Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.195 din 20 septembrie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.195 din 20 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea si completarea Legii nr. 273/2006 privind finantele publice locale, precum si pentru stabilirea unor masuri financiare

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 29 din 13 ianuarie 2012

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.

    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, excepţie ridicatã de Primãria Sectorului 1 Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, prin primarul sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 36.038/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.824D/2010.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.105 din 21 septembrie 2010.

                                    CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 8 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 36.038/3/2010, Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare.
    Excepţia a fost invocatã de Primãria Sectorului 1 Bucureşti şi Consiliul Local al sectorului 1 Bucureşti, prin primarul sectorului 1 Bucureşti, într-o cauzã având ca obiect o cerere de anulare a uni act administrativ.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã actul normativ criticat afecteazã regimul autoritãţilor administraţiei publice locale şi al autonomiei locale, aşa cum sunt acestea prevãzute de art. 120 - 122 din Constituţie. De asemenea, prin impunerea la nivelul administraţiei publice centrale a unui numãr maxim de posturi, considerat în mod artificial şi fãrã o fundamentare concretã şi logicã ca fiind necesar şi suficient îndeplinirii tuturor atribuţiilor legale ale autoritãţilor administraţiei publice locale, se încalcã prevederile art. 121 din Legea fundamentalã referitor la autoritãţile comunale şi orãşeneşti. Or, aceastã autonomie presupune inclusiv alegerea modalitãţilor prin care se implementeazã autonomia localã în interesul comunitãţilor locale.
    Tribunalul Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu îşi exprimã opinia cu privire la excepţia invocatã.
    În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
    Guvernul a transmis punctul sãu de vedere cu Adresa nr. 5/7.719/E.B., înregistratã la Curtea Constituţionalã cu nr. 16.778 din 25 noiembrie 2010, şi apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã, invocând în acest sens jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 450 din data de 2 iulie 2010.
    În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (6) - Delegarea legislativã, art. 120 - Principii de bazã, art. 121 - Autoritãţi comunale şi orãşeneşti, art. 122 - Consiliul judeţean, art. 137 - Sistemul financiar şi art. 148 alin. (2) - Integrarea în Uniunea Europeanã.
    Ulterior sesizãrii Curţii, Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 a fost aprobatã cu modificãri şi completãri prin Legea nr. 13/2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 179 din data de 14 martie 2011.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii prevederilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010, prin Decizia nr. 1.105 din 21 septembrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 684 din 8 octombrie 2010. Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã natura autoritãţilor administraţiei publice locale (consiliile locale, primarii şi consiliile judeţene) de instituţii fundamentale ale statului este deopotrivã subliniatã de statutul constituţional al acestora, consacrat de art. 120 - 122, ca şi de faptul cã organizarea şi funcţionarea sa, adicã regimul sãu juridic, se reglementeazã, potrivit art. 73 alin. (3) lit. o) din Constituţie, prin lege organicã. Din analiza întregului conţinut al Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010, Curtea nu reţine cã acest act normativ aduce vreo modificare Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001, neafectând în niciun sens, fie el pozitiv sau negativ, regimul autoritãţilor publice locale, reprezentate de consilii locale, primari sau consilii judeţene. Modificãrile operate se limiteazã la modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi la stabilirea unor mãsuri financiare de naturã a spori disciplina financiarã, predictibilitatea şi transparenţa execuţiei bugetare la nivelul unitãţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, cu impact direct asupra arieratelor înregistrate ca urmare a managementului financiar imprudent şi a cheltuielilor bugetare la nivelul unitãţilor/subdiviziunilor administrativ-teritoriale.
    Prin urmare, Curtea a constatat cã reglementarea criticatã îndeplineşte exigenţele prevãzute de art. 115 alin. (6) din Constituţie referitoare la interdicţia legiferãrii în domeniul regimului instituţiilor fundamentale ale statului prin ordonanţã de urgenţã.
    Referitor la pretinsa încãlcare a prevederilor art. 120 - 122 din Constituţie, Curtea a apreciat cã, astfel cum reiese şi din preambulul Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010, la adoptarea actului au fost avute în vedere necesitatea eficientizãrii activitãţii instituţiilor publice locale şi a îmbunãtãţirii actului managerial în condiţiile reducerii cheltuielilor bugetare locale, precum şi necesitatea adoptãrii unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare şi de întãrire a disciplinei financiare, astfel încât sã se reducã deficitele dintre veniturile şi angajamentele legale de cheltuieli publice locale.
    Curtea Constituţionalã a statuat în jurisprudenţa sa, de exemplu, prin Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, cã principiul autonomiei locale "nu presupune totalã independenţã şi competenţa exclusivã a autoritãţilor publice din unitãţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate sã se supunã reglementãrilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţãrii şi dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale". De asemenea, prin Decizia nr. 136 din 3 mai 2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001, Curtea a reţinut cã dispoziţiile art. 120 - 122 din Constituţie "se referã la principiul autonomiei locale în cadrul organizãrii administraţiei publice din unitãţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu". Aşa fiind, principiul autonomiei locale nu exclude obligaţia autoritãţilor administraţiei publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul ţãrii, recunoscând existenţa unor interese locale specifice, distincte, dar care nu sunt în contradicţie cu interesele naţionale, în acest sens sunt dispoziţiile art. 121 alin. (2) din Constituţie, potrivit cãrora "Consiliile locale şi primarii funcţioneazã, în condiţiile legii, ca autoritãţi administrative autonome şi rezolvã treburile publice din comune şi din oraşe", precum şi prevederile constituţionale ale art. 137 alin. (1), referitoare la formarea, administrarea, întrebuinţarea şi controlul resurselor financiare ale autoritãţilor administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice, precum şi prevederile art. 138 alin. (4) din Constituţie, care stabilesc cã "Bugetele locale se elaboreazã, se aprobã şi se executã în condiţiile legii".
    Or, în cazul de faţã, în considerarea raţiunii sociale majore pe care actul normativ se întemeiazã, Curtea a reţinut cã reglementarea legalã dedusã controlului de constituţionalitate a fost astfel conceputã încât sã ofere cadrul juridic necesar protejãrii intereselor naţionale în activitatea economicã şi financiarã, în concordanţã cu exigenţa prevãzutã de art. 135 alin. (2) lit. b) din Constituţie.
    Pe cale de consecinţã, Curtea a constatat cã Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 respectã exigenţele constituţionale consacrate de prevederile art. 120 - 122 referitoare la principiul autonomiei locale.
    Considerentele reţinute în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţã, întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 63/2010 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, precum şi pentru stabilirea unor mãsuri financiare, excepţie ridicatã de Primãria Sectorului 1 Bucureşti şi Consiliul Local al Sectorului 1 Bucureşti, prin primarul sectorului 1 Bucureşti, în Dosarul nr. 36.038/3/2010 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 septembrie 2011.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                            Magistrat-asistent-şef,
                            Mihaela Senia Costinescu

                                     ------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016