Comunica experienta
MonitorulJuridic.ro
DECIZIE nr. 1.074 din 14 iulie 2011 referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 31 alin. 1 si 2, art. 32 alin. 3 si art. 34 alin. 2 din Codul de procedura civila
EMITENT: CURTEA CONSTITUTIONALA PUBLICAT: MONITORUL OFICIAL nr. 768 din 1 noiembrie 2011
Augustin Zegrean - preşedinte
Acsinte Gaspar - judecãtor
Petre Lãzãroiu - judecãtor
Mircea Ştefan Minea - judecãtor
Ion Predescu - judecãtor
Puskas Valentin Zoltan - judecãtor
Tudorel Toader - judecãtor
Fabian Niculae - magistrat-asistent
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.
Pe rol se aflã soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2, art. 32 alin. 3 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Virginia Costache în Dosarul nr. 9.712/302/2010 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã.
La apelul nominal se constatã lipsa pãrţilor, faţã de care procedura de citare a fost legal îndeplinitã.
Cauza fiind în stare de judecatã, preşedintele acordã cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care, invocând jurisprudenţa în materie a Curţii, pune concluzii de respingere ca neîntemeiatã a excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrãrile dosarului, reţine urmãtoarele:
Prin Încheierea din 8 octombrie 2010, pronunţatã în Dosarul nr. 9.712/302/2010, Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã a sesizat Curtea Constituţionalã cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 31 alin. 1 şi 2, art. 32 alin. 3 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã.
Excepţia a fost invocatã de Virginia Costache într-un dosar având ca obiect soluţionarea unei cereri de recuzare.
În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţã, cã prevederile legale sunt neconstituţionale, întrucât soluţionarea cererii de recuzare fãrã citarea pãrţilor încalcã principiul egalitãţii armelor, lipsindu-le de posibilitatea de a adresa întrebãri judecãtorului împotriva cãruia s-a formulat cererea de recuzare, în condiţiile în care interogatoriul este singura probã care vizeazã judecãtorul respectiv. De asemenea, dispoziţiile legale, care prevãd cã încheierea prin care s-a hotãrât recuzarea va arãta în ce mãsurã actele îndeplinite de judecãtorul recuzat urmeazã sã fie pãstrate, încalcã accesul liber la justiţie şi principiul egalitãţii armelor, având în vedere cã nu precizeazã vreun criteriu pentru menţinerea sau nu a actelor, putând da naştere la abuzuri.
Prin faptul cã încheierea prin care s-a respins cererea de recuzare se poate ataca numai odatã cu fondul se creeazã o stare de incertitudine cetãţeanului care are interes în introducerea acestei cereri. Acesta se va gândi de mai multe ori dacã sã se prevaleze de instituţia recuzãrii atunci când considerã cã este îndreptãţit, ştiind cã cererea sa nu va fi soluţionatã definitiv şi irevocabil şi cã soluţia poate fi atacatã doar odatã cu fondul pricinii. Partea care înţelege sã se foloseascã de instituţia recuzãrii trebuie sã aibã certitudinea cã aceastã cerere este soluţionatã irevocabil, în sensul admiterii sau respingerii. De asemenea, se mai apreciazã cã partea interesatã se expune unei soluţii nefavorabile din partea instanţei care a fost recuzatã.
Judecãtoria Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã considerã cã excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiatã.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicatã preşedinţilor celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Preşedinţii celor douã Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecãtorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine urmãtoarele:
Curtea Constituţionalã a fost legal sesizatã şi este competentã, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, sã soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 31 alin. 1 şi 2, art. 32 alin. 3 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, care au urmãtorul cuprins:
- Art. 31 alin. 1 şi 2: "Instanţa decide asupra recuzãrii, în camera de consiliu, fãrã prezenţa pãrţilor şi ascultând pe judecãtorul recuzat.
Nu se admite interogatoriul sau jurãmântul ca mijloc de dovadã a motivelor de recuzare.";
- Art. 32 alin. 3: "Încheierea prin care s-a hotãrât recuzarea va arãta în ce mãsurã actele îndeplinite de judecãtorul recuzat urmeazã sã fie pãstrate.";
- Art. 34 alin. 2: "Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca numai odatã cu fondul."
Autorul excepţiei considerã cã textele de lege criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 privind egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 privind accesul liber la justiţie, precum şi art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constatã urmãtoarele:
În ceea ce priveşte prevederile art. 31 alin. 1 şi 2 şi art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, Curtea s-a pronunţat prin Decizia nr. 547 din 18 octombrie 2005, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.030 din 21 noiembrie 2005, constatând cã nu sunt încãlcate prevederile art. 21 din Constituţie. În cuprinsul deciziei s-a reţinut cã judecarea cererii de recuzare nu vizeazã fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, instanţa pronunţând în şedinţã publicã o încheiere asupra recuzãrii, prin aceastã reglementare legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Încheierea prin care s-a respins recuzarea se poate ataca odatã cu fondul, instanţa de control judiciar urmând a reface toate actele şi dovezile administrate la prima instanţã, atunci când constatã cã cererea de recuzare a fost pe nedrept respinsã. Totodatã, Curtea a arãtat cã cererea de recuzare nu constituie o acţiune de sine stãtãtoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedurã integratã procesului în curs de judecatã, al cãrei scop este tocmai asigurarea desfãşurãrii normale a judecãţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Tocmai în considerarea acestui principiu constituţional, consacrat de prevederile art. 21 din Legea fundamentalã, legiuitorul a prevãzut posibilitatea atacãrii numai odatã cu fondul a încheierii prin care s-a respins cererea de recuzare, spre deosebire de încheierile prin care se încuviinţeazã sau se respinge abţinerea, precum şi de aceea prin care se încuviinţeazã recuzarea, care nu sunt supuse niciunei cãi de atac.
În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate aduse dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, Curtea constatã cã şi acestea sunt neîntemeiate, deoarece aceste dispoziţii procedurale nu conţin discriminãri de naturã a duce la încãlcarea prevederilor art. 16 din Constituţie. Totodatã, faptul cã cererea de recuzare se soluţioneazã în absenţa autorului acesteia şi cã interogatoriul nu este permis ca mijloc de probã nu contravine nici dreptului la apãrare, prevãzut de art. 24 din Constituţie, deoarece judecarea cererii de recuzare nu vizeazã fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii. De altfel, în acelaşi sens, s-a pronunţat Curtea prin Decizia nr. 721 din 17 iunie 2008, publicatã în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 588 din 5 august 2008.
Întrucât nu au intervenit elemente noi, de naturã a determina o reconsiderare a jurisprudenţei acesteia, considerentele reţinute de Curte în deciziile menţionate sunt valabile şi în cauza de faţã.
În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 32 alin. 3 din Codul de procedurã civilã, Curtea observã cã dispoziţiile criticate se circumscriu domeniului de reglementare a procedurii de judecatã, care, potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Constituţie, este atributul exclusiv al legiuitorului. Opţiunea legiuitorului este justificatã, având în vedere cã instanţa care analizeazã cererea de recuzare beneficiazã, potrivit dispoziţiilor legale, de toate garanţiile de independenţã şi imparţialitate şi hotãrãşte, în concret, în funcţiile de circumstanţele cauzei.
Pentru aceleaşi motive arãtate mai sus, Curtea nu poate reţine nici încãlcarea art. 20 din Constituţie, prin raportare la art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apãrarea drepturilor omului şi a libertãţilor fundamentale.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiatã, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 31 alin. 1 şi 2, art. 32 alin. 3 şi ale art. 34 alin. 2 din Codul de procedurã civilã, excepţie ridicatã de Virginia Costache în Dosarul nr. 9.712/302/2010 al Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureşti - Secţia a II-a civilã.
Definitivã şi general obligatorie.
Pronunţatã în şedinţa publicã din data de 14 iulie 2011.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Fabian Niculae
-------
Newsletter GRATUIT
Aboneaza-te si primesti zilnic Monitorul Oficial pe email
Comentarii
Fii primul care comenteaza.
MonitorulJuridic.ro este un proiect:
