Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.104 din 8 septembrie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 37 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice si persoanele juridice, ale art. 12 alin. (3) si (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia, precum si a principiului imbogatirii fara justa cauza, atunci cand este aplicat in litigii in materia masurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 787 din 7 noiembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Ingrid Alina Tudora - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, ale art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, precum şi a principiului îmbogãţirii fãrã justã cauzã, atunci când este aplicat în litigii în materia mãsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, excepţie ridicatã de Camera de Comerţ, Industrie şi Agriculturã Arad în Dosarul nr. 1.619/108/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 3.877D/2010.
La apelul nominal rãspunde, pentru autorului excepţiei, avocatul Remus Biliboacã, cu delegaţie depusã la dosar. Lipseşte cealaltã parte, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul avocatului prezent, care solicitã admiterea excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum a fost formulatã. Astfel, susţine cã prevederile art. 37 din Decretul nr. 31/1954 şi cele ale art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998 contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16, precum şi celor ale art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, raportat la art. 20 din Constituţie. De asemenea, în ceea ce priveşte principiul îmbogãţirii fãrã justã cauzã, atunci când acesta este aplicat în litigii în materia mãsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, considerã cã este încãlcat art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din acelaşi act internaţional.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca inadmisibilã a excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens aratã cã autorul excepţiei nu formuleazã o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, aspectele invocate privind, în esenţã, modalitatea de interpretare şi aplicare a legii, ceea ce excedeazã competenţei Curţii Constituţionale şi constituie atributul exclusiv al instanţei de drept comun.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 4 iunie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 1.619/108/2007, Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, ale art. 12 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, precum şi a principiului îmbogãţirii fãrã justã cauzã, atunci când este aplicat în litigii în materia mãsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, excepţie ridicatã de Camera de Comerţ, Industrie şi Agriculturã Arad într-o cauzã civilã având ca obiect Legea nr. 10/2001.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã prevederile art. 37 din Decretul nr. 31/1954 contravin art. 16 şi 20 din Constituţie, raportate la prevederile art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, întrucât "creeazã o diviziune artificialã în interiorul personalitãţii publice a statului, concretizatã într-o diviziune artificialã de capacitãţi, de patrimonii şi de responsabilitãţi, [...] fãrã a exista o diferenţã între poziţia statului în ordinea juridicã şi cea a celorlalte subiecte de drept, care sã justifice permisiunea acordatã statului de a-şi diviza responsabilitatea". Aşa fiind, apreciazã cã art. 37 consacrã un principiu care a fãcut posibile reglementãri speciale, cum este cea cuprinsã în art. 12 alin. (4) din Legea nr. 213/1998, ce prevede cã, în litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţã titularul acestui drept va sta în nume propriu. În acest context, autorul excepţiei menţioneazã cã acest articol pune în aplicare, în concret, "divizarea personalitãţii şi rãspunderii statului", prevãzutã de art. 37 din Decretul nr. 31/1954, fiind în egalã mãsurã neconstituţional.
Referitor la principiul îmbogãţirii fãrã justã cauzã, aplicat în materia mãsurilor reparatorii pentru imobilele naţionalizate abuziv, apreciazã cã acesta restrânge fãrã justificare legitimã exerciţiul dreptului conferit de Legea nr. 10/2001 şi goleşte de conţinut dreptul de proprietate asupra imobilului care formeazã obiectul restituirii cãtre fostul proprietar. Principiul îmbogãţirii fãrã justã cauzã încalcã speranţa legitimã atunci când este aplicat în materia mãsurilor reparatorii, fiind discriminatoriu, întrucât legea specialã nu interzice în mod expres statului sã uzeze de principiul îmbogãţirii fãrã justã cauzã şi sã cearã sume importante pentru eventualele costuri pe care le-a realizat cu imobilele naţionalizate abuziv, în timp ce persoana îndreptãţitã nu poate solicita aducerea imobilelor degradate la situaţia anterioarã preluãrii acestora de cãtre stat, pentru cã o asemenea cerere este prohibitã expres de art. 9 din Legea nr. 10/2001. Ca atare, apreciazã cã aceastã diferenţã de tratament nu are nicio justificare rezonabilã, aducând atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 şi celor ale Convenţiei.
Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã considerã cã "interpretarea asupra existenţei unei rãspunderi distincte a statului de cea a instituţiilor de stat, precum şi posibilitatea aplicãrii principiului îmbogãţirii fãrã justã cauzã, în completarea Legii nr. 10/2001, ce nu cuprinde dispoziţii privind posibilitatea acordãrii de despãgubiri pentru deţinãtorii imobilelor ce au fost restituite foştilor proprietari, decât în situaţia în care aceştia au calitatea de chiriaşi - cumpãrãtori, contravine Legii fundamentale. Aceasta ar determina o aplicare a principiului îmbogãţirii fãrã justã cauzã în situaţia instituţiilor de stat care deţin imobilele şi constituie o problemã de interpretare şi aplicare a legii, respectiv a raportului dintre legea generalã, reprezentatã de Codul civil, şi Legea nr. 10/2001, ca lege specialã de reparaţie în materia imobilelor preluate abuziv de cãtre stat în perioada regimului comunist".
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã prevederile art. 37 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998 nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate, iar în ceea ce priveşte critica raportatã la principiul îmbogãţirii fãrã justã cauzã, apreciazã cã aceasta nu este o veritabilã criticã de neconstituţionalitate, de vreme ce principiul nu este consacrat în Constituţie, ci reprezintã doar o creaţie a doctrinei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, susţinerile pãrţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, aşa cum reiese din încheierea de sesizare, îl constituie prevederile art. 37 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, publicat în Buletinul Oficial nr. 8 din 30 ianuarie 1954, ale art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 448 din 24 noiembrie 1998, cu modificãrile şi completãrile ulterioare, precum şi principiul îmbogãţirii fãrã justã cauzã, atunci când este aplicat în litigii în materia mãsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv.
Textele de lege criticate au urmãtorul conţinut:
- Art. 37 din Decretul nr. 31/1954: "Statul nu rãspunde pentru obligaţiile organelor şi celorlalte instituţii de stat, ale întreprinderilor şi organizaţiilor economice de stat, precum şi ale oricãror alte organizaţii socialiste de stat, dacã ele sunt persoane juridice. De asemenea, niciuna dintre aceste persoane juridice nu rãspunde pentru obligaţiile statului.
Persoana juridicã subordonatã unui Sfat Popular sau unui organ al administraţiei de stat ori unei organizaţii economice socialiste sau unei organizaţii obşteşti, nu rãspunde pentru obligaţiile acestora şi, tot astfel, acestea nu rãspund pentru obligaţiile persoanei juridice subordonate, în afarã de cazurile prevãzute de lege.";
- Art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998: "(3) Titularul dreptului de administrare poate sã posede, sã foloseascã bunul şi sã dispunã de acesta, în condiţiile actului prin care i-a fost dat bunul în administrare. Dreptul de administrare va putea fi revocat numai dacã titularul sãu nu-şi exercitã drepturile şi nu-şi executã obligaţiile nãscute din actul de transmitere.
(4) În litigiile privitoare la dreptul de administrare, în instanţã titularul acestui drept va sta în nume propriu. În litigiile referitoare la dreptul de proprietate asupra bunului, titularul dreptului de administrare are obligaţia sã arate instanţei cine este titularul dreptului de proprietate, potrivit prevederilor Codului de procedurã civilã. Titularul dreptului de administrare rãspunde, în condiţiile legii, pentru prejudiciile cauzate ca urmare a neîndeplinirii acestei obligaţii. De asemenea, neîndeplinirea acestei obligaţii poate atrage revocarea dreptului de administrare.";
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine cã prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitoare la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 44 alin. (1) referitoare la dreptul de proprietate privatã şi art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertãţi, precum şi dispoziţiilor art. 6 şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale, privind dreptul la un proces echitabil şi, respectiv, interzicerea discriminãrii.
Examinând excepţia, în ceea ce priveşte pretinsa neconstituţionalitate a art. 37 din Decretul nr. 31/1954 şi art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998, prin raportare la art. 16 din Constituţie şi art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi libertãţilor fundamentale, Curtea constatã cã prevederile de lege criticate reglementeazã reprezentarea în instanţã în nume propriu a instituţiilor care deţin un bun al statului în administrare şi se aplicã tuturor celor aflaţi în situaţia prevãzutã în ipoteza normei legale, fãrã nicio discriminare pe considerente arbitrare.
Prin Decizia nr. 433 din 26 martie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 303 din 8 mai 2009, Curtea a reţinut cã prevederile art. 12 din Legea nr. 213/1998 reprezintã o transpunere a dispoziţiilor constituţionale ale art. 136 alin. (4), potrivit cãrora "Bunurile proprietate publicã sunt inalienabile. În condiţiile legii organice, ele pot fi date în administrare regiilor autonome ori instituţiilor publice sau pot fi concesionate ori închiriate; de asemenea, ele pot fi date în folosinţã gratuitã instituţiilor de utilitate publicã".
De asemenea, Curtea constatã cã îmbogãţirea fãrã justã cauzã presupune un fapt juridic, ce constã în mãrirea patrimoniului unei persoane, fãrã temei legitim, prin diminuarea patrimoniului altei persoane, cea dintâi având obligaţia de a înapoia celei de a doua avantajul pe care l-a obţinut în dauna ei.
Legea, mai exact Codul civil, nu conţine o reglementare de principiu a îmbogãţirii fãrã justã cauzã, cunoscutã şi sub denumirea de îmbogãţire fãrã just temei, dar existã mai multe aplicaţii ale acestui fapt juridic licit, ca izvor de obligaţii, şi anume art. 484, 493, 494, 997, 1618 sau 1691 din Codul civil. Astfel cã, ori de câte ori pretenţia reclamantului nu se regãseşte într-una din aplicaţiile principiului îmbogãţirii fãrã justã cauzã, se va invoca, ca temei de drept, chiar principiul, aşa cum se întâmplã şi în speţa de faţã.
În esenţã, Curtea constatã cã toate aspectele invocate de autorul excepţiei reprezintã o problemã de interpretare şi aplicare a legii, respectiv a raportului dintre legea generalã, reprezentatã de Codul civil, şi Legea nr. 10/2001, ca lege specialã de reparaţie în materia imobilelor preluate abuziv de cãtre stat în perioada regimului comunist. Astfel, aplicarea principiului prioritãţii legii speciale, cu excluderea aplicabilitãţii legii generale asupra aspectelor pe care legea specialã le reglementeazã, este de competenţa instanţelor de judecatã, reprezentând un aspect de interpretare şi aplicare a legii, iar nu un aspect de neconstituţionalitate prin aplicarea discriminatorie a legii sau prin încãlcarea principiului egalitãţii în faţa legii.
Pentru motivele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 37 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice şi persoanele juridice, ale art. 12 alin. (3) şi (4) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publicã şi regimul juridic al acesteia, precum şi a principiului îmbogãţirii fãrã justã cauzã, atunci când este aplicat în litigii în materia mãsurilor reparatorii pentru imobilele preluate abuziv, excepţie ridicatã de Camera de Comerţ, Industrie şi Agriculturã Arad în Dosarul nr. 1.619/108/2007 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia civilã şi de proprietate intelectualã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 septembrie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Ingrid Alina Tudora
_________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
