Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.088 din 21 septembrie 2010 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 715 din 27 octombrie 2010
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Iulia Antoanella Motoc - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Marieta Safta - magistrat-asistent-şef
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Marinela Mincã.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 24 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie invocatã de Eduard Alexandru Niţoi în Dosarul nr. 16.284/302/2009 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţã de care procedura de citare este legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, arãtând cã dispoziţiile legale criticate nu încalcã prevederile constituţionale invocate de autorul excepţiei.
Dupã strigarea cauzei, se prezintã autorul excepţiei, care, având cuvântul, solicitã admiterea excepţiei, invocând o serie de aspecte de fapt care au fundamentat plângerea formulatã împotriva încheierii judecãtorului delegat.
Reprezentantul Ministerului Public aratã cã îşi menţine concluziile formulate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 februarie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 16.284/302/2009, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 24 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie invocatã de Eduard Alexandru Niţoi.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã textul de lege criticat este neconstituţional deoarece "stabilirea în mod arbitrar şi pe criterii imprecis determinate nu pot decât sã determine o inegalitate a cetãţenilor în faţa legii, lãsatã la îndemâna unui organ de autoritate publicã aşa cum este Comisia de individualizare a regimului de executare a pedepsei." Aprecierea cã decizia o are judecãtorul delegat este neconformã cu dreptul la integritate psihicã, întrucât acesta ia decizia pe baza raportului Comisiei, care poate dispune "în mod excepţional", fãrã stabilirea unor limite, ce înseamnã regimul pe care urmeazã sã îl suporte deţinutul. În aceeaşi mãsurã, analizarea de cãtre aceeaşi Comisie a naturii şi modului de sãvârşire a infracţiunii, fãrã ca deţinutul sã aibã posibilitatea depunerii de probe, "reprezintã un act de ingerinţã în actul autoritãţii judiciare", în contradicţie cu dispoziţiile art. 1 alin. (4) din Constituţie. Se conchide în sensul cã sintagma "în mod excepţional" îngrãdeşte nepermis drepturile fundamentale şi se impune înlãturarea ei.
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti apreciazã cã excepţia de neconstituţionalitate este nefondatã, arãtând cã "nu se poate susţine cã dispoziţiile <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 sunt în contradicţie cu dispoziţiile constituţionale referitoare la discriminare [...], şi cele referitoare la dreptul la viaţã, ale art. 22 [...]."
În conformitate cu dispoziţiile <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
În ceea ce priveşte obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, acesta îl constituie, potrivit dispozitivului încheierii de sesizare, dispoziţiile <>art. 24 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal. Din examinarea considerentelor aceleiaşi încheieri, precum şi a concluziilor scrise depuse de autorul excepţiei la dosarul instanţei de judecatã, în care este redat conţinutul textului de lege criticat, rezultã cã excepţia priveşte dispoziţiile <>Legii nr. 275/2006, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 627 din 20 iulie 2006, cuprinse în art. 23 alin. (2), potrivit cãrora, "(2) În mod excepţional, natura şi modul de sãvârşire a infracţiunii, precum şi persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate."
Astfel fiind, Curtea urmeazã sã se pronunţe asupra dispoziţiilor <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
În susţinerea excepţiei se invocã dispoziţiile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (4) privind separaţia puterilor în stat, în art. 16 - Egalitatea în drepturi şi în art. 22 - Dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate astfel cum a fost formulatã, Curtea constatã cã prevederile <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 au mai fost supuse controlului de constituţionalitate în raport cu critici similare sau chiar identice. Prin numeroase decizii cum sunt, de exemplu, <>Decizia nr. 1.143 din 15 septembrie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 679 din 9 octombrie 2009, <>Decizia nr. 180 din 12 februarie 2009, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 158 din 13 martie 2009, şi <>Decizia nr. 68 din 5 februarie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 149 din 27 februarie 2008, Curtea a statuat cã dispoziţiile <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 nu încalcã prevederile constituţionale referitoare la separaţia puterilor în stat, egalitatea în drepturi şi dreptul la viaţã şi la integritate fizicã şi psihicã.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi pãstreazã valabilitatea.
Pentru motivele mai sus arãtate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor <>art. 23 alin. (2) din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a mãsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, excepţie invocatã de Eduard Alexandru Niţoi în Dosarul nr. 16.284/302/2009 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 21 septembrie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta
__________
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: