Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.197 din 30 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 147 alin. 2 si ale art. 255 alin. 1 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 732 din 3 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 255 alin. 1 raportat la art. 254 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Teia Sponte şi însuşitã de George Becali, Gheorghe-Radu Marino, Raul Volcinschi, Alina-Florentina Ciul şi Victor Piţurcã în Dosarul nr. 1.912/33/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza este în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Dupã încheierea dezbaterilor, se prezintã, pentru autoarea excepţiei Alina-Florentina Ciul, apãrãtorul ales Traian Alb, cu împuternicire avocaţialã la dosar.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 3 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.912/33/2008, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 255 alin. 1 raportat la art. 254 alin. 1 din Codul penal.
Excepţia a fost ridicatã de Teia Sponte şi însuşitã de George Becali, Gheorghe-Radu Marino, Raul Volcinschi, Alina-Florentina Ciul şi Victor Piţurcã cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale privind sãvârşirea, printre altele, a infracţiunii prevãzute de art. 255 din Codul penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã prevederile art. 147 alin. 2 şi ale art. 255 alin. 1 din Codul penal încalcã dreptul de proprietate privatã, libertatea economicã, prioritatea reglementãrilor comunitare cu caracter obligatoriu faţã de dispoziţiile contrare din legile interne, precum şi prevederile din Tratatul de la Lisabona privind promovarea obiectivelor europene ale sportului, întrucât extinderea calitãţii de funcţionar, cerinţã esenţialã pentru incriminarea infracţiunilor de luare sau dare de mitã, la orice salariat care exercitã o însãrcinare în serviciul unei persoane juridice de drept privat, în speţã sportivii semiprofesionişti sau profesionişti, lãrgeşte, fãrã nicio justificare legitimã şi constituţionalã şi în absenţa unui interes general, regimul de "public", în înţelesul prevãzut de art. 145 din Codul penal.
Considerã cã grevarea proprietãţii private printr-un asemenea regim special de incriminare şi sancţionare aduce atingere libertãţii economice, ca fundament al economiei de piaţã, în condiţiile în care nu este implicatã protejarea unui interes public.
Mai aratã cã în dreptul comparat poate fi subiect al corupţiei pasive exclusiv persoana care exercitã o funcţie publicã, depozitarã a autoritãţii publice, însãrcinatã cu o misiune din serviciul public sau învestitã cu un mandat electiv public. Apreciazã cã, în actualul context de dezvoltare euroatlanticã a României, noul Cod penal (<>Legea nr. 286/2009) asimileazã aceastã concepţie occidentalã restrictivã şi, drept urmare, defineşte numai termenul şi statutul de "funcţionar public", fiind asimilatã acestuia, în sensul legii penale, persoana care exercitã un serviciu de interes public pentru care a fost învestitã de autoritãţile publice sau care este supusã controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public. Precizeazã cã poate fi subiect activ, respectiv pasiv al infracţiunilor de luare şi dare de mitã numai "funcţionarul public", astfel cum este definit de art. 175 din noul Cod penal.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã nu şi-a exprimat opinia cu privire la caracterul întemeiat sau neîntemeiat al excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, întrucât nu încalcã prevederile din Legea fundamentalã invocate. Face trimitere, în acest sens, la <>deciziile Curţii Constituţionale nr. 257/2001 şi nr. 111/2006.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 255 alin. 1 raportat la art. 254 alin. 1 din Codul penal. Din notele autorului excepţiei Teia Sponte şi din considerentele încheierii de sesizare reiese însã cã acesta criticã, în realitate, doar dispoziţiile art. 147 alin. 2 şi ale art. 255 alin. 1 din Codul penal. Prin urmare, Curtea se va pronunţa numai asupra acestor dispoziţii de lege având urmãtorul cuprins:
- Art. 147 alin. 2: "Prin "funcţionar" se înţelege persoana menţionatã în alin. 1, precum şi orice salariat care exercitã o însãrcinare în serviciul unei alte persoane juridice decât cele prevãzute în acel alineat.";
- Art. 255 alin. 1: "Promisiunea, oferirea sau darea de bani ori alte foloase, în modurile şi scopurile arãtate în art. 254, se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 5 ani."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 44 alin. (2) privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate privatã, ale art. 45 referitoare la libertatea economicã, ale art. 135 alin. (1) privind economia de piaţã şi ale art. 148 alin. (2) referitoare la prioritatea reglementãrilor comunitare cu caracter obligatoriu faţã de dispoziţiile contrare din legile interne, precum şi a prevederilor art. 165 paragraful 1 teza a doua din Tratatul de la Lisabona privind promovarea obiectivelor europene ale sportului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile art. 147 alin. 2 din Codul penal au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, prin <>Decizia nr. 257 din 20 septembrie 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 842 din 28 decembrie 2001, prin care a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a art. 147 alin. 2 din Codul penal, Curtea Constituţionalã a reţinut cã dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere niciunei dispoziţii şi niciunui principiu din Constituţie, ci se întemeiazã pe acestea. Dacã, potrivit prevederilor art. 72 alin. (3) lit. i) din Constituţie [actualul art. 73 alin. (3) lit. j) din Constituţia revizuitã], reglementarea statutului funcţionarilor publici se face prin lege organicã, deci de cãtre legiuitor, cu atât mai mult reglementarea statutului juridic al celorlalţi funcţionari este de atributul legiuitorului. Întrucât Constituţia nu defineşte noţiunile de funcţionar public şi de funcţionar, rãmâne în sarcina exclusivã a legiuitorului sã le defineascã. Este ceea ce Codul penal, care este o lege organicã, face prin dispoziţiile art. 147, în conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. f) din Constituţie [actualul art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţia revizuitã], în sensul cãrora infracţiunile, pedepsele şi regimul executãrii acestora se reglementeazã prin lege organicã.
În acelaşi sens sunt şi <>Decizia nr. 276 din 24 octombrie 2002, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 832 din 19 noiembrie 2002, <>Decizia nr. 111 din 16 februarie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 7 martie 2006, şi <>Decizia nr. 828 din 2 octombrie 2007, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007.
Întrucât nu au apãrut elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Totodatã, potrivit art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, legiuitorul are deplina libertate de a stabili infracţiunile, ceea ce presupune nu numai incriminarea modalitãţii de comitere a acestora, ci şi, în anumite situaţii, circumstanţierea subiectului activ sau a celui pasiv. Prin urmare, noţiunea de "funcţionar", la care se raporteazã incriminarea prevãzutã de dispoziţiile art. 255 alin. 1 din Codul penal, nu este de rang constituţional, definirea şi reglementarea statutului acestei categorii de salariaţi fiind de domeniul legii.
Pentru aceste considerente nu pot fi primite susţinerile de neconstituţionalitate a prevederilor de lege criticate referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 44 alin. (2), art. 45 şi art. 135 alin. (1) din Constituţie.
În fine, constatã cã nu este de competenţa Curţii Constituţionale sã analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului de la Lisabona prin prisma art. 148 din Legea fundamentalã. O atare competenţã, şi anume aceea de a stabili dacã existã o contrarietate între legea naţionalã şi Tratatul de la Lisabona, care a intrat în vigoare la data de 1 decembrie 2009, aparţine instanţei de judecatã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 147 alin. 2 şi ale art. 255 alin. 1 din Codul penal, excepţie ridicatã de Teia Sponte şi însuşitã de George Becali, Gheorghe-Radu Marino, Raul Volcinschi, Alina-Florentina Ciul şi Victor Piţurcã în Dosarul nr. 1.912/33/2008 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 30 septembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
