Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.202 din 20 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 3 pct. 1 lit. a) si pct. 5, precum si art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 27 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Andreea Costin - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 pct. 1 şi pct. 5, precum şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Gamiel Construct" - S.R.L. din Slatina în Dosarul nr. 1.093/104/2010 al Tribunalului Olt - Secţia comercialã şi de contencios administrativ şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.072D/2010.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.093/104/2010, Tribunalul Olt - Secţia comercialã şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5, precum şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Gamiel Construct" - S.R.L. din Slatina într-o cauzã având ca obiect deschiderea procedurii insolvenţei.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul aratã cã dispoziţiile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi alin. (3) teza întâi privind accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) privind înfãptuirea justiţiei din Constituţie.
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate, prin care legiuitorul a definit starea de insolvenţã, termenul de debitor aflat în insolvenţã şi a instituit o prezumţie absolutã de insolvenţã, sunt neconstituţionale, deoarece au ca efect încãlcarea principiului constituţional privind egalitatea în faţa legii prin introducerea unui privilegiu absolut care favorizeazã creditorul în raporturile sale cu debitorul şi a celui potrivit cãruia pãrţile au dreptul la un proces echitabil.
Totodatã, autorul excepţiei susţine cã prevederile art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 încalcã şi prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie, deoarece privilegiul acordat creditorului potrivit dispoziţiilor legale menţionate, pus în contrapondere cu sancţiunea pe care art. 33 alin. (4) din aceeaşi lege o instituie pentru contestarea stãrii de insolvenţã, afecteazã în mod cert imparţialitatea şi egalitatea justiţiei prin raportare la cele douã pãrţi, judecãtorul-sindic fiind obligat sã aplice un tratament favorizator creditorului, în detrimentul debitorului care contestã starea de insolvenţã, sancţionându-l pentru simplul motiv cã acesta s-a prevalat de un drept recunoscut de lege, aspecte ce reprezintã o înfrângere a principiilor imparţialitãţii justiţiei şi egalitãţii ei pentru toţi.
De asemenea, art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 stabileşte regula potrivit cãreia, atunci când contestaţia la deschiderea procedurii insolvenţei este respinsã de cãtre judecãtorul-sindic, doar administratorul judiciar sau creditorii care deţin minimum 20% din valoarea masei credale mai pot propune un plan de reorganizare. Din aceasta rezultã cã principala persoanã interesatã de continuarea activitãţii şi de redresarea economicã, debitorul, este exclusã din rândul celor care pot propune un plan de reorganizare doar pentru simplul fapt cã şi-a exercitat un drept procedural recunoscut de lege, şi anume dreptul de a contesta. În opinia autorului, discriminarea la care debitorul este supus doar pentru cã şi-a exercitat un drept este evidentã, iar efectul acesteia se materializeazã în limitarea posibilitãţii lui de a-şi reorganiza activitatea.
Tribunalul Olt - Secţia comercialã şi de contencios administrativ considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, întrucât dispoziţiile legale criticate nu conţin norme contrare prevederilor constituţionale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum rezultã din actul de sesizare, îl constituie prevederile art. 3 alin. (1) pct. 1 şi pct. 5, precum şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, astfel cum a fost formulat de instanţã. În realitate, din motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã autorul acesteia criticã numai 3 pct. 1 lit. a), pct. 5 şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, texte asupra cãrora urmeazã a se pronunţa prin prezenta decizie. Textele legale criticate, în forma indicatã de autorul excepţiei de neconstituţionalitate, aveau urmãtorul conţinut:
- Art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 5:
"În înţelesul prezentei legi, termenii şi expresiile de mai jos au urmãtoarele semnificaţii:
1. insolvenţa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeazã prin insuficienţa fondurilor bãneşti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide şi exigibile:
a) insolvenţa este prezumatã ca fiind vãditã atunci când debitorul, dupã 30 de zile de la scadenţã, nu a plãtit datoria sa faţã de unul sau mai mulţi creditori;
[...]
5. debitorul este persoana fizicã sau persoana juridicã de drept privat, care face parte din una dintre categoriile prevãzute la art. 1 şi care este în stare de insolvenţã.";
- Art. 33 alin. (4):
"Dacã judecãtorul-sindic stabileşte cã debitorul este în stare de insolvenţã, îi va respinge contestaţia şi va deschide, printr-o sentinţã, procedura generalã, situaţie în care un plan de reorganizare poate fi formulat numai de cãtre administratorul judiciar sau de cãtre creditorii deţinând împreunã sau separat minimum 20% din valoarea masei credale şi numai dacã aceştia îşi exprimã intenţia de a depune un plan în termenul prevãzut la art. 59 alin. (1), respectiv la art. 60 alin. (2)."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1), (2) şi alin. (3) teza întâi privind accesul liber la justiţie şi art. 124 alin. (2) privind înfãptuirea justiţiei din Constituţie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine urmãtoarele:
I. Autorul excepţiei susţine neconstituţionalitatea textelor art. 3 pct. 1 lit. a) din Legea nr. 85/2006 în forma avutã de aceste texte anterior modificãrii aduse acestora prin art. I pct. 1 din Legea nr. 169/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 505 din 21 iulie 2010. În urma modificãrii aduse, textul art. 3 pct. 1 lit. a) are urmãtoarea redactare: "a) insolvenţa este prezumatã ca fiind vãditã atunci când debitorul, dupã 90 de zile de la scadenţã, nu a plãtit datoria sa faţã de creditor; prezumţia este relativã;".
Noul text legal nu numai cã nu preia soluţia legislativã cuprinsã în reglementarea contestatã, dar este chiar în sensul dorit de autorul excepţiei.
Având în vedere Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 549 din 3 august 2011, Curtea urmeazã a analiza pe fond textul în forma anterioarã modificãrii, întrucât acesta este incident în litigiul aflat pe rolul instanţei judecãtoreşti.
II. Curtea constatã cã s-a pronunţat în numeroase cazuri asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 şi pct. 5 şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, statuând cã acestea sunt constituţionale, în acest sens fiind Decizia nr. 59 din 14 ianuarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 184 din 23 martie 2010, Decizia nr. 583 din 5 mai 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 584 din 18 august 2011, şi Decizia nr. 954 din 30 octombrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007.
Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 3 pct. 1 lit. a) raportat la prevederile art. 16 din Constituţie, Curtea a reţinut cã acestea instituie o prezumţie de insolvenţã pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie certã, lichidã şi exigibilã dupã 30 de zile de la scadenţã, însã instituirea acestei prezumţii, cu consecinţa rãsturnãrii probei în sarcina debitorului, este justificatã de necesitatea asigurãrii celeritãţii în desfãşurarea procedurii insolvenţei, principiu recunoscut pentru desfãşurarea raporturilor de drept comercial, precum şi de nevoia de a se evita obligaţia creditorului de a dovedi starea de insolvenţã, fapt ce ar fi imposibil în condiţiile în care acesta nu are acces la documentele debitorului şi la datele privind disponibilitãţile bãneşti ale acestuia.
Totodatã, Curtea a reţinut cã, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, legiuitorul se bucurã de atributul exclusiv de a stabili normele privind procedura de judecatã, putând institui prevederi speciale în vederea reglementãrii unor situaţii deosebite. O situaţie deosebitã o reprezintã şi starea de insolvenţã, cauzatã de culpa debitorului constând în neplata unei creanţe certe, lichide şi exigibile, având un anumit cuantum, într-un termen de 30 de zile şi care, sub imperiul celeritãţii specifice soluţionãrii raporturilor comerciale, a impus adoptarea unei proceduri speciale ce are drept scop protejarea patrimoniului debitorului şi reîntregirea acestuia, în cazurile în care a fost diminuat prin acte juridice frauduloase, urmãrind în acelaşi timp valorificarea cu eficienţã sporitã a activelor debitorului, în vederea satisfacerii într-o mãsurã cât mai mare a creanţelor creditorilor.
Acest mod de reglementare este în deplin acord cu principiul constituţional al egalitãţii în drepturi, care, dupã cum s-a statuat în numeroase rânduri în jurisprudenţa Curţii Constituţionale, presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmãrit, nu sunt diferite. De aceea, el nu exclude, ci, dimpotrivã, presupune soluţii juridice diferite pentru situaţii diferite.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate raportatã la prevederile art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut cã o atare susţinere este lipsitã de temei, întrucât accesul liber la justiţie, ca de altfel orice drept fundamental, consacrat ca atare de Constituţie, are caracter legitim numai în mãsura în care este exercitat cu bunã-credinţã, în limite rezonabile, cu respectarea drepturilor şi intereselor în egalã mãsurã ocrotite ale celorlalte subiecte de drept. Stabilirea de cãtre legiuitor a acestor limite nu aduce nicio îngrãdire dreptului în sine, ci, dimpotrivã, creeazã premisele valorificãrii sale în concordanţã cu exigenţele generale proprii unui stat de drept.
Referitor la pretinsa neconstituţionalitate a art. 3 pct. 1 lit. a) prin raportare la art. 124 alin. (2) din Constituţie, Curtea reţine cã procedura insolvenţei este o procedurã specialã, concursualã, iar instituirea prezumţiei de insolvenţã pentru comerciantul debitor care nu stinge o datorie dupã 30 de zile de la scadenţã, cu consecinţa rãsturnãrii probei în sarcina debitorului, este justificatã de necesitatea asigurãrii celeritãţii în desfãşurarea procedurii insolvenţei.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. 16 alin. (1) şi art. 21 din Constituţie, Curtea a reţinut cã acestea au în vedere, de fapt, doar interzicerea debitorului de a mai solicita reorganizarea judiciarã dupã ce anterior a contestat existenţa stãrii de insolvenţã, iar contestaţia i-a fost respinsã. În legãturã cu aceasta, Curtea a constatat cã garantarea libertãţii economice trebuie sã aibã loc, în mod egal, pentru toţi cei care desfãşoarã o activitate economicã. Astfel, garantarea drepturilor comercianţilor debitori nu poate aduce prejudicii drepturilor creditorilor. Prin urmare, limitarea exerciţiului unor drepturi ale debitorilor care nu şi-au exercitat voluntar obligaţiile de platã apare ca justificatã cu prilejul desfãşurãrii procedurii insolvenţei ce urmãreşte tocmai acoperirea pasivului acestora prin satisfacerea creanţelor creditorilor.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceste decizii îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Curtea mai observã cã dispoziţiile art. 3 pct. 5 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei nu relevã niciun fine de neconstituţionalitate, aceste prevederi conţinând doar o definiţie cu care opereazã legea menţionatã, legiuitorul fiind competent, cu respectarea dispoziţiilor constituţionale, sã stabileascã cadrul legal necesar reglementãrii acestui domeniu.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 3 pct. 1 lit. a) şi pct. 5, precum şi art. 33 alin. (4) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Gamiel Construct" - S.R.L. din Slatina în Dosarul nr. 1.093/104/2010 al Tribunalului Olt - Secţia comercialã şi de contencios administrativ.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Andreea Costin
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
