principiilor rezultate din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, art. 2 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice privind recunoaşterea de cãtre statele semnatare a tuturor drepturilor garantate de pact persoanelor care se aflã pe teritoriul lor, precum şi Directiva Consiliului din 24 iulie 1986 privind punerea în aplicare a principiului egalitãţii de tratament între bãrbaţi şi femei în cadrul regimurilor profesionale de securitate socialã 86/378/CEE şi Directiva 2000/78/CE a Consiliului din 27 noiembrie 2000 de creare a unui cadru general în favoarea egalitãţii de tratament în ceea ce priveşte încadrarea în muncã şi ocuparea forţei de muncã. Înainte de a proceda la analiza obiecţiei de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã sesizãrile formulate îndeplinesc condiţiile prevãzute de art. 146 lit. a) din Constituţie sub aspectul titularilor dreptului de sesizare, întrucât acestea au fost semnate de un numãr de 55 de deputaţi, respectiv 33 de senatori. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea urmeazã a se pronunţa, pe de o parte, asupra unor aspecte de ordin procedural ce se constituie în critici de neconstituţionalitate extrinsecã, iar, pe de altã parte, asupra criticilor de neconstituţionalitate intrinsecã a legii supuse controlului. I. În privinţa criticilor de neconstituţionalitate extrinsecã, instanţa constituţionalã reţine urmãtoarele: 1.1. Pentru a analiza pretinsa încãlcare a prevederilor art. 67 şi art. 76 alin. (1) din Constituţie, Curtea urmeazã sã facã aplicarea strictã a jurisprudenţei sale în materia cvorumului şi a majoritãţii necesare adoptãrii legilor. În acest sens Curtea face referire la <>Decizia nr. 55 din 21 februarie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 128 din 14 martie 2001, prin care a statuat cã, dintre cvorumul de lucru şi cel de vot, numai acesta din urmã este reglementat prin Constituţie şi cã "nimic nu împiedicã instituirea prin regulament a unui alt cvorum de lucru decât cvorumul de vot". Totodatã, prin <>Decizia nr. 123 din 25 aprilie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 4 iunie 2001, Curtea a stabilit cã dispoziţiile constituţionale ale art. 74 alin. (2) [devenite, în urma revizuirii şi republicãrii Constituţiei, art. 76 alin. (2)] "au în vedere votul final exprimat pentru proiectul de lege în ansamblu". În mod indubitabil, aceastã jurisprudenţã a Curţii plaseazã dispoziţiile art. 67 şi 76 la momentul votului final. Aceastã concluzie este întãritã şi prin dispoziţiile art. 75 alin. (1) din Constituţie, care vizeazã "dezbaterea şi adoptarea legii"; întrucât art. 67 şi 76 din Constituţie prevãd cã numai la adoptarea legii este nevoie de un anumit cvorum şi majoritate de adoptare, rezultã, fãrã dubiu, cã textul Constituţiei nu impune aceleaşi cerinţe şi cu privire la dezbaterea legii. Astfel, Curtea constatã cã adoptarea legii, ca parte a procesului legislativ, vizeazã votul final exercitat de cãtre Parlament asupra ansamblului legii. În acest sens se pronunţã atât doctrina juridicã din România, cât şi cea strãinã. În aceste condiţii, Curtea observã cã, potrivit stenogramei şedinţei Camerei Deputaţilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea a II-a, nr. 129 din 24 septembrie 2010, legea criticatã a fost adoptatã la votul final cu 170 de voturi pentru, douã voturi împotrivã şi 3 abţineri. Legea criticatã, având caracter organic, se adoptã, potrivit art. 76 alin. (1) din Constituţie, cu votul majoritãţii membrilor fiecãrei Camere; or, din cei 333 de membri ai Camerei Deputaţilor au votat în favoarea legii un numãr de 170 de deputaţi, ceea ce înseamnã cã legea, conform stenogramei, a fost adoptatã cu respectarea art. 76 alin. (1) din Constituţie. Având în vedere acest lucru, Curtea concluzioneazã cã, pe baza datelor existente în stenogramã, era întrunit şi cvorumul legal necesar pentru adoptarea legilor în sensul art. 67 din Constituţie. Cu privire la susţinerile cã, la momentul votului final asupra legii, în salã mai erau 80 de deputaţi, Curtea reitereazã cele statuate în <>Decizia nr. 74 din 16 aprilie 1997, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 75 din 29 aprilie 1997, în care a stabilit cã, în lipsa unei solicitãri pentru reverificarea cvorumului dupã apelul nominal, "rezultatele acestuia au rãmas valabile pânã la finele şedinţei". De asemenea, prin <>Decizia nr. 96 din 30 iunie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 13 iulie 1998, Curtea, analizând o obiecţie de neconstituţionalitate care viza lipsa cvorumului de şedinţã, s-a raportat în mod exclusiv la stenograma şedinţei comune; Curtea a mai statuat cã, "Întrucât cvorumul stabilit de preşedintele de şedinţã la începutul acesteia era de 245 de senatori şi deputaţi, deci peste minimul necesar prevãzut de Constituţie, şi având în vedere cã, în timpul şedinţei, preşedinţii grupurilor parlamentare nu au cerut preşedintelui şedinţei comune reverificarea cvorumului, aşa cum se prevede la art. 22 alin. 1 din regulament, se impune concluzia cã adoptarea Legii privind acordarea tichetelor de masã s-a fãcut cu respectarea cerinţelor privitoare la cvorum, impuse de dispoziţiile art. 64 din Constituţie şi ale art. 39 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatului". În fine, prin <>Decizia nr. 188 din 29 decembrie 1998, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 521 din 31 decembrie 1998, Curtea a statuat cã, "În ceea ce priveşte faptul cã, dupã pãrãsirea sãlii de şedinţã de cãtre grupurile parlamentare ale P.D.S.R., P.R.M. şi P.U.N.R., preşedintele de şedinţã avea obligaţia sã verifice în ce mãsurã condiţia constituţionalã de cvorum era întrunitã, se reţine cã şi aceastã susţinere vizeazã tot aspecte de nivel regulamentar, iar nu constituţional. [...] Din examinarea stenogramei lucrãrilor, Curtea reţine cã era îndeplinit cvorumul legal prevãzut de Constituţie înainte ca grupurile parlamentare menţionate sã pãrãseascã şedinţa, iar ulterior nu s-a cerut verificarea cvorumului conform Regulamentului Camerei Deputaţilor". Curtea mai reţine cã, potrivit art. 144 alin. (3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, reverificarea cvorumului se dispune la şedinţele de vot final de cãtre preşedinte, imediat înaintea votãrii, din proprie iniţiativã ori la cererea liderului unui grup parlamentar. Curtea constatã, în cauza de faţã, cã la lucrãrile şedinţei Camerei Deputaţilor din 15 septembrie 2010 din partea a doua, în care de altfel a şi fost adoptatã legea criticatã, au luat parte, conform stenogramei şedinţei, 181 de deputaţi, lipsind 152. Pe parcursul şedinţei, în lipsa oricãrei solicitãri din partea liderilor de grup parlamentar, preşedintele de şedinţã nu a mai verificat cvorumul, astfel încât, având în vedere jurisprudenţa menţionatã a Curţii Constituţionale, cvorumul stabilit la deschiderea şedinţei şi-a pãstrat valabilitatea pe tot parcursul acesteia. Astfel, nu se poate constata cã nu a existat cvorum la votul final, mai ales cã, potrivit stenogramei şedinţei, chiar la votul final a rezultat o prezenţã de cel puţin 175 de deputaţi. Or, Curtea observã cã singurul document oficial în raport cu care are competenţa de a verifica cvorumul la momentul exercitãrii votului final este stenograma şedinţei; or, potrivit constatãrilor din stenogramã, fãcute atât la începutul şedinţei Camerei Deputaţilor, cât şi la momentul votului final, cvorumul constituţional era îndeplinit. Faţã de susţinerea cã la momentul votului final erau efectiv doar 80 de deputaţi prezenţi în salã, Curtea reţine cã, în accepţiunea art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, nu este competentã sã controleze fapte materializate în acţiuni sau inacţiuni, ci numai conformitatea extrinsecã şi intrinsecã a actului normativ adoptat cu Constituţia. În fine, Curtea constatã cã dovezile depuse în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate, şi anume cele 6 imagini aflate pe suport electronic, nu sunt concludente pentru dovedirea motivelor de neconstituţionalitate, întrucât aceste imagini nu cuprind precizarea sursei, datei, momentului sau locului în care au fost realizate. 1.2. Cu referire la critica de neconstituţionalitate ce vizeazã nerespectarea unor termene procedurale prevãzute de Regulamentul Camerei Deputaţilor, Curtea constatã cã, prin <>Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, a statuat cã nu este de competenţa sa analizarea eventualelor încãlcãri ale Regulamentului. Curtea Constituţionalã, în lipsa unei competenţe exprese şi distincte, nu îşi poate extinde controlul şi asupra actelor de aplicare a regulamentelor, întrucât ar încãlca însuşi principiul autonomiei regulamentare a celor douã Camere, instituit prin art. 64 alin. (1) teza întâi din Legea fundamentalã. În virtutea acestui principiu fundamental, aplicarea regulamentului este o atribuţie a Camerei Deputaţilor, aşa încât contestaţiile deputaţilor privind actele concrete de aplicare a prevederilor regulamentului sunt de competenţa exclusivã a Camerei Deputaţilor, aplicabile, în acest caz, fiind cãile şi procedurile parlamentare stabilite prin propriul regulament, dupã cum şi desfãşurarea procedurii legislative parlamentare depinde hotãrâtor de prevederile aceluiaşi regulament, care, evident, trebuie sã concorde cu normele şi principiile fundamentale. Analiza Curţii este una în drept, fãrã a viza aspecte de fapt ale procedurii parlamentare. Mai mult, Curtea a arãtat cã nu este de competenţa instanţei constituţionale sã controleze modalitatea în care sunt puse în aplicare regulamentele celor douã Camere ale Parlamentului în procesul legislativ; a se vedea, în acest sens, <>Decizia nr. 786 din 13 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 400 din 12 iunie 2009, <>Decizia nr. 1.466 din 10 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 893 din 21 decembrie 2009, sau <>Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009. 1.3. Raportat la critica de constituţionalitate extrinsecã referitoare la încãlcarea principiului bicameralismului, Curtea constatã cã aceasta este neîntemeiatã. Prin <>Decizia nr. 413 din 14 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 291 din 4 mai 2010, şi <>Decizia nr. 710 din 6 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 358 din 28 mai 2009, Curtea a stabilit criterii esenţiale pentru a se determina cazurile în care prin procedura legislativã se încalcã principiul bicameralismului. Aceste criterii esenţiale cumulative sunt: a) existenţa unor deosebiri majore de conţinut juridic între formele adoptate de cele douã Camere ale Parlamentului; b) existenţa unei configuraţii deosebite, semnificativ diferitã, între formele adoptate de cele douã Camere ale Parlamentului. Din analiza comparatã a documentelor privind iniţierea şi desfãşurarea procesului legislativ în cauzã, respectiv a proiectului de lege depus de Guvern, a formei adoptate de Senat, ca primã Camerã sesizatã, şi a celei adoptate de Camera Deputaţilor, în calitate de Camerã decizionalã, Curtea constatã cã modificãrile operate de cãtre Camera Deputaţilor faţã de forma legii adoptate de Senat nu sunt de naturã a imprima nici deosebiri majore de conţinut juridic faţã de forma legii adoptatã de Senat sub aspectul soluţiei legislative şi nicio configuraţie deosebitã, semnificativ diferitã faţã de cea a proiectului de lege în forma adoptatã de Senat. O atare concluzie este cu atât mai evidentã cu cât aceastã lege a fost adoptatã tacit de Senat, în condiţiile art. 75 alin. (2) teza finalã din Constituţie. În consecinţã, Curtea reţine cã au fost respectate, sub aspectul modului de legiferare, dispoziţiile constituţionale ale art. 61 alin. (2). 1.4. Cu privire la eventuala nerespectare a dispoziţiilor art. 99 alin. (7) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, ceea ce ar atrage încãlcarea art. 79 din Constituţie, Curtea constatã cã o atare criticã nu poate fi adusã legii criticate din moment ce modificãrile aduse în Camera Deputaţilor nu sunt de naturã a imprima nici deosebiri majore de conţinut juridic faţã de forma legii adoptatã de Senat sub aspectul soluţiei legislative şi nici o configuraţie deosebitã, semnificativ diferitã faţã de cea a proiectului de lege în forma adoptatã de Senat; astfel, nu se poate ajunge la concluzia încãlcãrii naturii juridice şi a rolului Consiliului Legislativ. 1.5. Se susţine cã, procedural, eliminarea pensiilor de serviciu ale deputaţilor şi senatorilor trebuia sã fie fãcutã în şedinţa comunã a celor douã Camere şi nu dupã procedura urmatã prin prezenta lege. Curtea observã cã prin <>Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 441 din 30 iunie 2010, aceste pensii speciale au fost deja eliminate şi integrate sistemului public de pensii, reglementat prin <>Legea nr. 19/2000. Totodatã, <>Legea nr. 119/2010 a fost adoptatã în urma angajãrii rãspunderii Guvernului în temeiul art. 114 din Constituţie, în şedinţã comunã. Deşi, în principiu, o lege adoptatã în şedinţe separate ale celor douã Camere nu poate modifica, respectiv interveni în domeniul rezervat legilor adoptate în şedinţa comunã a celor douã Camere, abrogarea <>art. 49-51 din Legea nr. 96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 763 din 12 noiembrie 2008, nu constituie decât o operaţiune tehnico-legislativã de corelare a prevederilor actului normativ adoptat cu cele existente în alte legi ce reglementeazã pensiile speciale, respectiv mãsuri în domeniul pensiilor. În aceste condiţii, Curtea constatã cã legea de faţã nu are caracter novator şi nu aduce nicio modificare sau un element nou în raport cu cadrul legal consacrat odatã cu apariţia <>Legii nr. 119/2010. II. Cu privire la problemele de constituţionalitate intrinsecã, Curtea constatã urmãtoarele: 2.1. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate potrivit cãreia apariţia Legii privind sistemul unitar de pensii publice nu este justificatã, întrucât schimbãrile legislative ar fi putut avea loc prin simpla modificare a legislaţiei existente, precum şi critica potrivit cãreia modificãrile succesive afecteazã stabilitatea legislativã, generând o lipsã de încredere a cetãţenilor în sistemul de legi, Curtea constatã cã Legea fundamentalã, precum şi normele de tehnicã legislativã stabilite de <>Legea nr. 24/2000 nu instituie o obligaţie a legiuitorului de a adopta o nouã reglementare prin includerea acesteia în cea deja existentã ori pe calea unui act normativ nou, separat. De aceea, un astfel de argument nu poate fi reţinut ca un criteriu de apreciere a constituţionalitãţii unui act normativ. În ceea ce priveşte afectarea stabilitãţii legislative, Curtea constatã cã obligaţia respectãrii legilor, consacratã de art. 1 alin. (5) din Constituţie, nu presupune, prin conţinutul sãu, asigurarea unui cadru legislativ inflexibil. Intervenţia legislativã este necesarã atât pentru a adapta actele normative la realitãţile economice, sociale şi politice existente, dar şi pentru a asigura, aşa cum este în cazul legii supuse analizei de constituţionalitate, un cadru legislativ unitar, care sã contribuie la o mai bunã aplicare a legii şi la îndepãrtarea oricãror situaţii echivoce sau inechitãţi în aplicarea legii. În acest sens Curtea constatã cã modificãrile succesive pe care le-a suferit <>Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale şi existenţa legilor privind pensiile speciale care au fost abrogate parţial prin efectul <>Legii nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor au transformat legislaţia în domeniul pensiilor în instrumente juridice dificil de utilizat şi aplicat, dând posibilitatea unor interpretãri neunitare şi afectând caracterul previzibil al normei de lege. Din aceastã perspectivã, Curtea apreciazã cã Legea privind sistemul unitar de pensii publice nu contribuie la generarea unui climat de instabilitate legislativã, economicã, politicã ori socialã, ci, din contrã, ajutã la crearea unui cadru legislativ mai coerent şi unitar. Susţinerea autorilor obiecţiei de neconstituţionalitate în sensul cã, prin conţinutul normativ al legii adoptate, se creeazã un paralelism legislativ care ar contraveni dispoziţiilor <>art. 16 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnicã legislativã pentru elaborarea actelor normative şi, pe cale de consecinţã, dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie referitoare la respectarea legilor este neîntemeiatã. Curtea constatã cã <>Legea nr. 119/2010 privind stabilirea unor mãsuri în domeniul pensiilor a reglementat transformarea pensiilor speciale, acordate pânã la acea datã anumitor categorii socio-profesionale, în pensii în înţelesul <>Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurãri sociale. De asemenea, a dispus recalcularea pensiilor cuvenite sau aflate în platã, prevãzute la <>art. 1 şi 2 din Legea nr. 119/2010, potrivit dispoziţiilor <>Legii nr. 19/2000, asigurându-se astfel tranziţia de la reglementarea anterioarã cãtre noile dispoziţii ale legii. <>Art. 7 alin. 1) din Legea nr. 119/2010 prevede în acest sens cã "procedura de stabilire, platã, suspendare, recalculare, încetare şi contestare a pensiilor recalculate potrivit prezentei legi este cea prevãzutã de <>Legea nr. 19/2000, cu modificãrile şi completãrile ulterioare". De asemenea, avându-se în vedere condiţiile în care s-a desfãşurat activitatea anumitor categorii socio-profesionale, au fost reglementate aspecte specifice privind calculul stagiului de cotizare. Legea supusã controlului de constituţionalitate merge un pas mai departe faţã de reglementarea <>Legii nr. 119/2010, reprezentând o altã etapã. Astfel, transformarea pensiilor speciale în pensii în sistemul public fiind deja realizatã prin efectul <>Legii nr. 119/2010, Legea privind sistemul unitar de pensii publice reglementeazã situaţia persoanelor care anterior beneficiau de pensii speciale, cu excepţia magistraţilor, ca fiind deja parte a sistemului public de pensii. Fireşte, anumite dispoziţii, precum cele referitoare la calculul pensiilor, sunt preluate în noua lege, dar prin aceasta se realizeazã, în realitate, o cursivitate şi o coerenţã legislativã, asigurându-se totodatã unitatea tratamentului juridic. Confirmând aceastã realitate juridicã, dispoziţiile art. 171 din actul normativ criticat se referã la fostele pensii speciale ca fiind deja parte a sistemului public de pensii prin efectul <>Legii nr. 119/2010. Pentru aceste raţiuni, având în vedere obiectivele diferite ale reglementãrilor <>Legii nr. 119/2010 faţã de cele ale Legii privind sistemul unitar de pensii publice, Curtea apreciazã cã aceste douã acte normative nu creeazã un paralelism legislativ. 2.2. Cu referire la critica de neconstituţionalitate vizând modificarea valorii punctului de pensie, Curtea constatã cã, potrivit dispoziţiilor <>art. 80 din Legea nr. 19/2000, "(1) Valoarea unui punct de pensie se stabileşte prin legea bugetului asigurãrilor sociale de stat. Aceasta se determinã prin actualizarea valorii punctului de pensie din luna decembrie a fiecãrui an cu cel puţin rata inflaţiei, prognozatã pentru anul bugetar urmãtor de instituţia cu atribuţii în domeniu. (2) În raport cu evoluţia indicatorilor macroeconomici şi cu resursele financiare, valoarea punctului de pensie, stabilitã conform prevederilor alin. (1), poate fi majoratã prin legile de rectificare a bugetului asigurãrilor sociale de stat. (3) Valoarea punctului de pensie, determinatã conform prevederilor alin. (1) sau (2), nu poate fi mai micã de 37,5% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurãrilor sociale de stat, începând cu 1 ianuarie 2008, respectiv de 45% din salariul mediu brut utilizat la fundamentarea bugetului asigurãrilor sociale de stat, începând cu 1 ianuarie 2009." Prevederile <>art. 80 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 19/2000 au fost însã suspendate atât pe parcursul anului 2009, cât şi pe cel al anului 2010 prin dispoziţiile <>art. 8 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 4/2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 92 din 16 februarie 2009, respectiv ale <>art. IV din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 114/2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 919 din 29 decembrie 2009. <>Legea bugetului asigurãrilor sociale de stat pe anul 2010 nr. 12/2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 61 din 27 ianuarie 2010, a stabilit, prin art. 16, valoarea unui punct de pensie la 732,8 lei, aplicabilã de la 1 ianuarie 2010. Legea privind sistemul unitar de pensii publice stabileşte, în art. 102 alin. (1), cã valoarea punctului de pensie este tot de 732,8 lei. Aceastã valoare urmeazã a se majora anual cu 100% din rata inflaţiei, precum şi cu un procent din creşterea realã a câştigului salarial mediu brut. În cazul în care aceşti indicatori de majorare a pensiei ar avea valori negative, valoarea punctului de pensie nu va scãdea, ci va pãstra valoarea ultimului punct de pensie. Curtea constatã cã noua reglementare nu mai pãstreazã dispoziţiile <>art. 80 alin. (3) din Legea nr. 19/2000, care fixau un prag al valorii punctului de pensie raportat la un anumit procent din salariul mediu brut. Aceasta nu are însã semnificaţia diminuãrii valorii punctului de pensie actual. Aşa cum se constatã din cele arãtate mai sus, punctul de pensie urmeazã a pãstra acelaşi cuantum, fiind doar modificate condiţiile în care acesta va fi majorat pe viitor. Curtea constatã însã cã, deşi consacrã dreptul la pensie, art. 47 alin. (2) din Constituţie nu oferã garanţii şi cu privire la algoritmul de creştere a cuantumului acesteia în viitor. Din contrã, prin <>Decizia nr. 1.140 din 4 decembrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 31 din 15 ianuarie 2008, s-a statuat cã "valoarea punctului de pensie, limita maximã a cuantumului pensiei, condiţiile de recalculare şi de recorelare a pensiilor anterior stabilite, ca şi indexarea acestora, nu se pot face decât în raport cu resursele fondurilor de asigurãri sociale disponibile". Desigur, libertatea de reglementare a legiuitorului nu este una absolutã, aceasta neputând justifica încãlcarea principiului neretroactivitãţii legii civile ori a celui al egalitãţii în drepturi a cetãţenilor şi nici cerinţa asigurãrii unui nivel de trai decent. Mai mult, relevând încã o condiţie a reglementãrii dreptului la pensie, Curtea, prin <>Decizia nr. 872 din 25 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, stabilea cã "prin sumele plãtite sub forma contribuţiilor la bugetul asigurãrilor sociale, persoana în cauzã practic şi-a câştigat dreptul de a primi o pensie în cuantumul rezultat prin aplicarea principiului contributivitãţii". În sfârşit, sintetizând cele reţinute cu privire la dreptul legiuitorului de a interveni legislativ în sensul reducerii cuantumului pensiei cuvenite sau aflate în platã, Curtea, prin aceeaşi decizie, statua cã, având în vedere gradul ridicat de protecţie oferit prin Constituţie dreptului la pensie, "reducerea cuantumului pensiei contributive, indiferent de procent şi indiferent de perioadã, nu poate fi realizatã. Rezultã cã art. 53 din Constituţie nu poate fi invocat ca temei pentru restrângerea exerciţiului dreptului la pensie". Toate aceste limite de legiferare tind însã la protejarea cuantumului pensiilor cuvenite sau aflate în platã, precum şi la respectarea anumitor principii privind stabilirea acesteia, aşa cum sunt principiile contributivitãţii şi al egalitãţii, şi nu pot fi extinse şi cu privire la alte aspecte, cu efectul negãrii dreptului constituţional al legiuitorului de a stabili politica în domeniul asigurãrilor sociale în funcţie de resursele financiare de care dispune. Aceloraşi concluzii se circumscriu şi criticile marginale formulate de autorii sesizãrii referitoare la înãsprirea condiţiilor de acordare a pensiilor speciale parţiale şi a pensiilor de invaliditate. Într-adevãr, Curtea constatã cã Legea privind sistemul unitar de pensii publice, în privinţa pensiilor mai sus menţionate, creşte procentul de diminuare a cuantumului pensiei în raport cu cel stabilit prin <>Legea nr. 19/2000. Astfel, <>art. 50 alin. (2) din Legea nr. 19/2000 stabileşte urmãtoarele: "Cuantumul pensiei anticipate parţiale se stabileşte din cuantumul pensiei pentru limitã de vârstã, prin diminuarea acestuia în raport cu stagiul de cotizare realizat şi cu numãrul de luni cu care s-a redus vârsta standard de pensionare, conform tabelului nr. 2. TABELUL 2
┌──────────────────────────────────────┬─────────────────────────────────────┐
│Stagiul de cotizare realizat peste │ Procentul de diminuare │
│stagiul standard complet de cotizare │ pentru fiecare lunã de anticipare │
│prevãzut în anexa nr. 3 (coloanele 3 │ (%) │
│ şi 6) │ │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Pânã la 1 an │ 0,50 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Peste 1 an │ 0,45 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Peste 2 ani │ 0,40 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Peste 3 ani │ 0,35 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Peste 4 ani │ 0,30 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Peste 5 ani │ 0,25 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Peste 6 ani │ 0,20 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Peste 7 ani │ 0,15 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Peste 8 ani │ 0,10 │
├──────────────────────────────────────┼─────────────────────────────────────┤
│Între 9 şi 10 ani │ 0,05" │
└──────────────────────────────────────┴─────────────────────────────────────┘
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
