Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.111 din 8 septembrie 2011  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1073 din Codul civil    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.111 din 8 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1073 din Codul civil

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 702 din 5 octombrie 2011

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Aspazia Cojocaru - judecãtor
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent

    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 din Codul civil, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Legato" - S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 843/327/2008 al Judecãtoriei Tulcea şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.096D/2010.
    La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiatã, sens în care invocã jurisprudenţa instanţei de contencios constituţional, şi anume Decizia nr. 456/2011.

                                    CURTEA,
    având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
    Prin Încheierea din 30 septembrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 843/327/2008, Judecãtoria Tulcea a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 din Codul civil, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Legato" - S.R.L. din Galaţi într-o cauzã civilã având ca obiect pretenţii.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile legale criticate creeazã premisele unei exercitãri abuzive a dreptului de a acţiona în justiţie, lãsând loc la interpretãri arbitrare şi la o aplicare greşitã a acestora în practicã. De asemenea, apreciazã cã reglementarea criticatã nu respectã garantarea şi ocrotirea proprietãţii în mod egal, atât pentru creditor, cât şi pentru debitor, iar accesul liber la activitatea economicã este paralizat de faptul cã persoanele de rea-credinţã pot aduce o societate comercialã în stare de insolvenţã, prin plata unor dezdãunãri. În final, susţine cã prin art. 1073 din Codul civil se aduce o restrângere a dreptului la apãrare, restrângere ce poate fi dispusã doar în situaţiile expres şi limitativ prevãzute de art. 53 alin. (1) din Constituţie.
    Judecãtoria Tulcea considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este vãdit neîntemeiatã, aceasta fiind invocatã cu scopul de a tergiversa în mod nejustificat soluţionarea cauzei.
    Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                    CURTEA,
    examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1073 din Codul civil, potrivit cãrora "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactã a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdãunare."
    În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textul de lege criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil, art. 24 alin. (1) privind dreptul la apãrare, art. 44 alin. (3) potrivit cãrora "nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauzã de utilitate publicã, stabilitã potrivit legii, cu dreaptã şi prealabilã despãgubire", art. 45 privind libertatea economicã şi ale art. 53 alin. (1) referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã reglementarea criticatã a mai fãcut obiect al controlului de constituţionalitate, prilej cu care a statuat cã aceasta nu contravine Legii fundamentale.
    În acest sens sunt Decizia nr. 1.210 din 5 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 30 noiembrie 2010, Decizia nr. 1.253 din 7 octombrie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 774 din 18 noiembrie 2010, şi Decizia nr. 460 din 20 aprilie 2010, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 332 din 19 mai 2010, prin care Curtea a constatat cã art. 1073 din Codul civil este constituţional.
    Astfel, prin aceste decizii, Curtea a reţinut cã prevederile legale criticate fac parte din titlul III, cap. VII al Codului civil, intitulat "Despre efectele obligaţiilor", şi stabilesc regula de principiu privind efectele obligaţiilor, şi anume de a da creditorului dreptul de a urmãri şi de a obţine de la debitor îndeplinirea exactã a prestaţiei la care s-a obligat sau de a cere despãgubiri în caz de neexecutare. Finalitatea textului este evidentã şi constã în realizarea drepturilor legale ale creditorului prin determinarea debitorului de a executa obligaţia la care este ţinut în temeiul unui contract încheiat între pãrţi, sub sancţiunea suportãrii unor despãgubiri. Asemenea reglementãri creeazã condiţiile indispensabile valorificãrii dreptului de proprietate privatã, dând expresie principiului garantãrii şi ocrotirii acestuia, în mod egal, indiferent de titular.
    Totodatã, Curtea nu a reţinut existenţa vreunei contradicţii între aceste prevederi de lege şi dispoziţiile constituţionale referitoare la accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.
    Deoarece nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, atât considerentele, cât şi soluţia deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
    Totodatã, Curtea observã cã nemulţumirile autorului excepţiei vizeazã şi aspecte ce ţin de modul de interpretare şi aplicare a prevederilor de lege criticate, ceea ce intrã în competenţa instanţei de judecatã învestite cu soluţionarea litigiului în cadrul cãreia s-a invocat excepţia de neconstituţionalitate, eventualele greşeli ale acesteia putând fi îndreptate prin exercitarea cãilor de atac.

    Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                          CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                              În numele legii
                                  DECIDE:
    Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1073 din Codul civil, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Legato" - S.R.L. din Galaţi în Dosarul nr. 843/327/2008 al Judecãtoriei Tulcea, şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 4.096D/2010.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 septembrie 2011.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                              Magistrat-asistent,
                              Ingrid Alina Tudora

                                    ---------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016