Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.153 din 28 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 13 alin. (1) si art. 59 din Ordonanta Guvernului nr. 21/1992 privind protectia consumatorilor si ale art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003 privind vanzarea produselor si garantiile asociate acestora
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 753 din 11 noiembrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Benke Karoly - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi <>art. 51 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale <>art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Centrul Naţional de Difuzare Produse Informatice ROMSOFT - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.105/252/2009 al Judecãtoriei Lugoj.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 5 noiembrie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 1.105/252/2009, Judecãtoria Lugoj a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi <>art. 51 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale <>art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Centrul Naţional de Difuzare Produse Informatice ROMSOFT - S.A. din Bucureşti într-o cauzã având ca obiect soluţionarea unei plângeri contravenţionale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã dispoziţiile <>art. 13 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi ale <>art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003 încalcã art. 16, 45 şi 135 din Constituţie, întrucât nu stabilesc modul în care consumatorul trebuie sã aducã la cunoştinţa operatorului economic lipsa de conformitate a produsului. Astfel, existã posibilitatea ca neconformitatea sã fie anunţatã telefonic de cãtre consumator, fãrã ca acesta sã prezinte în mod efectiv produsul vânzãtorului. Într-o atare situaţie, termenul de 15 zile prevãzut de textele legale criticate în care neconformitatea trebuie remediatã va începe sã curgã, ceea ce este inadmisibil. Prin urmare, dispoziţiile legale criticate sunt neclare, incomplete şi discriminatorii pentru operatorii economici care au numai calitatea de vânzãtori, întrucât sunt favorizaţi prin acest termen extrem de scurt operatorii economici care cumuleazã calitatea de prestator de servicii cu aceea de vânzãtor.
În fine, se aratã cã <>art. 51 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 este neconstituţional, întrucât plângerea formulatã împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii nu are caracter suspensiv de executare cu privire la mãsurile dispuse în procesul-verbal menţionat.
Judecãtoria Lugoj apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului considerã cã textele legale criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, notele scrise depuse, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie dispoziţiile art. 13 şi <>art. 51 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 208 din 28 martie 2008, şi ale <>art. 11 alin. (4) din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 347 din 6 mai 2008. În realitate, astfel cum rezultã din critica de neconstituţionalitate formulatã, autorul acesteia considerã ca fiind neconstituţionale prevederile art. 13 alin. (1) şi <>art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992, precum şi ale <>art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003, astfel încât, prin prezenta decizie, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra constituţionalitãţii acestor din urmã dispoziţii legale, care au urmãtorul cuprins:
- <>Art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992: "(1) Remedierea deficienţelor apãrute la produse sau servicii ori înlocuirea produselor care nu corespund în cadrul termenului de garanţie sau de valabilitate şi care nu sunt imputabile consumatorului se face în termen de maximum 15 zile din momentul când operatorul economic a luat la cunoştinţã de deficienţele respective.";
- <>Art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992: "Prevederilor art. 51, 55 şi 56 nu le sunt aplicabile dispoziţiile <>art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aprobatã cu modificãri şi completãri prin <>Legea nr. 180/2002, cu modificãrile şi completãrile ulterioare.";
- <>Art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003: "(4) [...] Perioada de timp stabilitã nu poate depãşi 15 zile calendaristice de la data la care cumpãrãtorul a adus la cunoştinţã vânzãtorului lipsa de conformitate a produsului."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (3)-(5) privind caracterele statului român, art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (11) privind prezumţia de nevinovãţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 45 privind libertatea economicã, art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfãptuirea justiţiei, art. 126 alin. (1) privind instanţele judecãtoreşti şi art. 135 privind economia. Totodatã, sunt invocate în susţinerea excepţiei şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã urmãtoarele:
I. Critica de neconstituţionalitate ce vizeazã <>art. 13 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 şi <>art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003 este neîntemeiatã. Impunerea prin efectul legii a unui termen în interiorul cãruia operatorul economic trebuie sã remedieze deficienţele produselor sau serviciilor este o mãsurã de naturã a proteja consumatorul. În acest fel, legiuitorul responsabilizeazã operatorii economici implicaţi în comercializarea produselor şi serviciilor şi, drept consecinţã, se asigurã un nivel superior de protecţie a consumatorului. Este indubitabil cã, dacã legiuitorul ar fi lãsat la aprecierea pãrţilor contractante stabilirea unui termen în interiorul cãruia produsul sau serviciul sã fie remediat, de cele mai multe ori consumatorul ar fi urmat sã accepte termenul impus de comerciant, iar contractul încheiat ar fi fost unul de adeziune. Or, un atare contract sau, mai precis, o atare clauzã contractualã nu ar fi fost în beneficiul consumatorului, care, îndeobşte, este partea defavorizatã din punct de vedere economic în raport cu celãlalt cocontractant.
Raporturile dintre prestatorul de servicii şi operatorul economic care comercializeazã produsul sau serviciul sunt reglementate de contractul comercial existent între pãrţi, comerciantul putând sã se îndrepte împotriva prestatorului de servicii şi sã solicite daune-interese, în mãsura în care din culpa acestuia nu a fost respectat termenul legal de 15 zile pentru remedierea produsului sau serviciului.
Celelalte aspecte învederate de autorul excepţiei sunt chestiuni de fapt a cãror rezolvare ţine de competenţa instanţelor judecãtoreşti (dacã neconformitatea a fost anunţatã telefonic, dacã bunul nu a fost predat efectiv cãtre vânzãtor etc.).
Astfel, Curtea nu poate reţine încãlcarea art. 16, 45 şi 135 din Constituţie sau a art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
2. Critica de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 porneşte de la faptul cã, în temeiul acestora, contravenţiei prevãzute de <>art. 51 alin. (7) din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 nu îi este aplicabil textul <>art. 32 alin. (3) teza întâi din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, potrivit cãruia plângerea formulatã împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii suspendã executarea acestuia. De la acest cadru general legiuitorul poate adopta norme derogatorii, însã acest tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie sã se justifice în mod obiectiv şi raţional. În cauza de faţã, lipsa efectului suspensiv de executare al plângerii formulate ţine tocmai de asigurarea unei protecţii sporite a consumatorului. Astfel, legiuitorul a ales sã ocroteascã un interes de ordin general, public, dar, totuşi, nu a neglijat interesul operatorului economic, din moment ce, potrivit <>art. 47 din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, aceasta se completeazã cu prevederile Codului de procedurã civilã, care, la art. 399 şi urmãtoarele, prevede reguli extrem de detaliate cu privire la posibilitatea petentului de a face contestaţie la executare sau de a cere suspendarea executãrii în anumite condiţii.
În aceste condiţii, nu se poate susţine încãlcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, art. 21 alin. (1)-(3) privind accesul liber la justiţie, art. 24 privind dreptul la apãrare, art. 124 alin. (2) şi (3) privind înfãptuirea justiţiei sau ale art. 126 alin. (1) privind instanţele judecãtoreşti.
În fine, art. 1 alin. (3)-(5) şi art. 23 alin. (11) din Constituţie, invocate în susţinerea excepţiei, nu au incidenţã în cauzã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 13 şi <>art. 59 din Ordonanţa Guvernului nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor şi ale <>art. 11 alin. (4) teza a doua din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor şi garanţiile asociate acestora, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã Centrul Naţional de Difuzare Produse Informatice ROMSOFT - S.A. din Bucureşti în Dosarul nr. 1.105/252/2009 al Judecãtoriei Lugoj.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 28 septembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
