Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.193 din 30 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12, art. 13 alin. (5), art. 41 alin. (1), art. 45, 53 si 55 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, precum si ale Legii nr. 409/2001 pentru aprobarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 51/1998
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 13 alin. (5), art. 41 alin. (1), <>art. 45, 53 şi 55 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, precum şi ale <>Legii nr. 409/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998, excepţie ridicatã de Anton Zega Macedon în Dosarul nr. 10.315/299/2009 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Magistratul-asistent referã asupra faptului cã autorul excepţiei a depus la dosarul cauzei o cerere de renunţare la criticile de neconstituţionalitate vizând încãlcarea art. 26 alin. (1), art. 27 alin. (1), art. 28, art. 76 alin. (1) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, menţinându-şi criticile doar în raport cu art. 115 alin. (6) din Constituţie. Reprezentantul Ministerului Public se opune cererii formulate, considerând cã instanţa constituţionalã a fost legal învestitã cu judecarea excepţiei de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã în faţa instanţei de judecatã. Curtea respinge cererea formulatã, întrucât renunţarea la judecatã, chiar şi cu privire numai la anumite aspecte ale excepţiei de neconstituţionalitate invocate în faţa instanţei de judecatã, nu este compatibilã cu procedura din faţa Curţii Constituţionale, având în vedere dispoziţiile <>art. 55 din Legea nr. 47/1992. Litigiul constituţional se circumscrie limitelor actului de sesizare al instanţei de judecatã, care implicit ia în considerare excepţia de neconstituţionalitate astfel cum aceasta a fost motivatã în faţa sa. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 30 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 10.315/299/2009, Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 13 alin. (5), art. 41 alin. (1), <>art. 45, 53 şi 55 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, precum şi ale <>Legii nr. 409/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998, excepţie ridicatã de Anton Zega Macedon într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã <>art. 12 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 creeazã un subiect de drept privat privilegiat, respectiv A.V.A.S. În calitate de cesionar al unor credite de la bãnci, atribuţiile conferite instituţiei prin acest text legal corespund dreptului civil şi ar fi trebuit supuse regimului de drept comun, pentru a nu genera inegalitãţi şi discriminãri. Or, A.V.A.S. beneficiazã de un regim privilegiat, printr-o reglementare legalã specialã, nu numai faţã de toţi ceilalţi creditori titulari de drepturi civile similare, ci şi faţã de debitorii cedenţi incluşi în sfera de aplicare a ordonanţei. În ceea ce îi priveşte pe aceştia din urmã, autorul aratã cã o datorie de naturã delictualã a unei persoane care nu s-a aflat în niciun raport juridic cu A.V.A.S. şi care nu este nici debitor în raport cu contractul de cesiune este susceptibilã de fi supusã fie dreptului execuţional comun, fie prevederilor mai puţin favorabile ale <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998, dupã calitatea şi vrerea creditorului. Astfel, ca urmare a cesiunii cãtre A.V.A.S, debitorul se gãseşte în litigiu cu un cesionar cu drepturi mai mari decât cele ale creditorului cedent. Aşa fiind, se aduce atingere dispoziţiilor constituţionale care prevãd cã "Justiţia este unicã, imparţialã şi egalã pentru toţi". În continuare, aratã cã A.V.A.S. se bucurã de puteri discreţionare, aşa cum reiese din dispoziţiile art. 41, 53, art. 55 alin. (1) lit. b) şi c) din aceeaşi ordonanţã, care aduc atingere drepturilor fundamentale prevãzute de art. 26 alin. (1), art. 27 alin. (1) şi art. 28 din Constituţie. Aceastã restrângere nu putea opera, însã, printr-o ordonanţã de urgenţã, aşa cum reiese din art. 115 alin. (6) din Constituţie, iar aceastã ordonanţã nu a fost aprobatã prin lege organicã. Judecãtoria Sectorului 1 Bucureşti considerã cã excepţia de neconstituţionalitate formulatã este neîntemeiatã. Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate formulatã este neîntemeiatã. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 12, art. 13 alin. (5), art. 41 alin. (1), art. 45, art. 53 şi <>art. 55 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 948 din 24 decembrie 2002, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 409/2001, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 398 din 19 iulie 2001, lege care, în ansamblul sãu, face de asemenea obiect al excepţiei de neconstituţionalitate. Prevederile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998, criticate ca fiind neconstituţionale, au urmãtorul conţinut: - Art. 12: "(1) În vederea îndeplinirii rolului sãu, A.V.A.S. are urmãtoarele atribuţii principale: a) preluarea cu platã a creanţelor neperformante şi a creanţelor comerciale asociate acestora. Plata sau emiterea de titluri de valoare negociabile se va face în condiţiile art. 17; b) preluarea fãrã platã a unor creanţe fiscale, conform legii; c) preluarea cu/fãrã platã a unor creanţe comerciale, conform legii; d) preluarea fãrã platã a unor acţiuni/pãrţi sociale deţinute de stat; e) exercitarea tuturor drepturilor şi îndeplinirea tuturor obligaţiilor ce decurg din calitatea de acţionar/asociat a statului; f) valorificarea creanţelor neperformante, creanţelor comerciale şi a creanţelor fiscale preluate, la valoarea nominalã a acestora, prin: - plata eşalonatã, efectuatã de debitor dupã încheierea unei convenţii de eşalonare cu A.V.A.S., asiguratã în mod corespunzãtor cu garanţii; - cesiunea creanţelor, prin negociere directã, ca urmare a primirii unei oferte de cumpãrare; - subrogaţia în drepturile de creanţã ale A.V.A.S., prin negociere directã, ca urmare a primirii unei oferte de platã integralã de la un terţ; - stingerea creanţelor ca efect al dãrii în platã; - conversia creanţelor în acţiuni; g) valorificarea creanţelor neperformante, creanţelor comerciale şi a creanţelor fiscale preluate, la valoarea de piaţã a acestora, rezultatã din raportul dintre cerere şi ofertã, prin: - cesiunea creanţelor prin licitaţie publicã; - executarea silitã prin poprirea tuturor veniturilor debitorului, urmãribile potrivit legii; - executarea silitã a bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea debitorului sau garanţilor, declarate urmãribile potrivit prezentei ordonanţe de urgenţã, în vederea valorificãrii prin licitaţie publicã; - alte mãsuri de naturã sã faciliteze valorificarea superioarã a creanţelor, inclusiv valorificarea asociatã cu creanţe comerciale preluate de cãtre A.V.A.S.; h) valorificarea acţiunilor deţinute de stat şi administrate de A.V.A.S., la valoarea de piaţã a acestora, rezultatã din raportul dintre cerere şi ofertã, prin: - operaţiuni specifice pieţelor reglementate, interne sau internaţionale, pentru societãţile deţinute public; - cesiunea acţiunilor prin licitaţie publicã, internã sau internaţionalã, pentru societãţile de tip închis; i) valorificarea pãrţilor sociale deţinute de stat şi administrate de A.V.A.S., la valoarea de piaţã a acestora, rezultatã din raportul dintre cerere şi ofertã, prin: - cesiunea pãrţilor sociale prin negociere directã, în cazul în care existã şi alţi asociaţi în societatea comercialã; - cesiunea pãrţilor sociale prin licitaţie publicã; j) valorificarea unor active ale regiilor autonome şi societãţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar, prin licitaţie publicã. (2) A.V.A.S. îndeplineşte orice alte atribuţii care îi revin prin acte normative."; - Art. 13 alin. (5): "Termenul de prescripţie a dreptului de a cere executarea silitã a creanţelor preluate de A.V.A.S., constatate prin acte care constituie titlu executoriu sau care, dupã caz, au fost învestite cu formulã executorie, este de 7 ani. Acest termen nu se aplicã creanţelor pentru care dreptul de a cere executarea silitã a fost prescris."; - Art. 41 alin. (1): "Titlul executoriu se comunicã debitorului şi se pune în executare fãrã nici o formalitate."; - Art. 45: "Cererile de orice naturã privind drepturile şi obligaţiile în legãturã cu activele bancare preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea rãspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38, sunt de competenţa Curţii de apel în a cãrei razã teritorialã se aflã sediul sau, dupã caz, domiciliul pârâtului şi se judecã de urgenţã şi cu precãdere."; - Art. 53: "Organele de poliţie, persoanele fizice şi juridice, precum şi celelalte organe competente prevãzute la art. 52 alin. (2) sunt obligate sã dea de îndatã relaţiile solicitate de corpul de executori, fãrã perceperea vreunei taxe ori a vreunui tarif."; - Art. 55: "(1) În exercitarea atribuţiilor ce le revin executorii A.V.A.S. pot: a) sã intre în orice incintã de afaceri a debitorului persoanã juridicã sau în alte incinte ale acestuia, în scopul identificãrii bunurilor sau valorilor care pot fi executate silit; b) sã intre în toate încãperile în care se gãsesc bunuri sau valori ale debitorului persoanã fizicã, precum şi sã cerceteze toate locurile în care acesta îşi pãstreazã bunurile; c) sã solicite şi sã cerceteze orice document sau element material care poate constitui o probã în determinarea bunurilor proprietate a debitorului. (2) Executorii pot intra în încãperile ce reprezintã domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice, cu consimţãmântul acesteia, iar în caz de refuz executorul va cere autorizarea instanţei judecãtoreşti competente, aplicându-se dispoziţiile Codului de procedurã civilã, privind ordonanţa preşedinţialã." Autorul excepţiei considerã cã aceste texte de lege sunt contrare urmãtoarelor texte din Constituţie: art. 124 alin. (2) care consacrã caracterul unic imparţial şi egal al justiţiei, art. 115 alin. (6) prin care se aratã cã dispoziţiile unei ordonanţe de urgenţã nu pot afecta drepturile şi libertãţile prevãzute de Constituţie, art. 26 alin. (1) privind respectarea şi ocrotirea de cãtre autoritãţile publice a vieţii intime, familiale şi private, art. 27 alin. (1) referitor la inviolabilitatea domiciliului, art. 28 privind secretul corespondenţei şi art. 76 alin. (1) referitor la majoritatea cu care se adoptã legile organice. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã, prin <>Decizia nr. 83 din 26 ianuarie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 209 din 2 aprilie 2010, s-a mai pronunţat în raport cu o criticã identicã de neconstituţionalitate. Astfel, Curtea a reţinut cã atribuţiile principale ale acestei instituţii, prevãzute de <>art. 12 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998, includ preluarea şi valorificarea creanţelor neperformante şi a creanţelor comerciale asociate acestora, a unor creanţe fiscale şi unor creanţe comerciale, preluarea, administrarea şi valorificarea unor acţiuni/pãrţi sociale deţinute de stat, precum şi valorificarea unor active ale regiilor autonome şi societãţilor comerciale la care statul este acţionar majoritar. Cu acelaşi prilej, Curtea a constat, aşadar, cã rolul îndeplinit de A.V.A.S., prin însãşi natura activelor valorificate, care au o strânsã legãturã cu bugetul de stat şi datoria publicã internã, nu poate fi redus la acela de simplu cesionar al unor creanţe, aşa cum se susţine în motivarea excepţiei de neconstituţionalitate. Aceastã împrejurare justificã instituirea unor proceduri care sã asigure celeritatea şi siguranţa valorificãrii activelor de cãtre A.V.A.S., inclusiv prin instituirea unui termen de prescripţie special, a unei proceduri de soluţionare a litigiilor şi a unei proceduri de executare speciale. Atât timp cât, pe parcursul acestor proceduri, persoanele interesate nu sunt împiedicate sã îşi exercite drepturile lor procesuale garantate de Constituţie, legiuitorul este liber, potrivit prevederilor art. 126 alin. (2) din acest act normativ fundamental, sã reglementeze competenţa instanţelor judecãtoreşti şi procedura de judecatã, în funcţie de situaţiile specifice avute în vedere. Aceastã reglementare nu contravine prevederilor 124 alin. (2) din Constituţie, care consacrã caracterul unic şi egal al justiţiei. Astfel, semnificaţia unicitãţii justiţiei este aceea cã aceasta se înfãptuieşte de acelaşi sistem de organe, al instanţelor judecãtoreşti, indiferent de natura litigiului, aspect ce nu este înfrânt de dispoziţiile de lege criticate. În ceea ce priveşte egalitatea înfãptuirii justiţiei, aceasta, asemãnãtor principiului egalitãţii în drepturi a cetãţenilor, nu presupune uniformitate, astfel cã existenţa unor dispoziţii legale cu caracter special, justificate de situaţiile deosebite avute în vedere de legiuitor, nu înseamnã nesocotirea acestei cerinţe constituţionale. Cât priveşte aspectul invocat de autorul excepţiei, potrivit cãruia, nefiind parte în contractul de credit cu A.V.A.S., nu este justificat ca, prin preluarea creanţei de cãtre aceastã autoritate, sã fie supus unui tratament diferit de cel aplicabil altor debitori, Curtea a reţinut cã, pe lângã obligaţiile asumate prin contract, pãrţile trebuie sã se supunã în egalã mãsurã şi prevederilor legale. Astfel, pãrţile unui contract îşi asumã nu doar drepturile şi obligaţiile stabilite prin acesta, ci şi toate consecinţele juridice prevãzute în legislaţia în vigoare. În ceea ce priveşte susţinerea potrivit cãreia mãsurile de executare a creanţelor de cãtre A.V.A.S. ar fi abuzive, ducând la încãlcarea unor drepturi fundamentale, precum dreptul la respectarea vieţii intime, familiale şi private, inviolabilitatea domiciliului şi secretul corespondenţei, Curtea a constatat cã executarea silitã a unei obligaţii intervine ca urmare a neîndeplinirii benevole a ei de cãtre debitor, aşa cum a fost asumatã. Altfel spus, protejarea drepturilor fundamentale amintite nu trebuie absolutizatã, astfel încât sã conducã la însãşi negarea posibilitãţii creditorului de a-şi valorifica dreptul sãu. În plus, Curtea observã cã pe parcursul executãrii debitorul beneficiazã de garanţii ce au în vedere protejarea drepturilor sale. În acest sens, <>art. 55 alin. (2) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 prevede cã dreptul executorilor de a intra în încãperile ce reprezintã domiciliul sau reşedinţa unei persoane fizice se realizeazã doar cu acordul acesteia, iar în caz de refuz executorul va trebui sã obţinã autorizarea instanţei judecãtoreşti competente, pe calea ordonanţei preşedinţiale. Neexistând elemente noi, de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţia deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, art. 13 alin. (5), art. 41 alin. (1), <>art. 45, 53 şi 55 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, precum şi ale <>Legii nr. 409/2001 pentru aprobarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 51/1998, excepţie ridicatã de Anton Zega Macedon în Dosarul nr. 10.315/299/2009 al Judecãtoriei Sectorului 1 Bucureşti. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 30 septembrie 2010.
