Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.231 din 29 septembrie 2009 privind constitutionalitatea prevederilor art. 40 alin. (3) teza finala coroborate cu art. 46 lit. b), art. 73, art. 75, art. 76 si art. 78 din Regulamentul Camerei Deputatilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 6 noiembrie 2009
DECIZIE nr. 1.231 din 29 septembrie 2009
privind constituţionalitatea prevederilor <>art. 40 alin. (3) teza finalã coroborate cu <>art. 46 lit. b) , <>art. 73 , <>art. 75 , <>art. 76 şi <>art. 78 din Regulamentul Camerei Deputaţilor
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 759 din 6 noiembrie 2009
Cu Adresa nr. 51/5.373 din 8 septembrie 2009, secretarul general al Camerei Deputaţilor a trimis Curţii Constituţionale sesizarea formulatã de 54 de deputaţi, în conformitate cu prevederile art. 146 lit. c) din Constituţie şi ale <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, pentru exercitarea controlului de constituţionalitate cu privire la dispoziţiile art. 40 alin. (3) coroborat cu art. 46 lit. b), art. 73, art. 75, art. 76 alin. (1)-(8) şi art. 78 alin. (1)-(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006.
Sesizarea este susţinutã prin semnãturile a 54 de deputaţi, dupã cum urmeazã: Mircea-Nicu Toader, Doiniţa-Mariana Chircu, Petru Cãlian, Adrian Gurzãu, Mircia Giurgiu, Gabriel Andronache, Gheorghe Ialomiţianu, Marius Cristinel Dugulescu, Daniel Buda, Lucian Nicolae Bode, Victor Boiangiu, Marian Avram, Cornel Ştirbeţ, Gheorghe Roman, Sulfina Barbu, Dragoş-Adrian Iftime, Iosif Veniamin Blaga, Clement Negruţ, Doru Braşoan Leşe, Lucian Riviş-Tipei, Florin Postolachi, Iustin-Marinel Cionca-Arghir, Adrian Henorel Niţu, Daniel-Ionuţ Bãrbulescu, Ştefan Seremi, Cosmin Mihai Popescu, Daniel Vasile Oajdea, Constantin Severus Militaru, Cornel Ghiţã, Mihaela Stoica, Stelicã Iacob Strugaru, Cãtãlin Ovidiu Buhãianu-Obuf, Ioan-Nelu Botiş, Valentin Rusu, Sanda-Maria Ardeleanu, Gabriel-Dan Gospodaru, Eugen Constantin Uricec, Adrian Florescu, Cristian Petrescu, Dan-Radu Zãtreanu, Mihai Stroe, Adrian Popescu, Florian Adrian Geantã, Viorel Cãrare, Georgicã Dumitru, Valeriu Alecu, Mihai Doru Oprişcan, Sorin Ştefan Zamfirescu, Stelian Ghiţã-Eftemie, Gheorghe Hogea, Mihail Boldea, Rãzvan Mustea-Şerban, Ioan Oltean şi Andrei-Valentin Sava.
Sesizarea a fost înregistratã la Curtea Constituţionalã sub nr. J5.063 din 8 septembrie 2009 şi formeazã obiectul Dosarului nr. 7.051C/2009.
Obiectul sesizãrii, astfel cum a fost formulat, îl constituie prevederile art. 40 alin. (3) coroborat cu art. 46 lit. b), art. 73, art. 75, art. 76 alin. (1)-(8) şi art. 78 alin. (1)-(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor. În realitate, astfel cum rezultã din motivarea prezentei sesizãri, autorii acesteia criticã punctual art. 40 alin. (3) teza finalã coroboratã cu art. 46 lit. b), art. 73, art. 75, art. 76 şi art. 78 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, texte care au urmãtorul cuprins:
- Art. 40 alin. (3) teza finalã: "[...] Obiectivele, numãrul membrilor, componenţa nominalã şi conducerea comisiilor de anchetã sau speciale ale Camerei Deputaţilor se aprobã de plenul acesteia odatã cu constituirea acestora.";
- Art. 46 lit. b): "Biroul fiecãrei comisii a Camerei Deputaţilor: [...]
b) propune proiectul regulamentului de funcţionare a comisiei şi orice modificare a acestuia;";
- Art. 73: "(1) În condiţiile în care se considerã necesarã clarificarea cauzelor şi împrejurãrilor în care s-au produs evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor, rãspunderilor şi mãsurilor ce se impun, Camera Deputaţilor poate hotãrî iniţierea unei anchete parlamentare.
(2) Ancheta poate fi realizatã de o comisie permanentã, în condiţiile art. 71, sau de o comisie de anchetã parlamentarã înfiinţatã în acest scop.";
- Art. 75: "La cererea a minimum 50 de deputaţi din cel puţin douã grupuri parlamentare Camera Deputaţilor va putea hotãrî înfiinţarea unei comisii de anchetã, prevederile art. 39-58 şi ale art. 72 alin. (2)-(5) fiind aplicabile.";
- Art. 76: "(1) În vederea audierii, Comisia de anchetã parlamentarã poate cita orice persoanã care poate avea cunoştinţã despre o faptã sau o împrejurare de naturã sã serveascã la aflarea adevãrului în cauza care formeazã obiectul activitãţii comisiei.
(2) Persoanele citate sunt obligate sã se prezinte în faţa Comisiei de anchetã parlamentarã.
(3) La cererea Comisiei de anchetã parlamentarã orice persoanã care cunoaşte fapte sau împrejurãri în legãturã cu obiectul cercetãrii ori care deţine un mijloc de probã este obligatã sã le aducã la cunoştinţã sau sã le înfãţişeze la termenele stabilite. Instituţiile şi organizaţiile sunt obligate, în condiţiile legii, sã rãspundã la solicitãrile Comisiei de anchetã parlamentarã în termenul stabilit de aceasta.
(4) Când, pentru lãmurirea unor fapte sau împrejurãri în vederea aflãrii adevãrului, este necesarã întocmirea unor rapoarte de expertizã, Comisia de anchetã parlamentarã solicitã efectuarea de expertize.
(5) Dispoziţiile legii referitoare la citarea, prezentarea şi ascultarea martorilor, precum şi cele privitoare la prezentarea şi predarea obiectelor ori înscrisurilor sau efectuarea expertizelor se aplicã în mod corespunzãtor.
(6) Preşedintele comisiei care efectueazã ancheta atrage atenţia persoanei audiate cã are obligaţia de a spune adevãrul, de a nu ascunde nimic din ceea ce ştie şi cã nerespectarea acestei obligaţii atrage rãspunderea penalã.
(7) Comisia poate solicita în cursul investigaţiilor şi accesul, în condiţiile legii, la informaţii clasificate.
(8) Cheltuielile necesare efectuãrii expertizelor şi a altor acte procedurale, ce ţin de activitatea comisiei, se aprobã de Biroul permanent al Camerei Deputaţilor, la solicitarea preşedintelui Comisiei de anchetã parlamentarã.";
- Art. 78: "(1) Concluziile, rãspunderile şi mãsurile conţinute în raportul privind ancheta parlamentarã, dezbãtute de cãtre Camera Deputaţilor, vor fi reflectate în conţinutul unei hotãrâri care, dupã adoptare, va fi înaintatã, dacã se impune, împreunã cu raportul, autoritãţilor competente în vederea examinãrii şi soluţionãrii.
(2) Pentru soluţionarea problemelor rezultate din hotãrârea Camerei Deputaţilor şi din raportul Comisiei de anchetã parlamentarã, autoritãţile competente pot avea acces la toate documentele ce au stat la baza întocmirii respectivului raport, care se pãstreazã în arhiva Camerei, conform dispoziţiilor legale în vigoare.
(3) Autoritãţile sesizate cu hotãrârea Camerei Deputaţilor şi cu raportul comisiei de anchetã parlamentarã au obligaţia sã informeze, în termen de 30 de zile de la adoptarea soluţiei, Biroul permanent al Camerei Deputaţilor privind soluţiile adoptate şi motivarea acestora. Biroul permanent va prezenta plenului Camerei Deputaţilor informarea autoritãţilor sesizate."
În motivarea sesizãrii, autorii acesteia aduc douã critici distincte de neconstituţionalitate, dupã cum urmeazã:
I. Se susţine cã dispoziţiile art. 73, art. 75, art. 76 alin. (1)-(8) şi art. 78 alin. (1)-(3) din Regulamentul Camerei Deputaţilor contravin art. 21 alin. (4), art. 24 alin. (2) şi art. 126 alin. (1) şi (5) din Constituţie, întrucât instituie o jurisdicţie extraordinarã, obligatorie, în care funcţia de sesizare, anchetã şi judecatã se confundã, fãrã a se institui posibilitatea asistãrii de cãtre avocat. În acest sens se aduc urmãtoarele argumente: comisa de anchetã nu are caracter de permanenţã, funcţioneazã în situaţii excepţionale, printre scopuri se numãrã şi stabilirea rãspunderii juridice a persoanei anchetate, are competenţa de a cita şi audia orice persoanã, de a cere prezentarea şi predarea obiectelor sau înscrisurilor, de a solicita efectuarea de expertize, de a administra şi evalua probe. Se mai susţine cã nerespectarea obligaţiei prevãzute de art. 76 alin. (6) din Regulament, respectiv aceea ca persoana anchetatã sã spunã adevãrul şi sã nu ascundã nimic din ceea ce ştie, atrage rãspunderea penalã a persoanei audiate. Astfel, procedura din faţa comisiei de anchetã este asimilatã uneia judiciare, deşi comisia nu face parte din sistemul instanţelor judecãtoreşti.
Se susţine cã potrivit art. 75 din Regulament funcţia de sesizare este confundatã cu cea de anchetã şi de judecatã, întrucât cei care solicitã înfiinţarea unei asemenea comisii pot fi ulterior membri ai acesteia şi pot influenţa adoptarea raportului. Se considerã cã raportul comisiei se constituie într-un veritabil act de sesizare cu autoritate, din moment ce va fi înaintat cãtre autoritãţile competente împreunã cu hotãrârea Camerei ce va fi adoptatã în raport cu cele constatate de cãtre comisia de anchetã.
Se apreciazã cã o comisie de anchetã adoptã mãsuri de tragere la rãspundere juridicã, întrucât genereazã acţiuni ale altor instituţii şi are ca scop stabilirea acestor rãspunderi, pe care alte organe ale statului nu le-ar putea ignora.
În consecinţã, natura juridicã a activitãţii de jurisdicţie desfãşurate de o comisie parlamentarã de anchetã nu se încadreazã în niciuna dintre jurisdicţiile prevãzute şi admise prin Constituţie.
II. O altã criticã de neconstituţionalitate vizeazã art. 40 alin. (3) coroborat cu art. 46 lit. b) din Regulament, în sensul cã acestea contravin prevederilor art. 16 alin. (1), art. 20 şi art. 21 alin. (4) din Constituţie. Argumentul principal în susţinerea neconstituţionalitãţii acestor texte regulamentare este cã prevãd posibilitatea edictãrii unui regulament propriu fiecãrei comisii de anchetã, ulterior înfiinţãrii sale, lipsind astfel de accesibilitate şi previzibilitate regulamentul de funcţionare ce prevede organizarea şi funcţionarea comisiei în cauzã. Prin urmare, se creeazã privilegii şi discriminãri prin elaborarea unor regulamente diferite în fiecare situaţie şi de fiecare comisie, ulterior înfiinţãrii ei.
În final, se aratã cã posibilitatea edictãrii de regulamente neuniforme şi contradictorii pentru fiecare dintre comisiile de anchetã ce se înfiinţeazã, precum şi lipsa obligativitãţii edictãrii unui regulament unic de funcţionare al comisiilor speciale, care sã fie clar, previzibil şi preexistent înfiinţãrii oricãrei comisii, duc la situaţia ca persoana anchetatã sã fie lipsitã de posibilitatea de a-şi cunoaşte drepturile procedurale. O atare posibilitate demonstreazã lipsa caracterului accesibil al acestor regulamente, contrar jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia previzibilitãţii, claritãţii şi accesibilitãţii normelor juridice.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 27 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sesizarea a fost trimisã preşedintelui Camerei Deputaţilor, pentru a comunica punctul de vedere al Biroului permanent.
Preşedintele Camerei Deputaţilor nu a comunicat punctul de vedere al Biroului permanent.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, dispoziţiile criticate din Regulamentul Camerei Deputaţilor, republicat, prin raportare la prevederile Constituţiei României, şi dispoziţiile <>Legii nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine urmãtoarele:
Curtea a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. c) din Constituţie, precum şi ale <>art. 1, 10, 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 , sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii prevederilor criticate din Regulamentul Camerei Deputaţilor.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. (3) teza finalã coroborate cu ale art. 46 lit. b), ale art. 73, ale art. 75, ale art. 76 şi ale art. 78 din Regulamentul Camerei Deputaţilor, aprobat prin <>Hotãrârea Camerei Deputaţilor nr. 8/1994 , republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 35 din 16 ianuarie 2006.
Prevederile constituţionale invocate în motivarea sesizãrii sunt cele ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, ale art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, ale art. 21 alin. (4) privind caracterul facultativ şi gratuit al jurisdicţiilor speciale administrative, ale art. 24 alin. (2) privind dreptul la apãrare şi ale art. 126 alin. (1) şi (5) privind instanţele judecãtoreşti şi interzicerea înfiinţãrii de instanţe extraordinare. De asemenea, este invocatã, în mod generic, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia previzibilitãţii, claritãţii şi accesibilitãţii normelor juridice.
Examinând sesizarea de neconstituţionalitate şi dispoziţiile regulamentare criticate, prin raportare la prevederile constituţionale invocate, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Ancheta parlamentarã este o expresie a funcţiei de control pe care o are Parlamentul în cadrul democraţiei constituţionale. Acest tip de control parlamentar se poate efectua prin intermediul unei comisii de anchetã constituite ad-hoc sau prin mijlocirea unei comisii permanente. Cu privire la comisiile de anchetã constituite ad-hoc, Curtea observã cã acestea sunt legitimate din punct de vedere constituţional prin textul art. 64 alin. (4) din Legea fundamentalã, care prevede cã "Fiecare Camerã îşi constituie comisii permanente şi poate institui comisii de anchetã sau alte comisii speciale. Camerele îşi pot constitui comisii comune". Din acest text constituţional rezultã, fãrã dubiu, cã aceste comisii de anchetã se constituie şi funcţioneazã în cadrul fiecãrei Camere, care, potrivit autonomiei lor regulamentare, urmeazã ca prin regulament sã stabileascã modul lor concret de organizare şi funcţionare. Acest aspect, în ceea ce priveşte Camera Deputaţilor, este reglementat prin prevederile cap. I, secţiunea a 5-a, subsecţiunea 4, intitulatã Comisii de anchetã ale Camerei Deputaţilor.
Pentru a rãspunde criticilor de neconstituţionalitate, trebuie observate considerentele de principiu enunţate în <>Decizia nr. 45 din 17 mai 1994 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 131 din 27 mai 1994, şi anume faptul cã Regulamentul Camerei Deputaţilor este o hotãrâre care reglementeazã organizarea internã şi proprie a Camerei, astfel cã "prevederile sale nu pot stabili drepturi şi obligaţii decât pentru deputaţi, precum şi pentru autoritãţile, demnitarii şi funcţionarii publici, în funcţie de raporturile constituţionale pe care le au cu Camera. Ca atare, prin Regulamentul Camerei Deputaţilor nu se pot stabili drepturi şi mai ales obligaţii în sarcina unor subiecte de drept din afara Camerei Deputaţilor, subiecte de drept care nu se încadreazã în cele circumstanţiate mai înainte. Asemenea prevederi pot cuprinde numai legile, în accepţiunea de acte juridice ale Parlamentului".
Astfel, rezultã cã în faţa comisiilor de anchetã, în mod obligatoriu, trebuie sã comparã numai subiectele de drept care se aflã în raporturi constituţionale specifice cu Parlamentul potrivit titlului III, cap. IV din Constituţie, intitulat Raporturile Parlamentului cu Guvernul. Alte subiecte de drept pot fi invitate sã ia parte la dezbaterile din faţa comisiilor de anchetã, fãrã a exista însã vreo obligaţie corelativã din partea acestora de a da curs invitaţiei.
Cu privire la pretinsa activitate de jurisdicţie extraordinarã pe care o desfãşoarã comisiile de anchetã, Curtea reţine cã, din punct de vedere etimologic, cuvântul jurisdicţie este de sorginte latinã (iuris dictio) şi înseamnã a spune dreptul. Astfel, pentru ca o autoritate publicã sã dispunã de jurisdicţie trebuie sã aibã capacitatea şi dreptul de a judeca şi de a se pronunţa asupra unor litigii care vizeazã, de principiu, drepturile subiective ale pãrţilor implicate. Curtea Constituţionalã, prin <>Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, a statuat cã o jurisdicţie este extraordinarã numai în mãsura în care existã o confuzie între funcţia de anchetã, cea de judecatã şi cea de soluţionare a cãilor de atac împotriva propriilor decizii, lipsã de contradictorialitate şi publicitate a dezbaterilor, limitare a dreptului la apãrare al persoanelor, liber arbitru în administrarea şi aprecierea probelor, precum şi posibilitatea de a da, în aceleaşi cauze, verdicte noi, contrare celor validate prin deciziile definitive ale instanţelor judecãtoreşti. Natura juridicã a organelor care exercitã o jurisdicţie extraordinarã este cea a instanţelor extraordinare, interzise de art. 126 alin. (5) din Constituţia României.
În cauza de faţã, Curtea constatã cã aceste comisii de anchetã nu au un caracter jurisdicţional. Ele nu au abilitarea constituţionalã sau regulamentarã sã se pronunţe asupra vinovãţiei sau nevinovãţiei unei persoane, ci sunt expresia controlului parlamentar. Scopul lor este acela de a lãmuri, de a clarifica împrejurãrile şi cauzele în care s-au produs "evenimente sau au avut loc acţiuni cu efecte negative, precum şi stabilirea concluziilor, rãspunderilor şi mãsurilor ce se impun" (art. 73 din Regulament). Este, prin urmare, de forţa evidenţei faptul cã aceste comisii ancheteazã/verificã fapte sau împrejurãri, şi nu persoane. Ele au ca scop constatarea existenţei sau inexistenţei faptelor pentru care a fost creatã comisia de anchetã, fãrã a stabili cu titlu de certitudine rãspunderea administrativã, materialã, disciplinarã sau penalã a vreunei persoane. Chiar dacã textul art. 78 alin. (1) din Regulament este unul mai general, interpretarea sa trebuie sã urmeze limitele şi exigenţele enunţate mai sus.
Sintagma "stabilirea concluziilor, rãspunderilor şi mãsurilor ce se impun" nu presupune cã aceste comisii au competenţa de a da un verdict, ci faptul cã, în raportul pe care îl întocmeşte comisia de anchetã cu privire la situaţia de fapt anchetatã, va indica concluziile la care a ajuns pe baza actelor şi documentelor pe care le-a consultat şi a audierilor efectuate. A admite cã aceastã sintagmã vizeazã o activitate jurisdicţionalã ar însemna ca actele, spre exemplu, ale organelor de control (Garda Financiarã, Curtea de Conturi, Departamentul pentru Lupta Antifraudã) sã califice aceste organe ca fiind cu caracter jurisdicţional, ceea ce este inadmisibil. Aceste organe au posibilitatea de a audia, de a efectua/cere efectuarea de expertize, de a controla, de a constata sãvârşirea unor fapte, de a emite concluzii, recomandãri şi propune mãsuri ce se impun a se lua. Or, o atare activitate nu poate fi automat calificatã ca fiind una jurisdicţionalã. Aceste organe, ca şi comisia de anchetã, nu dau verdicte prin care se constatã vinovãţia unei persoane, ci doar constatã o stare de fapt şi fac propuneri/recomandãri. Chiar dacã o comisie de anchetã îşi depãşeşte atribuţiile, "verdictele" sale nu ar putea avea nicio finalitate juridicã, votul final asupra constatãrilor comisiei de anchetã dându-se în plenul respectivei Camere, fiind deci un vot politic.
Compunerea comisiilor de anchetã, de asemenea, nu poate fi motiv de calificare ca jurisdicţionalã a activitãţii lor. Faptul cã din acestea fac parte şi cei ce au solicitat înfiinţarea comisiei nu are nicio relevanţã, prin prisma faptului cã votul final al Parlamentului, astfel cum s-a arãtat mai sus, este unul esenţialmente politic.
În consecinţã, simplele audieri de persoane, modalitãţile de citare/invitare a persoanelor, respectiv propunerile din raportul comisiei de anchetã adresate Biroului permanent nu calificã activitatea acesteia ca fiind una jurisdicţionalã. Se reţine deci cã activitatea de anchetã priveşte lãmurirea unor chestiuni de ordine publicã, fãrã a da verdicte şi fãrã a angaja rãspunderea penalã sau materialã a vreunei persoane. În lipsa unei activitãţi jurisdicţionale nu se poate reţine încãlcarea art. 126 alin. (5) din Constituţie şi, prin prisma celor expuse, rezultã cã nici celelalte prevederi constituţionale invocate nu sunt încãlcate.
În final, Curtea observã cã asemenea proceduri parlamentare se întâlnesc şi în alte state, în acest sens reţinându-se exemplul Franţei (art. 137 şi urmãtoarele din Regulamentul Adunãrii Naţionale) sau al Ungariei (art. 36 şi urmãtoarele din Regulamentul Adunãrii Naţionale).
II. Critica de neconstituţionalitate care vizeazã art. 40 alin. (3) coroborat cu art. 46 lit. b) din Regulament este inadmisibilã, întrucât tinde la modificarea textelor regulamentare supuse analizei Curţii Constituţionale. Astfel, se doreşte elaborarea unui regulament comun pentru organizarea şi funcţionarea comisiilor de anchetã, şi nu existenţa unor regulamente elaborate individual de fiecare comisie de anchetã. Or, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 , Curtea nu poate modifica sau completa textul supus controlului de constituţionalitate. Modificarea Regulamentului Camerei Deputaţilor în sensul dorit de autorii sesizãrii este atribuţia exclusivã a Camerei Deputaţilor.
Având în vedere considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor <>art. 146 lit. c) şi <>art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie , precum şi al prevederilor <>art. 11 alin. (1) lit. A.c) , <>art. 27 şi 28 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu unanimitate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
I. Respinge ca neîntemeiatã sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 73 , <>art. 75 , <>art. 76 şi <>art. 78 din Regulamentul Camerei Deputaţilor .
II. Respinge ca inadmisibilã sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea dispoziţiilor <>art. 40 alin. (3) teza finalã coroborate cu cele ale <>art. 46 lit. b) din Regulamentul Camerei Deputaţilor .
Definitivã şi general obligatorie.
Decizia se comunicã preşedintelui Camerei Deputaţilor şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 29 septembrie 2009 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Acsinte Gaspar, Petre Lãzãroiu, Ion Predescu, Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecãtori.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
