Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Daniela Ramona Mariţiu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1541 din Codul civil, excepţie ridicatã de Chiarotto Tiziano în dosarele nr. 5.758/325/2009, nr. 5.733/325/2009, nr. 9.104/325/2009, nr. 9.105/325/2009, nr. 9.106/325/2009, nr. 9.107/325/2009, nr. 9.108/325/2009, nr. 9.109/325/2009, nr. 9.110/325/2009, nr. 9.111/325/2009 şi nr. 5.748/325/2009 ale Judecãtoriei Timişoara.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 229D/2010 şi nr. 284-293D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public considerã cã sunt îndeplinite condiţiile legale pentru conexare.
Curtea, în temeiul prevederilor <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea dosarelor nr. 284-293D/2010 la Dosarul nr. 229D/2010, care a fost primul înregistrat.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã. În acest sens, aratã cã obligaţia mandatarului de a remite tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului reprezintã un principiu general ce se aplicã fiecãrui contract de mandat. În ceea ce priveşte critica referitoare la dispoziţiile art. 1073 din Codul civil, aratã cã rãmâne la aprecierea judecãtorului fixarea daunelor, fãrã a contraveni prevederilor constituţionale invocate de cãtre autorul excepţiei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 decembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 5.758/325/2009, şi încheierile din 26 ianuarie 2010, pronunţate în dosarele nr. 5.733/325/2009, nr. 9.104/325/2009, nr. 9.105/325/2009, nr. 9.106/325/2009, nr. 9.107/325/2009, nr. 9.108/325/2009, nr. 9.109/325/2009, nr. 9.110/325/2009, nr. 9.111/325/2009 şi nr. 5.748/325/2009, Judecãtoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1.073 şi art. 1.541 din Codul civil, excepţie ridicatã de Chiarotto Tiziano.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile art. 1073 din Codul civil sunt neconstituţionale întrucât "dau naştere arbitrariului, instanţele, în mod subiectiv, având posibilitatea de a alege între obligarea debitorului fie la îndeplinirea obligaţiei, fie la dezdãunare, neexistând niciun criteriu de evaluare a daunelor."
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1541 din Codul civil, apreciazã cã acestea sunt neconstituţionale în mãsura în care se solicitã mandatarului sã remitã mandantului chiar şi ce nu s-ar fi cuvenit acestuia, creându-se astfel o diferenţã nejustificatã între contractul de mandat şi alte contracte similare, cum ar fi cel de asistenţã juridicã.
Judecãtoria Timişoara aratã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului aratã cã dispoziţiile criticate se aplicã în mod egal tuturor destinatarilor legii, fãrã discriminãri, fiind astfel respectat principiul egalitãţii cetãţenilor în faţa legii. Cât priveşte invocarea prevederilor art. 21 şi art. 24 din Legea fundamentalã, se aratã cã prevederile legale criticate sunt norme de drept substanţial care nu îngrãdesc sub niciun aspect dreptul pãrţilor interesate de a se adresa justiţiei pentru apãrarea drepturilor, libertãţilor şi intereselor lor legitime şi nici dreptul la apãrare.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecãtorulraportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 1073 şi art. 1541 din Codul civil, cu urmãtorul conţinut:
- Art. 1073: "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactã a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul, la dezdãunare.";
- Art. 1541: "Mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da seama mandantului de lucrãrile sale şi de a-i remite tot aceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit mandantului."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor dispoziţii legale, autorul excepţiei invocã încãlcarea prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertãţilor, art. 124 privind înfãptuirea justiţiei şi art. 135 privind economia României.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 1541 din Codul civil se referã la obligaţia mandatarului de a da socotealã şi de a rãspunde pentru îndeplinirea mandatului. Aceastã obligaţie reprezintã îndatorirea mandatarului de a-i aduce la cunoştinţã mandantului toate informaţiile referitoare la demersurile şi rezultatele obţinute, precum şi de a-i preda bunurile sau valorile primite în temeiul mandatului, inclusiv înscrisurile doveditoare ale actelor juridice.
Obligaţia mandatarului de a remite mandantului tot ceea ce ar fi primit în puterea mandatului, chiar când ceea ce ar fi primit nu s-ar fi cuvenit acestuia din urmã, este justificatã de faptul cã actele juridice pe care mandatarul le-a încheiat produc efecte direct între terţi şi mandantul în numele cãruia au fost încheiate acele acte, iar nu între mandatar şi terţi. Dacã terţul doreşte restituirea unei sume sau a unui bun, el va acţiona direct pe mandant, care va trebui sã restituie ce a obţinut necuvenit. Mandatarul, nefiind parte contractantã, nu are nicio obligaţie în acest sens.
De asemenea, Curtea constatã cã obligaţia mandatarului de a da socotealã pentru îndeplinirea mandatului este prevãzutã şi în alte legislaţii, de exemplu art. 1.993 din Codul civil francez (potrivit cãruia orice mandatar este obligat sã dea socotealã de gestiunea sa şi sã justifice mandantului în legãturã cu tot ce a primit în virtutea procurii sale, chiar dacã ceea ce ar fi primit nu ar fi datorat mandantului) şi art. 1.713 din Codul civil italian (potrivit cãruia mandatarul trebuie sã dea socotealã pentru acţiunile sale şi sã-i înmâneze mandantului tot ceea ce a primit datoritã mandatului).
În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia se creeazã o diferenţã nejustificatã între contractul de mandat şi cel de asistenţã juridicã din perspectiva obligaţiei de a da socotealã, Curtea constatã cã nici aceasta nu este întemeiatã. Astfel, în analiza contractului ce se încheie între avocat şi clientul sãu trebuie pornit de la dispoziţiile <>Legii nr. 51/1995 privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Dispoziţiile art. 3 din legea precizatã evidenţiazã modul în care se realizeazã activitatea avocatului, iar potrivit art. 28 alin. (1) din aceeaşi lege "avocatul înscris în tabloul baroului are dreptul sã asiste şi sã reprezinte orice persoanã fizicã sau juridicã, în temeiul unui contract încheiat în formã scrisã, care dobândeşte datã certã prin înregistrarea în registrul oficial de evidenţã."
Din cuprinsul legii privind organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, precum şi din efectiva exercitare a acestei profesii rezultã cã acest tip de contract - contractul de asistenţã juridicã - este un contract complex care, deşi prezintã unele asemãnãri cu contractul de mandat, din specificul unor activitãţi pe care le poate desfãşura avocatul, este distinct de acesta din urmã. În timp ce reprezentarea convenţionalã poate fi fãcutã de orice persoanã cu capacitate de exerciţiu deplinã, asistenţa avocaţialã este de atributul exclusiv al avocatului. În virtutea contractului de asistenţã juridicã se nasc drepturi şi obligaţii specifice profesiei de avocat, drepturi şi obligaţii care nu pot fi regãsite şi în ceea ce priveşte mandatarul. De asemenea, Curtea observã cã tipologiile pe care activitatea avocatului le îmbracã excedeazã celor cunoscute activitãţii de mandatar.
În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 1073 din Codul civil, Curtea constatã cã prin Decizia nr. 432 din 15 aprilie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 425 din 6 iunie 2008, a statuat cã acest text stabileşte regula de principiu privind efectele obligaţiilor, şi anume de a da creditorului dreptul de a urmãri şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactã a prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere despãgubiri în caz de neexecutare. Finalitatea textului este evidentã şi constã în realizarea drepturilor legale ale creditorului prin determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între pãrţi, sub sancţiunea suportãrii unor despãgubiri. Asemenea reglementãri creeazã condiţiile indispensabile valorificãrii dreptului de proprietate privatã, dând expresie principiului garantãrii şi ocrotirii acestuia, în mod egal, indiferent de titular.
De asemenea, Curtea constatã cã nu poate fi reţinutã nici critica potrivit cãreia textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, art. 57 privind exercitarea drepturilor şi a libertãţilor, art. 124 privind înfãptuirea justiţiei şi art. 135 privind economia României.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 13, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1073 şi art. 1541 din Codul civil, excepţie ridicatã de Chiarotto Tiziano în dosarele nr. 5.758/325/2009, nr. 5.733/325/2009, nr. 9.104/325/2009, nr. 9.105/325/2009, nr. 9.106/325/2009, nr. 9.107/325/2009, nr. 9.108/325/2009, nr. 9.109/325/2009, nr. 9.110/325/2009, nr. 9.111/325/2009 şi nr. 5.748/325/2009 ale Judecãtoriei Timişoara.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 5 octombrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Daniela Ramona Mariţiu
___________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
