Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.173 din 17 septembrie 2009  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor   art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.173 din 17 septembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 34 alin. (1) din Ordonanta Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 716 din 23 octombrie 2009

Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Simona Ricu - procuror
Marieta Safta - magistrat-asistent-şef

Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Mircea Purcaru în Dosarul nr. 11.195/55/2008 al Judecãtoriei Arad - Secţia civilã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.

CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 2 martie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 11.195/55/2008, Judecãtoria Arad - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Mircea Purcaru.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţã, cã dispoziţiile <>art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 încalcã prezumţia de nevinovãţie şi garanţiile dreptului la un proces echitabil consacrate de Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece procesul-verbal de contravenţie încheiat cu respectarea criteriilor prevãzute de <>art. 16 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 beneficiazã aprioric de prezumţia de adevãr şi legalitate. Astfel, procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor trebuie sã aibã la baza întocmirii sale mijloace de probã temeinice în ceea ce priveşte vinovãţia petentului în sãvârşirea faptei, menţiunile agentului constatator inserate în actul sancţionator neputând servi singure drept temei pentru aplicarea sancţiunii contravenţionale, în absenţa altor mijloace de probã. Se invocã şi jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv Cauza Anghel contra României, 2007.
Judecãtoria Arad - Secţia civilã, citând jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie, apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.

CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei îl constituie dispoziţiile <>art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, având urmãtorul cuprins: "(1) Instanţa competentã sã soluţioneze plângerea, dupã ce verificã dacã aceasta a fost introdusã în termen, ascultã pe cel care a fãcut-o şi pe celelalte persoane citate, dacã aceştia s-au prezentat, administreazã orice alte probe prevãzute de lege, necesare în vederea verificãrii legalitãţii şi temeiniciei procesului-verbal, şi hotãrãşte asupra sancţiunii, despãgubirii stabilite, precum şi asupra mãsurii confiscãrii."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prin dispoziţiile legale criticate sunt încãlcate prevederile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovãţie, precum şi dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind dreptul la un proces echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã a mai examinat constituţionalitatea aceluiaşi text de lege, în raport de critici similare. Prin mai multe decizii, ca, de exemplu, <>Decizia nr. 146 din 21 februarie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 14 martie 2008, <>Decizia nr. 564 din 15 mai 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 449 din 16 iunie 2008, sau <>Decizia nr. 727 din 24 iunie 2008 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 557 din 23 iulie 2008, Curtea a constatat cã prevederile de lege criticate nu încalcã dreptul la un proces echitabil şi nici prezumţia de nevinovãţie. Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã justifice reconsiderarea jurisprudenţei în materie a Curţii Constituţionale, soluţiile şi motivarea deciziilor amintite îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.

Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992 ,

CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:

Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 34 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, excepţie ridicatã de Mircea Purcaru în Dosarul nr. 11.195/55/2008 al Judecãtoriei Arad - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 17 septembrie 2009.


PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA

Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta
_________
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016