Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.193 din 20 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 329 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 28 din 13 ianuarie 2012
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Simona Vasilescu în Dosarul nr. 7.619/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.805D/2010.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 17 martie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 7.619/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţionalã pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost ridicatã de Simona Vasilescu într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei ordonanţe preşedinţiale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã dispoziţiile legale criticate sunt neconstituţionale, deoarece, prin impunerea unei decizii pronunţate de o instanţã unei alte instanţe, petenţii sunt privaţi de dreptul la un proces echitabil în propria cauzã.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã, întrucât prevederile contestate nu încalcã dreptul la un proces echitabil sau la folosirea cãilor de atac şi nici nu sunt de naturã a crea o discriminare între persoane aflate în situaţii identice, având în vedere cã deciziile pronunţate în recursul în interesul legii privesc doar soluţionarea chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţe şi nu limiteazã caracterul efectiv al dreptului persoanei de a accede la justiţie.
În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 329 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul conţinut: "(1) Procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, precum şi colegiile de conducere ale curţilor de apel au dreptul, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitarã a legii pe întreg teritoriul României, sã cearã Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sã se pronunţe asupra chestiunilor de drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecãtoreşti.
(2) Deciziile prin care se soluţioneazã sesizãrile se pronunţã de Secţiile Unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi se publicã în Monitorul Oficial al României, Partea I.
(3) Soluţiile se pronunţã numai în interesul legii, nu au efect asupra hotãrârilor judecãtoreşti examinate şi nici cu privire la situaţia pãrţilor din acele procese. Dezlegarea datã problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanţe."
În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) - Statul român, art. 16 - Egalitatea în drepturi, art. 20 alin. (2) - Tratatele internaţionale privind drepturile, art. 21 alin. (3) - Accesul liber la justiţie şi art. 129 - Folosirea cãilor de atac. De asemenea, sunt considerate a fi încãlcate şi prevederile art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, art. 14 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Ulterior sesizãrii Curţii, prevederile art. 329 din Codul de procedurã civilã au fost modificate prin art. I pct. 32 din Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, în urma modificãrilor survenite procedura de soluţionare a recursului în interesul legii dobândind o nouã fizionomie.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã autorul excepţiei este nemulţumit de caracterul obligatoriu pentru instanţe al dezlegãrii date problemelor de drept de cãtre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Or, sub acest aspect, prevederile criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional, prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie ca şi cele invocate în cauza de faţã. Astfel, prin Decizia nr. 928 din 16 septembrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 17 octombrie 2008, Decizia nr. 600 din 14 aprilie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 395 din 11 iunie 2009, şi Decizia nr. 360 din 25 martie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 317 din 14 mai 2010, Curtea a statuat cã prevederile art. 329 din Codul de procedurã civilã sunt constituţionale.
Cu acele prilejuri Curtea a reţinut cã interpretarea legilor este o operaţiune raţionalã, utilizatã de orice subiect de drept, în vederea aplicãrii şi respectãrii legii, având ca scop clarificarea înţelesului unei norme juridice sau a câmpului sãu de aplicare. Instanţele judecãtoreşti interpreteazã legea, în mod necesar, în procesul soluţionãrii cauzelor cu care au fost învestite, interpretarea fiind faza indispensabilã procesului de aplicare a legii. "Oricât de clar ar fi textul unei dispoziţii legale - se aratã într-o hotãrâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Cauza C.R. contra Regatului Unit, 1995) - în orice sistem juridic existã, în mod inevitabil, un element de interpretare judiciarã [...]."
Complexitatea unor cauze poate conduce, uneori, la aplicãri diferite ale legii în practica instanţelor de judecatã. Pentru a se elimina posibilele erori în calificarea juridicã a unor situaţii de fapt şi pentru a se asigura aplicarea unitarã a legii în practica tuturor instanţelor de judecatã, a fost creatã de legiuitor instituţia recursului în interesul legii. Având în vedere poziţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în sistemul instanţelor judecãtoreşti, precum şi rolul sãu prevãzut în art. 126 alin. (3) din Constituţie, legiuitorul a instituit, prin dispoziţiile art. 329 din Codul de procedurã civilã, obligativitatea interpretãrii date de aceasta, în scopul aplicãrii unitare de cãtre instanţele judecãtoreşti a unui text de lege. Instituirea caracterului obligatoriu al dezlegãrilor date problemelor de drept judecate pe calea recursului în interesul legii nu face decât sã dea eficienţã rolului constituţional al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, contribuind la consolidarea statului de drept.
Curtea a reţinut în acest sens cã divergenţele profunde de jurisprudenţã sunt susceptibile a crea un climat general de incertitudine şi insecuritate juridicã, aspect subliniat şi de Curtea Europeanã a Drepturilor Omului în jurisprudenţa sa. Astfel, de exemplu, în Hotãrârea pronunţatã în Cauza Pãduraru împotriva României, 2005, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului, constatând cã "divergenţele de jurisprudenţã constituie, prin natura lor, consecinţa inerentã oricãrui sistem judiciar care se sprijinã pe un ansamblu de jurisdicţii de fond care au autoritate asupra zonei lor teritoriale", a considerat cã, în lipsa unui mecanism care sã asigure coerenţa practicii jurisdicţiilor naţionale, asemenea divergenţe profunde de jurisprudenţã, care persistã în timp şi cu privire la un domeniu care prezintã un mare interes social, sunt de naturã sã genereze o incertitudine permanentã şi sã facã sã scadã încrederea publicului în sistemul judiciar, care este una dintre componentele fundamentale ale statului de drept. În acest context, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a mai arãtat cã "rolul unei jurisdicţii supreme era tocmai cel de a reglementa contradicţiile de jurisprudenţã" (Hotãrârea pronunţatã în Cauza Zielinski şi Pradal & Gonzalez ş.a. împotriva Franţei, 1999).
Aşa fiind, dispoziţiile art. 329 din Codul de procedurã civilã, care îndrituiesc Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sã unifice diferenţele de interpretare şi aplicare a aceluiaşi text de lege de cãtre celelalte instanţe judecãtoreşti naţionale, nu aduc atingere normelor constituţionale, ci, dimpotrivã, contribuie, pentru motivele mai sus arãtate, la asigurarea exigenţelor statului de drept.
Considerentele reţinute în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţã, întrucât nu au intervenit elemente noi de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 329 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Simona Vasilescu în Dosarul nr. 7.619/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 20 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Mihaela Senia Costinescu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
