Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.168 din 15 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 1, 3 si 5 din Codul penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 806 din 15 noiembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Oana Cristina Puicã - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal, excepţie ridicatã de Naziana Slotea şi Ion Slotea în Dosarul nr. 2.971/54/2009 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.285D/2010.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Magistratul-asistent referã asupra cauzei şi aratã cã partea Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã a transmis concluzii scrise prin care solicitã respingerea ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal.
Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 4.589D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicatã de Ion-Florin Tãnase în Dosarul nr. 173/184/2010 al Judecãtoriei Balş.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Curtea, având în vedere obiectul excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele nr. 4.285D/2010 şi nr. 4.589D/2010, pune în discuţie, din oficiu, problema conexãrii cauzelor.
Reprezentantul Ministerului Public nu se opune conexãrii dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 4.589D/2010 la Dosarul nr. 4.285D/2010, care este primul înregistrat.
Cauza este în stare de judecatã.
Preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând în acest sens jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 11 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 2.971/54/2009, Curtea de Apel Craiova - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal.
Excepţia a fost ridicatã de Naziana Slotea şi Ion Slotea cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale având ca obiect sãvârşirea infracţiunilor prevãzute şi pedepsite de art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal.
Prin Încheierea din 15 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 173/184/2010, Judecãtoria Balş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal.
Excepţia a fost ridicatã de Ion-Florin Tãnase cu ocazia soluţionãrii unei cauze penale având ca obiect sãvârşirea infracţiunilor prevãzute şi pedepsite de art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin cã art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal încalcã egalitatea în faţa legii şi a autoritãţilor publice, dreptul la un proces echitabil, dreptul la apãrare, dreptul de proprietate privatã, libertatea economicã şi independenţa judecãtorilor, precum şi principiul legalitãţii incriminãrii. Astfel, considerã cã, prin caracterul vag, de excesivã generalitate al reglementãrii, prin folosirea necorespunzãtoare a unor termeni sau expresii cu semnificaţii deosebit de cuprinzãtoare în ordinea eticã şi juridicã (adevãr, minciunã, folos material injust, pagubã, inducere în eroare), dispoziţiile art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal aduc atingere liberei iniţiative, întrucât creeazã posibilitatea ca orice neînţelegere dintre partenerii comerciali sã fie interpretatã drept faptã penalã. Prin urmare, prevederile de lege criticate nu îndeplinesc cerinţele de accesibilitate şi previzibilitate ce trebuie sã caracterizeze orice normã de incriminare. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 215 alin. 5 din Codul penal, autorii excepţiei Naziana Slotea şi Ion Slotea susţin cã introducerea, prin normã de trimitere, a unui element fix, constând în cuantumul unei pagube materiale mai mari de 200.000 lei, pentru a determina o agravantã a infracţiunii, creeazã o situaţie de discriminare, având în vedere cã un atare prejudiciu poate influenţa diferit patrimoniul persoanelor fizice sau juridice în cauzã. În plus, instituirea unui astfel de criteriu fix nu permite judecãtorului ca în activitatea sa de interpretare a legii sã realizeze un echilibru între spiritul şi litera legii, cu consecinţa directã a nesocotirii independenţei sale în actul de înfãptuire a justiţiei. Autorul excepţiei Ion-Florin Tãnase mai aratã cã legiuitorul nu ţine cont de realitãţile economice din societatea româneascã şi din plan internaţional şi nu face diferenţã în funcţie de subiectul activ al infracţiunii, persoanã fizicã sau persoanã juridicã, respectiv societate comercialã, instituind o sancţiune penalã în condiţiile în care neîndeplinirea unei obligaţii contractuale poate decurge şi din conjunctura economico-financiarã a societãţii comerciale în cauzã, coroboratã cu cãderea economiei naţionale.
Curtea de Apel Craiova - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã, deoarece prevederile art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorii excepţiei. Face trimitere, în acest sens, la deciziile Curţii Constituţionale nr. 403/2006 şi nr. 709/2006.
Judecãtoria Balş considerã cã este neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate, întrucât art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal nu aduc nicio atingere dispoziţiilor din Constituţie invocate de autorul excepţiei.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal, având urmãtorul cuprins:
"Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca adevãratã a unei fapte mincinoase sau ca mincinoasã a unei fapte adevãrate, în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacã s-a pricinuit o pagubã, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12 ani.
[...] Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executãrii unui contract, sãvârşitã în aşa fel încât, fãrã aceastã eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, se sancţioneazã cu pedeapsa prevãzutã în alineatele precedente, dupã distincţiile acolo arãtate.
[...] Înşelãciunea care a avut consecinţe deosebit de grave se pedepseşte cu închisoare de la 10 la 20 de ani şi interzicerea unor drepturi."
În susţinerea neconstituţionalitãţii acestor prevederi de lege, autorii excepţiei invocã încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) referitoare la egalitatea în faţa legii şi a autoritãţilor publice, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, ale art. 24 alin. (1) referitoare la dreptul la apãrare, ale art. 44 alin. (1) referitoare la dreptul de proprietate privatã, ale art. 45 privind libertatea economicã şi ale art. 124 alin. (3) referitoare la independenţa judecãtorilor, precum şi ale art. 11 alin. (1) şi (2) cu privire la raportul dintre dreptul internaţional şi dreptul intern şi ale art. 20 referitoare la preeminenţa tratatelor internaţionale privind drepturile omului asupra legilor interne, raportate la prevederile art. 6 paragraful 1 referitoare la dreptul la un proces echitabil şi ale art. 7 privind principiul legalitãţii incriminãrii din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã prevederile art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal au mai fost supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la dispoziţiile art. 45 din Constituţie şi ale art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, invocate şi în prezenta cauzã, şi faţã de critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 403 din 16 mai 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 526 din 19 iunie 2006, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor de lege criticate, reţinând cã înşelãciunea, în oricare dintre variantele sale, este o infracţiune contra patrimoniului, constând în înşelarea încrederii participanţilor la raporturile juridice patrimoniale, fapt absolut intolerabil în cadrul acestora. În toate sistemele de drept înşelãciunea ori escrocheria este o faptã incriminatã şi sever sancţionatã. Aşa fiind, dispoziţiile de lege criticate, care reglementeazã aceastã infracţiune, nu numai cã nu aduc atingere libertãţii economice, ci, dimpotrivã, asigurã exercitarea liberei iniţiative în condiţiile legii, scopul acestora fiind acela de a-i proteja pe cei ce îşi exercitã cu bunã-credinţã drepturile şi libertãţile economice, comerciale, inclusiv pe cele contractuale.
Cu acelaşi prilej, Curtea a statuat cã, întrucât textul art. 215 din Codul penal oferã suficiente repere şi elemente pentru ca persoana cãreia i se adreseazã sã înţeleagã care sunt faptele incriminate de legiuitor, nu poate fi reţinutã nici critica formulatã în raport cu dispoziţiile art. 7 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, referitoare la legalitatea incriminãrii. Prezenţa în cuprinsul normelor penale criticate a unor noţiuni precum "eroare", "fapte mincinoase" etc., cu privire la care autorul excepţiei susţine cã sunt prea "vagi" şi "de excesivã generalitate", nu determinã o lipsã de previzibilitate a normei juridice, elementul material al laturii obiective a infracţiunii de înşelãciune, în toate variantele acesteia, fiind clar circumstanţiat de legiuitor. De altfel, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat, în mai multe cauze, printre care Hertel împotriva Elveţiei, 1998, şi Reckveny contra Ungariei, 1999, cã previzibilitatea legii nu trebuie neapãrat sã fie însoţitã de certitudini absolute. S-a arãtat cã certitudinea, chiar dacã este de dorit, este însoţitã câteodatã de o rigiditate excesivã, or, dreptul trebuie sã ştie sã se adapteze schimbãrilor de situaţie. De asemenea, în cauza Sunday Times împotriva Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, 1979, Curtea de la Strasbourg a reţinut cã existã multe legi care se servesc, prin forţa lucrurilor, de formule mai mult sau mai puţin vagi ale cãror interpretare şi aplicare depind de practicã.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate pronunţatã de Curte prin decizia mai sus menţionatã, precum şi considerentele care au fundamentat-o îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Prin urmare, prevederile art. 215 alin. 1 şi 3 din Codul penal nu numai cã nu aduc nicio atingere dispoziţiilor art. 44 alin. (1) din Constituţie, ci au fost instituite tocmai în scopul ocrotirii patrimoniului persoanelor fizice şi juridice.
În fine, este neîntemeiatã şi susţinerea autorilor excepţiei referitoare la încãlcarea dispoziţiilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, deoarece aplicarea cerinţei procesului echitabil se impune numai în legãturã cu procedura de desfãşurare a procesului, iar nu şi în ceea ce priveşte cadrul juridic sancţionator al faptelor, adicã în domeniul dreptului substanţial. Nici din cuprinsul art. 21 alin. (3) din Constituţie şi nici din cel al art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, respectiv din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nu se poate desprinde concluzia cã aplicarea cerinţei procesului echitabil ar trebui sã excedeze necesitãţii asigurãrii garanţiilor procesuale, spre a se intra în materii din câmpul dreptului substanţial.
În ceea ce priveşte critica adusã dispoziţiilor art. 215 alin. 5 din Codul penal, în raport cu dispoziţiile constituţionale care consacrã egalitatea în drepturi, Curtea, prin Decizia nr. 709 din 19 octombrie 2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 905 din 7 noiembrie 2006, a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate, statuând cã incriminarea mai severã a infracţiunii de înşelãciune care a avut consecinţe deosebit de grave, prin asemenea consecinţe înţelegându-se, potrivit art. 146 din Codul penal, "o pagubã materialã mai mare de 200.000 lei sau o perturbare deosebit de gravã a activitãţii, cauzatã unei autoritãţi publice sau oricãreia dintre unitãţile la care se referã art. 145, ori altei persoane juridice sau fizice", dã expresie politicii penale a statului şi nu aduce atingere, sub niciun aspect, egalitãţii în drepturi.
În acelaşi sens este şi Decizia nr. 745 din 1 iunie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 495 din 19 iulie 2010.
Deoarece nu au apãrut elemente noi, care sã impunã reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia, cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 3 şi 5 din Codul penal, excepţie ridicatã de Naziana Slotea şi Ion Slotea în Dosarul nr. 2.971/54/2009 al Curţii de Apel Craiova - Secţia penalã şi pentru cauze cu minori şi de Ion-Florin Tãnase în Dosarul nr. 173/184/2010 al Judecãtoriei Balş.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 15 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Oana Cristina Puicã
------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
