Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.174 din 6 noiembrie 2008 referitoare la respingerea exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 118 alin. (1) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 195/2002 privind circulatia pe drumurile publice
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 866 din 22 decembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 143/294/2008 al Judecãtoriei Sãlişte.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, întrucât critica, aşa cum a fost formulatã de autorul excepţiei, a fost admisã prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 347/2007 , în prezent textul de lege având o nouã reglementare.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 21 aprilie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 143/294/2008, Tribunalul Bucureşti - Secţia a VI-a comercialã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 118 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile criticate îngrãdesc accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil şi soluţionarea cauzei într-un termen rezonabil, deoarece prevãd posibilitatea ca plângerea formulatã împotriva procesului-verbal de contravenţie sã poatã fi depusã la instanţa de judecatã pe raza cãreia a fost sãvârşitã fapta, iar nu şi la instanţa pe raza cãreia domiciliazã petentul. Având în vedere cã "judecãtorii domiciliazã pe raza intimatului şi sunt controlaţi în trafic de aceiaşi poliţişti ale cãror procese verbale sunt contestate, imparţialitatea lor poate fi pusã la îndoialã". Mai mult, dacã petentul sau, eventual, martorii domiciliazã departe de instanţa competentã, pot sã aparã probleme care duc la tergiversarea soluţionãrii cauzei într-un termen rezonabil.
Judecãtoria Sãlişte apreciazã cã prin textul de lege atacat nu se aduce atingere dreptului petentului la un proces echitabil şi nici dreptului la judecarea cauzei într-un termen rezonabil, petentul având acces la o instanţã independentã şi imparţialã pentru soluţionarea plângerii într-un termen rezonabil.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile art. 3 alin. (1) lit. c) şi <>art. 26^2 din Ordonanţa Guvernului nr. 25/2002 nu contravin principiului neretroactivitãţii legii, ele urmând a fi aplicate începând cu data intrãrii lor în vigoare.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Din analiza susţinerilor autorului excepţiei de neconstituţionalitate şi a încheierii de sesizare a Curţii Constituţionale rezultã cã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 118 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, în forma anterioarã modificãrilor aduse prin <>art. I pct. 57 din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 69/2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 443 din 29 iunie 2007. Dispoziţiile aveau urmãtorul conţinut: "(5) Plângerea împreunã cu dosarul cauzei se trimit în termen instanţei de judecatã pe raza cãreia a fost sãvârşitã fapta."
Autorul excepţiei susţine cã aceste dispoziţii încalcã prevederile constituţionale cuprinse în art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale şi ale art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prin <>Decizia nr. 347 din 3 aprilie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 9 mai 2007, a fost admisã excepţia referitoare la dispoziţiile <>art. 118 alin. (1), (2) şi (5) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, reţinându-se cã textul de lege criticat, prin instituirea obligaţiei de depunere a plângerii contravenţionale la organul constatator, îngrãdeşte accesul direct la justiţie atât timp cât nu prevede ca alternativã şi posibilitatea ca plângerea sã poatã fi depusã şi la instanţa de judecatã. Ulterior, prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 69/2007 pentru modificarea şi completarea <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 , legiuitorul a pus în acord dispoziţiile art. 118 cu Decizia Curţii Constituţionale.
Analizând noua reglementare, Curtea observã cã soluţia legislativã care face obiectul criticilor în prezenta cauzã, şi anume competenţa soluţionãrii plângerii de instanţa în raza cãreia a fost constatatã fapta contravenţionalã, a fost preluatã de dispoziţiile art. 118 alin. (1) din ordonanţã, care prevãd cã "împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiilor se poate depune plângere, în termen de 15 zile de la comunicare, la judecãtoria în a cãrei razã de competenţã a fost constatatã fapta". Prin urmare, Curtea urmeazã a se pronunţa cu privire la constituţionalitatea acestor prevederi.
Aşa fiind, Curtea constatã cã dispoziţiile <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 au mai fãcut obiectul controlului de constituţionalitate, de exemplu, prin <>Decizia nr. 464 din 22 aprilie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 19 mai 2008. Cu acel prilej, Curtea a reţinut cã textul de lege criticat, care instituie norme de procedurã privind soluţionarea plângerii formulate împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, nu îngrãdeşte accesul liber la justiţie al persoanelor interesate şi nu contravine dreptului la un proces echitabil. Dimpotrivã, reglementarea competenţei teritoriale a instanţelor judecãtoreşti în cauzele având ca obiect plângerile împotriva proceselor-verbale de contravenţie prin care se constatã încãlcãri ale dispoziţiilor <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este menitã sã dea expresie garanţiilor constituţionale invocate, prin asigurarea administrãrii cu celeritate a probelor strânse de lucrãtorii poliţiei rutiere. În plus, aceastã modalitate de reglementare reprezintã opţiunea legiuitorului, fiind în conformitate cu prevederile art. 126 alin. (2) din Constituţie, privind competenţa şi procedura în faţa instanţelor judecãtoreşti.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, atât considerentele, cât şi soluţia deciziei menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 118 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicatã de Pompiliu Bota în Dosarul nr. 143/294/2008 al Judecãtoriei Sãlişte.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 6 noiembrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Mihaela Senia Costinescu
------------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: