Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.085 din 18 decembrie 2012 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 1, 2, 7, 8 si 11 din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar si deconspirarea Securitatii
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 68 din 31 ianuarie 2013
Augustin Zegrean - preşedinte
Aspazia Cojocaru - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Ion Predescu - judecător
Puskas Valentin Zoltan - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, 2, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, excepţie ridicată de Ioan Nastasiu în Dosarul nr. 10.304/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.161D/2012.
La apelul nominal răspunde, pentru partea Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, consilierul juridic Mihai Ionescu, cu delegaţie depusă la dosar. Lipseşte autorul excepţiei, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă asupra cauzei şi arată că dosarul se află la al doilea termen de judecată, ca urmare a admiterii cererii de acordare a unui nou termen de judecată, formulată de autorul excepţiei în şedinţa publică din data de 29 noiembrie 2012, când, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 156 din Codul de procedură civilă, Curtea a dispus amânarea judecării cauzei pentru data de 18 decembrie 2012. De asemenea, arată că autorul excepţiei a transmis note scrise prin care susţine admiterea criticii de neconstituţionalitate, menţionând totodată că, în absenţa punctelor de vedere ale autorităţilor publice, cauza nu trebuia pusă pe rol.
Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate, ca neîntemeiată, deoarece prevederile de lege criticate nu urmăresc angajarea vreunei răspunderi juridice, ci deconspirarea Securităţii. În acest sens, invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
Reprezentantul Ministerului Public, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 672 din 26 iunie 2012, pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, în privinţa sintagmelor "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", şi ca neîntemeiată cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a celorlalte prevederi criticate ale aceluiaşi act normativ, sens în care invocă jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin Încheierea din 7 septembrie 2011, pronunţată în Dosarul nr. 10.304/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, 2, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.
Excepţia a fost ridicată de Ioan Nastasiu într-o cauză având ca obiect o acţiune în constatare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile legale criticate au menirea de a crea un "venin neconstituţional", care generează dispute şi tensiuni generatoare de conflicte.
Astfel, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii păstrează atât caracterul de organ de specialitate, autoritate administrativă autonomă, cât şi pe cel de organ cvasi-judecătoresc, având o natură juridică incertă care îl plasează în afara Constituţiei. Menţinerea atribuţiilor Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în ceea ce priveşte funcţia de anchetă şi de apreciere juridică, cu aplicarea de măsuri colective şi necenzurate de instanţa judecătorească, încalcă principiul prezumţiei de nevinovăţie, instituindu-se răspunderea morală şi juridică colectivă.
Autorul excepţiei arată că activităţile din trecut au fost desfăşurate conform sistemului constituţional de la acea dată, atribuţiile de serviciu au rezultat din lege, iar ordinele militare primite conform regulamentelor în vigoare au fost îndeplinite pentru aplicarea legii, şi nu în nume personal. De aceea, încadrarea situaţiilor juridice conform reglementării contestate înseamnă încălcarea principiului neretroactivităţii legii, iar faptul că o parte din cetăţenii României şi, mai ales, militarii din fostele sau actualele servicii de informaţii sunt condamnaţi prin apelativul de "terorist împotriva cetăţenilor ţării" contravine dispoziţiilor constituţionale şi internaţionale privind egalitatea în drepturi.
De asemenea, utilizarea unor termeni precum "poliţie politică", ca de altfel întregul conţinut al definiţiilor şi textelor din aceste reglementări, incită la sancţiuni colective şi, prin urmare, sunt neconstituţionale.
Etichetarea unei persoane cu apelativul "terorist împotriva cetăţenilor ţării" şi afişarea pe internet a unor înscrisuri unilaterale afectează grav valorile fundamentale, iar faptul de a publica numele unor militari confirmă că măsura are caracter represiv, afectează viaţa de familie şi demnitatea umană, fără ca persoana vizată să se poată apăra în vreun fel.
Totodată, cuprinderea în sfera persoanelor vizate de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a tuturor categoriilor profesionale sau a persoanelor ce ocupă anumite funcţii determină izolarea acestora, îndepărtarea din profesii şi funcţii.
Pe de altă parte, textele de lege criticate reprezintă o tortură psihică la adresa oricărui militar, echivalentă cu un tratament inuman şi degradant, contrar art. 22 din Constituţie.
În acelaşi timp, sunt încălcate dispoziţiile art. 26 alin. (2) din Constituţie, deoarece apărarea ordinii publice sau a bunelor moravuri reprezintă funcţii ale statului, care se exercită prin organe, structuri, instituţii şi persoane, prin intermediul unor mijloace şi metode specifice, ce nu pot fi considerate acte de terorism împotriva cetăţenilor ţării.
Reglementările invocate încalcă şi libertatea opiniilor, spiritul de toleranţă şi de respect reciproc şi, în acelaşi timp, incită la defăimarea ţării, la ură naţională, discriminare şi violenţă publică, contrare bunelor moravuri, care lezează demnitatea, onoarea, viaţa particulară şi propria imagine.
Autorul arată totodată că activităţile militare de apărare şi cele privind asigurarea siguranţei naţionale conduc la anumite restrângeri ale unor drepturi sau libertăţi, fără a putea fi considerate însă contrare art. 53 din Constituţie.
Mai mult, potrivit susţinerilor autorului excepţiei, domeniul de reglementare contestat ca fiind neconstituţional nu este prevăzut de art. 73 din Constituţie.
De asemenea, autorul susţine că prevederile de lege criticate cuprind reglementări încărcate de subiectivism, generice, prin care este exclusă prezumţia de nevinovăţie a militarilor, se creează discriminări cu privire la dreptul la muncă şi se încalcă dreptul la apărare. Se instituie o adevărată sancţiune colectivă de calomniere şi stigmatizare. Simpla apartenenţă la o structură militară a unei persoane constituie, în concepţia legislativă criticată, o prezumţie absolută de vinovăţie colectivă, indiferent de modul cum s-a acţionat în serviciul ori funcţia deţinută.
În fine, autorul arată că, în raport cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, nici contextul istoric şi nici experienţa României nu justifică necesitatea unei ingerinţe de genul celor promovate prin reglementările criticate.
În susţinerea neconstituţionalităţii prevederilor de lege criticate, sunt invocate Decizia Curţii Constituţionale nr. 820 din 7 iunie 2010 şi Hotărârea Curţii Europene a Drepturilor Omului, pronunţată în Cauza Partidul Comuniştilor (Nepecerişti) şi Ungureanu împotriva României, 2005.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că, prin exercitarea atribuţiilor sale, Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii nu îşi arogă competenţa unei instanţe judecătoreşti, ci doar procedează la o evaluare a temeiniciei unei eventuale acţiuni, evaluând propriul material care ar putea susţine o astfel de acţiune. Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 nu instituie premisele unei răspunderi morale şi juridice colective, fără existenţa unei fapte infamante şi fără vinovăţie.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului arată că îşi menţine punctul de vedere reţinut în jurisprudenţa Curţii Constituţionale (spre exemplu, deciziile nr. 530 din 9 aprilie 2009, nr. 815 din 19 mai 2009, nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, nr. 436 din 15 aprilie 2010, nr. 209 din 15 februarie 2011), exprimat în sensul constituţionalităţii prevederilor de lege criticate.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele scrise depuse de autorul excepţiei, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 1, 2, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 10 martie 2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 800 din 28 noiembrie 2008.
Prevederile art. 1 din ordonanţa de urgenţă criticată reglementează dreptul de acces la propriul dosar întocmit de Securitate, precum şi la alte documente şi informaţii care privesc propria persoană, art. 2 cuprinde definiţii ale unor termeni folosiţi în textul ordonanţei de urgenţă, art. 7 se referă la nota de constatare întocmită cu privire la existenţa sau inexistenţa calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia pentru persoana care a făcut obiectul verificării, art. 8 cuprinde posibilitatea Colegiului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a aproba sau infirma nota de constatare, ulterior luării în discuţie a acesteia, iar art. 11 stabileşte reguli procedurale referitoare la acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia introduse la Secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti.
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) privind statul de drept, democratic şi social, şi obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 4 privind unitatea poporului şi egalitatea între cetăţeni, art. 15 privind universalitatea, art. 16 alin. (1)-(3) privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1), (3) şi (4) privind accesul liber la justiţie şi jurisdicţiile speciale administrative, art. 22 alin. (2) privind interzicerea torturii şi a oricărei pedepse sau tratament inuman ori degradant, art. 23 privind libertatea individuală, art. 24 privind dreptul la apărare, art. 26 alin. (2) privind dreptul persoanei fizice de a dispune de ea însăşi, art. 29 alin. (1) şi (2) privind libertatea gândirii şi a opiniilor, libertatea credinţelor religioase, precum şi a conştiinţei, art. 30 alin. (6) şi (7) privind limitele libertăţii de exprimare, art. 31 alin. (3) privind limitele dreptului la informaţie, art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 54 privind fidelitatea faţă de ţară, art. 55 privind apărarea ţării, art. 73 alin. (3) privind domeniile de reglementare prin lege organică, art. 116 privind organizarea ministerelor şi a altor organe de specialitate, art. 124 alin. (2) privind unicitatea, imparţialitatea şi egalitatea justiţiei şi art. 126 alin. (6) privind controlul judecătoresc al actelor administrative ale autorităţilor publice, pe calea contenciosului administrativ.
De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 5 alin. (1) lit. c) privind lipsirea de libertate, art. 7 alin. (2) - Nicio pedeapsă fără lege, art. 8 alin. (2) privind limitele dreptului la respectarea vieţii private şi de familie, art. 9 alin. (2) privind restrângerea libertăţii de gândire, de conştiinţă şi de religie, art. 10 alin. (2) privind limitele libertăţii de exprimare, art. 14 - Interzicerea discriminării şi art. 15 - Derogarea în caz de stare de urgenţă, cuprinse în Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dispoziţiile art. 2 alin. (1) privind interzicerea discriminării, art. 3 privind dreptul la viaţă, la libertate şi la securitatea persoanei, art. 5 privind interzicerea torturii, pedepselor sau tratamentelor crude, inumane sau degradante, art. 7 privind egalitatea în faţa legii, art. 19-21 privind dreptul la libertatea opiniilor şi exprimării, libertatea de întrunire şi de asociere paşnică şi dreptul de a lua parte la conducerea treburilor publice ale ţării sale şi dreptul de acces egal la funcţiile publice din ţara sa, dispoziţii cuprinse în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, art. 19 şi 25 din Pactul internaţional cu privire la drepturile civile şi politice, art. 2 şi 4 din Convenţia nr. 111/1958 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei, art. 1 şi 2 din Convenţia nr. 122/1964 a Organizaţiei Internaţionale a Muncii privind politica de ocupare a forţei de muncă, precum şi art. E din partea a IV-a a Cartei sociale europene, revizuită.
Referitor la susţinerea autorului în sensul că soluţionarea excepţiei nu poate avea loc în absenţa punctelor de vedere ale autorităţilor publice, Curtea precizează că art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 807 din 3 decembrie 2010, instituie doar o posibilitate, o vocaţie a autorităţilor publice de a formula un punct de vedere referitor la excepţia de neconstituţionalitate, fără a stabili o obligaţie în acest sens. În plus, potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, "Curtea Constituţională este independentă faţă de orice altă autoritate publică [...]", astfel încât Curtea nu este ţinută, în soluţionarea excepţiilor de neconstituţionalitate, de punctele de vedere exprimate de autorităţile publice. Cu atât mai mult, lipsa acestor puncte de vedere nu împiedică exercitarea controlului de constituţionalitate (a se vedea, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.600 din 15 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 113 din 14 februarie 2012).
1. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine, pe de o parte, că, prin Decizia nr. 672 din 26 iunie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 559 din 8 august 2012, a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" cuprinse în art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale. În aceste condiţii, Curtea constată că, în cauza de faţă, sunt incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, potrivit cărora "Nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale". Reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după sesizarea Curţii, excepţia cu acest obiect urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă.
2. Pe de altă parte, Curtea reţine că celelalte prevederi criticate ale Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare.
Astfel, Curtea a reţinut, ca apreciere generală, că, faţă de Legea nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea poliţiei politice comuniste, declarată neconstituţională prin Decizia nr. 51 din 31 ianuarie 2008, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 95 din 6 februarie 2008, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a produs o modificare substanţială a regimului juridic aplicabil persoanelor în legătură cu care s-a constatat că sunt colaboratori sau lucrători ai Securităţii. Curtea a statuat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 urmăreşte deconspirarea prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliţie politică comunistă, fără să promoveze răspunderea juridică şi politică a acestora şi fără să creeze premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă, pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 436 din 15 aprilie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 381 din 9 iunie 2010, şi Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011).
Totodată, Curtea a observat că, urmărind să înlăture orice echivoc de natură să genereze interpretări speculative, susceptibile de a aduce atingere onoarei şi demnităţii persoanei, legiuitorul a înţeles să dedice întregul articol 2 din ordonanţa de urgenţă definirii termenilor cu care aceasta operează (a se vedea Decizia nr. 1.074 din 8 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 690 din 14 octombrie 2009).
Curtea a mai reţinut că stabilirea elementelor care trebuie întrunite pentru ca o persoană să fie calificată de instanţa judecătorească drept lucrător sau colaborator al Securităţii nu încalcă principiul constituţional al neretroactivităţii legii, de vreme ce efectele atribuirii unei astfel de calităţi se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale, fără a angaja răspunderea juridică (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.512 din 17 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 21 din 12 ianuarie 2010, şi Decizia nr. 127 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 9 martie 2010).
Totodată, Curtea a constatat că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 a realizat o reconfigurare a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, ca autoritate administrativă autonomă, a cărei existenţă se întemeiază pe dispoziţiile art. 116 alin. (2) şi art. 117 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit căruia "autorităţi administrative autonome se pot înfiinţa prin lege organică". Această autoritate este lipsită de atribuţii jurisdicţionale, iar actele sale privind accesul la dosar şi deconspirarea Securităţii sunt supuse controlului instanţelor de judecată.
Aşadar, în condiţiile în care acţiunea în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia este introdusă la o instanţă de judecată a cărei hotărâre poate fi atacată cu recurs, prevederile de lege criticate nu sunt de natură să plaseze Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în afara cadrului constituţional şi să confere acestuia rolul de instanţă extraordinară (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 1.194 din 24 septembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 4 noiembrie 2009, şi Decizia nr. 530 din 9 aprilie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 430 din 24 iunie 2009).
În cadrul acţiunii în constatare promovate de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, pârâtul nu trebuie să îşi demonstreze propria nevinovăţie, revenind instanţei de judecată obligaţia de a administra tot probatoriul pe baza căruia să pronunţe soluţia (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 1.415 din 20 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 839 din 28 noiembrie 2011).
De asemenea, legitimarea procesuală a Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii de a introduce cererea în constatarea calităţii de lucrător sau colaborator al Securităţii izvorăşte din înseşi prevederile legale care reglementează activitatea de deconspirare a Securităţii şi se justifică prin interesul general pe care, în actualul context istoric, societatea românească îl manifestă faţă de consemnarea publică a celor care au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii. De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a statuat că acţiunile promovate de Consiliu nu tind la obţinerea unei condamnări judiciare, consecinţa acestora rezumându-se la simpla aducere la cunoştinţa publică a soluţiilor pronunţate de instanţele judecătoreşti (a se vedea Decizia nr. 1.380 din 26 octombrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 58 din 24 ianuarie 2011).
În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea principiului egalităţii în drepturi, Curtea a constatat că prevederile de lege criticate nu instituie niciun privilegiu sau nicio discriminare pe criterii arbitrare, fiind aplicabile tuturor persoanelor aflate în ipoteza normei (a se vedea Decizia nr. 760 din 7 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 668 din 20 septembrie 2011 ).
Referitor la pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 26 alin. (2) din Constituţie, Curtea a reţinut că normele supuse controlului de constituţionalitate asigură un raport rezonabil de proporţionalitate între interesele concurente implicate, precum şi un just echilibru între respectarea dreptului la viaţă intimă, familială şi privată, pe de o parte, şi a dreptului la informaţie, pe de altă parte, fiind create premisele valorificării acestor drepturi în concordanţă cu exigenţele proprii unui stat de drept, garant al valorilor supreme în spiritul idealurilor Revoluţiei din decembrie 1989, potrivit art. 1 alin. (3) din Constituţie (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 211 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 362 din 29 mai 2012).
În fine, Curtea a constatat că prevederile legale criticate privind promovarea unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, pe calea contenciosului administrativ, nu reglementează controlul judecătoresc al unor acte de comandament cu caracter militar. Controlul legalităţii sau temeiniciei unor astfel de acte excedează cadrului normativ al ordonanţei de urgenţă criticate, obiectul de reglementare al acesteia fiind în mod univoc menţionat, şi anume "accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii" (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 219 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 271 din 24 aprilie 2012).
Având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, cele statuate prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Distinct de acestea, Curtea constată că raportarea criticilor de neconstituţionalitate la Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, act cu conţinut normativ distinct, care a făcut obiectul controlului de constituţionalitate a priori, fiind declarată neconstituţională (a se vedea Decizia nr. 820 din 7 iunie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 420 din 23 iunie 2010, şi Decizia nr. 308 din 28 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2012), precum şi la celelalte dispoziţii constituţionale şi din actele juridice internaţionale invocate nu are relevanţă în cauza de faţă.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, în privinţa sintagmelor "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii", excepţie ridicată de Ioan Nastasiu în Dosarul nr. 10.304/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 1, 7, 8 şi 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008, precum şi a celorlalte prevederi cuprinse în art. 2 din acest act normativ, excepţie ridicată de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe judecătoreşti.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 18 decembrie 2012.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Simina Gagu
---------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
