Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.196 din 30 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 745 din 8 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicatã de Yessil Sukru în Dosarul nr. 37.680/3/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 37.680/3/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicatã de Yessil Sukru într-o cauzã având ca obiect sãvârşirea unor infracţiuni de evaziune fiscalã.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã dispoziţiile legale criticate consacrã o situaţie de discriminare între inculpaţii care au sãvârşit infracţiunea de evaziune fiscalã, dar care nu se mai aflã la primul termen de judecatã, în raport cu cei care încã se aflã în faza de urmãrire penalã sau de judecatã anterior primului termen de judecatã, întrucât numai acestora din urmã li se poate aplica textul <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005. Se susţine cã din moment ce autorul excepţiei a fost trimis în judecatã înainte de intrarea în vigoare a <>Legii nr. 241/2005, nu a putut beneficia de prevederile legale mai favorabile. Totodatã, se considerã cã în aceste condiţii se impune eliminarea din cuprinsul art. 10 a referirii cu privire la perioada de timp în care persoana urmãritã penal sau trimisã în judecatã poate acoperi prejudiciul şi poate beneficia de avantajele legale ce decurg din textul legal criticat.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a II-a penalã, contrar <>art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate ridicatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, publicatã în Monitorul Oficial la României, Partea I, nr. 672 din 27 iulie 2005, care au urmãtorul cuprins:
"Art. 10. - (1) În cazul sãvârşirii unei infracţiuni de evaziune fiscalã prevãzute de prezenta lege, dacã în cursul urmãririi penale sau al judecãţii, pânã la primul termen de judecatã, învinuitul ori inculpatul acoperã integral prejudiciul cauzat, limitele pedepsei prevãzute de lege pentru fapta sãvârşitã se reduc la jumãtate. Dacã prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de pânã la 100.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se poate aplica pedeapsa cu amenda. Dacã prejudiciul cauzat şi recuperat în aceleaşi condiţii este de pânã la 50.000 euro, în echivalentul monedei naţionale, se aplicã o sancţiune administrativã, care se înregistreazã în cazierul judiciar."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã în repetate rânduri s-a pronunţat cu privire la constituţionalitatea textului criticat în raport cu critici similare de neconstituţionalitate. Astfel, prin <>deciziile nr. 272 din 16 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 254 din 20 aprilie 2010, nr. 1.053 din 9 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din 14 noiembrie 2008, nr. 802 din 3 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 580 din 1 august 2008, nr. 1.084 din 8 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 665 din 6 octombrie 2009, nr. 1.594 din 26 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 32 din 15 ianuarie 2010, Curtea a statuat cã legiuitorul este liber sã aprecieze atât pericolul social în funcţie de care urmeazã sã stabileascã natura juridicã a faptei incriminate, cât şi condiţiile rãspunderii juridice pentru aceastã faptã.
Totodatã, principiul egalitãţii în drepturi nu implicã tratarea juridicã uniformã a tuturor infracţiunilor, iar reglementarea unui regim sancţionator în funcţie de acoperirea prejudiciului cauzat prin infracţiunea sãvârşitã este expresia fireascã a principiului constituţional menţionat, care impune ca la aceleaşi situaţii juridice sã se aplice acelaşi regim, iar la situaţii juridice diferite tratamentul juridic sã fie diferenţiat.
De asemenea, pentru a evita discriminãrile ce se pot naşte între inculpaţi cu privire la aplicarea textului art. 10 alin. (1) din lege în funcţie de data primului termen de judecatã, în acord cu <>Decizia nr. 932 din 14 decembrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 42 din 19 ianuarie 2006, primul termen de judecatã poate fi considerat cel imediat urmãtor datei intrãrii în vigoare a <>Legii nr. 241/2005, indiferent de faza în care se aflã judecarea procesului penal.
Mai mult, învinuitul sau inculpatul, dupã caz, are posibilitatea sã achite integral prejudiciul cauzat fie în cursul urmãririi penale, fie în cursul judecãţii pânã la primul termen de judecatã. Cuantumul prejudiciului cauzat este cel care rezultã din actele dosarului, şi anume din rechizitoriu sau din actele financiarcontabile existente la dosar.
În fine, legiuitorul este liber sã acorde anumite mãsuri de favoare cu caracter penal, condiţionat de repararea prejudiciului cauzat tocmai pentru a încuraja comportamentul activ al inculpatului/învinuitului/fãptuitorului în sensul diminuãrii consecinţelor periculoase ale faptei penale sãvârşite şi pentru a repune în circuitul bugetar sumele de bani ce au constituit obiectul prejudiciului.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 10 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, excepţie ridicatã de Yessil Sukru în Dosarul nr. 37.680/3/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a II-a penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 30 septembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: