Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.232 din 22 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 199 si art. 278^1 din Codul de procedura penala
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 199 şi art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ovidiu-Cristinel Turcu în Dosarul nr. 1.762/208/2009 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penalã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.865D/2010. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza este în stare de judecatã. Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Încheierea din 15 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.762/208/2009, Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 199 şi art. 278^1 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Ovidiu-Cristinel Turcu cu ocazia soluţionãrii recursului împotriva unei sentinţe prin care a fost respinsã ca inadmisibilã plângerea împotriva unei ordonanţe a procurorului de aplicare a unei amenzi judiciare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 199 şi art. 278^1 din Codul de procedurã penalã încalcã accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, prezumţia de nevinovãţie şi dreptul la apãrare, întrucât, în cazul în care amenda judiciarã este aplicatã de procurorul care supravegheazã urmãrirea penalã, persoana amendatã nu are posibilitatea de a se adresa instanţei de judecatã, cererea de scutire sau de reducere a amenzii fiind de competenţa procurorului ierarhic superior. Tribunalul Caraş-Severin - Secţia penalã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile de lege criticate nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 199 şi art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, acestea din urmã fiind modificate prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006. Textele de lege criticate au urmãtorul cuprins: - Art. 199: "Amenda se aplicã de organul de urmãrire penalã, prin ordonanţã, iar de instanţa de judecatã, prin încheiere. Persoana amendatã poate cere scutirea de amendã ori reducerea amenzii. Cererea de scutire sau de reducere se poate face în termen de 10 zile de la comunicarea ordonanţei ori a încheierii de amendare. Dacã persoana amendatã justificã de ce nu a putut îndeplini obligaţia sa, organul de urmãrire penalã sau instanţa de judecatã, apreciind, dispune scutirea sau reducerea amenzii."; - Art. 278^1: "Dupã respingerea plângerii fãcute conform art. 275-278 împotriva rezoluţiei de neîncepere a urmãririi penale sau a ordonanţei ori, dupã caz, a rezoluţiei de clasare, de scoatere de sub urmãrire penalã sau de încetare a urmãririi penale, date de procuror, persoana vãtãmatã, precum şi orice alte persoane ale cãror interese legitime sunt vãtãmate pot face plângere, în termen de 20 de zile de la data comunicãrii de cãtre procuror a modului de rezolvare, potrivit art. 277 şi 278, la judecãtorul de la instanţa cãreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa sã judece cauza în primã instanţã. Plângerea poate fi fãcutã şi împotriva dispoziţiei de netrimitere în judecatã cuprinse în rechizitoriu. În cazul în care prim-procurorul parchetului sau, dupã caz, procurorul general al parchetului de pe lângã curtea de apel, procurorul şef de secţie al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ori procurorul ierarhic superior nu a soluţionat plângerea în termenul prevãzut în art. 277, termenul prevãzut în alin. 1 curge de la data expirãrii termenului iniţial de 20 de zile. Dosarul va fi trimis de parchet judecãtorului, în termen de 5 zile de la primirea adresei prin care se cere dosarul. Persoana faţã de care s-a dispus neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire penalã sau încetarea urmãririi penale, precum şi persoana care a fãcut plângerea se citeazã. Neprezentarea acestor persoane, legal citate, nu împiedicã soluţionarea cauzei. Când judecãtorul considerã cã este absolut necesarã prezenţa persoanei lipsã, poate lua mãsuri pentru prezentarea acesteia. La judecarea plângerii, prezenţa procurorului este obligatorie. La termenul fixat pentru judecarea plângerii, judecãtorul dã cuvântul persoanei care a fãcut plângerea, persoanei faţã de care s-a dispus neînceperea urmãririi penale, scoaterea de sub urmãrire penalã sau încetarea urmãririi penale şi apoi procurorului. Judecãtorul, soluţionând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate. Judecãtorul pronunţã una dintre urmãtoarele soluţii: a) respinge plângerea, prin sentinţã, ca tardivã sau inadmisibilã ori, dupã caz, ca nefondatã, menţinând rezoluţia sau ordonanţa atacatã; b) admite plângerea, prin sentinţã, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi trimite cauza procurorului, în vederea începerii sau redeschiderii urmãririi penale, dupã caz. Judecãtorul este obligat sã arate motivele pentru care a trimis cauza procurorului, indicând totodatã faptele şi împrejurãrile ce urmeazã a fi constatate şi prin care anume mijloace de probã; c) admite plângerea, prin încheiere, desfiinţeazã rezoluţia sau ordonanţa atacatã şi, când probele existente la dosar sunt suficiente, reţine cauza spre judecare, în complet legal constituit, dispoziţiile privind judecata în primã instanţã şi cãile de atac aplicându-se în mod corespunzãtor. În cazul prevãzut în alin. 8 lit. c), actul de sesizare a instanţei îl constituie plângerea persoanei la care se referã alin. 1. Hotãrârea judecãtorului pronunţatã potrivit alin. 8 este definitivã. În situaţia prevãzutã în alin. 8 lit. a), persoana în privinţa cãreia judecãtorul, prin hotãrâre definitivã, a decis cã nu este cazul sã se înceapã ori sã se redeschidã urmãrirea penalã nu mai poate fi urmãritã pentru aceeaşi faptã, afarã de cazul când s-au descoperit fapte sau împrejurãri noi ce nu au fost cunoscute de organul de urmãrire penalã şi nu a intervenit unul dintre cazurile prevãzute în art. 10. Judecãtorul este obligat sã rezolve plângerea în termen de cel mult 30 de zile de la primirea acesteia. Plângerea greşit îndreptatã se trimite, pe cale administrativã, organului judiciar competent." În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) referitoare la prezumţia de nevinovãţie, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, precum şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 referitoare la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile art. 199 din Codul de procedurã penalã au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 21 din Constituţie şi ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 867 din 9 octombrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 779 din 16 noiembrie 2007, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 199 din Codul de procedurã penalã, reţinând cã, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, amenda judiciarã se aplicã de organul de urmãrire penalã sau de instanţa de judecatã, iar persoana amendatã pentru sãvârşirea unei abateri judiciare poate cere emitentului reducerea sau scutirea de amendã. Critica autorului excepţiei este fundamentatã pe ideea încãlcãrii dreptului la un proces echitabil, întrucât aceeaşi autoritate care a aplicat sancţiunea este chematã sã hotãrascã şi cu privire la reducerea amenzii judiciare sau scutirea de aceasta, partea interesatã neavând posibilitatea de a contesta în faţa judecãtorului ordonanţa procurorului prin care i s-a respins plângerea. Astfel, autorul excepţiei, pornind de la principii general valabile pentru o judecatã pe fondul cauzei, le extinde în mod eronat şi la incidentele procedurale ce se pot ivi pe parcursul soluţionãrii litigiului. Or, nu poate fi pus semnul egalitãţii între cele douã situaţii. Dimpotrivã, s-ar aduce atingere dreptului la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, dacã pentru orice mãsurã sau act care în esenţã dinamizeazã procesul penal ar fi posibilã o contestare imediatã. În plus, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a adoptat o atitudine flexibilã referitor la judecarea unei cauze de cãtre o instanţã imparţialã, sens în care s-a cristalizat, pânã la proba contrarie, criteriul imparţialitãţii personale a magistratului vizat. În acelaşi sens sunt şi Decizia nr. 830 din 26 mai 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 462 din 3 iulie 2009, şi Decizia nr. 1.596 din 9 decembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 43 din 18 ianuarie 2011. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã. Pentru aceleaşi motive, nici prevederile art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, cu privire la care nu au fost formulate critici distincte, nu aduc vreo atingere dispoziţiilor din Constituţie şi din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale invocate de autorul excepţiei.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 199 şi art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Ovidiu-Cristinel Turcu în Dosarul nr. 1.762/208/2009 al Tribunalului Caraş-Severin - Secţia penalã. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 22 septembrie 2011.
