Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.210 din 11 noiembrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietatii si justitiei, precum si unele masuri adiacente
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 822 din 8 decembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Ion Tiucã - procuror
Mihaela Ionescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã din oficiu în Dosarul nr. 8.078/117/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilã, de muncã şi asigurãri sociale, pentru minori şi familie.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, ca inadmisibilã, întrucât motivele de neconstituţionalitate privesc aplicarea textului de lege criticat, aspect care excedeazã competenţei instanţei de contencios constituţional.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 10 aprilie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 8.078/117/2006, Curtea de Apel Cluj - Secţia civilã, de muncã şi asigurãri sociale, pentru minori şi familie a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente. Excepţia a fost ridicatã din oficiu în apelul formulat atât de reclamantele Juliana Gernard, Ilona Julia Gernard şi Maria Gabriela Gernard, cât şi de pârâtul Primãria Municipiului Cluj-Napoca împotriva Sentinţei civile nr. 351 din 4 mai 2007 a Tribunalului Cluj prin care a fost admisã în parte plângerea formulatã de reclamante împotriva dispoziţiei emise de pârâtã, aceasta din urmã fiind obligatã sã emitã o nouã dispoziţie prin care sã restituie reclamantelor imobilul situat în Cluj-Napoca, Str. Borzeşti nr. 7, precum şi terenul aferent acestuia, iar pentru apartamentele înstrãinate şi terenul aferent acestora sã propunã mãsuri reparatorii prin echivalent constând în despãgubiri, în temeiul titlului VII din <>Legea nr. 247/2005 , cu luarea în considerare a despãgubirilor încasate în temeiul <>Legii nr. 112/1995 . Prin apelul formulat, reclamantele au solicitat ca instanţa sã se pronunţe prin hotãrâre asupra fondului cererii, respectiv sã dispunã ea însãşi restituirea în naturã a apartamentului nevândut şi a terenului aferent acestuia. Pârâtul a solicitat schimbarea sentinţei, în sensul respingerii acţiunii, întrucât imobilul nu face obiectul <>Legii nr. 10/2001 .
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate instanţa aratã cã, "pentru a soluţiona apelul reclamantelor, în sensul de a se pronunţa asupra mãsurii de restituire în naturã a apartamentului, subsolului şi terenului solicitate de acestea, trebuie sã dispunã reactualizarea despãgubirilor şi sã oblige reclamantele la restituirea acestei sume, aşa cum rezultã din dispoziţiile <>art. 20 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 . Pe de altã parte, în ceea ce priveşte apartamentele vândute şi terenul aferent acestora, reclamantele au dreptul la mãsuri reparatorii prin echivalent constând în diferenţa dintre despãgubirile primite în temeiul <>Legii nr. 112/1995 , actualizatã cu indicele inflaţiei şi valoarea de circulaţie a imobilului, aşa cum rezultã din dispoziţiile alin. (2) al aceluiaşi articol. Astfel, între reclamante şi stat, în mãsura în care acţiunea lor ar fi fondatã, ar exista creanţe reciproce, ce ar trebui compensate în temeiul art. 1143 şi urmãtoarele din Codul civil." Însã, aratã cã, potrivit dispoziţiilor <>art. 16 alin. (5)-(9) din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , evaluarea imobilelor preluate abuziv de cãtre stat se face de cãtre Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor, iar hotãrârea acesteia se atacã în contencios, aşa cum rezultã din prevederile art. 19 şi art. 20 din acelaşi titlu al actului normativ invocat. Aşadar, instanţa civilã, deşi competentã în continuare sã se pronunţe asupra mãsurii restituirii în naturã a pãrţii rãmase nevândute dintr-un imobil, precum şi asupra îndreptãţirii generale a reclamantelor la mãsuri reparatorii, conform dispoziţiilor <>art. 26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 , nu este competentã sã se pronunţe asupra valorii imobilului şi mãsurilor reparatorii prin echivalent, ceea ce impieteazã asupra soluţionãrii apelului reclamantelor." Mai aratã cã "din reglementarea cuprinsã în art. 19 şi <>art. 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 rezultã cã refuzul restituirii în naturã se atacã în continuare la secţia civilã a tribunalului în a cãrui circumscripţie teritorialã se aflã sediul unitãţii deţinãtoare sau, dupã caz, al entitãţii învestite cu soluţionarea notificãrii, în termen de 30 de zile de la comunicare, iar, în cazul respingerii definitive a cererii de restituire în naturã, dosarul se înainteazã Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despãgubirilor, care va stabili apoi, în temeiul art. 16 alin. (3)-(8) - <>art. 18^9 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , mãsurile reparatorii prin echivalent. Aşadar, legea naţionalã obligã persoanele ale cãror imobile au fost preluate de stat abuziv la parcurgerea unei proceduri în douã etape administrative succesive, fiecare urmatã de o fazã jurisdicţionalã, ceea ce duce la prelungirea excesivã a procedurii." Astfel, "indivizibilitatea procedurii este evidentã, instanţa civilã fiind chematã sã constate îndreptãţirea (sau neîndreptãţirea reclamantelor) la restituirea în naturã a unei pãrţi din imobil, ca şi la mãsuri reparatorii prin echivalent, urmând ca instanţa de contencios sã cenzureze cuantumul şi natura acestor mãsuri, dupã stabilirea lor de cãtre Comisia Centralã." Susţine cã, "în aceste condiţii, durata procedurilor depãşeşte termenul rezonabil." Considerã cã "este excesiv sã pretinzi unei persoane ca, în exercitarea aceluiaşi drept, sã formuleze douã acţiuni distincte în justiţie", astfel încât considerã cã textele de lege criticate încalcã dreptul la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Totodatã, susţine cã se încalcã atât dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1), cât şi prevederile art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, relative la interzicerea generalã a discriminãrii. În acest sens, aratã cã "toate persoanele îndreptãţite au formulat notificãri în acelaşi termen prevãzut de lege, nedepinzând de voinţa lor nici ordinea în care au fost soluţionate, nici durata procedurii." Aşadar, considerã cã "nu se justificã ca, în cazul persoanelor ale cãror notificãri au fost soluţionate anterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 247/2005 , aceasta sã fie cenzuratã doar de instanţa civilã, atât sub aspectul posibilitãţii restituirii în naturã, cât şi sub aspectul stabilirii mãsurilor reparatorii prin echivalent, instanţa civilã putând stabili o altã naturã şi cuantum al mãsurilor reparatorii prin echivalent, inclusiv prin acordarea doar a unor sume de bani fãrã plafonare, şi nu a unor titluri de despãgubire, iar, în cazul persoanelor având aceeaşi îndreptãţire, care au depus în acelaşi termen notificãrile, sã existe o duratã excesivã a procedurii (inclusiv jurisdicţionale), precum şi o limitare a mãsurilor reparatorii, în condiţiile caracterului nefuncţional al Fondului Proprietatea."
De asemenea, aratã cã, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, "Fondul Proprietatea" nu este unul funcţional, chiar în condiţiile adoptãrii <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, ceea ce înseamnã cã, în cazul în care restituirea în naturã nu este posibilã, statul nu oferã o despãgubire echitabilã. Aratã cã CEDO, în deciziile "Breţcanu contra României" din 20 decembrie 2007 şi "Tudor contra României" din 17 ianuarie 2008, a reţinut cã aceasta echivaleazã cu o lipsã prelungitã şi totalã a oricãrei indemnizaţii, reprezentând o încãlcare a dreptului la un bun prevãzut de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţie.
Aratã cã "Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a pronunţat o decizie în recurs în interesul legii, respectiv <>Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 , prin care a stabilit cã prevederile cuprinse în <>art. 16 şi urmãtoarele din titlul VII al Legii nr. 247/2005 , privind procedura administrativã pentru acordarea despãgubirilor, nu se aplicã deciziilor sau dispoziţiilor emise anterior intrãrii în vigoare a <>legii, contestate în termenul prevãzut de Legea nr. 10/2001 . Cu alte cuvinte, pentru dispoziţiile emise ulterior intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 247/2005 , cum este şi cea care face obiectul prezentului litigiu, sunt aplicabile prevederile <>art. 16 şi urmãtoarele din Legea nr. 247/2005 ."
În fine, susţine cã motivele de neconstituţionalitate invocate nu privesc aplicarea şi interpretarea legii, situaţie în care excepţia ar fi inadmisibilã, "pentru cã ar însemna cã, în realitate, Curtea Constituţionalã nu mai cenzureazã constituţionalitatea unor texte de lege raportat la dispoziţiile art. 20 alin. (2) din Constituţie." Aratã cã art. 20 alin. (2) din Constituţie permite instanţelor sã aplice direct tratatele în dreptul intern, însã orice decizie a unei instanţe, cu excepţia celor pronunţate în baza art. 329 din Codul de procedurã civilã, poate rãmâne singularã, deşi corectã, ceea ce ar conduce la o jurisprudenţã neunitarã şi imprevizibilã.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã prevederile criticate sunt constituţionale. În acest sens, considerã cã nu se poate reţine critica de neconstituţionalitate a <>art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 faţã de art. 16 alin. (1) din Constituţie şi art. 1 din Protocolul nr. 12 adiţional la Convenţia europeanã, întrucât textele legale criticate se aplicã uniform pentru toţi cei care se aflã în situaţia stabilitã de ipoteza normei menţionate şi nu instituie privilegii sau discriminãri pe criterii arbitrare. Principiul egalitãţii nu înseamnã uniformitate, astfel încât este constituţional ca o lege sã stabileascã reguli diferite în raport de persoane care se gãsesc în situaţii deosebite şi reguli analoage pentru persoane care se aflã în situaţii egale. Observã, de asemenea, cã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituitã în Secţie Unitã, a pronunţat <>Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 prin care a admis recursul în interesul legii şi a stabilit cã "prevederile cuprinse în <>art. 16 şi urmãtoarele din Legea nr. 247/2005 , privind procedura administrativã pentru acordarea despãgubirilor, nu se aplicã deciziilor/dispoziţiilor emise anterior intrãrii în vigoare a <>legii, contestate în termenul prevãzut de Legea nr. 10/2001 , astfel cum a fost modificatã prin <>Legea nr. 247/2005 ." Cât priveşte critica de neconstituţionalitate a <>art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 faţã de art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 6 din Convenţia europeanã, astfel cum a fost valorificat prin art. 21 alin. (3) din Constituţie, considerã cã aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece art. 19 şi art. 20 din titlul VII al legii stabilesc cãile de atac în justiţie. Astfel, prevederile legale indicate nu îngrãdesc posibilitatea pãrţilor de a se adresa instanţei judecãtoreşti, de a formula apãrãri, de a propune probe şi de a recurge la cãile de atac prevãzute de lege, aşadar de a se prevala de toate garanţiile procesuale care condiţioneazã dreptul la un proces echitabil. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 faţã de art. 20 alin. (2) din Constituţie, art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia europeanã, considerã cã aceasta nu poate fi reţinutã, deoarece acordarea despãgubirilor stabilite de textul indicat este în concordanţã cu dreptul oricãrei persoane la respectarea bunurilor sale.
Totodatã, apreciazã cã prin criticile de neconstituţionalitate invocate este vizat modul de interpretare şi aplicare a legii, ceea ce excedeazã controlului de constituţionalitate exercitat de cãtre Curtea Constituţionalã.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizatã.
Obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 16-20 din titlul VII "Regimul stabilirii şi plãţii despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" al <>Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, modificate prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 209/2005 pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul proprietãţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.194 din 30 decembrie 2005, şi prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despãgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 446 din 29 iunie 2007. Textele de lege criticate fac parte din capitolul V "Procedurile administrative pentru acordarea despãgubirilor", capitolul V^1 "Valorificarea titlurilor de despãgubire. Stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea" şi capitolul VI "Cãi de atac în justiţie" ale titlului VII al <>Legii nr. 247/2005 .
Textele de lege criticate sunt raportate la dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 20 alin. (2) relative la tratatele internaţionale privind drepturile omului. Totodatã, se invocã şi contrarietatea textelor de lege criticate în raport cu dispoziţiile art. 6 paragraful (1) privind dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind protecţia proprietãţii, şi art. 1 din Protocolul nr. 12 la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, relative la interzicerea generalã a discriminãrii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã prin textele de lege criticate este reglementatã procedura de acordare a despãgubirilor aferente imobilelor care nu pot fi restituite în naturã, rezultate din aplicarea <>Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Acestea reglementeazã procedurile administrative pentru acordarea despãgubirilor, valorificarea titlurilor de despãgubire, stabilirea algoritmului de atribuire a acţiunilor emise de Fondul Proprietatea şi cãile de atac împotriva deciziilor Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despãgubirilor.
Analizând motivele de neconstituţionalitate invocate, Curtea constatã, însã, cã acestea nu privesc textul de lege criticat, ci aplicarea lui, aspect care, potrivit <>art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 , excedeazã competenţei instanţei de contencios constituţional. Curtea Constituţionalã a statuat în repetate rânduri cã nu intrã în atribuţiile sale cenzurarea aplicãrii legii de cãtre instanţele judecãtoreşti, controlul judecãtoresc realizându-se exclusiv în cadrul sistemului cãilor de atac prevãzut de lege.
De altfel, Curtea reţine cã, potrivit <>Legii nr. 247/2005 , Comisia Centralã pentru Stabilirea Despãgubirilor este organ al administraţiei aflat în subordinea Cancelariei Primului-Ministru, iar deciziile acesteia pot fi atacate, în condiţiile <>Legii nr. 554/2004 , numai la instanţa de contencios administrativ, prin aceasta nefiind încãlcat dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca fiind inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 16-20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietãţii şi justiţiei, precum şi unele mãsuri adiacente, excepţie ridicatã din oficiu în Dosarul nr. 8.078/117/2006 al Curţii de Apel Cluj - Secţia civilã, de muncã şi asigurãri sociale, pentru minori şi familie.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 11 noiembrie 2008.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Ionescu
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
