Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.106 din 16 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vanzarea de locuinte si spatii cu alta destinatie construite din fondurile statului si din fondurile unitatilor economice sau bugetare de stat
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 789 din 25 noiembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Valentina Bãrbãţeanu - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altã destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Compania Industrialã pentru Transporturi" -S.A. din Craiova în Dosarul nr. 2.803/215/2006 (numãr în format vechi 23.585/c/2006) al Judecãtoriei Craiova - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 februarie 2007, pronunţatã în Dosarul nr. 2.803/215/2006 (numãr în format vechi 23.585/c/2006), Judecãtoria Craiova - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altã destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat. Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicatã de Societatea Comercialã "Compania Industrialã pentru Transporturi" - S.A. din Craiova într-o cauzã civilã având ca obiect o obligaţie de a face.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile de lege criticate restrâng în mod nejustificat dreptul sãu de proprietate asupra locuinţelor construite din fondurile unitãţilor fostei Întreprinderi de Reparaţii Auto nr. 8 din Craiova.
În opinia sa, textul de lege ce formeazã obiect al excepţiei contravine dispoziţiilor art. 44 alin. (1) şi (2) teza întâi şi alin. (3) din Constituţie privind garantarea şi ocrotirea dreptului de proprietate, respectiv exproprierea. Se invocã şi încãlcarea dispoziţiilor art. 1 din primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, prin raportare la dispoziţiile art. 20 din Legea fundamentalã referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. În plus, se susţine cã dispoziţiile de lege criticate încalcã şi prevederile Tratatului de aderare a României la Uniunea Europeanã.
Judecãtoria Craiova - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului apreciazã cã dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altã destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 264 din 15 iulie 1998, care are urmãtorul conţinut:
- Art. 7 alin. 1: " Locuinţele construite din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, altele decât locuinţele de intervenţie, vor fi vândute titularilor contractelor de închiriere, la cererea acestora, cu plata integralã sau în rate a preţului, în condiţiile <>Decretului-Lege nr. 61/1990 şi ale prezentei legi."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observã cã, prin <>Decizia nr. 564 din 7 iunie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 461 din 9 iulie 2007, a mai examinat constituţionalitatea aceluiaşi text din <>Legea nr. 85/1992 , prin prisma aceloraşi critici de neconstituţionalitate ca şi cele formulate în prezenta cauzã şi prin raportare la aceleaşi prevederi constituţionale şi din celelalte documente internaţionale, excepţia fiind ridicatã de acelaşi autor ca şi cel din dosarul de faţã. Cu acel prilej, Curtea a respins ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate, pentru motivele acolo reţinute. Curtea constatã cã nu existã autoritate de lucru judecat, chiar dacã autorul este acelaşi ca în cauza soluţionatã prin decizia mai sus amintitã. Aceasta, deoarece nu este întrunitã condiţia triplei identitãţi pãrţi, obiect şi cauzã.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine reconsiderarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, atât soluţia, cât şi considerentele cuprinse în aceastã decizie îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 7 alin. 1 din Legea nr. 85/1992 privind vânzarea de locuinţe şi spaţii cu altã destinaţie construite din fondurile statului şi din fondurile unitãţilor economice sau bugetare de stat, excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Compania Industrialã pentru Transporturi" - S.A. din Craiova în Dosarul nr. 2.803/215/2006 (numãr în format vechi 23.585/c/2006) al Judecãtoriei Craiova - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 16 octombrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Valentina Bãrbãţeanu
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: