Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.174 din 15 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 278^1 alin. 7 si 10 din Codul de procedura penala
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Camelia Niculescu în Dosarul nr. 22.107/3/2010 (numãr în format vechi 1.938/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie, care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.483D/2010. La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã. Cauza este în stare de judecatã. Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã referitor la prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, întrucât autorul excepţiei este nemulţumit, în realitate, de modul de aplicare a textului de lege criticat, respectiv ca neîntemeiatã în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din acelaşi cod, invocând, în acest sens, jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele: Prin Decizia nr. 3.779 din 26 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 8.494/1/2010, admiţând recursul împotriva Încheierii din 6 octombrie 2010 a Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 şi 10 din Codul de procedurã penalã. Excepţia a fost ridicatã de Camelia Niculescu în Dosarul nr. 22.107/3/2010 (numãr în format vechi 1.938/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie, cu ocazia soluţionãrii recursului împotriva unei sentinţe penale pronunţate într-o cauzã având ca obiect o plângere formulatã în temeiul art. 278^1 din Codul de procedurã penalã. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã încalcã dispoziţiile şi principiile constituţionale privind statul român, universalitatea drepturilor, libertãţilor şi îndatoririlor fundamentale, egalitatea în drepturi, accesul liber la justiţie, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apãrare, libertatea de exprimare, dreptul la informaţie, dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, condiţiile şi limitele restrângerii exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, reglementarea prin lege organicã a organizãrii şi funcţionãrii instanţelor judecãtoreşti, înfãptuirea justiţiei, instanţele judecãtoreşti şi paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ale art. 14 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, prevederi care consacrã dreptul la un proces echitabil, întrucât judecãtorul verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã doar pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a înscrisurilor noi prezentate, petentul neputând solicita alte probe necesare unei juste soluţionãri a cauzei. Referitor la prevederile art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, autorul excepţiei considerã cã acest text de lege încalcã aceleaşi dispoziţii şi principii din Constituţie şi din actele normative internaţionale arãtate mai sus, în mãsura în care judecãtorul apreciazã cã petentul nu are interes în formularea plângerii şi a recursului. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penalã nu şi-a exprimat opinia asupra temeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 şi 10 din Codul de procedurã penalã. Prevederile alin. 7 au cuprinsul dat prin Legea nr. 356/2006 pentru modificarea şi completarea Codului de procedurã penalã, precum şi pentru modificarea altor legi, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 677 din 7 august 2006, şi anume: "Judecãtorul, soluţionând plângerea, verificã rezoluţia sau ordonanţa atacatã, pe baza lucrãrilor şi a materialului din dosarul cauzei şi a oricãror înscrisuri noi prezentate." Art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã a fost modificat, ulterior sesizãrii Curţii, prin Legea nr. 202/2010 privind unele mãsuri pentru accelerarea soluţionãrii proceselor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorul excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 1 alin. (3), (4) şi (5) referitoare la statul român, ale art. 15 alin. (1) referitoare la universalitatea drepturilor, libertãţilor şi îndatoririlor fundamentale, ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale art. 21 alin. (1), (2) şi (3) referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 privind dreptul la apãrare, ale art. 30 alin. (2) referitoare la libertatea de exprimare, ale art. 31 alin. (1) privind dreptul la informaţie, ale art. 52 alin. (3) referitoare la dreptul persoanei vãtãmate de o autoritate publicã, ale art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, ale art. 73 alin. (1) şi alin. (3) lit. l) referitoare la reglementarea prin lege organicã a organizãrii şi funcţionãrii instanţelor judecãtoreşti, ale art. 124 privind înfãptuirea justiţiei, ale art. 126 alin. (2) şi (5) teza întâi referitoare la instanţele judecãtoreşti şi ale art. 148 alin. (2) şi (4) privind integrarea în Uniunea Europeanã, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) referitoare la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, ale art. 14 paragraful 1 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice şi ale art. 10 din Declaraţia Universalã a Drepturilor Omului, prevederi care consacrã dreptul la un proces echitabil. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele: I. În ceea ce priveşte dispoziţiile alin. 10 al art. 278^1 din Codul de procedurã penalã, autorul excepţiei nu formuleazã veritabile critici de neconstituţionalitate. Eventualele greşeli de aplicare a legii, la care face referire în motivarea excepţiei şi care constituie, în realitate, cauza nemulţumirii autorului excepţiei, nu pot constitui însã motive de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate şi, prin urmare, nu pot fi cenzurate de instanţa de contencios constituţional, fiind de competenţa instanţei de judecatã învestite cu soluţionarea litigiului, respectiv a celor ierarhic superioare în cadrul cãilor de atac prevãzute de lege. Prin urmare, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã va fi respinsã ca inadmisibilã. II. Referitor la dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, acestea au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la aceleaşi prevederi din Constituţie şi din actele normative internaţionale, invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 770 din 1 iulie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 562 din 25 iulie 2008, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, reţinând cã limitarea mijloacelor de probã care pot fi administrate la judecarea plângerii împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor procurorului de netrimitere în judecatã este justificatã, având în vedere natura juridicã a acestei plângeri, care nu vizeazã judecarea propriu-zisã a cauzei penale, ci constituie un mijloc procedural prin care se realizeazã un examen al rezoluţiei sau al ordonanţei procurorului, atacate sub aspectul legalitãţii acesteia. Ca urmare, este firesc ca, în vederea soluţionãrii plângerii, instanţa sã verifice, pe baza lucrãrilor şi a materialului existente în dosarul cauzei, care au fost avute în vedere de procuror la emiterea ordonanţei sau a rezoluţiei de netrimitere în judecatã atacate, dacã aceastã soluţie a fost sau nu dispusã cu respectarea dispoziţiilor legale. Cu aceeaşi ocazie, Curtea a statuat cã dispoziţiile art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã nu încalcã dreptul la un proces echitabil, astfel cum este acesta consfinţit de prevederile constituţionale şi de reglementãrile internaţionale, petentul având deplina libertate de a demonstra în faţa instanţei de judecatã nelegalitatea actului atacat, în raport cu lucrãrile şi materialul din dosarul cauzei, precum şi posibilitatea prezentãrii unor probe suplimentare faţã de cele deja administrate, respectiv "înscrisuri noi". În acelaşi sens este şi Decizia nr. 242 din 17 februarie 2011, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 261 din 13 aprilie 2011. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin deciziile mai sus menţionate, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: I. Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 10 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Camelia Niculescu în Dosarul nr. 22.107/3/2010 (numãr în format vechi 1.938/2010) al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a II-a penalã şi pentru cauze cu minori şi de familie. II. Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 278^1 alin. 7 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de acelaşi autor în acelaşi dosar. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 septembrie 2011.
