Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.236 din 5 octombrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) si (1^1), precum si art. 20 alin. (1) si (3) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu. Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 şi 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Neculai Mihalcea, Ioana Mihalcea şi Broadhurst Investments Ltd din Nicosia, Republica Cipru, în dosarele nr. 644/231/2010 şi nr. 36.276/3/2008 ale Judecãtoriei Focşani şi Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã. Dezbaterile au avut loc în şedinţa publicã din 30 septembrie 2010, în prezenţa reprezentantului Ministerului Public, şi au fost consemnate în încheierea din aceeaşi datã, când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea, în conformitate cu dispoziţiile <>art. 57 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a amânat pronunţarea pentru data de 5 octombrie 2010.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele: Prin încheierile din 26 ianuarie 2010 şi 7 decembrie 2009, pronunţate în dosarele nr. 644/231/2010 şi nr. 36.276/3/2008, Judecãtoria Focşani şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã au sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, respectiv art. 2 şi <>art. 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Neculai Mihalcea, Ioana Mihalcea şi Broadhurst Investments Ltd din Nicosia, Republica Cipru, în cauze având ca obiect pretenţii, respectiv anularea unui act juridic. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se apreciazã, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate impun plata unor taxe judiciare de timbru exorbitante, îngrãdind, astfel, accesul liber la justiţie. Se considerã cã prevederile criticate contravin şi dreptului la apãrare, parte componentã a dreptului la un proces echitabil, deoarece persoana în cauzã nu are posibilitatea de a-şi valorifica pretenţiile sau de a dovedi netemeinicia pretenţiilor adversarului. Totodatã, pe aceeaşi linie de gândire, se apreciazã cã sunt înfrânte şi prevederile constituţionale care garanteazã dreptul de proprietate privatã. Se mai susţine cã este încãlcat textul art. 53 din Constituţie, întrucât limitarea accesului la justiţie, prin stabilirea unor taxe judiciare de timbru foarte mari, nu este proporţionalã cu scopul urmãrit, şi anume acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Judecãtoria Focşani şi Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile <>art. 2 şi 20 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 173 din 29 iulie 1997. În realitate, astfel cum rezultã din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorii acesteia contestã doar constituţionalitatea art. 2 alin. (1) şi (1^1), precum şi a <>art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, dispoziţii asupra cãrora Curtea urmeazã a se pronunţa prin prezenta decizie. Aceste texte legale au urmãtorul cuprins: - Art. 2: "(1) Acţiunile şi cererile evaluabile în bani, introduse la instanţele judecãtoreşti, se taxeazã astfel: [...] (1^1) Dispoziţiile alin. (1) se aplicã în mod corespunzãtor şi cererilor privind declararea nulitãţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui act juridic patrimonial, precum şi cererilor privind constatarea existenţei sau inexistenţei unui drept patrimonial; cererea privind repunerea pãrţilor în situaţia anterioarã este scutitã de taxã de timbru dacã este accesorie cererii privind declararea nulitãţii, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea actului juridic patrimonial."; - Art. 20: "(1) Taxele judiciare de timbru se plãtesc anticipat. [...] (3) Neîndeplinirea obligaţiei de platã pânã la termenul stabilit se sancţioneazã cu anularea acţiunii sau a cererii." Autorii excepţiei susţin cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 44 privind dreptul de proprietate privatã, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 56 alin. (2) privind aşezarea justã a sarcinilor fiscale şi art. 124 privind înfãptuirea justiţiei. Totodatã, sunt considerate a fi încãlcate prevederile art. 6 paragraful 1 privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor cetãţeneşti, precum şi art. 1 paragraful 1 privind ocrotirea proprietãţii din Protocolul adiţional la Convenţie. Examinând excepţia de neconstituţionalitate şi dispoziţiile legale criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constatã cã, prin numeroase decizii, s-a pronunţat în sensul constituţionalitãţii <>art. 2 şi 20 din Legea nr. 146/1997 în raport cu critici identice de neconstituţionalitate. În acest sens, cu titlu exemplificativ, se reţin <>Decizia nr. 393 din 13 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 19 mai 2010, <>Decizia nr. 1.587 din 19 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 28 ianuarie 2010, <>Decizia nr. 808 din 19 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 428 din 23 iunie 2009, <>Decizia nr. 40 din 13 ianuarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 121 din 27 februarie 2009, <>Decizia nr. 421 din 10 aprilie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 344 din 5 mai 2008, <>Decizia nr. 354 din 5 iulie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 771 din 24 august 2005, <>Decizia nr. 372 din 28 septembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 936 din 13 octombrie 2004, <>Decizia nr. 473 din 4 noiembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 27 din 10 ianuarie 2005, <>Decizia nr. 499 din 16 noiembrie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 31 ianuarie 2005, <>Decizia nr. 87 din 27 februarie 2003, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 214 din 1 aprilie 2003, <>Decizia nr. 65 din 11 aprilie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 452 din 13 septembrie 2000, şi <>Decizia nr. 245 din 23 noiembrie 2000, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 29 martie 2001. În aceste decizii Curtea a reţinut cã accesul liber la justiţie, consacrat de art. 21 din Constituţie, nu înseamnã gratuitate. Nicio dispoziţie constituţionalã nu interzice stabilirea taxelor de timbru în justiţie, fiind justificat ca persoanele care se adreseazã autoritãţilor judecãtoreşti sã contribuie la acoperirea cheltuielilor prilejuite de realizarea actului de justiţie. Regula este cea a timbrãrii acţiunilor în justiţie, excepţiile fiind posibile numai în mãsura în care sunt stabilite de legiuitor. Cheltuielile ocazionate de realizarea actului de justiţie sunt cheltuieli publice, la a cãror acoperire, potrivit art. 56 din Constituţie, cetãţenii sunt obligaţi sã contribuie prin impozite şi taxe, stabilite în condiţiile legii. Atât obligaţia de platã a taxelor judiciare, cât şi excepţiile stabilite de lege se aplicã deopotrivã tuturor cetãţenilor aflaţi în situaţii identice, precum şi tuturor litigiilor de aceeaşi naturã, neexistând discriminãri sau privilegii contrare prevederilor art. 16 alin. (1) şi (2) din Constituţie. Plata taxelor judiciare de timbru fiind o condiţie legalã pentru începerea proceselor civile, obligaţia la plata anticipatã a acestor taxe (în unele cazuri pânã la un termen ulterior, stabilit de instanţa judecãtoreascã) este justificatã, ca şi sancţiunea anulãrii acţiunii sau cererii, în caz de neplatã a acestora. De asemenea, la finalul procesului judiciar, sarcina suportãrii cheltuielilor judiciare, inclusiv a celor constând în plata taxelor de timbru, revine persoanei care a cãzut în pretenţii sau care, în cauzele nelitigioase, a beneficiat de prestaţiile efectuate, în condiţiile legii, de organele de justiţie. Din cele de mai sus, Curtea a constatat cã nu sunt încãlcate nici prevederile art. 24 din Constituţie. De asemenea, Curtea, în jurisprudenţa sa, a reţinut cã, în cazul drepturilor patrimoniale şi al actelor juridice patrimoniale, acţiunile în constatare sau cererile în anulare, rezoluţiune sau reziliere au caracterul unei acţiuni în realizarea dreptului, întrucât tind la readucerea în patrimoniul reclamantului a unui bun evaluabil în bani. Or, apare ca fiind pe deplin justificatã soluţia adoptatã de legiuitor în cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1^1) din lege în materia timbrãrii unor astfel de acţiuni cu o taxã calculatã în funcţie de valoarea bunului, tocmai în scopul instituirii unui tratament juridic identic cu cel aplicabil acţiunilor sau cererilor evaluabile în bani, reglementat de prevederile art. 2 alin. (1). Aşa fiind, pentru acţiunile reglementate în ipoteza normei juridice criticate, indiferent dacã se solicitã sau nu, distinct, repunerea pãrţilor în situaţia anterioarã, taxarea acţiunii se va face la valoarea bunului, în vreme ce taxa cu valoare fixã urmeazã a fi datoratã numai în cazul acţiunilor care au ca obiect drepturi, respectiv acte juridice nepatrimoniale. Întrucât în cauza de faţã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 2 alin. (1) şi (1^1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, excepţie ridicatã de Neculai Mihalcea şi Ioana Mihalcea în Dosarul nr. 644/231/2010 al Judecãtoriei Focşani, respectiv a celor ale art. 2 alin. (1) şi (1^1), precum şi <>art. 20 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 146/1997, excepţie ridicatã de Broadhurst Investments Ltd din Nicosia, Republica Cipru, în Dosarul nr. 36.276/3/2008 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 octombrie 2010.
