Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.133 din 27 noiembrie 2007 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 12 - art. 22 din cap. III "Procedura de urmarire si judecare" al Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala, art. 23 si art. 24 din aceeasi lege, precum si ale art. I si art. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministeriala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 851 din 12 decembrie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Marinela Mincã - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 12 - 22 din cap. III "Procedura de urmãrire şi judecare" al Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, ale art. 23 şi art. 24 din aceeaşi lege, precum şi ale art. I şi <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea <>Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, excepţie ridicatã direct de Avocatul Poporului.
Dezbaterile au avut loc şi au fost consemnate în încheierea de şedinţã din data de 13 noiembrie 2007. Ulterior, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea Constituţionalã a amânat pronunţarea la data de 20 noiembrie 2007 şi, respectiv, 27 noiembrie 2007.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Adresa nr. 8.525 din 19 octombrie 2007, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţionalã, în temeiul art. 146 lit. d) teza finalã din Constituţie, cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 - <>art. 22 din cap. III "Procedura de urmãrire şi judecare" al Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, ale art. 23 şi art. 24 din aceeaşi lege, precum şi ale art. I şi <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea <>Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã.
Excepţia de neconstituţionalitate se întemeiazã pe urmãtoarele motive:
1. Potrivit art. 109 alin. (3) din Constituţie, o lege privind responsabilitatea ministerialã poate reglementa numai cazurile de rãspundere şi pedepsele aplicabile membrilor Guvernului.
Contrar acestei norme constituţionale, prin dispoziţiile legale care formeazã obiectul excepţiei de neconstituţionalitate s-au instituit reguli de procedurã privind urmãrirea penalã şi judecarea membrilor Guvernului.
2. <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2007 contravine şi dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), deoarece s-a emis fãrã a exista o situaţie extraordinarã a cãrei reglementare nu poate fi amânatã.
3. <>Art. I din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2007 prin care se modificã <>art. 16 alin. (4) din Legea nr. 115/1999 vine în conflict şi cu prevederile art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece afecteazã regimul instituţiilor fundamentale ale statului, şi anume autonomia Camerelor Parlamentului, atribuţiile exclusive ale Preşedintelui României ce decurg din legitimitatea sa electoralã, precum şi atribuţiile şi statutul constituţional ale Consiliului Superior al Magistraturii.
4. Dispoziţiile legale atacate contravin, de asemenea, prevederilor art. 124 alin. (2) din Constituţie, privind puterea judecãtoreascã, deoarece comisia specialã instituitã prin <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2007 , incluzând 5 judecãtori, apare ca o autoritate jurisdicţionalã, ceea ce duce la concluzia cã membrii Guvernului sunt supuşi altor reguli decât cele care rezultã din textul constituţional menţionat. Aceleaşi dispoziţii contravin şi art. 125 alin. (3) din Constituţie, în sensul cã "Funcţia de judecãtor este incompatibilã cu orice altã funcţie publicã sau privatã, cu excepţia funcţiilor didactice din învãţãmântul superior".
5. Dispoziţiile <>art. II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2007 excedeazã prevederilor art. 134 alin. (4) din Legea fundamentalã, deoarece adaugã atribuţii noi Consiliului Superior al Magistraturii, care depãşesc sfera rolului sãu constituţional de garant al independenţei justiţiei.
Potrivit dispoziţiilor <>art. 33 din Legea nr. 47/1992 , sesizarea a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctul de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este inadmisibilã, deoarece din interpretarea sistematicã a textelor legale care reglementeazã rolul şi atribuţiile Avocatului Poporului, precum şi a dispoziţiilor constituţionale ce reglementeazã sfera subiectelor de drept care pot sesiza Curtea Constituţionalã cu o excepţie de neconstituţionalitate reiese cã Avocatul Poporului are competenţa de a declanşa controlul de constituţionalitate prin sesizarea Curţii Constituţionale numai în ceea ce priveşte apãrarea drepturilor şi libertãţilor persoanelor fizice.
Guvernul considerã, de asemenea, cã motivele de neconstituţionalitate invocate de Avocatul Poporului sunt neîntemeiate, pentru urmãtoarele considerente:
- Legea privind responsabilitatea ministerialã trebuie sã cuprindã, pe lângã dispoziţii cu caracter substanţial, şi minime dispoziţii cu caracter procedural, deoarece în absenţa acestora din urmã s-ar ajunge fie la imposibilitatea aplicãrii dispoziţiilor constituţionale referitoare la dreptul de a cere urmãrirea penalã a ministrului pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei, fie la subordonarea Guvernului faţã de Preşedinte. Cum însãşi Constituţia, prin art. 109 alin. (2), prevede o procedurã specialã de declanşare a urmãririi penale, este de atributul legii sã detalieze şi sã prevadã mijloace de punere în aplicare a acestui text constituţional.
- Ordonanţa de urgenţã a fost adoptatã ca urmare a existenţei unei situaţii extraordinare, a cãrei reglementare nu putea fi amânatã, prezentatã în expunerea de motive, şi anume existenţa unor sesizãri împotriva ministrului de justiţie şi a ministrului internelor şi reformei administrative, care urmau sã fie analizate, înainte de decizia Preşedintelui României, de cãtre membrii comisiei propuşi chiar de aceşti miniştri, fapt de naturã sã atragã incompatibilitatea lor, blocarea activitãţii comisiei şi tergiversarea luãrii unei decizii obiective şi întemeiate a Preşedintelui. Urgenţa este evidentã şi pentru faptul cã, urmare a <>Deciziei Curţii Constituţionale nr. 665/2007 prin care s-a constatat neconstituţionalitatea <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 , cazurile în care se aplicã procedura excepţionalã prevãzutã de aceastã lege se vor înmulţi, cuprinzând şi sesizãrile împotriva foştilor miniştri.
- Prevederile ordonanţei de urgenţã nu contravin nici dispoziţiilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, deoarece instituirea unei comisii la nivel prezidenţial, având o anumitã componenţã, nu pune în discuţie regimul constituţional al instituţiei prezidenţiale, nefiind de naturã sã aducã atingere competenţei, rolului şi poziţiei acestei instituţii.
- Dispoziţiile legale criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale privind puterea judecãtoreascã, deoarece alcãtuirea comisiei din judecãtori inamovibili garanteazã independenţa şi asigurã imparţialitatea activitãţii sale, corectitudinea şi obiectivitatea raportului ce va fi prezentat Preşedintelui României. Opinia Avocatului Poporului potrivit cãreia prin componenţã şi procedurã comisia efectueazã o activitate cvasijudiciarã este nefondatã, deoarece comisia nu se pronunţã cu privire la vinovãţia sau nevinovãţia ministrului asupra cãruia poartã sesizarea, nu se pronunţã pe fondul cauzei penale, ci analizeazã numai faptul dacã sesizarea nu este cumva şicanatorie sau vexatorie. Compunerea comisiei din judecãtori nu poate fi caracterizatã ca o încãlcare a principiului separaţiei puterilor, aşa cum fãrã temei susţine Avocatul Poporului, în condiţiile în care Constituţia nu prevede o restricţie în acest sens, iar, în fapt, judecãtorii sunt implicaţi şi în alte activitãţi ce excedeazã activitãţii de judecatã, cum este activitatea Biroului Electoral Central.
- Dispoziţiile <>Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 95/2007 nu încalcã prevederile art. 134 alin. (4) din Constituţie, deoarece prin acestea nu se adaugã noi atribuţii Consiliului Superior al Magistraturii, ci, dimpotrivã, posibilitatea Consiliului de a propune componenţa comisiei se circumscrie rolului sãu constituţional de garant al independenţei justiţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând sesizarea Avocatului Poporului, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
1. Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Curtea nu poate sã reţinã cauza de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate invocatã în punctul de vedere al Guvernului, deoarece art. 146 din Constituţie nu condiţioneazã, în modul arãtat de Guvern, cazurile în care Avocatul Poporului este abilitat sã adreseze Curţii Constituţionale sesizãri şi, respectiv, excepţii de neconstituţionalitate.
2. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 12 - 22 din cap. III "Procedura de urmãrire şi judecare" al Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 200 din 23 martie 2007, ale art. 23 şi 24 din aceeaşi lege, precum şi ale <>art. I şi II din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea <>Legii nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 678 din 4 octombrie 2007.
3. <>Art. 12-24 din Legea nr. 115 din 28 iunie 1999 privind responsabilitatea ministerialã reglementeazã procedura de urmãrire penalã şi de judecare a membrilor Guvernului pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
Prin <>art. I din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95 din 4 octombrie 2007 s-a dispus modificarea art. 16 din legea menţionatã, referitor la procedura de urmat în cazul în care Preşedintele României îşi exercitã dreptul de a cere, potrivit art. 109 alin. (2) din Constituţie, urmãrirea penalã a unui membru al Guvernului, iar prin art. II al aceleiaşi ordonanţe s-a reglementat procedura numirii de cãtre Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, a comisiei speciale instituite pentru analiza sesizãrilor cu privire la sãvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei de cãtre un membru al Guvernului. Prin art. II al ordonanţei de urgenţã s-a dispus, de asemenea, încetarea activitãţii comisiei speciale constituite potrivit prevederilor anterioare şi s-a reglementat situaţia sesizãrilor aflate în curs de soluţionare, în sensul preluãrii acestora de cãtre comisia constituitã potrivit prevederilor ordonanţei.
4. Curtea Constituţionalã nu îşi însuşeşte motivul de neconstituţionalitate formulat de Avocatul Poporului, în sensul cã procedura de urmãrire penalã şi de judecare a faptelor penale comise în exerciţiul funcţiei de cãtre un membru al Guvernului nu poate fi reglementatã prin legea responsabilitãţii ministeriale, deoarece nici art. 109 alin. (3) din Constituţie, invocat în acest sens, şi nici un alt text din Legea fundamentalã nu prevede o asemenea interdicţie. Singura condiţie restrictivã, izvorâtã din principiul supremaţiei Constituţiei, este aceea ca regulile de procedurã instituite prin lege sau prin ordonanţã a Guvernului, supusã aprobãrii Parlamentului, sã nu contravinã normelor şi principiilor consacrate prin Constituţie sau prevãzute în pactele şi tratatele internaţionale la care România este parte.
Curtea nu reţine nici critica privind absenţa unei situaţii extraordinare care, potrivit art. 115 alin. (4) din Constituţie, sã justifice adoptarea unei ordonanţe de urgenţã, dat fiind cã, în preambulul ordonanţei, Guvernul a invocat ca motiv de urgenţã posibilitatea blocãrii activitãţii comisiei şi, implicit, a procedurii de urmãrire penalã a membrilor Guvernului pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei. În principiu, un astfel de motiv de urgenţã nu poate fi înlãturat. Curtea Constituţionalã urmeazã sã examineze însã dacã, prin dispoziţiile pe care le cuprinde, <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2007 nu contravine normelor şi principiilor consacrate în Legea fundamentalã.
De asemenea, Curtea urmeazã sã respingã ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate privind <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 , întrucât prevederile cuprinse în aceste texte de lege au fost declarate neconstituţionale prin <>Decizia Curţii Constituţionale nr. 665 din 5 iulie 2007 (publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 547 din 10 august 2007), iar potrivit <>art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale "nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioarã a Curţii Constituţionale".
5. Curtea Constituţionalã urmeazã sã admitã excepţia de neconstituţionalitate formulatã de Avocatul Poporului, în sensul şi pentru motivele ce se vor arãta în continuare.
6. În conformitate cu dispoziţiile art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituţia României, "Numai Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României au dreptul sã cearã urmãrirea penalã a membrilor Guvernului pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor".
Curtea constatã cã textul constituţional citat instituie necondiţionat dreptul Camerei Deputaţilor, Senatului şi Preşedintelui României de a cere urmãrirea penalã a membrilor Guvernului pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
În consecinţã, atât cele douã Camere ale Parlamentului, cât şi Preşedintele României au libertatea de a stabili, fãrã altã reglementare exterioarã, aplicând direct Constituţia, modul de exercitare a acestui drept.
Autoritãţilor prevãzute la art. 109 alin (2) nu li se poate impune, fãrã sã se încalce principiul separaţiei puterilor în stat, prevãzut de art. 1 alin. (4) din Constituţie, obligaţia de a efectua cercetãri proprii sau de a încredinţa unor structuri extrajudiciare verificarea faptelor penale cu care sunt sesizate de Ministerul Public, de alte organe ale statului sau de cetãţeni. Asemenea cercetãri au caracterul de acte de urmãrire penalã sau de acte premergãtoare urmãririi penale şi sunt cu totul strãine statutului juridic constituţional, rolului şi funcţiilor autoritãţilor publice menţionate.
Cerând urmãrirea penalã a unor membri ai Guvernului sau refuzând sã dea curs unei sesizãri în acest sens, Camera Deputaţilor, Senatul şi Preşedintele României îşi asumã rãspunderea politicã pentru temeinicia deciziei lor.
Examinând dispoziţiile <>art. 16 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã, în raport cu prevederile art. 109 alin. (2) din Constituţie, Curtea Constituţionalã constatã cã textul de lege analizat restrânge, prin condiţiile pe care le impune, dreptul Preşedintelui României de a cere urmãrirea penalã a membrilor Guvernului pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
Astfel, din analiza alin. (1) al textului de lege rezultã cã Preşedintele României nu îşi poate exercita dreptul prevãzut de art. 109 alin. (2) din Constituţie decât "la propunerea comisiei speciale instituite pentru analiza sesizãrilor cu privire la sãvârşirea unei infracţiuni în exerciţiul funcţiei de cãtre membrii Guvernului" şi dupã ce "adreseazã ministrului justiţiei o cerere în acest scop, pentru a proceda potrivit legii".
Alineatul (2) al aceluiaşi articol din lege impune şi exigenţa ca, pentru a-şi exercita dreptul constituţional menţionat, Preşedintele României sã fie sesizat de cãtre primul-ministru, de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În sfârşit, potrivit alin. (3) al textului de lege, cetãţenii care au cunoştinţã "despre sãvârşirea unei fapte penale de cãtre membrii Guvernului în exerciţiul funcţiei lor" nu se pot adresa direct Preşedintelui României pentru ca acesta sã cearã urmãrirea penalã a miniştrilor în cauzã, ci "primului-ministru, procurorului general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie" pentru a solicita sesizarea Preşedintelui României.
Toate aceste condiţii sunt de naturã sã restrângã pânã la anihilare dreptul constituţional menţionat al Preşedintelui României, exercitarea acestuia fiind dependentã de acţiunea şi de decizia celorlalte autoritãţi prevãzute în textul legii.
7. Pentru aceleaşi considerent, Curtea Constituţionalã urmeazã sã constate neconstituţionalitatea <>art. I din Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95 din 4 octombrie 2007 , care modificã <>art. 16 din Legea nr. 115/1999 într-un sens şi mai restrictiv.
Astfel, Curtea constatã cã textul modificat prin ordonanţa de urgenţã înlãturã posibilitatea ca Preşedintele României sã fie sesizat şi de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi, deosebit de condiţiile cuprinse în textul anterior, instituie şi condiţia ca "dacã sesizarea este fãcutã de procurorul general al Parchetului de pe lângã Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, acesta îl va informa concomitent şi pe primul-ministru".
În plus, se reorganizeazã comisia specialã, care va fi compusã din 5 judecãtori propuşi de Secţia pentru judecãtori a Consiliului Superior al Magistraturii, şi se instituie pentru activitatea acesteia o procedurã de naturã jurisdicţionalã, cu şedinţe publice în care se administreazã probe şi poate fi audiat ministrul în cauzã, asistat sau reprezentat de un avocat, precum şi cu obligaţia membrilor comisiei de a-şi motiva opinia, majoritarã sau separatã, exprimatã în raport.
Raportul comisiei speciale se întocmeşte "dupã analiza sesizãrii, a probelor administrate, a declaraţiilor membrului Guvernului faţã de care se solicitã urmãrirea penalã şi a înscrisurilor depuse de acesta", iar concluziile raportului, precum şi cererea Preşedintelui României "se comunicã imediat (...) mijloacelor de informare în masã".
Toate acestea sunt condiţii fãrã îndeplinirea cãrora Preşedintele României nu îşi poate exercita dreptul necondiţionat, prevãzut de art. 109 alin. (2) din Constituţie, de a cere urmãrirea penalã a membrilor Guvernului pentru faptele sãvârşite în exerciţiul funcţiei lor.
Curtea constatã cã, prin aceastã restrângere a unui drept constituţional al Preşedintelui României, ordonanţa de urgenţã examinatã contravine şi prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie, în conformitate cu care "ordonanţele de urgenţã nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului".
8. Referitor la dispoziţiile art. II al ordonanţei de urgenţã, Curtea constatã cã acestea sunt contrare principiilor imparţialitãţii justiţiei şi independenţei judecãtorilor, prevãzute de art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, precum şi prevederilor art. 115 alin. (6) din Legea fundamentalã.
În acest sens, Curtea reţine cã numirea celor 5 judecãtori în comisia specialã care, aşa cum s-a arãtat mai sus, are rolul de a întocmi - în urma verificãrilor efectuate printr-o procedurã de naturã jurisdicţionalã - raportul cãtre Preşedintele României, încalcã principiile constituţionale prevãzute de art. 124 alin. (2) şi (3) din Constituţie, prin convingerea indusã opiniei publice şi organelor judiciare care ar urma sã judece faptele penale imputate unui ministru cã acesta este vinovat.
Totodatã, dispoziţiile analizate din ordonanţa de urgenţã contravin şi prevederilor art. 115 alin. (6) din Constituţie prin reglementarea de atribuţii şi proceduri privind Consiliul Superior al Magistraturii, care, asemenea celorlalte instituţii ale autoritãţilor judecãtoreşti, face parte din categoria instituţiilor fundamentale ale statului.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicatã direct de Avocatul Poporului, în temeiul art. 146 lit. d) teza a doua din Constituţie, şi constatã cã <>art. 16 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã şi <>Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 95/2007 pentru modificarea <>Legii nr. 115/1999 sunt neconstituţionale.
2. Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã.
3. Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 12, 13, 14, 15, 17, 18, 19, 20, 21, 22, art. 23 alin. (1) şi ale <>art. 24 din Legea nr. 115/1999 privind responsabilitatea ministerialã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 27 noiembrie 2007.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
