Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.079 din 14 octombrie 2008 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 522^1 alin. 2 din Codul de procedura penala
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 774 din 18 noiembrie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecãtor
Aspazia Cojocaru - judecãtor
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Augustin Zegrean - judecãtor
Iuliana Nedelcu - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 522^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adrian Vasile Nedelcu în Dosarul nr. 221/43/2007 al Tribunalului Mureş - Secţia penalã.
La apelul nominal lipsesc pãrţile, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Partea Agenţia Naţionalã de Administrare Fiscalã a depus concluzii scrise.
Cauza se aflã în stare de judecatã.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilã, deoarece autorul excepţiei doreşte suplimentarea textului.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, constatã urmãtoarele:
Prin Încheierea din 18 iunie 2008, pronunţatã în Dosarul nr. 221/43/2007, Tribunalul Mureş - Secţia penalã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 522^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adrian Vasile Nedelcu în dosarul de mai sus.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine cã dispoziţiile legale atacate contravin prevederilor art. 16, 21 şi 23 din Constituţia României, deoarece nu lasã instanţei posibilitatea de a suspenda executarea hotãrârii de condamnare pânã la rejudecarea cauzei privind pe cei judecaţi în lipsã.
Tribunalul Mureş - Secţia penalã opineazã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit <>art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 , încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului considerã cã dispoziţiile legale atacate nu contravin Constituţiei.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi <>Legea nr. 47/1992 , reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã constatã cã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale <>art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992 , sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 522^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, cu denumirea marginalã Rejudecarea celor judecaţi în lipsã în caz de extrãdare, aşa cum au fost modificate prin <>art. I pct. 221 din Legea nr. 281/2003 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 468 din 1 iulie 2003, dispoziţii care au urmãtorul cuprins:
"Dispoziţiile art. 405-408 se aplicã în mod corespunzãtor."
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã cã dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului instanţei de contencios constituţional prin raportare la critici similare. Astfel, cu prilejul pronunţãrii <>Deciziei nr. 99 din 13 februarie 2007 , publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 144 din 28 februarie 2008, Curtea Constituţionalã a respins ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 522^1 din Codul de procedurã penalã.
Deoarece pânã în prezent nu au intervenit elemente noi, de naturã sã determine schimbarea acestei jurisprudenţe, considerentele deciziei mai sus menţionate îşi pãstreazã valabilitatea şi în prezenta cauzã.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al <>art. 29 din Legea nr. 47/1992 ,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca inadmisibilã excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 522^1 alin. 2 din Codul de procedurã penalã, excepţie ridicatã de Adrian Vasile Nedelcu în Dosarul nr. 221/43/2007 al Tribunalului Mureş - Secţia penalã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 octombrie 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru
--------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect: