Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X
DECIZIE nr. 1.123 din 8 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1), art. 28, art. 32 si art. 35 alin. (1) si (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1), art. 28, art. 32 şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Valter Aanei în Dosarul nr. 5.921/320/2009 al Judecãtoriei Târgu-Mureş şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.585D/2010. La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã. Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care invocã jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA, având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele: Prin Încheierea din 31 mai 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 5.921/320/2009, Judecãtoria Târgu Mureş a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1), art. 28, art. 32 şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de pârâtul Valter Aanei într-o cauzã având ca obiect o obligaţie de a face. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia aratã cã prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale deoarece sunt "lacunare", "sintetice" şi "confuze". Astfel, calificarea drept abateri contravenţionale a executãrii sau desfiinţãrii fãrã autorizaţie a lucrãrilor prevãzute la art. 3 din Legea nr. 50/1991 lasã agentului constatator posibilitatea interpretãrii abuzive. Legiuitorul nu a prevãzut în mod expres şi detaliat condiţii tehnice care sã stea la baza menţinerii unei construcţii. De asemenea, lipseşte şi norma legalã privitoare la obligaţia autoritãţii administrative publice de a motiva corect decizia de desfiinţare a construcţiei executate fãrã autorizaţie, legea limitându-se la a impune indicarea locului, a datei şi a orei constatãrii. Mai susţine cã, în situaţia în care construcţia este ridicatã pe terenul altuia în regimul accesiunii imobiliare artificiale, rãmâne eludat principiul celor douã tratamente juridice ale constructorului de bunã-credinţã şi, dupã caz, al constructorului de rea-credinţã şi al efectului concret al acestora, respectiv posibilitatea opţiunii proprietarului terenului de a dobândi dreptul de proprietate asupra construcţiei. De altfel, principiul accesiunii imobiliare definit la art. 492 şi urmãtoarele din Codul civil nu este altceva decât expresia principiului constituţional al garantãrii dreptului de proprietate. În concluzie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate aratã cã forma legislativã lacunarã a textelor de lege criticate "nu face decât sã sfideze noţiunea de echitate a procesului, astfel cum a fost definitã atât în art. 21 alin. (3) din Constituţie, cât şi în art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale" (raportat şi la art. 20 din Constituţie), iar demolarea, respectiv dezafectarea, în temeiul dispoziţiilor de lege criticate, nu face "decât sã sfideze principiul constituţional al garantãrii dreptului de proprietate". Judecãtoria Târgu Mureş considerã cã excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiatã, dispoziţiile de lege criticate fiind constituţionale. Instanţa reţine mai întâi cã textele de lege sunt criticate din perspectiva claritãţii lor, a tehnicii de redactare, şi mai puţin din perspectiva prevederilor constituţionale invocate. Or, Curtea Constituţionalã a statuat în numeroase rânduri cu privire la imposibilitatea realizãrii unui astfel de control al calitãţii normei. Din perspectiva textelor constituţionale invocate, instanţa reţine cã susţinerile autorului excepţiei de neconstituţionalitate nu au legãturã cu art. 21 alin. (3) din Constituţie ce garanteazã dreptul la un proces echitabil. Raportat la art. 44 alin. (2) din Constituţie, apreciazã cã excepţia este neîntemeiatã, având în vedere cã textele de lege criticate nu impun un regim juridic diferit prin raportare la categorii diferite de proprietari. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate. Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA, examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele: Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 26 alin. (1), art. 28, art. 32 şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, astfel cum au fost modificate şi completate prin Ordonanţa de urgenţã a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 847 din 16 decembrie 2008, şi prin Legea nr. 261/2009 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 214/2008 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 493 din 16 iulie 2009. Textele de lege criticate au în prezent urmãtorul conţinut: - Art. 26 alin. (1): "(1) Constituie contravenţii urmãtoarele fapte, dacã nu au fost sãvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii, sã fie considerate infracţiuni: a) executarea sau desfiinţarea, totalã ori parţialã, fãrã autorizaţie a lucrãrilor prevãzute la art. 3, cu excepţia celor menţionate la lit. b), de cãtre investitor şi executant; b) executarea sau desfiinţarea, cu nerespectarea prevederilor autorizaţiei şi a proiectului tehnic, a lucrãrilor prevãzute la art. 3, cu excepţia celor prevãzute la lit. b), precum şi continuarea executãrii lucrãrilor autorizate fãrã solicitarea unei noi autorizaţii de construire în situaţiile prevãzute la art. 7 alin. (15), de cãtre investitor şi executant; c) aprobarea furnizãrii de utilitãţi urbane, ca urmare a executãrii de lucrãri de branşamente şi racorduri la reţele pentru construcţii noi neautorizate; d) menţinerea dupã expirarea termenului prevãzut prin autorizaţie sau dupã terminarea lucrãrilor autorizate ori adaptarea în alte scopuri faţã de cele prevãzute în autorizaţie a construcţiilor, lucrãrilor şi amenajãrilor cu caracter provizoriu; e) neaducerea terenului la starea iniţialã de cãtre investitor, dupã terminarea lucrãrilor prevãzute la art. 3 lit. c), precum şi nerealizarea lucrãrilor de curãţare, amenajare ori degajare, dupã caz, a amplasamentului şi/sau a terenurilor adiacente ocupate temporar pe durata execuţiei, odatã cu încheierea lucrãrilor de bazã; f) împiedicarea ori sustragerea de la efectuarea controlului, prin interzicerea accesului organelor de control abilitate sau prin neprezentarea documentelor şi a actelor solicitate; g) neanunţarea datei începerii lucrãrilor de construcţii autorizate, în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (8); h) neemiterea certificatelor de urbanism în termenul prevãzut la art. 6 alin. (2), precum şi emiterea de certificate de urbanism incomplete ori cu date eronate, care nu conţin lista cuprinzând avizele şi acordurile legale necesare în raport cu obiectivul de investiţii, sau eliberarea acestora condiţionat de elaborarea prealabilã a unei documentaţii de urbanism sau a oricãror documentaţii tehnice de definire a scopului solicitãrii, cu depãşirea termenului legal, sau refuzul nejustificat ori condiţionarea furnizãrii informaţiilor de interes public prevãzute la art. 6 alin. (1); h^1) neemiterea autorizaţiilor de construire în termenul prevãzut la art. 7 alin. (1); i) emiterea de autorizaţii de construire/desfiinţare: - în lipsa unui drept real asupra imobilului, care sã confere dreptul de a solicita autorizaţia de construire/desfiinţare; - în lipsa sau cu nerespectarea prevederilor documentaţiilor de urbanism, aprobate potrivit legii; - în baza unor documentaţii incomplete sau elaborate în neconcordanţã cu prevederile certificatului de urbanism, ale Codului civil, ale conţinutului-cadru al proiectului pentru autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, care nu conţin avizele şi acordurile legale necesare sau care nu sunt verificate potrivit legii; - în lipsa expertizei tehnice privind punerea în siguranţã a întregii construcţii, în cazul lucrãrilor de consolidare; - în baza altor documente decât cele cerute prin prezenta lege; j) neorganizarea şi neexercitarea controlului privind disciplina în autorizarea şi executarea lucrãrilor de construcţii de cãtre compartimentele abilitate din cadrul aparatului propriu al consiliilor judeţene şi al primãriilor, în unitãţile lor administrativ-teritoriale, potrivit prevederilor art. 27 alin. (3) şi (4), precum şi neurmãrirea modului de îndeplinire a celor dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcţii, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (3); k) neîndeplinirea, la termenul stabilit, a mãsurilor dispuse de Inspectoratul de Stat în Construcţii la controlul anterior; l) refuzul nejustificat sau obstrucţionarea sub orice formã a accesului persoanelor fizice sau al reprezentanţilor persoanelor juridice la documentele prevãzute la art. 34 alin. (7)."; - Art. 28: "(1) Odatã cu aplicarea amenzii pentru contravenţiile prevãzute la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) se dispune oprirea executãrii lucrãrilor, precum şi, dupã caz, luarea mãsurilor de încadrare a acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrãrilor executate fãrã autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. (2) Decizia menţinerii sau a desfiinţãrii construcţiilor realizate fãrã autorizaţie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de cãtre autoritatea administraţiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice şi a regulamentelor aferente, avizate şi aprobate în condiţiile legii, sau, dupã caz, de instanţã. Pentru lucrãri ce se executã la clãdirile prevãzute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii şi Cultelor. (3) Mãsura desfiinţãrii construcţiilor se aplicã şi în situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut autorizaţia necesarã."; - Art. 32: "(1) În cazul în care persoanele sancţionate contravenţional au oprit executarea lucrãrilor, dar nu s-au conformat în termen celor dispuse prin procesul-verbal de constatare a contravenţiei, potrivit prevederilor art. 28 alin. (1), organul care a aplicat sancţiunea va sesiza instanţele judecãtoreşti pentru a dispune, dupã caz: a) încadrarea lucrãrilor în prevederile autorizaţiei; b) desfiinţarea construcţiilor realizate nelegal. (2) În cazul admiterii cererii, instanţa va stabili termenele limitã de executare a mãsurilor prevãzute la alin. (1). (3) În cazul nerespectãrii termenelor limitã stabilite, mãsurile dispuse de instanţã, în conformitate cu prevederile alin. (2), se vor duce la îndeplinire prin grija primarului, cu sprijinul organelor de poliţie, cheltuielile urmând sã fie suportate de cãtre persoanele vinovate. (4) În situaţiile prevãzute la art. 24, organele de control vor putea cere instanţei sã dispunã, prin hotãrârea de condamnare, mãsurile menţionate la alin. (1). Organele de control competente, potrivit legii, pot cere organelor de urmãrire penalã sesizate şi, dupã caz, instanţei sã dispunã oprirea temporarã a executãrii lucrãrilor, pe tot parcursul procesului penal. (5) Persoanele care au beneficiat de subvenţie pentru construirea unei locuinţe şi pentru care s-a dispus mãsura prevãzutã la alin. (1) lit. b) vor restitui subvenţiile primite, cu plata dobânzilor legale pentru perioada în care le-au folosit."; - Art. 35 alin. (1) şi (2): "(1) În condiţiile prezentei legi, descrierea faptei ce constituie contravenţie se face cu indicarea locului, datei şi orei constatãrii, în conformitate cu dispoziţiile art. 31. (2) Împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate face plângere în termen de 15 zile de la data înmânãrii sau comunicãrii acestuia. Plângerea suspendã executarea sancţiunii amenzii, dar nu suspendã mãsura de oprire a executãrii lucrãrilor, dispusã odatã cu aplicarea sancţiunii contravenţionale în condiţiile art. 28 alin. (1) şi ale art. 29 alin. (2). De asemenea, plângerea nu suspendã mãsura desfiinţãrii în condiţiile art. 33 alin. (1) a lucrãrilor de construcţii executate fãrã autorizaţie pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor sau comunelor ori a construcţiilor, lucrãrilor şi amenajãrilor cu caracter provizoriu executate pe terenuri aparţinând domeniului public sau privat al judeţelor, municipiilor, oraşelor ori comunelor al cãror termen prevãzut prin autorizaţie este expirat, dispusã în condiţiile art. 28 alin. (1)." Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile de lege criticate încalcã dispoziţiile constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privatã, precum şi pe cele ale art. 6 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine cã s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii dispoziţiilor de lege criticate, sub aspectul unor critici identice celor formulate în prezenta cauzã, putând fi amintitã, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 1.612 din 26 noiembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010. Cu acel prilej, Curtea a statuat cã art. 44 din Constituţie referitor la garantarea dreptului de proprietate statorniceşte cã limitele şi conţinutul acestuia sunt stabilite prin lege, iar alin. (7) al aceluiaşi text constituţional prevede cã dreptul de proprietate obligã la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului, revin proprietarului. De asemenea, din jurisprudenţa Curţii Constituţionale şi din cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului se desprinde ideea cã dreptul de proprietate nu este unul absolut, ci comportã unele limitãri, care trebuie sã pãstreze un echilibru între interesul general şi interesul privat al cetãţenilor. În acest sens sunt, spre exemplu, Decizia Curţii Constituţionale nr. 144 din 25 martie 2004, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 419 din 11 mai 2004, şi hotãrârile Curţii Europene a Drepturilor Omului din 23 septembrie 1982, pronunţatã în Cauza Sporrong şi Lonnroth contra Suediei, din 28 octombrie 1999, pronunţatã în Cauza Brumãrescu contra României, şi din 21 aprilie 2005, pronunţatã în Cauza Basoukou contra Greciei. În ceea ce priveşte edificarea de construcţii, nu se poate susţine cã prin desfiinţarea unei construcţii nelegal executate s-ar încãlca dreptul de proprietate, întrucât demolarea, dispusã de o instanţã judecãtoreascã la finalul unui proces în care s-au putut formula apãrãri şi administra probe, este consecinţa nerespectãrii de cãtre constructor a prevederilor imperative ale legii privitoare la autorizãrile necesare edificãrii imobilului respectiv. De asemenea, prin Decizia nr. 199 din 14 aprilie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 15 iunie 2005, Curtea a reţinut cã prin textul de lege criticat se instituie obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie, al cãrei scop este prevenirea consecinţelor negative în cazul unor construcţii necorespunzãtoare, sancţiunea nerespectãrii acestei obligaţii - desfiinţarea construcţiei - nefiind contrarã prevederilor constituţionale ale art. 53. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate a prevederilor art. 28 alin. (1) şi (2) din legea examinatã, faţã de dispoziţiile art. 21 din Constituţie, Curtea a constatat cã acestea nu au incidenţã în cauzã, deoarece textele de lege atacate nu conţin norme contrare liberului acces la justiţie şi nici exercitãrii dreptului la un proces echitabil. Totodatã, Curtea a reţinut cã procedura de constatare şi sancţionare a contravenţiilor de cãtre agentul constatator reprezintã o etapã administrativã, aceasta fiind urmatã de cea jurisdicţionalã, declanşatã prin acţiunea judiciarã a pãrţii vãtãmate şi în cadrul cãreia ea îşi poate formula apãrãrile şi exercita garanţiile şi drepturile procesuale specifice unui proces echitabil, pretinsele "abuzuri de drept" fiind supuse controlului de legalitate şi temeinicie al instanţei. Nici dispoziţiile art. 35 alin. (2) din Legea nr. 50/1991 nu sunt de naturã sã îngrãdeascã accesul liber la justiţie al persoanei interesate, ci, dimpotrivã, reglementeazã o cale de acces la instanţã, respectiv plângerea contravenţionalã. Întrucât criticile de neconstituţionalitate din prezenta cauzã privesc, în esenţã, aceleaşi aspecte şi având în vedere cã nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, considerentele şi soluţiile deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã. În final, Curtea constatã cã susţinerile potrivit cãrora dispoziţiile de lege criticate sunt neconstituţionale, deoarece sunt "lacunare", "sintetice" şi "confuze", nu pot fi primite, deoarece acestea nu reprezintã veritabile critici de neconstituţionalitate, ci aspecte care ţin de tehnica legislativã pentru elaborarea actelor normative.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 26 alin. (1), art. 28, art. 32 şi art. 35 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executãrii lucrãrilor de construcţii, excepţie ridicatã de Valter Aanei în Dosarul nr. 5.921/320/2009 al Judecãtoriei Târgu Mureş. Definitivã şi general obligatorie. Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 septembrie 2011.
