Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.088 din 8 septembrie 2009 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 2 octombrie 2009
DECIZIE nr. 1.088 din 8 septembrie 2009
referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal
EMITENT: CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
PUBLICAT ÎN: MONITORUL OFICIAL nr. 654 din 2 octombrie 2009
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Antonia Constantin - procuror
Benke Karoly - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind <>Codul fiscal , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Dulcicom" - S.R.L. din Zalãu în Dosarul nr. 3.551/84/2008 al Tribunalului Sãlaj - Secţia civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Reprezentantul Ministerului Public solicitã respingerea ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, invocând în acest sens jurisprudenţa Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 20 februarie 2009, pronunţatã în Dosarul nr. 3.551/84/2008, Tribunalul Sãlaj - Secţia civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind <>Codul fiscal , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Dulcicom" - S.R.L. din Zalãu într-o cauzã având ca obiect anularea unor acte administrativ-fiscale.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se aratã cã, prin textul de lege criticat, legiuitorul acordã statului şi unitãţilor administrativ-teritoriale o poziţie privilegiatã faţã de cea a celorlalte persoane de drept privat. În acest sens se apreciazã cã impozitul pe clãdirile aflate în proprietatea privatã a statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale este datorat de concesionarii, locatarii sau titularii dreptului de administrare sau folosinţã a acestora, în timp ce proprietarul clãdirilor este scutit de o atare obligaţie. Se mai susţine cã nu este echitabil ca titularul unui drept de proprietate privatã, în speţã statul sau unitãţile administrativ-teritoriale, sã fie scutit de la plata impozitului pe clãdiri şi acest impozit sã fie suportat de cel care are doar atributul folosinţei clãdirilor şi nu toate atributele dreptului de proprietate.
Un atare regim juridic îi discrimineazã atât pe concesionari, locatari sau alţi titulari ai dreptului de administrare sau folosinţã care trebuie sã plãteascã impozit pe clãdire, pe lângã chirie, redevenţã sau contravaloarea folosinţei clãdirii, cât şi pe persoanele de drept privat care au în proprietate clãdiri pe care le-au închiriat şi care nu sunt scutite de plata impozitului pe clãdire.
Se considerã cã textul legal criticat încalcã şi prevederile <>art. 56 alin. (2) din Constituţie , întrucât prevede în sarcina statului şi unitãţilor administrativ-teritoriale un regim fiscal de favoare.
Tribunalul Sãlaj - Secţia civilã apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Guvernul considerã cã excepţia de neconstituţionalitate ridicatã este neîntemeiatã.
Avocatul Poporului apreciazã cã textul legal criticat este constituţional.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile <>Constituţiei , precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor <>art. 146 lit. d) din Constituţie , ale <>art. 1 alin. (2) , ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze prezenta excepţie.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind <>Codul fiscal , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 927 din 23 decembrie 2003, astfel cum au fost modificate prin <>art. I pct. 218 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea şi completarea <>Legii nr. 571/2003 privind <>Codul fiscal , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 662 din 1 august 2006.
Textul criticat are urmãtorul cuprins:
- Art. 249 alin. (3): "Pentru clãdirile proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale, concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţã, dupã caz, persoanelor juridice, se stabileşte taxa pe clãdiri, care reprezintã sarcina fiscalã a concesionarilor, locatarilor, titularilor dreptului de administrare sau de folosinţã, dupã caz, în condiţii similare impozitului pe clãdiri."
Autorul excepţiei susţine cã dispoziţiile legale criticate încalcã prevederile constituţionale ale <>art. 16 alin. (1) şi (2) privind egalitatea în drepturi, ale <>art. 44 alin. (2) privind dreptul de proprietate privatã şi ale <>art. 56 alin. (2) privind aşezarea justã a sarcinilor fiscale. Totodatã, considerã cã sunt încãlcate prevederile <>art. 14 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale privind interzicerea discriminãrii şi ale <>art. 1 din Protocolul adiţional la <>Convenţie privind protecţia proprietãţii.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicatã, Curtea constatã cã, prin numeroase decizii, s-a mai pronunţat asupra constituţionalitãţii <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 în raport cu critici identice. Prin <>Decizia nr. 324 din 29 martie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 315 din 11 mai 2007, <>Decizia nr. 345 din 3 aprilie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 321 din 14 mai 2007, şi <>Decizia nr. 857 din 9 octombrie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 772 din 14 noiembrie 2007, Curtea, respingând excepţiile ridicate, a constatat cã scutirea statului şi a unitãţilor administrativ-teritoriale, în calitate de proprietari, de la plata impozitului pe clãdiri nu opereazã în cazurile în care clãdirea sau încãperi din aceasta sunt concesionate, închiriate, date în administrare ori în folosinţã, dupã caz, persoanelor juridice care întreprind activitãţi economice. Opţiunea legiuitorului de a excepta din categoria bunurilor impozabile clãdirile proprietatea statului şi a unitãţilor administrativ-teritoriale folosite în alte scopuri decât cele economice nu poate fi consideratã discriminatorie, ci reprezintã expresia politicii fiscale şi bugetare pe care statul şi-o asumã la un moment dat.
Prin urmare, Curtea nu poate reţine încãlcarea prevederilor constituţionale invocate, sub aspectul creãrii unei situaţii privilegiate în favoarea statului sau a unitãţilor administrativ-teritoriale.
Curtea a mai statuat cã numai legiuitorul poate acorda anumite scutiri sau reduceri de impozite în favoarea anumitor categorii de contribuabili şi în anumite perioade de timp, în funcţie de situaţiile conjuncturale, dar, evident, şi în raport cu situaţia economico-financiarã a ţãrii în perioadele respective. Aşa fiind, legiuitorul, dând expresie politicii fiscale şi bugetare adoptate la un moment dat, are deplina libertate de a stabili impozite şi taxe, în mãsura în care acestea sunt proporţionale, rezonabile şi echitabile, condiţie îndeplinitã în cazul de faţã, cu atât mai mult cu cât concesionarea, închirierea, ca şi darea în administrare şi în folosinţã a clãdirilor proprietate publicã sau privatã a statului ori a unitãţilor administrativ-teritoriale se fac în general pe termen foarte lung, prin convenţii/acte intervenite între pãrţile interesate.
Totodatã, Curtea a mai stabilit cã autoritãţile publice - creditori bugetari - pot fi scutite de la plata unor impozite sau taxe, întrucât pentru a putea funcţiona sunt finanţate de la bugetul de stat, iar taxele respective se fac venit tot la bugetul de stat, astfel cã ar fi absurd ca autoritãţile în cauzã sã fie obligate formal sã plãteascã din buget o taxã care revine aceluiaşi buget.
Neintervenind elemente noi de naturã a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, considerentele şi soluţia deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în cauza de faţã.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul <>art. 146 lit. d) şi al <>art. 147 alin. (4) din Constituţie , al <>art. 1-3 , al <>art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALÃ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca neîntemeiatã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 249 alin. (3) din Legea nr. 571/2003 privind <>Codul fiscal , excepţie ridicatã de Societatea Comercialã "Dulcicom" - S.R.L. din Zalãu în Dosarul nr. 3.551/84/2008 al Tribunalului Sãlaj - Secţia civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 8 septembrie 2009.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly
----------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
