Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
Email RSS Trimite prin Yahoo Messenger pagina:   DECIZIE nr. 1.093 din 21 septembrie 2010  referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice    Twitter Facebook
Cautare document
Copierea de continut din prezentul site este supusa regulilor precizate in Termeni si conditii! Click aici.
Prin utilizarea siteului sunteti de acord, in mod implicit cu Termenii si conditiile! Orice abatere de la acestea constituie incalcarea dreptului nostru de autor si va angajeaza raspunderea!
X

DECIZIE nr. 1.093 din 21 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea si desfasurarea adunarilor publice

EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA
PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 732 din 3 noiembrie 2010

    Augustin Zegrean - preşedinte
    Acsinte Gaspar - judecãtor
    Petre Lãzãroiu - judecãtor
    Mircea Ştefan Minea - judecãtor
    Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
    Ion Predescu - judecãtor
    Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
    Tudorel Toader - judecãtor
    Ioana Marilena Chiorean - magistrat-asistent


    Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cãtãlina Gliga.
    Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfãşurarea adunãrilor publice, excepţie ridicatã de Cristinel Constantin Simon în Dosarul nr. 11.607/302/2009 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã şi care formeazã obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 521D/2010.
    La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Curtea dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 621D/2010, nr. 701D/2010 şi nr. 747D/2010, având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfãşurarea adunãrilor publice, excepţie ridicatã de Marian George Gheonea, de Ştefania Banea şi de Alexandrina Nicu în dosarele nr. 11.605/302/2009, nr. 11.606/302/2009 şi nr. 11.608/302/2009 ale Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã.
    La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
    Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
    Reprezentantul Ministerului Public aratã cã este de acord cu conexarea.
    Curtea, având în vedere identitatea de obiect a cauzelor, în temeiul art. 14 şi al <>art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, raportate la art. 164 din Codul de procedurã civilã, dispune conexarea dosarelor nr. 621D/2010, nr. 701D/2010 şi nr. 747D/2010 la Dosarul nr. 521D/2010, care a fost primul înregistrat.
    Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele Curţii acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public. Acesta pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât dispoziţiile de lege criticate nu contravin prevederilor invocate din Constituţie.

                                   CURTEA,

având în vedere actele şi lucrãrile dosarelor, constatã urmãtoarele:
    Prin încheierile din 23 februarie 2010, 24 februarie 2010, 18 februarie 2010 şi 19 februarie 2010, pronunţate în dosarele nr. 11.607/302/2009, nr. 11.605/302/2009, nr. 11.606/302/2009 şi nr. 11.608/302/2009, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfãşurarea adunãrilor publice, excepţie ridicatã de Cristinel Constantin Simon, de Marian George Gheonea, de Ştefania Banea şi de Alexandrina Nicu în cauze privind anularea unor procese-verbale de contravenţie.
    În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în esenţã, cã dispoziţiile <>art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 restrâng libertatea de întrunire, garantatã de Constituţie, şi opereazã o discriminare pe criterii de opinie şi apartenenţã politicã, deoarece impun obţinerea avizului comisiei sau a autorizaţiei necesare organizãrii unei întruniri publice paşnice. Or, este evident, susţin autorii excepţiei, cã respectivul aviz este imposibil de obţinut, deoarece protestatarii au opinii diferite sau aparţin unui alt partid politic decât cel din care face parte, de pildã, primarul comunitãţii.
    Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
    Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
    Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

                                   CURTEA,

examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
    Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
    Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfãşurarea adunãrilor publice, republicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 888 din 29 septembrie 2004, cu urmãtorul conţinut:
    - Art. 26 lit. a): "Constituie contravenţii urmãtoarele fapte, dacã nu sunt sãvârşite în astfel de condiţii încât, potrivit legii penale, sã întruneascã elementele constitutive ale unor infracţiuni:
    a) organizarea şi desfãşurarea de adunãri publice nedeclarate, neînregistrate sau interzise;".
    Autorii excepţiei considerã cã textul de lege menţionat încalcã prevederile constituţionale ale art. 4 şi art. 16 alin. (1), invocate sub aspectul interzicerii discriminãrii pe criterii de opinie şi apartenenţã politicã, şi ale art. 39 care reglementeazã libertatea întrunirilor.
    Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã s-a pronunţat asupra constituţionalitãţii prevederilor criticate, sub aspectul unor critici asemãnãtoare celor formulate în prezenta cauzã, prin <>Decizia nr. 1.123 din 16 octombrie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 789 din 25 noiembrie 2008, respingând excepţia de neconstituţionalitate.
    Curtea a arãtat, în esenţã, cã dispoziţiile <>Legii nr. 60/1991, potrivit cãrora desfãşurarea adunãrilor publice este permisã doar cu condiţia declarãrii lor prealabile, nu contravin libertãţii de întrunire, reglementate de Constituţia României şi Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale. S-a invocat, cu acel prilej, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu cauzele Platform "Arzte fur das Leben" contra Austriei, 1985, şi Rassemblement jurassien contra Elveţiei, 1979, unde instanţa de la Strasbourg a reţinut cã art. 11 din Convenţie presupune cã fiecare stat este în mãsurã sã adopte mãsuri rezonabile şi adecvate pentru a asigura desfãşurarea paşnicã a manifestaţiilor licite ale cetãţenilor sãi şi cã pentru întrunirile ce au loc pe cãile publice nu este exageratã impunerea obligaţiei de a se obţine o autorizaţie prealabilã, întrucât autoritãţile au posibilitatea, în aceste condiţii, sã vegheze asupra respectãrii ordinii publice şi sã ia mãsurile necesare pentru ca libertatea manifestaţiilor sã fie pe deplin asiguratã.
    Soluţia pronunţatã cu acel prilej şi argumentele pe care aceasta s-a bazat îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţã, neintervenind elemente de noutate care sã justifice reconsiderarea acestei jurisprudenţe.
    În plus, Curtea observã cã şi jurisprudenţa mai recentã a Curţii Europene a Drepturilor Omului este în acelaşi sens. De exemplu, prin Hotãrârea din 7 octombrie 2008, pronunţatã în cauza Eva Molnar contra Ungariei, Curtea de la Strasbourg a stabilit cã paragraful 2 al art. 11 din Convenţie îndreptãţeşte statele sã impunã restricţii legale ale exerciţiului libertãţii de întrunire. Totodatã, aceste restricţii ale libertãţii adunãrilor paşnice desfãşurate în locuri publice sunt menite a asigura protecţia drepturilor celorlalţi, în special în ceea ce priveşte prevenirea dezordinii şi menţinerea unei ordini în trafic.
    De asemenea, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului a statuat, prin Hotãrârea din 18 decembrie 2007, pronunţatã în cauza Nurettin Aldemir şi alţii contra Turciei, faptul cã, de principiu, cerinţa obţinerii unei notificãri prealabile nu afecteazã esenţa dreptului la întruniri şi cã nici impunerea obţinerii unei autorizaţii prealabile - din raţiuni de ordine publicã şi securitate naţionalã - pentru organizarea şi desfãşurarea unei adunãri publice nu este contrarã spiritului art. 11. În opinia instanţei de contencios al drepturilor omului, pe de-o parte, orice demonstraţie în spaţiul public poate cauza o anumitã afectare a normalitãţii cotidiene, iar, pe de altã parte, este important ca autoritãţile sã ia mãsurile necesare, de exemplu, asigurarea unui echipaj de prim ajutor la locul desfãşurãrii demonstraţiei, de orice naturã ar fi aceasta. De aceea, este esenţial ca organizatorii şi participanţii la orice adunãri publice - ca actori ai procesului democratic - sã se conformeze regulilor democraţiei, prin respectarea normelor juridice ce reglementeazã acest domeniu (Hotãrârea din 29 noiembrie 2007 pronunţatã în Cauza Balãik şi alţii contra Turciei).
    În ce priveşte critica de neconstituţionalitate referitoare la generarea unei stãri de discriminare pe criterii de opinie şi apartenenţã politicã, Curtea constatã cã nici aceasta nu poate fi reţinutã, întrucât organizarea şi desfãşurarea de adunãri publice constituie contravenţie, potrivit dispoziţiilor de lege criticate, numai dacã acestea sunt nedeclarate, neînregistrate sau interzise. Prin urmare, ceea ce a avut în vedere legiuitorul atunci când a sancţionat fapta de a organiza sau desfãşura adunãri publice fãrã sã fi fost declarate, înregistrate sau permise, este numai împrejurarea cã nu au fost respectate condiţiile prevãzute de lege şi nicidecum apartenenţa participanţilor la un anumit partid politic. Aşadar, dispoziţiile de lege criticate se aplicã în aceeaşi mãsurã tuturor persoanelor, indiferent de opiniile sau de convingerile politice ale acestora, respectând astfel dispoziţiile art. 4 şi art. 16 alin. (1) din Legea fundamentalã.
    Referitor la critica de neconstituţionalitate privind faptul cã "respectivul aviz este imposibil de obţinut, deoarece protestatarii au opinii diferite sau aparţin unui alt partid politic decât cel din care face parte, de pildã, primarul comunitãţii", Curtea constatã cã aceasta reprezintã, de fapt, o criticã privind legalitatea actului emis de cãtre o autoritate publicã, criticã ce poate fi adusã în faţa instanţelor de judecatã, iar nu a Curţii Constituţionale, care, potrivit <>art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, se pronunţã numai asupra constituţionalitãţii actelor cu privire la care a fost sesizatã.

    Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,

                             CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
                                În numele legii
                                    DECIDE:

    Respinge, ca fiind neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor <>art. 26 lit. a) din Legea nr. 60/1991 privind organizarea şi desfãşurarea adunãrilor publice, excepţie ridicatã de Cristinel Constantin Simon, de Marian George Gheonea, de Ştefania Banea şi de Alexandrina Nicu în dosarele nr. 11.607/302/2009, nr. 11.605/302/2009, nr. 11.606/302/2009 şi nr. 11.608/302/2009 ale Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã.
    Definitivã şi general obligatorie.
    Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 septembrie 2010.

                      PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
                                AUGUSTIN ZEGREAN

                               Magistrat-asistent,
                             Ioana Marilena Chiorean

                                   -------
Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016

Comentarii


Maximum 3000 caractere.
Da, doresc sa primesc informatii despre produsele, serviciile etc. oferite de Rentrop & Straton.

Cod de securitate


Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
Rentrop & Straton
Banner5

Atentie, Juristi!

5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR

Legea GDPR a modificat Contractele, Cererile sau Notificarile obligatorii

Va oferim Modele de Documente conform GDPR + Clauze speciale

Descarcati GRATUIT Raportul Special "5 modele Contracte Civile si Acte Comerciale - conforme cu Noul Cod civil si GDPR"


Da, vreau informatii despre produsele Rentrop&Straton. Sunt de acord ca datele personale sa fie prelucrate conform Regulamentul UE 679/2016